ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5529/105/2011, reclamanta

SC O.P. SA

a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul S.V., obligarea acestuia la restituirea sumei de 8.024

RON, reprezentând drepturi bănești încasate tară drept, cu titlu de prime de Paști

și de Crăciun.

Prin sentința civilă nr. 1817 din 19 martie

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sector 1 București, reținând că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 5/2012,

s-a stabilit că instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea de întoarcere

a executării silite este instanța de executare, respectiv, judecătoria. A mai reținut

că, acțiunile promovate de salariații SC O.P. SA au fost soluționate anterior modificării

art. 373

1

C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 42/2009, când cererea de executare

silită era adresată direct executorului judecătoresc, tară a se mai urma procedura

de încuviințare a executării silite. Având în vedere și dispozițiile art. 1104

alin. (3) C. civ. conform cărora dacă părțile nu au stabilit locul plății plata

este cherabilă, urmând a fî efectuată la domiciliul debitorului, instanța de executare

nu poate fi decât judecătoria în raza căreia s-a realizat plata prin raportare la

dispozițiile legale anterior citate, respectiv, Judecătoria sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 14279 din 16 august

2012, pronunțată în Dosarul nr. 16699/299/2012, Judecătoria sector 1 București

a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și

a înaintat cauza către Înalta Curte, reținând că, raportat la precizarea temeiului

de drept al acțiunii, respectiv, art 256 alin. (1) C. mun., competența de soluționare

aparține instanței mai întâi învestite, care este cea de la domiciliul angajatului,

în speță, Tribunalul Prahova.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București:

Astfel, obiectul cererii care a învestit

instanța a vizat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 8.024 RON (actualizată

cu indicele de inflație la data plății efective).

Potrivit motivelor cererii de chemare în

judecată, cauza acestei restituiri, care se constituie în fundamentul juridic al

pretențiilor deduse judecății, este reprezentată de desființarea hotărârii judecătorești

în baza căreia SC O.P. SA fusese obligată la plata unor drepturi salariale (prime

de Paști și Crăciun).

Așadar, este vorba despre pretenții derivând

din instituția întoarcerii executării așa cum se găsește ea reglementată prin dispozițiile

art. 404

1

,art. 402

2

C. proc. civ.

Împrejurarea că ulterior, printr-o precizare

de acțiune, reclamanta a indicat ca temei juridic al pretențiilor dispozițiile art.

256 alin. (1) C. mun. („salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată

este obligat să o restituie") nu este de natură să transforme litigiul într-unui

de drept al muncii, care să atragă competența de primă instanță a tribunalului.

Aceasta întrucât, independent de temeiul

de drept indicat de parte, instanța are obligația să procedeze la calificarea juridică

a pretențiilor care, în speță, nu derivă, așa cum s-a arătat, din raporturi de muncă,

ci din desființarea hotărârii pe temeiul căreia se făcuse anterior executarea.

De altfel, natura juridică a unei astfel

de cereri, cu implicații vizând competența și regimul juridic al căilor de atac,

a fost tranșată prin decizia în interesul Legii nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a cărei interpretare dată chestiunii în discuție este obligatorie pentru

instanțe.

Astfel, s-a reținut, conform deciziei menționate,

tocmai în vederea unificării unei practici jurisprudențiale divergente, că „cererea

de întoarcere a executării, formulată pe cale separată, este o cerere ce ține în

exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă celei de soluționare

irevocabilă a litigiului". Că, întoarcerea executării își are fundamentul în

executarea anterioară a unui titlu ce a fost desființat, neavând nicio relevanță

materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată.

De aceea, împrejurarea că litigiul în care

a fost pronunțată hotărârea care a constituit titlu executoriu (desființat ulterior

și generând pretențiile de față) a fost unul de drept al muncii nu are nicio relevanță

și nu-și extinde natura juridică asupra cererii vizând întoarcerea executării.

Este motivul pentru care, adăugarea de

către reclamantă a încă unui text legal [art. 256 alin. (1) C. mun.] dispozițiilor

care i-au fundamentat dintru

început

pretențiile (art. 404 C. proc. civ.) nu este de natură să influențeze natura juridică

a litigiului și să transforme această „contestație specială la executare" într-un

litigiu de muncă (tranșat în procedura jurisdicțională anterioară).

Cum în această materie interesează, sub

aspectul competenței, la fel ca în situația încuviințării executării silite, instanța

de executare, rezultă că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 373 alin.

(2) C. proc. civ.

În

consecință, cu referire la dispozițiile procedurale menționate

anterior, se va stabili, pe calea regulatorului, ca fiind competentă în primă instanță,

Judecătoria sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 martie 2013.