ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2013

Deliberând, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. 51122/3/2010 și ulterior

declinată prin sentința civilă nr. 6483 din 13 septembrie 2010 în favoarea

Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul Municipiul București

prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâta SC A, Ș. și A. SA, a

solicitat anularea contractului de prestări servicii juridice din 20 martie 2009

subsecvent acordului cadru de asistență juridică din 4 decembrie 2008 încheiat

între părți.

La data de 28

iunie 2010 s-a depus la dosar decizia nr. 227 din 17 decembrie 2009 a Baroului

Olt prin care pârâta și-a schimbat denumirea în SC A.E., P.P. și A. SA București.

Prin sentința

civilă nr. 283 din 28 februarie 2011, tribunalul București, secția a III-a

civilă, a respins ca nefondată cererea reclamantului, reținând în esență că

reclamantul învestind instanța cu o cerere în anularea contractului de prestări

servicii juridice, nu a dovedit și nici măcar nu a susținut că la momentul

încheierii contractului nu au fost respectate condițiile pentru încheierea

valabilă a acestuia, ceea ce ar fi făcut admisibilă acțiunea și că, în situația

în care a apreciat că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate, așa cum a

arătat în motivarea acțiunii, ar fi trebuit să solicite rezilierea în baza art.

14 din contract, iar nu anularea contractului.

Împotriva

hotărârii primei instanțe a declarat apel reclamantul Municipiul București prin

Primarul General, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia

civilă nr. 798/ A din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, învestită cu soluționarea căii de atac, a admis apelul formulat de

reclamantul Municipiul București prin Primarul General, împotriva sentinței

civile nr. 283 din 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București,

secția a III a civilă, în Dosarul nr. 51122/3/2010, pe care a desființat-o și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control a reținut în esență că tribunalul a încălcat

principiul rolului activ al instanței, omițând că avea obligația de a cere

lămuriri părții pentru a stabili obiectul acțiunii în condițiile sesizării

neconcordanței dintre motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de

chemare în judecată și formularea petitului cu care a fost învestit de

reclamant.

Împotriva deciziei

civile nr. 798/ A din 13 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC A.E., P.P.

și A. SA București, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii

extraordinare de atac, modificării deciziei atacate în sensul respingerii

apelului și menținerii hotărârii primei instanțe.

Deși, în memoriul

de recurs, pârâta a indicat motivele de nelegalitate mai sus menționate,

aceasta nu a structurat dezvoltarea criticilor expuse subsumat motivelor de

nelegalitate indicate, respectiv cele prevăzute la pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Astfel, pârâta

după expunerea amplă a istoricului derulării cauzei în fața primei instanțe și

reiterarea apărărilor formulate în fața acesteia în baza clauzelor contractuale

și a dispozițiilor Legii nr. 51/2006 și O.G. nr. 71/2002, a criticat hotărârea

atacată susținând că instanța de apel a reținut eronat ca prima instanță - prin

soluția pronunțată a încălcat principiul rolului activ prin aceea că nu a

stabilit în mod unilateral condițiile de aplicare a rezilierii contractului și

nu de anulare a acestuia, motivate de faptul că cererea de chemare în judecată

cu care a fost învestită nu a fost fundamentată corespunzător în drept față de

susținerile reclamantului privind neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în

sarcina pârâtei beneficiare din contractul de asistență juridică.

În acest sens a

arătat că, în lipsa reprezentantului legal al instituției reclamante la

termenele de judecată, neclarificarea obiectului cererii nu este imputabilă

instanței de judecată, ci reclamantului însuși, care a menționat expres în

economia acțiunii temeiul de drept aplicabil și a indicat ca petit anularea

contractului, situație în raport de care nu se impunea aplicarea dispozițiilor art.

129 C. proc. civ., prin recalificarea acțiunii.

A mai susținut

că instanța de apel, reținând neîndeplinirea obligațiilor contractuale în

condițiile în care aceste aspecte nu au fost dovedite de reclamantă, a

pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii prin raportare la

probele existente la dosar privind analiza si elaborarea activităților

menționate în nota de onorariu.

De asemenea,

pârâta a criticat decizia atacată pentru recalificarea acțiunii în calea de

atac a apelului ca fiind reziliere, susținând că în gradul de jurisdicție

arătat, instanța nu poate schimba natura cererii de chemare în judecată,

hotărârea pronunțată înscriindu-se astfel în motivul de nelegalitate ce vizează

modificarea naturii actului juridic dedus judecății.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Deși, pârâta a

indicat în memoriul de recurs depus la dosar, motivele de nelegalitate, cărora

înțelege să-și subsumeze criticile, ca fiind cele prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte verificând susținerile părții prin

raportare la motivele de nelegalitate menționate constată că acestea nu pot fi

încadrate în normele legale evocate.

Astfel, pct. 7

al art. 304 C. proc. civ., reglementează cazul de modificare a hotărârii

atacate, în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte

care nu au fost dezvoltate de pârâtă și care, în mod cert nu pot fi reținute în

ceea ce privește decizia civilă nr. 798/ A din 18 octombrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Similară este

situația și în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 8 al art.

