ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4240/2018

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial la Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal și ulterior pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar provizoriu B., ca urmare a strămutării judecății cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Încheierea nr. 1449 din 7 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, constatarea caracterului nejustificat al refuzului de a soluționa contestația formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/03.10.2014 și obligarea autorității pârâte la soluționarea contestației.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 49 din 16 mai 2017, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantă, prin administrator judiciar provizoriu, a constatat caracterul nejustificat al refuzului de a soluționa contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. x/03.10.2014, obligând pârâta la soluționarea contestației și la plata în favoarea reclamantei A. S.R.L. a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a dispus, în mod nejustificat, respingerea acesteia. În acest sens, se invocă faptul că acțiunea a fost formulată și înregistrată la instanța competentă, peste termenul legal de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv a Deciziei nr. 1895/27.11.2014 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă, așa cum prevăd dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificată și completată, coroborate cu disp. art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Cu privire la soluția pronunțată de prima instanță, prin care s-a constatat refuzul nejustificat de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.10.2014 și obligarea DGRFP Brașov la soluționarea contestației, recurenta-pârâtă susține că o astfel de acțiune este inadmisibilă față de existența valabilă a Deciziei de suspendare nr. 1895/27.11.2014, dar și neîntemeiată. Recurenta-pârâtă critică aspectele susținute de judecătorul fondului, prin care acesta a reținut că datorită caracterului deciziei de suspendare, ale cărei efecte nu sunt instantanee, ci se prelungesc în timp pe toată durata suspendării, este posibil ca împrejurările care au determinat suspendarea să nu mai subziste și totuși organul de soluționare a contestației să refuze în mod nejustificat reluarea procedurii. Raportat la acest aspect, recurenta-pârâtă arată că prin necontestarea deciziei de soluționare a contestației, reclamanta și-a asumat riscul prelungirii în timp a perioadei de suspendare privind soluționarea contestației. Se mai arată că, din înscrisurile depuse la dosar, intimata-reclamantă a primit răspuns justificat la fiecare cerere prin care a solicitat reluarea procedurii de soluționare a contestației rezultând că și în prezent motivele pentru care s-a dispus suspendarea prin Decizia nr. 1895/27.11.2014, subzistă. Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale instituite prin Decizia de impunere nr. x/03.10.2014 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, ce constă în faptul că administratorul societății a dispus înregistrarea unor facturi în perioada februarie - aprilie 2013, în baza cărora au fost înregistrate cheltuieli privind bijuterii și fragmente din aur, pentru care există suspiciunea că nu au la bază operațiuni comerciale reale. Cauza penală este în curs de soluționare, iar conform principiului "penalul ține în loc civilul", trebuie așteptată soluția ce se va da sub aspect penal.

Apărarea intimatei-reclamante Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. - societate în insolvență, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în ședință publică, potrivit încheierii din 18 octombrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analiza motivelor de casare. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. 1. Cu privire la excepția prescripției dreptului material de a cere în instanță anularea Deciziei nr. 1895/27.11.2014 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.10.2013 emisă de AJFP - Alba. Instanța de fond a constatat că obiectul acțiunii îl reprezintă refuzul nejustificat de reluare a procedurii de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere sus-menționate, având în vedere că prin decizia de soluționare a contestației s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare pe cale administrativă a contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală. Recurenta-pârâtă nu a formulat critici cu privire la stabilirea obiectului acțiunii ci numai în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material de a contesta în instanță Decizia nr. 1895/27.11.2014. Cum în speță nu se contestă Decizia nr. 1895/27.11.2014, ci refuzul de reluare a procedurii administrative de soluționare a contestației, în raport de cererile formulate de reclamantă în datele de 02.11.2016 și 19.12.2016, iar acțiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la 16.01.2017 și depusă prin poștă la 14.01.2017, Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat, fiind respectate dispozițiile art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 2. Cu privire la criticile aduse sentinței pronunțată de prima instanță în aprecierea temeiniciei acțiunii și a calificării refuzului autorității fiscale ca fiind nejustificat, Înalta Curte va constata că acestea sunt întocmite din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În legătură cu caracterul