ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1824 din 17

decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei N.A. împotriva pârâtului Primarul General al

Primăriei Municipiului București având ca obiect anularea dispoziției nr. 7617

din 5 aprilie 2007 reținându-se următoarele considerente:

Prin dispoziția nr. 7618 din 5

aprilie 2007 a fost respinsă notificarea formulată de reclamanta N.A. prin care

a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 2 (fost 5) situat la etajul

imobilului din București, sector 4, propunându-se acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Instanța de fond a reținut că din

actele depuse a rezultat faptul că apartamentul din litigiu, a fost preluat cu

plată de stat în baza Legii nr. 4/1973 suma stabilită cu acest titlu fiind

încasată de contestatoare la data de 7 ianuarie 1982 împrejurare atestată și de

actele de la filele 22, iar ulterior în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.

975 din 21 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 locuința a fost

vândută, situație în care respectivul contract nefiind anulat, restituirea în

natură a apartamentului nu mai putea fi dispusă.

Hotărârea instanței de fond a fost

atacată pe calea apelului de către reclamantă iar prin decizia civilă nr. 258

din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București și s-a respins apelul ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Notificarea reclamantei nr. 310 din

29 iunie 2001 vizează restituirea în natură a imobilului din București, imobilul

aparținând autorilor săi D.G.T. și D.T., fiind dobândit de aceștia în timpul

căsătoriei în baza actului autentificat sub nr. 13501/1949 transcris de

Tribunalul Ilfov sub nr. 188/1948, urmare a decesului acestora, reclamanta a

devenit unica moștenitoare a defunctei D.T.

Reclamanta sub dosarul nr.

36444/3/2006 a înaintat o acțiune împotriva pârâtei Primăria Municipiului

București solicitând obligarea ei la emiterea dispoziției motivate de

restituire în natură a imobilului. Astfel prin sentința civilă nr. 150 din 30

ianuarie 2007 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost obligată

pârâta la emiterea unei dispoziții motivate privind soluționarea notificării

nr. 310/2001.

Această hotărâre a devenit

definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 378 din 30 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și respectiv decizia civilă nr. 470 din 29

ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Instanța de apel a mai reținut că,

instanța de fond a făcut o legală interpretare a dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 10/2001 și că apelanta s-a aflat în eroare cu privire la modalitatea

de soluționare a acțiunii sale având ca obiect obligația de a face, așa cum

rezultă din hotărârile civile sus menționate.

Or, arată instanța de apel, prin

hotărârile anterioare nu s-a reținut faptul că pârâta ar avea obligația

restituirii în natură, a imobilului ci au arătat că, asupra notificării (prin

care reclamanta solicită restituirea în natură a imobilului) pârâta nu s-a

pronunțat printr-o decizie motivată potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001.

Or, soluționarea notificării nu

excludea și ipoteza respingerii ei.

Ca atare, reține instanța de apel,

în mod corect a fost emisă dispoziția nr. 7617 din 5 aprilie 2007 prin care

notificările înregistrate sub nr. 3473 din 25 octombrie 2001 și 310 din 29

iunie 2001 formulate de reclamantă au primit soluția de acordare de măsuri

reparatorii pentru imobilul din litigiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe

cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Recurenta susține că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii raportat la obiectul

dedus judecății, cu atât mai mult cu cât nu s-a reținut că în motivele de apel

a solicitat și suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 1 până la rămânerea

irevocabilă a sentinței civile nr. 150 din 30 ianuarie 2001 dosarul nr. 36444/3/2006

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Că în mod greșit au fost

interpretate dispozițiunile hotărârilor anterioare inclusiv Decizia civilă nr.

470 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se mai învederează de către recurentă

că nu s-au analizat de către instanța de apel, criticile legate de incidența

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care a invocat

că prima instanța a formulat o hotărâre nelegală.

Prin încălcarea formelor de

procedură civilă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Recurenta la 14 august 2007 a mai declarat recurs și împotriva încheierii din 22 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a, prin care i s-a respins ca neîntemeiată cererea de

îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 258 din 27

aprilie 2009 a Curții de Apel Brașov.

Astfel recurenta a susținut că

instanța în mod nelegal i-a respins cererea formulată, iar motivarea soluției

este nelegală față de actele depuse, certificat de moștenitor nr. 4450 din 9

iunie 1979, certificatul de moștenitor nr. 138 din 26 septembrie 2002 și

sentința civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului București irevocabilă și învestită cu titlu executoriu.

Prin scriptul depus la filele 57

recurenta a solicitat admiterea recursului atât împotriva hotărârii instanței

de apel cât și împotriva încheierii din 21 iunie 2009, solicitându-se și

judecarea cauzei în lipsă.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Obiectul dedus judecății vizează

dispoziția nr. 7617 din 5 aprilie 2007 emisă de Primarul General al

Municipiului București prin care s-au respins notificările reclamantei privind

restituirea în natură a imobilului din București.

