ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4854/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4854/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 69A din 1 martie 2013 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat,

apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 1399 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în contradictoriu cu reclamanții D.I.A., D.J.M.I., G.S.R.

și T.J.A.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

Prin cererea

formulată la data de 1 iunie 2011, reclamanții D.l.A., D.J.M.I., G.S.R. și T.J.A.

au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea acestuia la plata

prețului de piață al apartamentului nr. 2 situat în București, strada C.,

sector 4.

În motivare, reclamanții

au arătat că, în calitate de moștenitori ai autoarei lor D.L., prin sentința civilă

nr. 7087 din 14 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 4 București au fost obligați

să-i predea reclamantei D.M. în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul

situat în București, strada C., sector 4. Ca urmare, fiind privați de dreptul lor

de proprietate, solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului,

în baza art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 1399 din 28 iunie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea

și a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți

a sumei de 547.346,7 RON reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr. 2 situat

în București, strada C., sector 4.

Tribunalul a reținut că

la data de 13 noiembrie 1996 autoarea reclamanților, D.L., a încheiat cu SC A.B.

SA, ca reprezentant al Primăriei București, contractul de vânzare cumpărare din

13 noiembrie 1996 pentru apartamentul nr. 2 situat în București, strada C., sector

4, condițiile Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă

nr. 7087 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoriei sectorului 4 București,

definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 463 din 16 martie 2009 a Curții

de Apel București, s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului

cumpărat de autoarea reclamanților și s-a admis acțiunea în revendicare a fostului

proprietar D.M., cu obligarea cumpărătoarei să lase în deplină proprietate și posesie

imobil fostului proprietar.

Potrivit art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare, valoarea despăgubirilor prevăzut la alin. (1) stabilindu-se prin expertiză”.

Potrivit art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut în art. 50 alin.

(2) și (2

1

) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul

extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

În analiza apelului declarat

de pârât, instanța de apel a reținut următoarele:

Textele de lege aplicabile,

reținute în motivarea sentinței primei instanțe, reprezintă o normă

dintr-o lege specială, cu caracter derogator de la dispozițiile din dreptul comun,

ce reglementează răspunderea pentru evicțiune instituită prin prevederile art. 1337

și art. 1341 C. civ., în sarcina vânzătorului, ceea ce confirmă modul de soluționare

a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor

Publice.

Conform art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață

al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Prevederile legale suscitate

nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995

la data încheierii lor, pentru care se aplică 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiași legi, cu respectarea

ei, dar devenite caduce în urma operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate.

Or, într-o astfel de ipoteză

se află raportul juridic dedus judecății, de vreme ce, prin hotărâre irevocabilă,

reclamanții au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie

fostei proprietare, D.M., apartamentul nr. 2 situat în București, strada C., sector

și nu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea

reclamanților cu statul, ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Valoarea imobilului a

fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul G.I.

și nu a fost contestată pe calea obiecțiunilor la raportul de expertiză de către

pârât la prima instanță, după depunerea acestuia la dosar, astfel cum pretind dispozițiile

art. 212 alin. (2) C. proc. civ., conform cu care expertiza contrarie va trebui

cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motivul

că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.).

Publice nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit principiului

relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile

contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.

Or, Ministerul Finanțelor

Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre autoarea reclamanților

și Primăria Municipiului București, este terț față de acesta, având doar calitatea

de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria

Municipiului București.

Prin dispozițiile

art. 1337, art. 1341, art. 1344 și urm. C. civ. se instituie răspunderea vânzătorului,

respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială

prin fapta unui terț.

Aceasta dispoziție de

drept comun nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție specială contrară, fiind

așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu, obligația de garanție

pentru evicțiune având un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului

la valoarea de piață.

Deposedarea reclamantei

de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întrunește condițiile unei tulburări

de drept prin fapta unui terț.

Nu poate fi antrenată

răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune

nu există culpa acestei instituții.

de apel a menținut obligația de plată a prețului de piață în sarcina Ministerul

Finanțelor Publice.

Nu este îndeplinită nici

o condiție dintre cele două condiții, prevăzute art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001 în mod cumulativ. În ceea ce privește respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, reaua credință a cumpărătorilor nu poate fi pusă la îndoială

în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv și, prin urmare, nu putea

face obiectul unui contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Contractul nu a

fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ceea ce impunea

dovada constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

în discuție, stabilită la fondul cauzei prin raport de expertiză, nu este corectă,

detaliindu-se argumentele care susțin această critică.

Reclamanții-intimați au

formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, prin care au solicitat respingerea

acestuia ca nefondat și au susținut legalitatea deciziei în ceea ce privește toate

motivele formulate.

În analiza recursului

declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului.

Deși susținerea acestuia

că este terț față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat asupra imobilului

în cauză este reală, acest fapt nu determină efectele juridice pe care recurentul

le pretinde.

Obligația de restituire

a prețului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desființate nu este un efect al contractului,

ci o obligație ce decurge din lege.

Art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 stabilește obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui

prețul actualizat/prețul de piață al imobilului, după distincțiile făcute în

alin. (2) și (2

1

)

ale aceluiași articol.

Aceste dispoziții legale

au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe care le

invocă recurentul, instituind un caz special de răspundere, din care rezultă calitatea

procesuală pasivă unică a Ministerului în litigiile decurgând din restituirea prețului.

Obligația de răspundere

pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art.

1337 și urm. C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului

Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a restitui

prețul către chiriașul evins de un terț – fost proprietar al imobilului în cauză.

Obligația instituită de

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului

obligat prin lege la restituire, astfel încât nici această critică nu poate fi reținută.

la nerespectarea dispozițiilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, normă

legală reținută în susținerea soluției pronunțată în cauză,

este fondată, în parte.

Norma

legală menționată impune pentru restituirea prețului de piață două cerințe

cumulative, respectiv ca actul de vânzare-cumpărare să

fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar acestasă fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă.

Cerința desființării

contractelor este explicitată prin art. 20 alin. (2

1

) din Legea nr. 10/2001,

fără nicio distincție în sensul reținut de instanța de apel și, mai mult, într-un

context referitor la încheierea contractelor cu respectarea Legii nr. 112/1995.

Astfel, se prevede că „ Î

n cazul în

care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau

și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a

unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul (…)”.

Prin decizia nr. 463

din 16 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-a soluționat irevocabil litigiul în urma căruia reclamanții au fost obligați să

predea imobilul și s-a reținut că vânzarea acestuia a fost făcută cu încălcarea

prevederilor Legii nr. 112/1995 – dezlegare care se impune cu putere de lucru judecat

în cauză și determină modificarea deciziei în consecință, cu aplicarea art. 50

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

3.

Față

de cele mai sus reținute nu se mai impune analiza ultimei critici de recurs.

În considerarea celor

arătate în analiza criticii notate sub pct. 2, cu aplicarea dispozițiilor art. 304

pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul

și, cu aplicarea și a art. 296 C. proc. civ., să dispună modificarea acesteia ,

în sensul admiterii apelului.

Se va schimba sentința,

în sensul că se va admite, în parte, acțiunea, obligând pe pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice la plata către reclamanți a prețului de vânzare cumpărare din contractul

din 13 noiembrie 1996, încheiat între SC A.B. SA și D.L., actualizat în raport de

indicele de inflație la data plății.

Se va trimite cauza la

același tribunal pentru judecarea cererii precizatoare formulată de reclamanți,

în considerarea argumentelor ce succed:

La primul termen de judecată

în fața tribunalului, reclamanții au formulat o cerere completatoare, prin care

au solicitat, în subsidiar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice

și Primăria Municipiului București, restituirea integrală a prețului apartamentului,

actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective și plata diferenței

între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de imobil între data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare și data producerii evicțiunii – urmare căreia

instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Primăriei Municipiului

București.

La ultimul termen de judecată,

reclamanții au precizat cererea subsidiară,în sensul că pârâtul pentru primul capăt

de cerere este Ministerul Finanțelor, iar pentru cel de-al doilea celălalt pârât.

Față de modul în care

a dispus, instanța nu s-a mai pronunțat în niciun fel asupra cererii subsidiare

- rezolvată în parte prin prezenta decizie, în ceea ce privește prețul imobilului,

din contractul de vânzare-cumpărare.

În aceste condiții, cu

aplicarea art. 312 alin. (5) și art. 297 alin. (1) C. proc. civ., se va trimite

cauza la același tribunal pentru judecarea cererii precizatoare formulată de reclamanți,

în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 69A din data de

1 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia, în sensul

că:

Admite apelul formulat

de același pârât împotriva sentinței nr. 1399 din data de 28 iunie 2012 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

Schimbă sentința, în sensul

că:

Admite, în parte, acțiunea.

Obligă pe pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice la plata către reclamanți a prețului de vânzare cumpărare din

contractul din 13 noiembrie 1996, încheiat între SC A.B. SA și D.L., actualizat

în raport de indicele de inflație la data plății.

Trimite cauza la același

tribunal pentru judecarea cererii precizatoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie

2013.