ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4854/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 69A din 1 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1399 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanții D.I.A., D.J.M.I., G.S.R. și T.J.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin cererea formulată la data de 1 iunie 2011, reclamanții D.l.A., D.J.M.I., G.S.R. și T.J.A.

au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea acestuia la plata prețului de piață al apartamentului nr. 2 situat în București, strada C., sector 4. În motivare, reclamanții au arătat că, în calitate de moștenitori ai autoarei lor D.L., prin sentința civilă nr. 7087 din 14 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 4 București au fost obligați să-i predea reclamantei D.M. în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, strada C., sector 4. Ca urmare, fiind privați de dreptul lor de proprietate, solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului, în baza art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1399 din 28 iunie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 547.346,7 RON reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr. 2 situat în București, strada C., sector 4. Tribunalul a reținut că la data de 13 noiembrie 1996 autoarea reclamanților, D.L., a încheiat cu SC A.B. SA, ca reprezentant al Primăriei București, contractul de vânzare cumpărare din 13 noiembrie 1996 pentru apartamentul nr. 2 situat în București, strada C., sector 4, condițiile Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 7087 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 463 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului cumpărat de autoarea reclamanților și s-a admis acțiunea în revendicare a fostului proprietar D.M., cu obligarea cumpărătoarei să lase în deplină proprietate și posesie imobil fostului proprietar. Potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea despăgubirilor prevăzut la alin. (1) stabilindu-se prin expertiză”.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut în art. 50 alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. În analiza apelului declarat de pârât, instanța de apel a reținut următoarele: Textele de lege aplicabile, reținute în motivarea sentinței primei instanțe, reprezintă o normă dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la dispozițiile din dreptul comun, ce reglementează răspunderea pentru evicțiune instituită prin prevederile art. 1337 și art. 1341 C. civ., în sarcina vânzătorului, ceea ce confirmă modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice.

Conform art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Prevederile legale suscitate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii lor, pentru care se aplică 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiași legi, cu respectarea ei, dar devenite caduce în urma operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate.

Or, într-o astfel de ipoteză se află raportul juridic dedus judecății, de vreme ce, prin hotărâre irevocabilă, reclamanții au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie fostei proprietare, D.M., apartamentul nr. 2 situat în București, strada C., sector 4. Obligația de restituire a imobilului are la bază compararea titlurilor de proprietate și nu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea reclamanților cu statul, ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Valoarea imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul G.I. și nu a fost contestată pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză de către pârât la prima instanță, după depunerea acestuia la dosar, astfel cum pretind dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., conform cu care expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motivul că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). 1. Ministerului Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre autoarea reclamanților și Primăria Municipiului București, este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.

Prin dispozițiile art. 1337, art. 1341, art. 1344 și urm. C. civ. se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Aceasta dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu, obligația de garanție pentru evicțiune având un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului la valoarea de piață. Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa acestei instituții.

2. În mod nelegal instanța de apel a menținut obligația de plată a prețului de piață în sarcina Ministerul Finanțelor Publice. Nu este îndeplinită nici o condiție dintre cele două condiții, prevăzute art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 în mod cumulativ. În ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reaua credință a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv și, prin urmare, nu putea face obiectul unui contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Contractul nu a fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ceea ce impunea dovada constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. 3. Valoarea imobilului în discuție, stabilită la fondul cauzei prin raport de expertiză, nu este corectă, detaliindu-se argumentele care susțin această critică.

Reclamanții-intimați au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat și au susținut legalitatea deciziei în ceea ce privește toate motivele formulate. În analiza recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele: 1. În mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului. Deși susținerea acestuia că este terț față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat asupra imobilului în cauză este reală, acest fapt nu determină efectele juridice pe care recurentul le pretinde. Obligația de restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desființate nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege.

Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul actualizat/prețul de piață al imobilului, după distincțiile făcute în alin. (2) și (2 1 ) ale aceluiași articol. Aceste dispoziții legale au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe care le invocă recurentul, instituind un caz special de răspundere, din care rezultă calitatea procesuală pasivă unică a Ministerului în litigiile decurgând din restituirea prețului. Obligația de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a restitui prețul către chiriașul evins de un terț – fost proprietar al imobilului în cauză.

Obligația instituită de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului obligat prin lege la restituire, astfel încât nici această critică nu poate fi reținută. 2. Critica referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, normă legală reținută în susținerea soluției pronunțată în cauză, este fondată, în parte. Norma legală menționată impune pentru restituirea prețului de piață două cerințe cumulative, respectiv ca actul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar acestasă fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Cerința desființării contractelor este explicitată prin art. 20 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, fără nicio distincție în sensul reținut de instanța de apel și, mai mult, într-un context referitor la încheierea contractelor cu respectarea Legii nr. 112/1995.

Astfel, se prevede că „ Î n cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul (…)”. Prin decizia nr. 463 din 16 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a soluționat irevocabil litigiul în urma căruia reclamanții au fost obligați să predea imobilul și s-a reținut că vânzarea acestuia a fost făcută cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 – dezlegare care se impune cu putere de lucru judecat în cauză și determină modificarea deciziei în consecință, cu aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

3. Față de cele mai sus reținute nu se mai impune analiza ultimei critici de recurs. În considerarea celor arătate în analiza criticii notate sub pct. 2, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul și, cu aplicarea și a art. 296 C. proc. civ., să dispună modificarea acesteia , în sensul admiterii apelului. Se va schimba sentința, în sensul că se va admite, în parte, acțiunea, obligând pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a prețului de vânzare cumpărare din contractul din 13 noiembrie 1996, încheiat între SC A.B. SA și D.L., actualizat în raport de indicele de inflație la data plății.

Se va trimite cauza la același tribunal pentru judecarea cererii precizatoare formulată de reclamanți, în considerarea argumentelor ce succed: La primul termen de judecată în fața tribunalului, reclamanții au formulat o cerere completatoare, prin care au solicitat, în subsidiar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București, restituirea integrală a prețului apartamentului, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective și plata diferenței între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de imobil între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și data producerii evicțiunii – urmare căreia instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Primăriei Municipiului București.

La ultimul termen de judecată, reclamanții au precizat cererea subsidiară,în sensul că pârâtul pentru primul capăt de cerere este Ministerul Finanțelor, iar pentru cel de-al doilea celălalt pârât. Față de modul în care a dispus, instanța nu s-a mai pronunțat în niciun fel asupra cererii subsidiare - rezolvată în parte prin prezenta decizie, în ceea ce privește prețul imobilului, din contractul de vânzare-cumpărare. În aceste condiții, cu aplicarea art. 312 alin. (5) și art. 297 alin. (1) C. proc. civ., se va trimite cauza la același tribunal pentru judecarea cererii precizatoare formulată de reclamanți, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 69A din data de 1 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia, în sensul că: Admite apelul formulat de același pârât împotriva sentinței nr. 1399 din data de 28 iunie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Schimbă sentința, în sensul că: Admite, în parte, acțiunea. Obligă pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a prețului de vânzare cumpărare din contractul din 13 noiembrie 1996, încheiat între SC A.B. SA și D.L., actualizat în raport de indicele de inflație la data plății. Trimite cauza la același tribunal pentru judecarea cererii precizatoare.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.