ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.09.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6477/2011

HOTĂRÂRE

27.09.2011

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6477/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 765 din 25 mai 2010,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta S.H., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului

București prin Primar General și Statul Român prin M.F.P., a respins cererile

având ca obiect anularea Dispoziției nr. 11215 din 9 februarie 2009 emisă de

Primăria Municipiului București și restituirea în natură a apartamentului nr. 37

de la etajul II al corpului B din imobilul situat în București, str. A., sector

2, ca neîntemeiate, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice să plătească reclamantei suma de 309.750 lei, valoare de piață a

apartamentului sus-menționat, a respins cererea privind obligarea în solidar a

pârâtei Primăria Municipiului București la plata valorii de piață a

apartamentului, ca neîntemeiată și a luat act că nu s-a solicitat plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 11215 din 9

februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului București s-a decis modificarea

Dispoziției Primarului General nr. 9278 din 13 decembrie 2007 în sensul că s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 37,

compus din 2 camere și dependințe vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996, apartament situat în imobilul din

str. A., corp B, et.2, sector 2, în favoarea persoanei îndreptățite S.H.

Susținerile

reclamantei legate de nulitatea dispoziției întrucât nu a fost motivată

imposibilitatea restituirii în natură a apartamentului au fost apreciate de

tribunal neîntemeiate.

Astfel, în conținutul

acestei dispoziții s-a menționat că motivul imposibilității restituirii în

natură îl reprezintă faptul că, în conformitate cu adresa nr. 3280/2005 emisă

de SC F. SA, apartamentul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995,

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996.

Tribunalul a respins

cererea privind obligarea în solidar a pârâtei Primăria Municipiului București

la plata valorii de piață a apartamentului, ca neîntemeiată, întrucât

atribuțiile acestei persoane, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005,

țin doar de stabilirea dreptului persoanei îndreptățite la despăgubiri,

atribuție îndeplinită la momentul emiterii dispoziției contestate; sumele de

bani nu pot fi recuperate de reclamantă decât de la pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, debitor al obligației atât în urma preluării

abuzive a imobilului reclamantei, cât și în urma reglementării unui mecanism

ineficient de acordare de despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel apelantul Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr.

691/ A din 29 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul -

pârât Statul Român, prin M.F.P., a schimbat în tot sentința în sensul că a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele.

Prin cererea

înregistrată la 09 martie 2009 intimata S.H. a solicitat anularea Dispoziției nr.

11215 din 09 februarie 2009, obligarea Primăriei Municipiului București să-i

restituie în natură apartamentul nr. 37 de la etajul 2 al corpului de clădire B

din imobilul situat în str. A., sector 2, obligarea în subsidiar a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în solidar cu Primăria Municipiului

București, la despăgubiri la prețul pieții pentru apartamentul mai sus

menționat, cu motivarea că s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură,

fără a se arăta în ce constă această imposibilitate.

În dovedirea cererii

reclamanta a depus copie după dispoziția atacată, acte privitoare la imobilul

în litigiu, acte de stare civilă, copie după contractul de vânzare - cumpărare

din 23 februarie 1996, s-a solicitat și s-a efectuat o expertiză de evaluare a

apartamentului în litigiu, concluziile expertului fiind consemnate și atașate

la dosar - filele 147 - 151.

Ca temei juridic al

cererii promovate au fost invocate dispozițiile art. 1, 7, 9 și 26 din Legea nr.

10/2001 și art. 475 C. civ.

Prin Dispoziția nr.

11215 din 09 februarie 2009, Primăria Municipiului București a propus acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 37 cu cota de

teren aferentă față de imposibilitatea restituirii în natură.

În dispoziția atacată

s-a reținut că apartamentul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995,

astfel că nu poate fi restituit în natură.

În cauză, față de

această împrejurare reținută în dispoziția atacată devin aplicabile

dispozițiile art. 18 pct. c din Legea nr. 10/2001, astfel că măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor și persoana obligată la plata lor, Curtea reține că,

urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,

Primăria Municipiului București are competența de a emite o decizie cu

propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor

legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Dispozițiile legale

menționate sunt exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și

stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul

procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta

în titluri de despăgubiri.

