ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3492/2011

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2009

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții V.G., V.R. și

U.A.O. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și au

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul

la plata sumei de 500.000 RON reprezentând (estimativ) prețul de piață al imobilului

situat în București, strada B., urmând ca printr-o expertiză să se stabilească cuantumul

exact al pretențiilor.

La data de 15

decembrie 2009, reclamanții au precizat pretențiile ca fiind în sumă de 538.605

RON echivalentul valorii de piață a imobilului.

Prin sentința civilă

nr. 1460 din 15 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 538.065 RON despăgubiri către reclamanți.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a dobândit, împreună cu soția sa, V.E.,

în prezent decedată, imobilul în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. PP/1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Ulterior, contractul de

vânzare-cumpărare a fost desființat prin admiterea acțiunii în revendicare promovată

de fostul proprietar al imobilului.

În raport de situația

de fapt și de drept, Tribunalul a constatat incidența în cauză a prevederilor

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, în raport de care a admis acțiunea precizată,

cuantumul despăgubirilor fiind stabilit prin raportul de expertiză efectuat de expert

S.C.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului

București, iar prin decizia nr. 259 A din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat.

Curtea de Apel a avut

în vedere următoarele considerente:

Conform sentinței civile

nr. 1148 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, definitivă și irevocabilă, reclamanții din prezenta cauză au fost obligați

să lase în deplină proprietate și posesie, foștilor proprietari A.A.A. și A.A.C.,

apartamentul situat în strada B. dobândit, în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul

de vânzare-cumpărare nr. PP din 25 martie 1996 încheiat între reclamanți și Primăria

Municipiului București prin SC H.N. SA.

În condițiile art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului de piață al imobilului, ca

urmare a admiterii acțiunii în revendicare se face de către Ministerul Finanțelor

Publice, acesta având calitate procesuală pasivă în calitate de titular al acestei

obligații.

În ce privește fondul

pretențiilor, prin decizia civilă nr. 630A din 09 septembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a statuat că reclamanții au încheiat cu bună credință, în acord cu dispozițiile

Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare.

În consecință, urmare

a admiterii acțiunii în revendicare, aceștia sunt îndreptățiți la restituirea valorii

de piață a imobilului, în condițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei pronunțate

de instanța de apel, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin motivele de recurs

se critică hotărârea pronunțată de Curtea de Apel pentru următoarele considerente,

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Ministerul Finanțelor

Publice nu are calitate procesual pasivă în prezentul litigiu.

Într-o astfel de acțiune,

calitate procesual pasivă nu poate avea decât unitatea administrativ-teritorială

vânzătoare (în speță, Primăria Municipiului București), nicidecum Ministerul Finanțelor

Publice deoarece acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecații,

nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor.

Se invocă în acest sens

dispozițiile art. 1344 din C. civ. și principiul relativității efectelor contractului

și se arată că Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului

dintre Primăria Municipiului București și reclamanți, este terț față de acest contract,

având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se virează sumele

încasate de Primăria Municipiului București.

În situația evingerii

cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în baza

contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să fie instituită obligația de garanție

pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului București, în conformitate

cu dispozițiile art. 1337 C. civ.

Pe de altă parte, potrivit

prevederilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri

la valoarea de piață este necesară îndeplinirea a două condiții: prima condiție

este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În prezenta cauză, nu

este îndeplinită nici o condiție din cele două prevăzute imperativ de Legea nr.

10/2001.

Reaua credință a reclamanților

nu poate fi pusă la îndoială, dat fiind faptul că aceștia știau sau ar fi putut

ști că imobilul este revendicat de către fostul proprietar și nu există nici o hotărâre

judecătorească prin care să se statueze că reclamanții ar fi fost de bună credință

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, nu este

îndeplinită nici cea de-a doua condiție imperativă prevăzută de dispozițiile

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, respectiv, contractul să fi fost desființat

prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Or, de vreme ce reclamanții

nu au făcut dovada existenței unei sentințe definitive și irevocabile în ceea ce

privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat

de către aceștia cu Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, nu

se poate justifica obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând

valoarea de piața a imobilului în cauză.

