ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4825/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 29 septembrie 2017, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta ANAF, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov să se dispună anularea Deciziei nr. 1156/03.08.2017, comunicată la data de 07.08.2017, emisă de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV, privind soluționarea contestației formulată, anularea Deciziei nr. 7186/04.07.2017 de Angajare a răspunderii solidare pentru suma de 4.164.196 Ron.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 88 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu pârâta A.N.A.F., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a anulat Decizia nr. 1156/03.08.2017, emisă de pârâta A.N.A.F., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a anulat Decizia nr. 7186/04.07.2017 emisă de pârâta A.N.A.F., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.A.F., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esență, următoarele: Instanța de fond a considerat, în mod eronat, aplicând greșit normele de drept material că neprezentarea reclamantului la somația B. nu face dovada existenței relei credințe cu privire la faptele imputate și nici vânzările cumpărările bunurilor la preț derizoriu în momentul controlului efectuat la S.C. C. S.R.L..

Societatea comercială în discuție a fost declarată insolvabilă fără bunuri sau venitui urmăribile, prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/22.03.2017, emis de Serviciul Fiscal Municipiul Odorheiu Secuiesc - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice.

În opinia recurentei, reaua-credință se poate constata și prin faptul că cuantumul datoriilor este unul consistent la toate sursele. Nu s-a manifestat intenția nici de plată parțială sau eșalonare, dar nici nu s-a solicitat în instanță radierea debitorului.

Se mai susține că, din analiza tuturor documentelor identificate de către organul fiscal cu competențe în executarea silită, cum ar fi copii conforme cu originalul ale actelor din bilanț și alte documente pe care le deține pentru stabilirea situației de fapt la dosar, se conturează reaua credință a directorului economic, administratorului și a contabilei. Condiția relei credințe este dovedită în mod indubitabil, contrar celor menționate în acțiune.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În fapt, prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/22.03.2017 întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, Serviciul Fiscal Municipal Odorheiu Secuiesc, s-a constatat starea de insolvabilitate a debitoarei S.C. C. S.R.L.

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.07.2017, emisă de D.G.R.F.P. Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, prin Serviciul Fiscal Municipal Odorheiu Secuiesc, s-a dispus alături de alte persoane angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant A. pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei S.C. C. S.R.L. în limita sumei de 4.162.607 RON.

Organul fiscal a reținut incidența dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a), b), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În motivare, organul fiscal a reținut cu privire la reclamantul A. că acesta în calitate de agent comercial la S.C. C. S.R.L., prin neprezentarea la somația B., cu rea-credință, realizează ascunderea sub orice formă a bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitoarei, atât în fapt, prin schimbarea locului bunului astfel încât acesta să nu mai poată fi suspus executării silite, cât și în evidențele contabile ale debitoarei declarate insolvabilă.

De asemenea, s-a mai reținut că administratorul a avut cunoștință despre starea societății C. S.R.L., la data de 29.12.2015 a înstrăinat bunuri mobile Autoutilitara D. care a fost înmatriculat pe numele A., nerespectarea Ordin nr. 127/29.01.2014 privind aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Organul fiscal a mai precizat că reclamantul A., în calitate de responsabil, deși a fost notificat, din nou înaintea demarării angajării răspunderii patrimoniale, în vederea aducerii la cunoștință a datelor din dosarul de angajare a răspunderii, nu s-a achitat și nici nu a transmis documente care să vină în apărarea sa.

Aceeași autoritate publică prin Decizia nr. 1156/03.08.2017 a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul A. împotriva deciziei menționate mai sus.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit. a), b), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii deciziei de angajare a răspunderii, "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului."

În speță, Înalta Curte constată că prin decizia de antrenare a răspunderii solidare organul fiscal nu motivează în mod convingător îndeplinirea condiției relei credințe, în sensul că nu arată argumentele concrete pentru care s-a apreciat că reclamantul a acționat cu rea-credință în scopul determinat de lege, exercitând un management defectuos care a determinat starea de insolvabilitate a societății ori a dobândit, tot cu rea-credință, active ale societății debitoare, în scopul provocării insolvabilității acesteia.

Legiuitorul a prevăzut că doar buna-credință se prezumă, nu și reaua-credință, care pentru a fi reținută, trebuie probată. Recurentele-pârâte nu au probat existența acestei condiții, simpla prezumție că insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a conduitei intimatului-reclamantul, fără ca aceasta să fie concretizată în acțiuni/inacțiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credințe, câtă vreme nu s-a probat, prin vreun mijloc de probă, că administratorul a acționat cu rea-credință și în scopul de a produce insolvabilitatea firmei.

Înalta Curte are în vedere că reaua-credință presupune o atitudine volițională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ și urmărirea obținerii acelei finalități prin acțiunile sau inacțiunile lor.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să probeze că intimatul-reclamant a acționat în mod conștient în scopul nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale dar, cu toate acestea, nu au fost prezentate elemente de fapt precise și certe care să justifice dovedirea intenției intimatului-reclamant de a acționa în scopul provocării eludării de către societatea debitoare a plății obligațiilor fiscale. Astfel că, în acord cu soluția instanței de fond, Înalta Curte nu poate reține ca fiind îndeplinită condiția relei-credințe, cu atât mai mult cu cât, în speța de față, nu s-a făcut dovada că intimatul-reclamant A., având calitatea de agent comercial la debitoarea S.C. C. S.R.L. cu rea-credință ar fi dobândit active de la debitoare care au provocat astfel insolvabilitatea, că ar fi provocat insolvabilitatea debitoarei prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor acesteia sau că ar fi determinat cu rea-credință restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitoarei.

Pentru a dovedi reaua-credință, recurenta-pârâtă a invocat neprezentarea intimatului-reclamant la somația B.. Or, neprezentarea intimatului-reclamantului A. la somația B. nu face dovada existenței relei-credințe cu privire la faptele imputate aceluiași intimat și prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. a), b), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Criticile recurentei referitoare la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.12.2016, sunt neîntemeiate. Instanța de control judiciar observă că, bunurile imobile care au format obiectul vânzării, la data perfectării contractului nu se aflau în patrimoniul societății S.C. C. S.R.L. iar prețul convenit de părți, de 7.000 RON, a fost achitat la data semnării și autentificării actului .

În ceea ce privește mijlocul de transport Mercedes, tip E., nr. de identificare x, an de fabricație 2002, corect s-a constatat că, din factura fiscală nr. x/21.10.2015 emisă de S.C. C. S.R.L. rezultă că s-a prevăzut prețul de 24.800 RON.

Potrivit doctrinei de drept civil, bună-credință este o prezumție legală cu caracter relativ care scutește de orice probă pe acela în folosul căruia ea există, astfel că ea poate fi combătută prin orice mijloace de probă de către cel care urmărește înlăturarea prezumției și care are obligația de a demonstra reaua-credință iar în speță, așa cum s-a mai arătat, organul fiscal nu a făcut o asemenea dovadă. Constatarea organului fiscal în sensul că Autoutilitara D. se afla în patrimoniul debitoarei și că a fost vândută ulterior intimatului-reclamant, prin ea însăși nu înlătură obligația de a demonstra reaua-credință în săvârșirea faptelor imputate acestuia.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita împotriva Deciziei nr. 88 din 11 aprilie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.