Prin art. 1 alin. (1)

Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și

procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi

restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru

analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă

potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea

Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se

asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Din analiza acestor

texte de lege, rezultă că Primăria Municipiului București nu mai are competența

legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune

acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției

competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16

alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, urmează să se

rețină că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, intimata Primăria Municipiului București a procedat corect la

soluționarea notificării, propunând acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru apartamentul vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Cum Legea nr. 10/2001

instituie două etape, o etapă necontencioasă și o altă etapă contencioasă, în

care au calitatea de părți persoana îndreptățită la restituire - calitate

procesuală activă și unitatea deținătoare - calitate procesuală pasivă,

apelantul nefiind unitate deținătoare nu putea fi obligat la plata sumei ce

reprezintă cuantumul despăgubirilor pentru apartamentul în litigiu, nefiind realizată

identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât

și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Cum în baza art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, C.C.S.D. este singura competentă să analizeze și să stabilească

cuantumul final al despăgubirilor, respectiv să emită decizia reprezentând

titlu de despăgubire, Curtea a constatat că apelul este fondat, l-a admis și a

schimbat în tot sentința, respingând acțiunea ca nefondată.

Chiar dacă Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauzele J.H. împotriva României,

Radu împotriva României, Gabriel împotriva României, Săvulescu împotriva

României, Ruxandra Ionescu împotriva României, Matache și alții împotriva

României, Porțeanu împotriva României că Fondul Proprietatea nu funcționează în

prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea

efectivă a unei despăgubiri, procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

nu trebuie suprimată.

Este rolul și

obligația organelor statului ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1

din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient executarea hotărârilor

judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor.

Cum competența de a

stabili întinderea dreptului aparține C.C.S.D., în mod corect Primăria

Municipiului București prin Dispoziția nr. 11215 din 09 februarie 2009 a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu,

astfel că apelul a fost admis și acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta S.H.

În baza Legii

10/2001, am notificat Primăria Municipiului București, prin notificarea

înregistrata sub nr. 667/2001 solicitând restituirea în natura a apartamentului

Nr. 37 de la etajul II al corpului B, din imobilul situat în București, Str. A.,

Sector 2.

P.M.B. după o

perioada de 8 ani, prin Dispoziția nr. 11215 din 9 februarie 2009, î-mi

comunica faptul că imobilul preluat abuziv de Stat în baza Decretului nr.

223/1974, nu poate fi restituita în natura, propunând masuri reparatorii prin

echivalent, deoarece aceasta a fost vânduta în baza Legii nr. 112/1995.

Am atacat Dispoziția

P.M.B. la Tribunalul București, secția civila, în conformitate cu dispozițiile art.

26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea acesteia și restituirea în

natura a apartamentului. în subsidiar am solicitat obligarea Statului Roman prin

M.F.P. la despăgubiri la valoarea de circulație conform standardelor

internaționale stabilite printr-o expertiza de evaluare.

Motivul pentru care

am solicitat restituirea în natura,a fost preluarea abuziva a apartamentului în

baza Decretului nr. 223/1974, fără a se acorda despăgubiri, iar contractul de vânzare-cumpărare

în baza Legii nr. 112/1995 fiind un contract subsecvent, este lovit de nulitate

absoluta, cumpărătorul neputând invoca buna credința. în cauza a fost

administrata proba cu înscrisuri și proba expertizei de evaluare .

Tribunalul București,

secția a IV-a civila, prin Sentința civila nr. 765 din 25 mai 2010, a respins

cererile de anulare a Dispoziției nr. 11215 din 9 februarie 2009, emisa de

P.M.B. și restituirea în natura a apartamentului nr. 37 de la etajul II al

corpului B din imobilul situat în București Str. A., sect. 2, cit și cererea de

obligare a P.M.B. în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice la plata de

despăgubiri. A obligat Statul Roman prin M.F.P. la plata sumei de 309.750 lei

valoarea de piața a apartamentului a cărui restituire în natura s-a solicitat.

