ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2991/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2991/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 375 din 20 mai 2014 emise de pârât, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3)-(5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, și exonerarea de la plata amenzii de 10.000 RON.
1.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2925 din 31 octombrie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei CNA nr. 375 din 20 mai 2014.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 16 iunie 2016, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 20 octombrie 2016, dispunând citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
3.1. Recursul formulat de Consiliul Național al Audiovizualului este întemeiat, fiind admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, Curtea de apel a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă și a anulat Decizia CNA nr. 375 din 20.05.2014.
Prin Decizia nr. 375 din 20 mai 2014 Consiliul Național al Audiovizualului a dispus, în condițiile art. 91 alin. (1) și (3), respectiv art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, sancționarea radiodifuzorului S.C. A. S.R.L., titular al licenței audiovizuale și al deciziei de autorizare pentru postul de televiziune A., cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3)-(5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, iar potrivit art. 931 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002 s-a stabilit în sarcina radiodifuzorului obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de știri, următorul text: «Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat postul de televiziune A. cu amendă de 10.000 RON, întrucât, în cadrul mai multor ediții ale emisiunii "x", difuzate în perioada 10 martie - 5 mai 2014, prezentatorul a utilizat un limbaj injurios și a făcut comentarii depreciative ori tendențioase în legătură cu vârsta sau înfățișarea unor persoane, de natură să ofenseze și să prejudicieze demnitatea și dreptul persoanei la propria imagine.».
A reținut CNA că, în urma analizării raportului de monitorizare și a vizionării unor înregistrări, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. A. S.R.L. a încălcat prevederile art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3)-(5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. În fapt, postul de televiziune A. transmite zilnic, cu excepția zilei de sâmbătă, cu începere de la ora 23:00, emisiunea "x" prezentată de B., radiodifuzorul încadrând programul în genul "pamflet". După analizarea raportului de monitorizare, Consiliul a constatat că unele ediții ale emisiunii monitorizate s-au difuzat cu încălcarea dispozițiilor legale privind respectarea dreptului persoanei la imagine și demnitate, în cadrul emisiunilor audiovizuale. Au fost redate spre exemplificare, scurte fragmente din raportul de monitorizare, privind:
- ediția din 10.03.2014 a emisiunii "x" - Context: Numirea lui C. președintele Senatului. Titlu: Un manechin la șefia Senatului/Rușinea liberală; Context: Comentează un articol scris de D. despre E. Titlu: E. și oamenii de plastilină;
- ediția din 11.03.2014 - Context: Comentează cererea lui F. către Parlament pentru a putea fi operat în străinătate și respingerea în Parlament a cererii DNA pentru ridicarea imunității lui G.;
- ediția din 13.03.2014 - Titlu: De ce trebuie eliminat pamfletulș;
- ediția din 26.03.2014 - Context: Vorbește despre achiziționarea de către autoritățile din Slatina a unui WC în valoare de 28000 de euro și despre cazul unui rrom român din Franța care a fost dat jos din autobuz de către șofer cu toate că avea abonament - Titlu: WC la preț de garsonieră; Context: ministrul H. a criticat serviciile Fiscului. Titlu: Irezistibila politizare a Fiscului;
- ediția din 27.03.2014 - Context: Vorbește despre probabila condamnare a lui I. Titlu: J. vine cu noutăți de la Jilava;
- ediția din 30.03.2014 - Context: UDMR a luat startul în campania europarlamentară. Titlu: UDMR, cu antiromânismul în Europa;
- ediția din 03.04.2014 - Comentând despre un nou caz în care un copil a fost mușcat de câini pentru a doua oară;
- ediția din 25.04.2014 - Titlu: Frumușelul din ogradă, Comentând despre faptul că un om de afaceri din Craiova și-a făcut o statuie, pe care a amplasat-o în curtea casei sale;
- ediția din 05.05.2014 - Titlu: J., pus la punct și bun de plată.
Față de conținutul exemplificat anterior, membrii Consiliului au apreciat că difuzarea unora dintre edițiile emisiunii "x" s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care protejează dreptul oricărei persoane la propria imagine. Astfel, Consiliul a constatat că prezentatorul emisiunii a utilizat, pe parcursul mai multor ediții un limbaj injurios, jignitor, depreciativ ori peiorativ la adresa unor persoane (ex: jigodie, javră, boșorog, prostănaci, românul e un prost, stai ca boul, bou, nesimțiți, ordinari, mizerabili, netrebnic, babe) inclusiv cu referiri în legătură cu vârsta sau înfățișarea unor persoane, comentariile ori afirmațiile tendențioase ale prezentatorului fiind de natură să pună aceste persoane în situații ofensatoare, cu caracter prejudiciabil pentru demnitatea persoanei. Membrii Consiliului au apreciat, de asemenea, că afirmațiile domnului Banciu referitoare la persoanele în vârstă care se atașează de câini au un caracter batjocoritor și umilitor, fiind de natură să contravină dispozițiilor legale potrivit cărora orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale.