nejustificat al refuzului instanței de fond a reținut că decizia de suspendare a soluționării contestației administrative fiscale a fost adoptată de autoritatea fiscală față de existența unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la fapte penale în care este implicată reclamanta, însă nu s-a indicat care este situația dosarelor penale invocate, calitatea persoanelor implicate în săvârșirea faptelor de natură penală și în ce mod influențează aceste dosare penale posibilitatea organelor fiscale de a se pronunța asupra contestației. În aceste condiții, a apreciat judecătorul fondului, menținerea soluției suspendării soluționării contestației dispusă în urmă cu 2 ani și 6 luni, pentru considerente insuficient argumentate de către organul fiscal, încalcă dreptul reclamantei de acces la justiție și dreptul de a-i fi judecată cauza într-un termen rezonabil. Înalta Curte, verificând înscrisurile depuse la dosarul cauzei reține că prin Decizia nr. 1895/27.11.2014 s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației formulate până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală. În cadrul deciziei administrative au fost analizate condițiile impuse de disp. art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. și anume existența Sesizării penale nr. 404577/26.07.2013, a Deciziei nr. 917/11.11.2013 prin care s-a suspendat și soluționarea contestației fiscale împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.07.2013, până la soluționarea cauzei penale, a adreselor din cuprinsul cărora se desprinde stadiul cercetărilor penale, dar și a înrâuririi hotărâtoare a constatării săvârșirii unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Intimata-reclamantă nu a contestat în termenul de 6 luni prevăzut de art. 218 C. proc. fisc. Decizia nr. 1895/27.11.2014, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale. Prin urmare, reclamanta nu poate să aducă în prezenta cauză, critici ce țin de legalitatea acestei decizii, deoarece obiectul acțiunii îl reprezintă refuzul de a proceda la reluarea procedurii administrative pentru motive intervenite ulterior emiterii Deciziei nr. 1985/2014. La rândul său, instanța de fond, în mod greșit a analizat în dosar îndeplinirea condițiilor impuse de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , deoarece nu a fost învestită cu soluționarea contestației împotriva Deciziei nr. 1895/2014. În cauză, este definitivă și neatacată în instanță măsura suspendării soluționării contestației administrative fiscale. De asemenea, în prezentul dosar nu mai poate fi rediscutată existența sesizării penale și a existenței indicilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Principiul "penalul ține în loc civilul" este desprins din prevederile enunțate ale Codului de procedură fiscală, dar și din cuprinsul art. 28 din C. proc. pen. și nu poate fi considerat ca fiind un "clișeu", așa cum afirmă intimata-reclamantă prin întâmpinare. Faptul că suspendarea soluționării contestației este doar o posibilitate și nu o obligație a organelor fiscale, a fost analizat cu ocazia emiterii Deciziei nr. 1895/2014 și care, trebuie reamintit, nu a fost contestată în instanță de către reclamantă. Posibilitatea reluării soluționării contestației fiscale intervine în mod natural, odată cu soluționarea cauzei penale. În speță, nici procurorul și nici instanța de judecată nu s-au pronunțat asupra sesizării penale, care este în etapa urmăririi penale. Față de acestea, Înalta Curte reține că, nefiind contestată decizia organului fiscal prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrativ-fiscale, reclamanta a acceptat posibilitatea ca procesul penal să aibă o desfășurare mai mare în timp și și-a asumat acest risc. Este adevărat că există o jurisprudență constantă a instanței supreme, identificată și de către intimata-reclamantă, prin care s-a dispus anularea deciziei administrative de suspendare a soluționării contestației fiscale, motivat de trecerea unui interval de timp considerat relativ mare de la data sesizării penale, perioadă în care nu s-a pronunțat nicio hotărâre asupra acesteia. Această jurisprudență s-a conturat însă în cadrul unei acțiuni ce a privit contestarea deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale, ocazie cu care au fost analizate motive referitoare atât la temeinicia și legalitatea soluției în raport de dispozițiile Codului de procedură fiscală, cât și oportunitatea luării acestei măsuri, dat fiind trecerea unui interval de timp de la data sesizări penale, coroborată cu inexistența vreunei hotărâri penale. În speță, se solicită a se analiza numai oportunitatea măsurii care, dat fiind caracterul definitiv al deciziei administrative, nu poate fi efectuat decât în ipoteza intervenirii unei soluții pe latură penală, dată de procuror sau instanța de judecată. Prin urmare, în mod greșit, judecătorul fondului a făcut aprecieri referitoare la legalitatea Deciziei nr. 1895/2014, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale până la soluționarea laturii penale, precum și la inexistența unei soluții pe latura penală, cât timp neatacarea la instanța de contencios administrativ a acestei decizii conduce la imposibilitatea repunerii în discuție a măsurii luate de organul fiscal, iar principiul de drept "penalul ține în loc civilul" este pe deplin aplicabil. Față de acestea, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite disp. art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.