Anterior emiterii acestei dispoziții

între reclamantă și Primăria municipiului București prin Primarul general a mai

existat un litigiu înregistrat sub dosarul civil nr. 364/3/2006 fila 6 – 7

dosarul instanței de fond, soluționat prin sentința civilă nr. 150 din 30

ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Astfel prin această hotărâre s-a

dispus obligarea pârâtului să emită dispoziția motivată de soluționare a

notificării nr. 310 din 20

iunie

2006, ce face obiectul dosarului nr. 4405 privind restituirea imobilului situat

în București, sector 4, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10 RON pe

zi de întârziere cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și

până la îndeplinirea obligației.

Această hotărâre așa cum de altfel

reține și instanța de apel a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia

civilă nr. 378 din 30 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

și decizia civilă nr. 470 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin hotărârile sus menționate a fost

obligat pârâtul la emiterea dispoziției motivate în ce privește notificarea nr.

310 din 29 iunie 2001 a reclamantei, reținându-se că nu s-au respectat

dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în ce privește depășirea

termenului de 60 de zile prevăzut în mod imperativ de lege pentru soluționarea

notificării.

Ca atare hotărârile anterioare

obligau pârâtul să emită o dispoziție motivată care să vizeze soluția

notificării reclamantei fără însă a arăta care este soluția efectivă ce ar urma

să fie adoptată la soluționarea notificării prin acea dispoziție motivată.

Aceste aspecte au fost de altfel

corect și legal reținute de instanța de apel care a analizat apelul reclamantei

prin prisma principiului „

tantum devolutum quantum apellatum

”.

Prin dispoziția nr. 7617 din 5

aprilie 2007 emisă de Primăria municipiului București fila 4 s-au respins

notificările reclamantei nr. 310 din 29 iunie 2001 și nr. 3473 din 25 octombrie

2007 în ce privește restituirea în natură a imobilului din București dar s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 2

(fost 5) împreună cu cota de teren aferent acestuia în suprafață de 27,31 mp

situat în corpul A, etaj 1, vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 975 din 21 noiembrie 1996, constând în

diferența dintre suma încasată la 7 ianuarie 1982 și actualizată la indicele de

inflație și valoarea corespunzătoare a apartamentului conform art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 persoanelor îndreptățite N.A. și N.E.

Prin aceeași dispoziție prin art. 2 alin.

(2) au respins notificările petentelor N.A. și N.E. în ce privește acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru camera de la parterul imobilului,

întrucât aceasta a fost vândută în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 7673

din 28 decembrie 1982 de către D.T. la C.E.

Față de conținutul dispoziției nr.

7167 din 5 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului București prin Primarul

General, instanțele au analizat susținerile reclamantei, reținând în mod legal

că în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 975 din 21

noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost anulat, nu poate

opera restituirea în natură a imobilului așa cum pretinde reclamanta.

Or, față de starea de fapt și de

drept expusă și rezultată din actele de la dosar, susținerile recurentei sunt

nefondate nefiind incidente nici dispozițiile art. 105 C. proc. civ. și nici

ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul reclamantei

împotriva deciziei civile nr. 253 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București este nefondat.

În ce privește recursul declarat de

aceeași reclamantă împotriva încheierii civile din 22 iunie 2009 a Curții de Apel București, sunt de reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11

iunie 2009 reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale din decizia

civilă nr. 258 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, întrucât apar în considerente erori materiale la paragrafele 5, 6 și 7.

Prin încheierea de ședință din 22

iunie 2009 instanța a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale

semnalate de reclamantă, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C.

proc. civ., pentru că reclamanta solicită înlăturarea însăși a motivării

deciziei.

Verificând încheierea atacată cu

recurs precum și cererea reclamantei de îndreptare a erorilor din Decizia

civilă nr. 258 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte reține că nu este

fondat nici recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii civile din 22

iunie 2009.

Astfel art. 281 C. proc. civ.

prevede că pot fi îndreptate greșelile asupra numelui, calității și

susținerilor părților sau cele de calcul, sau orice alte erori materiale din

hotărâri sau încheieri.

Pe calea îndreptării erorilor

materiale în condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. nu se poate urmări

îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre părți,

întrucât nu prezintă caracterul unei erori materiale.

În baza art. 281 C. proc. civ. nu se

poate dispune asupra motivării hotărârii, întrucât dispozițiile sus evocate se

referă numai la greșeli materiale: „asupra numelui calității și cele de calcul”

și nu la cele de fond sau de omisiuni.

Or, raportând dispozițiile art. 281 C.

proc. civ. la cererea formulată de reclamantă în ce privește îndreptarea

erorilor din decizia nr. 258 din 27 aprilie 2009, instanța a făcut o legală

interpretare a dispozițiilor legale susmenționate, în condițiile în care

cererea reclamantei nu vizează greșeli asupra numelui, sau calității părților

ci aspecte ce țin de considerentele hotărârii, și de fondul cauzei.

Astfel din perspectiva celor expuse,

nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se

respinge și recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii civile din 22

iunie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta N.A. împotriva deciziei nr. 258 A din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a încheierii de la 22 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

8 februarie 2010

.