ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2289/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20

decembrie 2007 reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA, a chemat în judecată

pârâta A.S.N. CO, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța, să se constate că a intervenit rezilierea contractului

de reasigurare din data de 7 februarie 2007 încheiat de SC A.R.A.R.D.A.F. SA,

în calitate de reasigurator și A.S.N. CO Dubai, în calitate de asigurat,

din culpa exclusivă a asiguratului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată

că în urma corespondenței purtate prin email, între reclamanta SC

A.R.A.R.D.A.F. SA și pârâta A.S.N. CO Dubai, prin intermediul mandatarului

Z.S. Beirut, cea de-a doua i-a făcut propunere fermă, neechivocă

și precisă, societății române, în vederea încheierii unui

contract de reasigurare.

În urma unor negocieri

desfășurate pe email, reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA a primit oferta

de reasigurare în data de 7 februarie 2007, care a fost acceptată la

aceeași dată, încheindu-se la distanță, între absenți,

contractul de reasigurare, SC A.R.A.R.D.A.F. SA fiind de acord să

reasigure o cotă parte din risc.

Contractul încheiat avea ca obiect

reasigurarea vaporului H., construit în anul 1977, asigurat inițial pentru

suma de 200.000 dolari S.U.A., perioada pentru care a fost încheiat era de 12

luni din data de 7 februarie 2007 până în data de 7 februarie 2008.

Ulterior la acest contract au fost

atașate și reasigurările pentru încă două vapoare: P.,

asigurat pentru perioada 13 martie 2007 – 7 februarie 2008 și D., asigurat

pentru perioada 1 mai 2007 – 7 februarie 2008.

În oferta inițială, prima

de reasigurare care trebuia achitată către reclamanta SC

A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul H. era în cuantum de 2,90% din suma

reasigurată de 200.000 dolari S.U.A., reprezentând suma de 5.800 dolari S.U.A.

Prima de asigurare care trebuia

achitată către SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul P. era în cuantum de

2,30% din suma reasigurată de 150.000 dolari S.U.A.

Prima de asigurare care trebuia

achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul D. era în

cuantum de 2,30% din suma reasigurată de 150.000 dolari S.U.A.

Prima de reasigurare trebuia

achitată de reasigurat începând cu data acceptării contractului,

respectiv:

- în perioada 7 februarie 2007 – 7

mai 2007, pentru vasul H.

- în perioada 13 martie 2007 – 13

iunie 2007, pentru vasul P.

- în perioada 1 mai 2007 – 1 august

2007, pentru vasul D.

Reasiguratul avea obligația de

a plăti sumele în interiorul celor trei intervale de timp anterior

menționate.

Arată reclamanta că

după încheierea acestui contract, pârâta nu și-a îndeplinit

obligația esențială de plată a primei pentru navele pe care

reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA le-a reasigurat. Nici până în ziua de

astăzi, prima de reasigurare nu a fost achitată către reclamanta

SC A.R.A.R.D.A.F. SA.

Solicită reclamanta să se

constate că acest contract nu a produs efecte juridice, întrucât

asigurătorul a solicitat rezilierea contractului de asigurare, de la data

la care trebuia făcută plata primei de asigurare.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 12125 din 12 noiembrie 2008 a

admis excepția de necompetență a instanțelor române și

pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut că contractul de reasigurare

încheiat, la distanță, între reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA și

pârâta A.S.N. CO este supus legii engleze și jurisdicției engleze,

întrucât contractul s-a încheiat în forma MAR 91, formă ce intră, în

mod exclusiv, sub jurisdicția instanțelor judecătorești

engleze și este supus normelor legale engleze.

S-a mai reținut că

detaliile contractului au fost stabilite de clauze standard Institute Clauses

care sunt, de asemenea, supuse legii și jurisdicției engleze, fapt

consemnat expres în cuprinsul acestora. Totodată, în contractul de

reasigurare părțile nu au stabilit în mod expres legea

aplicabilă, caz în care se aplică automat legea engleză,

contractul intrând sub jurisdicția exclusivă a instanțelor

engleze.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, legal timbrat, reclamanta, solicitând admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii

excepției de necompetență generală a instanțelor

române și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, secția

a VI-a comercială.

În motivarea apelului, reclamanta a

arătat, în esență, următoarele:

Motivarea instanței de fond

este lapidară și insuficientă, deoarece nu face referire la

argumentele de care a ținut cont în admiterea excepției, neprezentând

raționamentul în ceea ce privește competența instanțelor

din Anglia. Pentru a aprecia existența clauzei de alegere a

competenței, instanța trebuia să fi verificat dacă a

existat consimțământul SC A.R.A.R.D.A.F. SA la încheierea acelei

clauze, căci fără consimțământ nu există clauză

de alegere a competenței.

Instanța de fond nu și-a

întemeiat în drept admiterea excepției de necompetență

generală, nu se menționează actul normativ în baza căruia

aceasta a constatat necompetența instanțelor din România, ținând

seama doar de formularul MAR 91 depus de către intimata-pârâtă, ignorând

orice alt aspect legal invocat.