Tribunalului

București si-a motivat soluția data pe faptul ca în jurisprudența CEDO s-a

reținut în mod constant ca despăgubirile ce urmau a fi acordate în condițiile

titlului VII din Legea 247/2005, s-au acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o despăgubire efectiva, de exemplu cauza J. împotriva

României, J.H. împotriva României, Gabriel împotriva României, S. împotriva României

și altele.

CEDO a stabilit deja

ca acest fond nu funcționează în prezent intr-un mod susceptibil sa fie

considerat ca echivalent cu acordarea efectiva a unei despăgubiri (ex. R.I. împotriva

României).

Sentința Tribunalului

București nr. 765 din 25 mai 2010, a fost atacata de M.F.P. considerând-o ca

fiind netemeinica și nelegala. M.F.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive în cauza, și faptul ca instanța de fond a încălcat prevederile legale ce

guvernează materia restituirii proprietăților.

Curtea de Apel prin

Decizia 691/ A din 29 noiembrie 2010 a admis apelul, a modificat în tot

sentința apelata și pe fond a respins acțiunea ca nefondata.

C.A.B. își motivează

decizia pe faptul ca prin Dispoziția nr. 11215 din 9 februarie 2009, P.M.B. a

propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 37

fata de imposibilitatea restituirii în natura.

In cauza, fata de

aceasta împrejurare, menționata în dispoziția atacata devin aplicabile

dispozițiile art. 18 pct. c) din Legea nr. 10/2001 și ca, competenta pentru

plata despăgubirilor este Fondul Proprietatea Comisia Centrala pentru

stabilirea Despăgubirilor aflata în subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Consider ca, C.A.B. a

făcut o aplicare greșita a legii, în considerente existând chiar afirmații care

nu sunt în concordanta cu jurisprudența CEDO, așa fiind, în cauza devine

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă și dispozițiile

art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora, „Modificarea hotărârii atacate se

pronunța pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea

pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 C. proc. civ.

”.

M.F.P. a declarat

apel împotriva sentinței civile nr. 765 din 25 mai 2010 a Tribunalului București,

secția a IV-a civila, la data de 25 iunie 2010, iar comunicarea hotărârii s-a

făcut la data 10 iunie 2010, ar motivele de apel au fost depuse abia la

termenul din data de 25 octombrie 2010.

În baza art. 287 alin.

(4) introdus prin Legea 219/2005, care prevede termenul pentru depunerea

motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar daca apelul

s-a făcut mai înainte de comunicare, am invocat excepția tardivității depunerii

motivelor de apel.

Deși se consemnează

în încheierea din data de 25 octombrie 2010, ca termenul depunerii motivelor

curge de la data comunicării hotărârii, instanța constata ca în codul de

procedura nu este prevăzuta nici o sancțiune referitoare la termenul de

motivare a acestei cai de atac.

Chiar daca nu este

prevăzuta sancțiune, aceasta se subînțelege, apelul este nul daca nu a fost

motivat în termen legal.

Întrucât C.A.B. nu

s-a pronunțat pe excepția tardivității depunerii motivelor de apel o invoc din

nou pe aceasta cale.

Deși C.A.B.

recunoaște în motivarea deciziei ca CEDO a constatat în cauzele J.H. împotriva

României, R. împotriva României, R.I. împotriva României, P. împotriva

României, ca Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent intr-un mod

susceptibil sa fie considerat ca echivalent în acordarea efectiva a unei

despăgubiri procedura prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu trebuie

suprimata.

Acest punct de vedere

nu concorda cu punctul de vedere al CEDO pentru cazul în care restituirea în natura

nu mai este posibila, iar masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

și Legea nr. 247/2005, sunt iluzorii, Curtea a stabilit ca urmează sa plătească

persoanei îndreptățite despăgubiri bănești.

Prin urmare, în procedura

de aplicare a Legii 10/2001, în absenta unor prevederi de a asigura aplicarea

efectiva și concreta a masurilor reparatorii, conduce la încălcarea

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție ceea ce impune conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, prioritatea

normei din convenție care, fiind ratificata prin Legea nr. 30/1994, face parte

din dreptul intern așa cum se stabilește prin art. 2 alin. (2) din Legea

fundamentala.