ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5529/105/2011, reclamanta

SC O.P. SA

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.V., obligarea acestuia la restituirea sumei de 8.024 RON, reprezentând drepturi bănești încasate tară drept, cu titlu de prime de Paști și de Crăciun. Prin sentința civilă nr. 1817 din 19 martie 2012. Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, reținând că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 5/2012, s-a stabilit că instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite este instanța de executare, respectiv, judecătoria. A mai reținut că, acțiunile promovate de salariații SC O.P. SA au fost soluționate anterior modificării art. 373 1 C. proc.

civ., prin O.U.G. nr. 42/2009, când cererea de executare silită era adresată direct executorului judecătoresc, tară a se mai urma procedura de încuviințare a executării silite. Având în vedere și dispozițiile art. 1104 alin. (3) C. civ. conform cărora dacă părțile nu au stabilit locul plății plata este cherabilă, urmând a fî efectuată la domiciliul debitorului, instanța de executare nu poate fi decât judecătoria în raza căreia s-a realizat plata prin raportare la dispozițiile legale anterior citate, respectiv, Judecătoria sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 14279 din 16 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 16699/299/2012, Judecătoria sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte, reținând că, raportat la precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv, art 256 alin. (1) C. mun., competența de soluționare aparține instanței mai întâi învestite, care este cea de la domiciliul angajatului, în speță, Tribunalul Prahova. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București: Astfel, obiectul cererii care a învestit instanța a vizat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 8.024 RON (actualizată cu indicele de inflație la data plății efective).

Potrivit motivelor cererii de chemare în judecată, cauza acestei restituiri, care se constituie în fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății, este reprezentată de desființarea hotărârii judecătorești în baza căreia SC O.P. SA fusese obligată la plata unor drepturi salariale (prime de Paști și Crăciun). Așadar, este vorba despre pretenții derivând din instituția întoarcerii executării așa cum se găsește ea reglementată prin dispozițiile art. 404 1 ,art. 402 2 C. proc. civ. Împrejurarea că ulterior, printr-o precizare de acțiune, reclamanta a indicat ca temei juridic al pretențiilor dispozițiile art. 256 alin. (1) C. mun. („salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie") nu este de natură să transforme litigiul într-unui de drept al muncii, care să atragă competența de primă instanță a tribunalului.

Aceasta întrucât, independent de temeiul de drept indicat de parte, instanța are obligația să procedeze la calificarea juridică a pretențiilor care, în speță, nu derivă, așa cum s-a arătat, din raporturi de muncă, ci din desființarea hotărârii pe temeiul căreia se făcuse anterior executarea. De altfel, natura juridică a unei astfel de cereri, cu implicații vizând competența și regimul juridic al căilor de atac, a fost tranșată prin decizia în interesul Legii nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei interpretare dată chestiunii în discuție este obligatorie pentru instanțe.

Astfel, s-a reținut, conform deciziei menționate, tocmai în vederea unificării unei practici jurisprudențiale divergente, că „cererea de întoarcere a executării, formulată pe cale separată, este o cerere ce ține în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă celei de soluționare irevocabilă a litigiului". Că, întoarcerea executării își are fundamentul în executarea anterioară a unui titlu ce a fost desființat, neavând nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată. De aceea, împrejurarea că litigiul în care a fost pronunțată hotărârea care a constituit titlu executoriu (desființat ulterior și generând pretențiile de față) a fost unul de drept al muncii nu are nicio relevanță și nu-și extinde natura juridică asupra cererii vizând întoarcerea executării.

Este motivul pentru care, adăugarea de către reclamantă a încă unui text legal [art. 256 alin. (1) C. mun.] dispozițiilor care i-au fundamentat dintru început pretențiile (art. 404 C. proc. civ.) nu este de natură să influențeze natura juridică a litigiului și să transforme această „contestație specială la executare" într-un litigiu de muncă (tranșat în procedura jurisdicțională anterioară). Cum în această materie interesează, sub aspectul competenței, la fel ca în situația încuviințării executării silite, instanța de executare, rezultă că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, cu referire la dispozițiile procedurale menționate anterior, se va stabili, pe calea regulatorului, ca fiind competentă în primă instanță, Judecătoria sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2013.