ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6477/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 765 din 25 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.H., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primar General și Statul Român prin M.F.P., a respins cererile având ca obiect anularea Dispoziției nr. 11215 din 9 februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului București și restituirea în natură a apartamentului nr. 37 de la etajul II al corpului B din imobilul situat în București, str. A., sector 2, ca neîntemeiate, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 309.750 lei, valoare de piață a apartamentului sus-menționat, a respins cererea privind obligarea în solidar a pârâtei Primăria Municipiului București la plata valorii de piață a apartamentului, ca neîntemeiată și a luat act că nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 11215 din 9 februarie 2009 emisă de Primăria Municipiului București s-a decis modificarea Dispoziției Primarului General nr. 9278 din 13 decembrie 2007 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 37, compus din 2 camere și dependințe vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996, apartament situat în imobilul din str. A., corp B, et.2, sector 2, în favoarea persoanei îndreptățite S.H. Susținerile reclamantei legate de nulitatea dispoziției întrucât nu a fost motivată imposibilitatea restituirii în natură a apartamentului au fost apreciate de tribunal neîntemeiate.

Astfel, în conținutul acestei dispoziții s-a menționat că motivul imposibilității restituirii în natură îl reprezintă faptul că, în conformitate cu adresa nr. 3280/2005 emisă de SC F. SA, apartamentul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996. Tribunalul a respins cererea privind obligarea în solidar a pârâtei Primăria Municipiului București la plata valorii de piață a apartamentului, ca neîntemeiată, întrucât atribuțiile acestei persoane, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, țin doar de stabilirea dreptului persoanei îndreptățite la despăgubiri, atribuție îndeplinită la momentul emiterii dispoziției contestate; sumele de bani nu pot fi recuperate de reclamantă decât de la pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, debitor al obligației atât în urma preluării abuzive a imobilului reclamantei, cât și în urma reglementării unui mecanism ineficient de acordare de despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Prin decizia civilă nr. 691/ A din 29 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul - pârât Statul Român, prin M.F.P., a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele. Prin cererea înregistrată la 09 martie 2009 intimata S.H.

a solicitat anularea Dispoziției nr. 11215 din 09 februarie 2009, obligarea Primăriei Municipiului București să-i restituie în natură apartamentul nr. 37 de la etajul 2 al corpului de clădire B din imobilul situat în str. A., sector 2, obligarea în subsidiar a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în solidar cu Primăria Municipiului București, la despăgubiri la prețul pieții pentru apartamentul mai sus menționat, cu motivarea că s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură, fără a se arăta în ce constă această imposibilitate.

În dovedirea cererii reclamanta a depus copie după dispoziția atacată, acte privitoare la imobilul în litigiu, acte de stare civilă, copie după contractul de vânzare - cumpărare din 23 februarie 1996, s-a solicitat și s-a efectuat o expertiză de evaluare a apartamentului în litigiu, concluziile expertului fiind consemnate și atașate la dosar - filele 147 - 151. Ca temei juridic al cererii promovate au fost invocate dispozițiile art. 1, 7, 9 și 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 475 C. civ. Prin Dispoziția nr. 11215 din 09 februarie 2009, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 37 cu cota de teren aferentă față de imposibilitatea restituirii în natură.

În dispoziția atacată s-a reținut că apartamentul în litigiu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, astfel că nu poate fi restituit în natură. În cauză, față de această împrejurare reținută în dispoziția atacată devin aplicabile dispozițiile art. 18 pct. c din Legea nr. 10/2001, astfel că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent. Cu privire la cuantumul despăgubirilor și persoana obligată la plata lor, Curtea reține că, urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Primăria Municipiului București are competența de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Din analiza acestor texte de lege, rezultă că Primăria Municipiului București nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, urmează să se rețină că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, intimata Primăria Municipiului București a procedat corect la soluționarea notificării, propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Cum Legea nr. 10/2001 instituie două etape, o etapă necontencioasă și o altă etapă contencioasă, în care au calitatea de părți persoana îndreptățită la restituire - calitate procesuală activă și unitatea deținătoare - calitate procesuală pasivă, apelantul nefiind unitate deținătoare nu putea fi obligat la plata sumei ce reprezintă cuantumul despăgubirilor pentru apartamentul în litigiu, nefiind realizată identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății. Cum în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, C.C.S.D. este singura competentă să analizeze și să stabilească cuantumul final al despăgubirilor, respectiv să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, Curtea a constatat că apelul este fondat, l-a admis și a schimbat în tot sentința, respingând acțiunea ca nefondată.

Chiar dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauzele J.H. împotriva României, Radu împotriva României, Gabriel împotriva României, Săvulescu împotriva României, Ruxandra Ionescu împotriva României, Matache și alții împotriva României, Porțeanu împotriva României că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri, procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu trebuie suprimată. Este rolul și obligația organelor statului ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor.

Cum competența de a stabili întinderea dreptului aparține C.C.S.D., în mod corect Primăria Municipiului București prin Dispoziția nr. 11215 din 09 februarie 2009 a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, astfel că apelul a fost admis și acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.H. În baza Legii 10/2001, am notificat Primăria Municipiului București, prin notificarea înregistrata sub nr. 667/2001 solicitând restituirea în natura a apartamentului Nr. 37 de la etajul II al corpului B, din imobilul situat în București, Str. A., Sector 2. P.M.B. după o perioada de 8 ani, prin Dispoziția nr. 11215 din 9 februarie 2009, î-mi comunica faptul că imobilul preluat abuziv de Stat în baza Decretului nr. 223/1974, nu poate fi restituita în natura, propunând masuri reparatorii prin echivalent, deoarece aceasta a fost vânduta în baza Legii nr. 112/1995.