Intimații au invocat excepția

nulității recursului, arătând că motivele de recurs formulate nu pot fi circumscrise

prevederilor art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

însă că, prin criticile invocate, recurentul a susținut greșita aplicare în cauză

a dispozițiilor art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001. Prin urmare,

motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

urmând a se exercita controlul judiciar din perspectiva acestui caz de modificare

a hotărârii.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Este necontestat în cauză

că apartamentul nr. 1 situat în București, strada B., București a fost dobândit

de reclamantul V.G., împreună cu soția sa, V.E., în prezent decedată, prin contractul

de vânzare-cumpărare nr. PP/1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă

nr. 2989 din 08 mai 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București rămasă definitivă

și irevocabilă, s-a stabilit că V.G. și V.E. au fost de bună-credință la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare nr. PP/1997, iar prin decizia civilă nr. 630 A

din 09 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost

admisă acțiunea în revendicare formulată de foștii proprietari ai imobilului, A.A.A.

și A.A.C. și au fost obligați pârâții V.G. și V.E. să le lase în deplină proprietate

și liniștită posesie apartamentul în litigiu.

Pornind de la situația

de fapt astfel reținută, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor

legale incidente în cauză.

Restituirea prețului achitat

în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995

către cumpărătorul care a pierdut, ulterior, în justiție, dreptul de proprietate

asupra imobilului este reglementată diferit prin prevederile art. 50-50

1

din

Legea nr. 10/2001, legea distingând între situația contractelor încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995 și cea a contractelor încheiate cu eludarea dispozițiilor

acesteia.

Constatarea făcută de

instanțele anterioare prin hotărârile judecătorești menționate în sensul că încheierea

contractului de vânzare-cumpărare nr. PP/1997 s-a făcut cu buna credință a cumpărătorilor

nu mai poate fi cenzurată. Valabilitatea acestui act a fost verificată într-un litigiu

anterior, finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar

dezlegările cuprinse în această hotărâre sub aspectul menționat se impun cu putere

de lucru judecat în prezenta cauză. În caz contrar, ar fi nesocotite concluziile

unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o dezlegare sub acest aspect.

Pe de altă parte, concluziile

instanțelor anterioare cu privire la respectarea, de către reclamanți, a prevederilor

Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. PP/1997,

unite cu împrejurarea că, deși în litigiile anterioare, contractul de vânzare-cumpărare

care a reprezentat titlul de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu

nu a fost desființat, aceștia au pierdut dreptul de a exercita atributele specifice

dreptului de proprietate asupra bunului, fiind obligați a ceda, în favoarea foștilor

proprietari, deplina proprietate și liniștita posesie a apartamentului, atrag incidența

în cauză a prevederilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Rațiunea pentru care legiuitorul

a recunoscut dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor în cazul proprietarilor

ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, au fost ulterior desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile,

se regăsește și în ipoteza în care aceștia au pierdut dreptul de proprietate asupra

imobilului ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare a foștilor proprietari.

De aceea, trebuie admis

că și cazul în care pierderea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 a intervenit ca urmare a admiterii

acțiunii în revendicare a foștilor proprietari, cumpărătorii imobilului au dreptul

la restituirea prețului de piață al bunului în condițiile art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale

în cauza de față.

Se mai susține prin recursul

declarat că, dat fiind principiul relativității efectelor actului juridic, împrejurarea

că reclamanții au fost evinși din dreptul de proprietate dobândit asupra imobilului

și norma generală cuprinsă în art. 1337-1341 C. civ., recurentul nu poate fi obligat

la plata prețului stabilit, instanța de apel făcând o greșită aplicare a prevederilor

art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Critica nu este întemeiată.

Printr-o normă specială

cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aplicabilă în concurs cu norma

generală, legiuitorul a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația

de a restitui prețul de piață al bunului către chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Constatând că, în cauză,

situația de fapt se circumscrie ipotezei avute în vedere de a prevederile art. 50

alin. (2

1

) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a normei speciale cuprinsă în alin. (3) al aceluiași art. și a stabilit

în sarcina recurentului obligația de plată a prețului de piață al apartamentului.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului București

împotriva deciziei nr. 259 A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.