ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2289/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2007 reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA, a chemat în judecată pârâta A.S.N. CO, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare din data de 7 februarie 2007 încheiat de SC A.R.A.R.D.A.F. SA, în calitate de reasigurator și A.S.N. CO Dubai, în calitate de asigurat, din culpa exclusivă a asiguratului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii se arată că în urma corespondenței purtate prin email, între reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA și pârâta A.S.N. CO Dubai, prin intermediul mandatarului Z.S.

Beirut, cea de-a doua i-a făcut propunere fermă, neechivocă și precisă, societății române, în vederea încheierii unui contract de reasigurare. În urma unor negocieri desfășurate pe email, reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA a primit oferta de reasigurare în data de 7 februarie 2007, care a fost acceptată la aceeași dată, încheindu-se la distanță, între absenți, contractul de reasigurare, SC A.R.A.R.D.A.F. SA fiind de acord să reasigure o cotă parte din risc.

Contractul încheiat avea ca obiect reasigurarea vaporului H., construit în anul 1977, asigurat inițial pentru suma de 200.000 dolari S.U.A., perioada pentru care a fost încheiat era de 12 luni din data de 7 februarie 2007 până în data de 7 februarie 2008. Ulterior la acest contract au fost atașate și reasigurările pentru încă două vapoare: P., asigurat pentru perioada 13 martie 2007 – 7 februarie 2008 și D., asigurat pentru perioada 1 mai 2007 – 7 februarie 2008. În oferta inițială, prima de reasigurare care trebuia achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul H. era în cuantum de 2,90% din suma reasigurată de 200.000 dolari S.U.A., reprezentând suma de 5.800 dolari S.U.A. Prima de asigurare care trebuia achitată către SC A.R.A.R.D.A.F.

SA pentru vasul P. era în cuantum de 2,30% din suma reasigurată de 150.000 dolari S.U.A. Prima de asigurare care trebuia achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA pentru vasul D. era în cuantum de 2,30% din suma reasigurată de 150.000 dolari S.U.A. Prima de reasigurare trebuia achitată de reasigurat începând cu data acceptării contractului, respectiv: - în perioada 7 februarie 2007 – 7 mai 2007, pentru vasul H. - în perioada 13 martie 2007 – 13 iunie 2007, pentru vasul P. - în perioada 1 mai 2007 – 1 august 2007, pentru vasul D. Reasiguratul avea obligația de a plăti sumele în interiorul celor trei intervale de timp anterior menționate. Arată reclamanta că după încheierea acestui contract, pârâta nu și-a îndeplinit obligația esențială de plată a primei pentru navele pe care reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F.

SA le-a reasigurat. Nici până în ziua de astăzi, prima de reasigurare nu a fost achitată către reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA. Solicită reclamanta să se constate că acest contract nu a produs efecte juridice, întrucât asigurătorul a solicitat rezilierea contractului de asigurare, de la data la care trebuia făcută plata primei de asigurare. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 12125 din 12 noiembrie 2008 a admis excepția de necompetență a instanțelor române și pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că contractul de reasigurare încheiat, la distanță, între reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA și pârâta A.S.N.

CO este supus legii engleze și jurisdicției engleze, întrucât contractul s-a încheiat în forma MAR 91, formă ce intră, în mod exclusiv, sub jurisdicția instanțelor judecătorești engleze și este supus normelor legale engleze. S-a mai reținut că detaliile contractului au fost stabilite de clauze standard Institute Clauses care sunt, de asemenea, supuse legii și jurisdicției engleze, fapt consemnat expres în cuprinsul acestora. Totodată, în contractul de reasigurare părțile nu au stabilit în mod expres legea aplicabilă, caz în care se aplică automat legea engleză, contractul intrând sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, legal timbrat, reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției de necompetență generală a instanțelor române și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Motivarea instanței de fond este lapidară și insuficientă, deoarece nu face referire la argumentele de care a ținut cont în admiterea excepției, neprezentând raționamentul în ceea ce privește competența instanțelor din Anglia. Pentru a aprecia existența clauzei de alegere a competenței, instanța trebuia să fi verificat dacă a existat consimțământul SC A.R.A.R.D.A.F. SA la încheierea acelei clauze, căci fără consimțământ nu există clauză de alegere a competenței. Instanța de fond nu și-a întemeiat în drept admiterea excepției de necompetență generală, nu se menționează actul normativ în baza căruia aceasta a constatat necompetența instanțelor din România, ținând seama doar de formularul MAR 91 depus de către intimata-pârâtă, ignorând orice alt aspect legal invocat.