Am atacat Dispoziția P.M.B. la Tribunalul București, secția civila, în conformitate cu dispozițiile art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea acesteia și restituirea în natura a apartamentului. în subsidiar am solicitat obligarea Statului Roman prin M.F.P. la despăgubiri la valoarea de circulație conform standardelor internaționale stabilite printr-o expertiza de evaluare. Motivul pentru care am solicitat restituirea în natura,a fost preluarea abuziva a apartamentului în baza Decretului nr. 223/1974, fără a se acorda despăgubiri, iar contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 fiind un contract subsecvent, este lovit de nulitate absoluta, cumpărătorul neputând invoca buna credința.

în cauza a fost administrata proba cu înscrisuri și proba expertizei de evaluare . Tribunalul București, secția a IV-a civila, prin Sentința civila nr. 765 din 25 mai 2010, a respins cererile de anulare a Dispoziției nr. 11215 din 9 februarie 2009, emisa de P.M.B. și restituirea în natura a apartamentului nr. 37 de la etajul II al corpului B din imobilul situat în București Str. A., sect. 2, cit și cererea de obligare a P.M.B. în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri. A obligat Statul Roman prin M.F.P. la plata sumei de 309.750 lei valoarea de piața a apartamentului a cărui restituire în natura s-a solicitat. Tribunalului București si-a motivat soluția data pe faptul ca în jurisprudența CEDO s-a reținut în mod constant ca despăgubirile ce urmau a fi acordate în condițiile titlului VII din Legea 247/2005, s-au acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea nu reprezintă o despăgubire efectiva, de exemplu cauza J. împotriva României, J.H.

împotriva României, Gabriel împotriva României, S. împotriva României și altele. CEDO a stabilit deja ca acest fond nu funcționează în prezent intr-un mod susceptibil sa fie considerat ca echivalent cu acordarea efectiva a unei despăgubiri (ex. R.I. împotriva României). Sentința Tribunalului București nr. 765 din 25 mai 2010, a fost atacata de M.F.P. considerând-o ca fiind netemeinica și nelegala. M.F.P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza, și faptul ca instanța de fond a încălcat prevederile legale ce guvernează materia restituirii proprietăților. Curtea de Apel prin Decizia 691/ A din 29 noiembrie 2010 a admis apelul, a modificat în tot sentința apelata și pe fond a respins acțiunea ca nefondata.

C.A.B. își motivează decizia pe faptul ca prin Dispoziția nr. 11215 din 9 februarie 2009, P.M.B. a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 37 fata de imposibilitatea restituirii în natura. In cauza, fata de aceasta împrejurare, menționata în dispoziția atacata devin aplicabile dispozițiile art. 18 pct. c) din Legea nr. 10/2001 și ca, competenta pentru plata despăgubirilor este Fondul Proprietatea Comisia Centrala pentru stabilirea Despăgubirilor aflata în subordinea Cancelariei Primului Ministru. Consider ca, C.A.B. a făcut o aplicare greșita a legii, în considerente existând chiar afirmații care nu sunt în concordanta cu jurisprudența CEDO, așa fiind, în cauza devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă și dispozițiile art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora, „Modificarea hotărârii atacate se pronunța pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 C. proc. civ. ”. M.F.P. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 765 din 25 mai 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civila, la data de 25 iunie 2010, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la data 10 iunie 2010, ar motivele de apel au fost depuse abia la termenul din data de 25 octombrie 2010. În baza art. 287 alin. (4) introdus prin Legea 219/2005, care prevede termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar daca apelul s-a făcut mai înainte de comunicare, am invocat excepția tardivității depunerii motivelor de apel.

Deși se consemnează în încheierea din data de 25 octombrie 2010, ca termenul depunerii motivelor curge de la data comunicării hotărârii, instanța constata ca în codul de procedura nu este prevăzuta nici o sancțiune referitoare la termenul de motivare a acestei cai de atac. Chiar daca nu este prevăzuta sancțiune, aceasta se subînțelege, apelul este nul daca nu a fost motivat în termen legal. Întrucât C.A.B. nu s-a pronunțat pe excepția tardivității depunerii motivelor de apel o invoc din nou pe aceasta cale. Deși C.A.B. recunoaște în motivarea deciziei ca CEDO a constatat în cauzele J.H. împotriva României, R. împotriva României, R.I. împotriva României, P. împotriva României, ca Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent intr-un mod susceptibil sa fie considerat ca echivalent în acordarea efectiva a unei despăgubiri procedura prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu trebuie suprimata.

Acest punct de vedere nu concorda cu punctul de vedere al CEDO pentru cazul în care restituirea în natura nu mai este posibila, iar masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, sunt iluzorii, Curtea a stabilit ca urmează sa plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești. Prin urmare, în procedura de aplicare a Legii 10/2001, în absenta unor prevederi de a asigura aplicarea efectiva și concreta a masurilor reparatorii, conduce la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție ceea ce impune conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, prioritatea normei din convenție care, fiind ratificata prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern așa cum se stabilește prin art. 2 alin. (2) din Legea fundamentala.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.H. împotriva deciziei nr. 691/ A din 29 noiembrie 2010 și a încheierii de ședință din 25 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.