ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2007, reclamanta D.C. a solicitat anularea Hotărârii nr. 192 din 28 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P. Brăila și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării părinților săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului româno - bulgar semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 76 din 26 iunie 2007, prin care a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 192 din 28 mai 2007 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitate de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 30 noiembrie 1943, dată la care părinții săi erau strămutați din motive etnice din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere statutul de strămutat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Galați, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de D.C. Recurenta a susținut, în esență, că, hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus menționate.
Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. Situația de strămutat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv adresa din 14 iulie 1944 a Inspectoratului General al Colonizărilor din Dobrogea, procesul verbal din 11 august 1942 emis de Serviciul Comercial al Colonizării - Comisariatul General al Dobrogei, cererea înregistrată la nr. 001774 din 8 februarie 1940 adresată Serviciului Colonizare și copiile actelor de stare civilă ale reclamantei.
Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Brăila împotriva sentinței civile nr. 76 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.