Apelanta a mai învederat faptul că acest formular este emis de I.A.M. din Londra, acesta fiind un simplu model pentru care, în niciun caz apelanta-reclamantă nu a optat să-l folosească, un astfel de formular neputând fi încheiat de o societate din România, fiind destinat unui număr restrâns de societăți de asigurări agreate de acest institut din Anglia. La data de 16 februarie 2009 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. Răspunzând criticilor formulate de către reclamantă Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 227 din 12 mai 2009 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că în mod corect s-a reținut că contractul de reasigurare a fost încheiat în forma MAR 91 formă supusă exclusiv legii engleze și jurisdicției instanțelor engleze, iar în temeiul art. 157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, modificată, a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române. În cuprinsul ofertei de reasigurare propusă de intimată prin intermediul mandatarului Z.S. Beirut se face trimitere expresă la formularul MAR 91, formular care prevede în mod expres că asigurarea va fi supusă jurisdicției exclusive a instanțelor judecătorești din Anglia.

S-au înlăturat și celelalte critici cu motivarea că din probele administrate cu caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 nu a rezultat faptul că părțile au înțeles să preia doar reglementări cu caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 și nu toate clauzele menționate în cuprinsul său. Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține că decizia criticată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel se susține că în mod greșit decizia a fost motivată pe practica maritimă englezească și având în vedere dreptul englez deși nici practica engleză și nici legea engleză nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, o hotărâre trebuind motivată în baza unui temei legal concret, nu a practicii judiciare unui alt stat.

Se arată că formularul MAR 91 prevede ca o condiție ad validitatem pentru nașterea poliței, ștampila Departamentului de polițe, inexistentă în speță și deci așa zisa clauză de alegere a competenței este nulă sau întregul contract este nul, în lipsa îndeplinirii condițiilor cerute pentru încheierea sa validă. Recursul este nefondat. Părțile au încheiat o poliță de asigurare, prin corespondență, respectiv contractul de reasigurare din 13 februarie 2007, apelanta având calitatea de reasigurator, iar intimata calitatea de asigurat, aceasta din urmă fiind reprezentată de mandatarul Z.S. Beirut. În oferta de reasigurare propusă de către intimată, prin intermediul mandatarului său, se face trimitere expresă la formularul MAR 91, al I.L.U., formular care prevede în mod expres în cuprinsul său că sunt supuse legii și jurisdicției britanice, atâta timp cât părțile nu prevăd altfel.

Din probele administrate Curtea reține că în practica maritimă engleză, există două tipuri de formular MAR 91, care cuprinde clauzele unei polițe de reasigurare, respectiv un formular emis de I.A.M. din Londra și altul emis de L., ambele tipuri de formular atrăgând jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze, cu excepția cazurilor când părțile din contractul de asigurare optează expres pentru o altă jurisdicție, opțiune care în speță nu există. Nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la faptul că polița nu s-ar fi putut încheia în forma MAR 91, lipsind una din cerințele esențiale de valabilitate și anume semnătura autorităților englezești, și anume a departamentului de poliție din cadrul I.A.M.

din Londra de la care emană, având în vedere că instanța nu a fost învestită cu o cerere privind valabilitatea ori legalitatea încheierii contractului de reasigurare. Contractul de reasigurare nu putea fi încheiat într-o altă formă decât MAR 91, atâta timp când condițiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses, precum și alte clauze Institute Clauses, care prevăd în mod expres în cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare MAR, în speță formularul MAR 91, ambele formulare, așa cum s-a mai reținut, prevăzând în mod expres în cuprinsul lor faptul că sunt supuse legii și jurisdicției engleze, atâta timp cât părțile nu prevăd altfel.

Din niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că părțile au înțeles să preia acele reglementări cu caracter tehnic din cuprinsul formularului MAR 91 și nu toate clauzele cuprinse în acesta; acest lucru vizând inclusiv acele norme care reglementează aplicarea legislației și a jurisdicției britanice. Ca atare, atâta vreme cât părțile nu au optat în mod expres pentru alegerea unei alte instanțe ori jurisdicției competentă să soluționeze eventualele litigii apărute între acestea, respectiv instanțele românești, astfel încât să atragă competența materială a acestora în soluționarea cauzei, Curtea apreciază că instanțele au pronunțat o hotărâre temeinică și legală atunci când a admis excepția generală a instanțelor românești.

În aceste condiții, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A.R.D.A.F. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 227 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.