Apelanta a mai învederat faptul

că acest formular este emis de I.A.M. din Londra, acesta fiind un simplu

model pentru care, în niciun caz apelanta-reclamantă nu a optat să-l

folosească, un astfel de formular neputând fi încheiat de o societate din

România, fiind destinat unui număr restrâns de societăți de

asigurări agreate de acest institut din Anglia.

La data de 16 februarie 2009 intimata

a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și

menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală

și temeinică.

Răspunzând criticilor formulate

de către reclamantă Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 227 din 12 mai 2009 a respins apelul ca

nefondat.

În fundamentarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că în mod corect s-a

reținut că contractul de reasigurare a fost încheiat în forma MAR 91

formă supusă exclusiv legii engleze și jurisdicției

instanțelor engleze, iar în temeiul art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu

privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat,

modificată, a respins cererea ca nefiind de competența

instanțelor române.

În cuprinsul ofertei de reasigurare

propusă de intimată prin intermediul mandatarului Z.S. Beirut se face

trimitere expresă la formularul MAR 91, formular care prevede în mod

expres că asigurarea va fi supusă jurisdicției exclusive a

instanțelor judecătorești din Anglia.

S-au înlăturat și

celelalte critici cu motivarea că din probele administrate cu caracter

tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 nu a rezultat faptul că

părțile au înțeles să preia doar reglementări cu

caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 și nu toate clauzele

menționate în cuprinsul său.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Se susține că decizia

criticată cuprinde motive contradictorii și străine de natura

pricinii.

Astfel se susține că în

mod greșit decizia a fost motivată pe practica maritimă

englezească și având în vedere dreptul englez deși nici practica

engleză și nici legea engleză nu a fost dovedită prin

niciun mijloc de probă, o hotărâre trebuind motivată în baza

unui temei legal concret, nu a practicii judiciare unui alt stat.

Se arată că formularul MAR

91 prevede ca o condiție ad validitatem pentru nașterea poliței,

ștampila Departamentului de polițe, inexistentă în

speță și deci așa zisa clauză de alegere a

competenței este nulă sau întregul contract este nul, în lipsa

îndeplinirii condițiilor cerute pentru încheierea sa validă.

Recursul este nefondat.

Părțile au încheiat o

poliță de asigurare, prin corespondență, respectiv

contractul de reasigurare din 13 februarie 2007, apelanta având calitatea de

reasigurator, iar intimata calitatea de asigurat, aceasta din urmă fiind

reprezentată de mandatarul Z.S. Beirut.

În oferta de reasigurare

propusă de către intimată, prin intermediul mandatarului

său, se face trimitere expresă la formularul MAR 91, al I.L.U.,

formular care prevede în mod expres în cuprinsul său că sunt supuse

legii și jurisdicției britanice, atâta timp cât părțile nu

prevăd altfel.

Din probele administrate Curtea

reține că în practica maritimă engleză, există

două tipuri de formular MAR 91, care cuprinde clauzele unei polițe de

reasigurare, respectiv un formular emis de I.A.M. din Londra și altul emis

de L., ambele tipuri de formular atrăgând jurisdicția exclusivă

a instanțelor engleze, cu excepția cazurilor când părțile

din contractul de asigurare optează expres pentru o altă

jurisdicție, opțiune care în speță nu există.

Nu pot fi reținute

susținerile apelantei referitoare la faptul că polița nu s-ar fi

putut încheia în forma MAR 91, lipsind una din cerințele esențiale de

valabilitate și anume semnătura autorităților

englezești, și anume a departamentului de poliție din cadrul I.A.M.

din Londra de la care emană, având în vedere că instanța nu a

fost învestită cu o cerere privind valabilitatea ori legalitatea încheierii

contractului de reasigurare.

Contractul de reasigurare nu putea

fi încheiat într-o altă formă decât MAR 91, atâta timp când

condițiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses,

precum și alte clauze Institute Clauses, care prevăd în mod expres în

cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare

MAR, în speță formularul MAR 91, ambele formulare, așa cum s-a

mai reținut, prevăzând în mod expres în cuprinsul lor faptul că

sunt supuse legii și jurisdicției engleze, atâta timp cât

părțile nu prevăd altfel.

Din niciuna din probele administrate

în cauză nu rezultă faptul că părțile au înțeles

să preia acele reglementări cu caracter tehnic din cuprinsul

formularului MAR 91 și nu toate clauzele cuprinse în acesta; acest lucru

vizând inclusiv acele norme care reglementează aplicarea legislației

și a jurisdicției britanice.

Ca atare, atâta vreme cât

părțile nu au optat în mod expres pentru alegerea unei alte

instanțe ori jurisdicției competentă să soluționeze

eventualele litigii apărute între acestea, respectiv instanțele

românești, astfel încât să atragă competența materială

a acestora în soluționarea cauzei, Curtea apreciază că

instanțele au pronunțat o hotărâre temeinică și

legală atunci când a admis excepția generală a instanțelor

românești.

În aceste condiții, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA București împotriva deciziei comerciale nr.

227 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.