304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin

hotărârea atacată, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de

pretinsa incidență în cauză a acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte

reține că pârâta face confuzie între instituția actului juridic dedus

judecății, care în speță este contractul de prestări servicii juridice din 20

martie 2009 subsecvent acordului cadru de asistență juridică din 4 decembrie 2008

încheiat între părți și obiectul sau natura cererii de chemare în judecată,

despre care pârâta afirmă în memoriul depus la dosar că ar fi fost modificată

de instanța de apel.

În considerarea

celor anterior expuse, înalta Curte apreciază că nici acest motiv de

nelegalitate nu se regăsește în speță, prin hotărârea pronunțată, curtea de

apel neschimbând natura sau înțelesul vădit lămurit al contractului de prestări

servicii juridice din 20 martie 2009, care constituie actul dedus judecății.

În baza

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304,

Înalta Curte, apreciind că criticile dezvoltate de pârâtă pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

având în vedere că vizează greșita aplicare a prevederilor art. 294 din același

cod, le va cenzura din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Dispozițiile art.

292 C. proc. civ., potrivit cărora. „Părțile nu se vor putea folosi înaintea

instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele

invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în

întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a

căror necesitate rezultă din dezbateri. în cazul în care apelul nu se motivează

ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare

sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor

invocate la prima instanță”, consacră caracterul devolutiv al fazei procesuale

a apelului.

Potrivit art. 294

alin. (1) C. proc. civ.: „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza

sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri

noi.”

Prin decizia

atacată, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul

București prin Primarul General, a desființat hotărârea primei instanțe și a

trimis cauza spre rejudecare, motivat de încălcarea principiul rolului activ de

către prima instanță, prin omisiunea de a solicita lămuriri părții în vederea

stabilirii obiectul acțiunii în condițiile în care a sesizat neconcordanța

dintre motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în

judecată și formularea petitului cu care a fost învestită de reclamant Curtea

de Apel București.

Potrivit dispozițiilor

art. 297 C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod greșit prima

instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata

s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va

anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate

acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în

judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite

cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale

în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod

expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De

asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre

rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu

aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță

s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat

în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. Dezlegarea dată

problemelor de drept de către instanța de apel, ca și necesitatea administrării

unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

Cum în speță,

prima instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința

civilă nr. 283 din 28 februarie 2011 a respins ca nefondată cererea

reclamantului, iar în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel nu

a reținut că apelantul-reclamant nu ar fi fost regulat citat, sau că acesta ar

fi solicitat expres prin cererea de apel luarea măsurii trimiterii cauzei spre

rejudecare, înalta Curte, în raport de textele legale precitate, reține că

instanței de apel, în virtutea caracterului devolutiv al fazei procesuale cu a

cărei soluționare a fost învestită, îi revenea obligația reținerii cauzei în

vederea soluționării fondului și că în mod greșit aceasta a dispus trimiterea

spre rejudecare, cu atât mai mult cu cât, în faza procesuală a apelului nu

putea dispune cu privire la modificarea obiectului cererii deduse judecății.

Având în vedere

argumentele consemnate de însăși instanța de apel în considerentele deciziei

pronunțate, în sensul că procesul civil este guvernat de principiul

disponibilității, potrivit căruia reclamantul este cel care determină cadrul

procesual, inclusiv sub aspectul obiectului și cauzei juridice a cererii,

înalta Curte apreciază că în mod eronat a reținut instanța de apel susținerile

reclamantului, în sensul că tribunalul ar fi încălcat prevederile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., având în vedere că principiul rolului activ al instanței

este limitat de principiul disponibilității, în raport de care, inițiativa

judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt

este limitată la cele ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța

neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece

acțiunile cu care a fost învestită, astfel cum acestea au fost formulate.

Astfel,

existența unei contradicții între motivele de fapt și cele de drept invocate de

reclamant raportată la petitul cererii de chemare în judecată, precum și la

criticile formulate de acesta pentru prima oară prin memoriul de apel, în

contextul în care el însuși nu și-a asigurat apărarea propriilor pretenții,

deși dispune de un întreg departament juridic, nu sunt de natură să justifice

soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare a hotărârii primei

instanțe, în contextul în care pronunțarea unei atare soluții încalcă

dispozițiile art. 292, 294 și 297 C. proc. civ.

Totodată, având

în vedere că sancțiunea rezilierii, specifică contractelor sinalagmatice,

produce efecte numai ex nune, (pentru viitor), iar actul dedus judecății și-a

încetat efectele prin ajungere la termen, înalta Curte reține că acesta nu este

susceptibil de a fi desființat prin reziliere, susținerile formulate de

reclamant în motivele de apel urmând a fi cenzurate în rejudecare în limitele

învestirii primei instanțe și a motivelor de apel.

Pentru toate

argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC A.E.,

P.P. și A. SA București împotriva deciziei civile nr. 798/ A din 18 octombrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o va

casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC A.E., P.P. și A. SA București împotriva deciziei civile nr.

798/ A din 18 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.