În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut, în esență, că emisiunea TV din litigiu, ca și toate celelalte ediții ale programului respectiv au caracterul de pamflet, acesta vizând libertatea de exprimare care, în cazul mass media beneficiază de limite mai largi, nefiind întrunite cerințele dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3), (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
3.3. În recursul formulat, autoritatea recurentă a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat și a susținut, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 34 alin. (1), (2) și (3) din Decizia nr. 220/2011;
- în ceea ce privește dispozițiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, instanța de fond a reținut în mod greșit inaplicabilitatea acestora în cauză, ignorând că, prin Decizia nr. 197/2014 a CNA, conținutul acesteia a fost completat, fiind introduși și termenii de prezentator și realizator, alături de termenul inițial de moderator;
- în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 564/2002, instanța de fond a ignorat jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 8326/2004, Decizia nr. 2341/2006, Decizia nr. 846/2007, etc.
În concluzie, autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de apel și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
3.4. Așa cum s-a menționat la pct. 3.1. al prezentei decizii, recursul este întemeiat.
Astfel, în cauză, este necontestat că prezentatorul emisiunii în litigiu a folosit, pe parcursul mai multor emisiuni un limbaj injurios, jignitor, depreciativ, peiorativ, etc., la adresa unor persoane care nu participau la emisiunea/emisiunile respective pentru a avea posibilitatea să răspundă/să se opună/să riposteze, etc., emisiunea/emisiunile fiind realizate/prezentate sub forma unui monolog care nu permitea intervenția persoanelor vizate, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanța de fond.
Monitorizarea postului TV și a emisiunii în litigiu a avut în vedere emisiuni din datele de 13.03.2014, 02.04.2014, 24.04.2014, 05.05.2014 și 06.05.2014, or, prin Decizia nr. 197 adoptată de CNA, publicată în Monitorul Oficial nr. 243 din 04.04.2014 a fost completat, între altele, art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, în sensul că "moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență", decizii care au intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, deci pe data de 04.05.2014.
Din raportul de monitorizare rezultă cu prisosință că prezentatorul emisiunii a folosit un limbaj injurios și jignitor, inclusiv în emisiunile din datele de 05.05.2014 și 06.05.2014, fiind incidente dispozițiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, așa cum fuseseră modificate/completate prin Decizia nr. 197/2014, devenind aplicabile și prevederile art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011, potrivit cărora orice persoană are dreptul la propria imagine.
Într-adevăr, prin folosirea unui limbaj injurios și jignitor, precum "jigodie, javră, boșorog, prostănac, bou, nesimțit, ordinar, mizerabil, netrebnic, etc." la adresa unei/unor persoane determinate/individualizate prin nume, prenume, poreclă, etc., se aduce atingere dreptului la propria imagine a persoanei/persoanelor respective, care nu se reduce la imaginea fizică și vocea persoanei, din moment ce onoarea, reputația, aprecierea, etc. de care se bucură o persoană, completează/compun imaginea publică a acesteia.
Oricum, în opinia instanței de recurs, situației de fapt avute în vedere de autoritatea recurentă la emiterea Deciziei nr. 375/2014 îi sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, în forma nemodificată, textul respectiv incluzând orice persoană care participă la o emisiune tv/radio în calitate de moderator/conducător al dezbaterilor/discuțiilor, care răspund nu numai pentru exprimarea proprie, dar și pentru exprimarea invitaților, când nu le interzic folosirea unui limbaj injurios.
Astfel, la fel de răspunzătoare sunt și persoanele care realizează sau prezintă o emisiune și, cu atât mai mult, persoana care realizează și prezintă singură emisiunea respectivă sub forma unui monolog.
Totodată, instanța de recurs constată că, într-adevăr, Înalta Curte, prin deciziile enumerate în cererea de recurs s-a pronunțat, în ceea ce privește dispozițiile art. 91 din Legea nr. 504/2002, în sensul susținut de autoritatea recurentă, în cauză fiind necontestat că societatea reclamantă fusese sancționată anterior pentru aceeași emisiune și pentru același realizator/prezentator, cu două somații și trei amenzi contravenționale în cuantum total de 35.000 RON.
În concluzie, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar acțiunea formulată de reclamantă va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 2925 din 31 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.