Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4243/2007

HOTĂRÂRE
06.11.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4243/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 mai 2007 reclamantul C.N. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5106 din 31 mai 2005 emisă de C.J.P. Tulcea și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană strămutată din motive etnice, fiind născut în localitatea unde au fost strămutați părinții săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar semnat la Craiova în septembrie 1940. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 452/ CA din 11 iunie 2007, prin care a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 5106 din 31 mai 2005 emisă de pârâtă și a stabilit reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 24 martie 1942, dată la care părinții săi erau strămutați din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere statutul de strămutat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de C.N. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederile referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus menționate.

Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează : lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv situația de avere mobiliară a tatălui reclamantului C.C. și certificatul din 14 septembrie 1940 emis de Primăria comunei Asfatchioi, județul Durostor și copiile actelor de stare civilă ale reclamantului. Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege.

În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Tulcea împotriva sentinței civile nr. 452/ CA din 11 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-11-06
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4241/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 aprilie 2007 reclamantul C.G. a solicitat anularea Hotărârii nr. 6115 din 30 martie 2007 emisă de C.J.P. Tulcea ș
ÎCCJ 2007-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iulie 2006, reclamanta P.S. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5719 din 30 iunie 2006 emisă de pârâta C.J.P. Tulc
ÎCCJ 2007-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4240/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 februarie 2007, reclamantul D.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 5372 din 31 ianuarie 2006 emisă de pârâta C.J.
ÎCCJ 2007-01-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 mai 2006, reclamantul U.S. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5467 din 28 februarie 2006 emisă de pârâta Casa Jude
ÎCCJ 2009-02-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 septembrie 2008 reclamantul P.H. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5579 din 31 martie 2006 emisă de C.J.P. Tulcea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă