ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 13 februarie 2006, reclamanta SC O.T. SRL a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul C.N.A., constatarea nulității deciziei nr. 58 din 26
ianuarie 2006, emise de pârât, în subsidiar desființarea deciziei ca
netemeinică și nelegală și exonerarea de plata amenzii în cuantum de 2.500 RON.
Totodată, reclamanta a
solicitat suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluționarea acțiunii.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru încălcarea
prevederilor art. 16 și 17 lit. a) din decizia nr. 254/2004 privind
publicitatea, sponsorizarea și teleshoppingul, dar decizia prin care i-a fost
aplicată sancțiunea este lovită de nulitate absolută din cauza nerespectării
condițiilor de formă impuse de O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor,
act normativ cu care se completează legea audiovizualului.
În ceea ce privește fondul
deciziei, reclamanta a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia, arătând
că spotul publicitar difuzat în data de 21 ianuarie 2006, îndeplinește
condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 504/2002.
Prin sentința nr. 2039 din
27 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins atât cererea de suspendare a executării, cât
și acțiunea, ca neîntemeiate.
În considerentele sentinței
instanța a reținut, pe de o parte, că decizia atacată este supusă prevederilor
Legii nr. 504/2002, O.G. nr. 2/2001 nefiind aplicabilă în cauză.
Pe de altă parte, instanța a
reținut că emisiunea analizată nu a avut pauze publicitare, ci a cuprins
întreruperi pentru difuzarea sporului publicitar a cărui durată a depășit cele
30 secunde prevăzute de art. 17 din decizia C.N.A. nr. 254/2004, coroborat cu art.
27 din Legea nr. 504/2002.
Sentința menționată a fost
atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamantă, pentru motive pe
care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de
recurs, recurenta-reclamantă a arătat că sentința a fost pronunțată cu
aplicarea greșită a prevederilor art. 90 și 91 din Legea nr. 504/2002, potrivit
cărora C.N.A. era abilitat, în situația în care aprecia că au fost încălcate
normele privind publicitatea și teleshoppingul, să emită o somație conținând
condiții și termene precise de intrare în legalitate. Doar în situația în care
radiodifuzorul nu intra în legalitate în condițiile și termenele stabilite prin
somație sau încălca din nou aceleași prevederi, s-ar fi putut aplica amenda contravențională.
În acest sens,
recurenta-reclamantă a arătat că în cuprinsul deciziei atacate se menționează
la faptul că postul de televiziune O.T.V. a mai fost sancționat pentru
nerespectarea regimului publicității, dar nu s-a precizat în ce au constat
sancțiunile.
Referindu-se la temeinicia
sentinței atacate, recurenta-reclamantă a reluat susținerile din cererea de
chemare în judecată, arătând că spotul publicitar difuzat la data de 21
ianuarie 2006 a avut durata de 40 de secunde, acoperind întregul interval
afectat pauzei publicitare, astfel încât au fost îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 15 din decizia nr. 254/2004.
Prin întâmpinarea depusă la
dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând
că recurenta-reclamantă nu a invocat și în fața primei instanțe motivul privind
încălcarea prevederilor art. 91 din Legea nr. 504/2002, prin neemiterea unei
somații care să conțină condiții și termene precise de intrare în legalitate.
A mai arătat că motivele de
recurs invocate nu se susțin, întrucât, pe de o parte, spotul publicitar
izolat, potrivit art. 17 lit. a) din decizia nr. 254/2004 nu trebuie să
depășească durata maximă de 30 de secunde, iar pe de altă parte acel spot nu se
încadra în excepțiile prevăzute de art. 16 din decizie, conform cărora se putea
difuza un singur spot izolat în intervalul orar 20.00 – 22.00 și un singur spot
izolat în intervalul orar 22.00 – 06.00.
Examinând cauza în raport cu
motivele invocate în cererea de recurs și cu prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru motivele care
urmează a fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. 58 din 26
ianuarie 2006, C.N.A. a sancționat SC O.T. SRL cu o amendă de 2.500 RON, pentru
încălcarea prevederilor art. 16 și 17 lit. a) din Decizia C.N.A. nr. 254/2004
privind publicitatea, sponsorizarea și teleshoppingul.
Fapta reținută în sarcina
radiodifuzorului, conform raportului de monitorizare, a constatat în difuzarea
unui spot izolat de publicitate cu durata de 40 secunde, în cadrul emisiunii
transmisă în data 21 ianuarie 2006, începând cu ora 12.
Potrivit art. 16
din decizia C.N.A. nr. 254/2004, „În mod excepțional, în cadrul serviciilor de
programe de televiziune, se pot difuza, în alte situații decât cele precizate
la art. 15, spoturi publicitare izolate, cu respectarea următoarelor condiții:
a) în intervalul
orar 20,00 - 22,00 un spot publicitar difuzat izolat care poate fi inserat
numai în cadrul producțiilor audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de
public sau care pot fi vizionate de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu
acordul sau împreună cu părinții ori cu familia;
b) în intervalul
orar 22,00 - 6,00 un singur spot publicitar difuzat izolat;
c) în cazul
publicității pentru băuturi spirtoase, spotul publicitar izolat va fi difuzat
numai în intervalul orar 23,00 - 6,00”.
Dispozițiile art.
17 lit. a) din decizia C.N.A. nr. 254/2004 privind publicitatea, sponsorizarea
și teleshoppingul, prevăd faptul că spotul publicitar difuzat izolat nu trebuie
să depășească 30 de secunde.
Articolul 15 din
aceeași decizie, invocat în motivele de recurs, prevede că „În cadrul
serviciilor de programe de televiziune se pot difuza spoturi publicitare
izolate, în următoarele situații:
a) un spot de
lungă durată acoperă întregul interval afectat pauzei sau întreruperii
publicitare;
b) pauzele
disponibile pentru inserarea spoturilor între părțile unui program, cum ar fi
pauzele dintre rundele unui meci de box sau de tenis, sunt foarte scurte.”
Aceste reguli,
instituite printr-un act administrativ cu caracter normativ, au fost emise în
aplicarea art. 27 din Legea nr. 504/2002, potrivit căruia publicitatea și
teleshoppingul se difuzează grupat, trebuie să fie ușor de identificat, prin
marcaje corespunzătoare și trebuie să fie separate de alte părți ale
serviciului de programe prin semnale optice și acustice. Spoturile de
publicitate și teleshopping pot fi difuzate izolat numai în cazuri
excepționale, stabilite de către consiliu.
În cauză nu au
fost îndeplinite însă condițiile prevăzute pentru calupurile sau pauzele
publicitare de art. 27 și 28 din Legea nr. 504/2002 și de art. 12 din decizia nr.
254/2004, pentru a fi acceptată ideea aplicării art. 15 lit. a) din decizie
(spot de lungă durată, care acoperă întreaga pauză publicitară), fiind vorba
despre un spot izolat, difuzat de trei ori în cadrul aceleiași emisiuni, în
interval total mai mic de 30 minute.
În ceea ce
privește motivul de nelegalitate legat de încălcarea art. 91 din Legea nr. 504/2002,
Înalta Curte constată, pe de o parte, că acesta a fost invocat pentru prima
oară în recurs, în pofida dispozițiilor art. 294 alin. (1), corelate cu cele
ale art. 316 C. proc. civ., potrivit cărora în calea de atac nu se poate
schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot
face cereri noi.
Pe de altă
parte, Înalta Curte constată că în decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2006, C.N.A. a reținut că radiodifuzorul a mai fost sancționat în repetate rânduri pentru
nerespectarea reglementărilor în domeniul audiovizualului în materie de
publicitate, împrejurare necontestată în fața primei instanțe și care atrage
incidența tezei a II-a a art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, conform
căreia amenda poate fi direct aplicată dacă se încalcă repetat aceleași prevederi.
În consecință,
Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC O.T. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 2039 din 27 septembrie
2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 februarie 2007.