ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5864/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.05.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 247/12.04.2016 exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că sancțiunea a fost aplicată disproporționat față de faptele reținute în sarcina sa și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice.

Prin sentința civilă nr. 2800 pronunțată în data de 29 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

A susținut că, prin hotărârea data instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de dispozițiile legale imperative, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de casare prevăzut de norma de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect a învederat că societatea nu a solicitat ca judecarea pricinii să se realizeze în lipsa sa, iar pentru termenul de judecată din data de 29.09.2016, care a fost de altfel singurul, instanța a procedat la citarea sa. Din motive obiective, pentru acel termen de judecată a formulat și transmis instanței cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsa de apărare, în condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. civ., dar instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare și a soluționat cauza, încălcând dreptul său fundamental la apărare, principiului contradictorialității și, respectiv, principiul oralității dezbaterilor.

Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază".

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Cel de-al treilea motiv de recurs vizează punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul fondului făcând o motivare confuză și contradictorie când se referă la situația reținută, context în care motivarea instanței apare ca nefondată.

Astfel menționează că deși rapoartele de monitorizare vizează o perioadă de câteva săptămâni, instanța de fond omite cu buna știință (ca și CNA) să facă vorbire despre numeroasele intervenții telefonice ale purtătorului de cuvânt al Companiei de Apă, care a apărut zilnic pe postul B., atât în cadrul buletinelor de știri, cât și al Jurnalelor Regionale și emisiuni de dezbatere.

Demersul mersul jurnalistic inițiat de societate a avut la baza comunicatele de presă ale DSP, Garda Națională de Mediu, Ministerul Mediului și Compania de Apă Târgoviște. În cadrul emisiunii "Fețele Puterii" din 21.01.2016 s-a aflat domnul C., directorul Companiei de Apă (singurul furnizor de apă în zona indicată), domnul D., primarul orașului Pucioasa, altă autoritate locală implicată, care nu îi era opozant domnului Oprea, așa cum greșit s-a reținut. Nu s-a reținut nici intervenția telefonică de nouă minute a secretarului de stat din Ministerul Mediului care a confirmat toate informațiile prezentate de B. până la acel moment.

Cu privire la prezenta domnului Oprea în emisiunea din 21.01.2016, acesta a avut o atitudine ironică la adresa invitaților prezenți, ba chiar jignitoare, atitudine total nepotrivită și departe de un comportament civilizat, în loc să ofere lămuriri populației referitor la situația de interes general.

A solicitat a se constata că recursul este fondat, consecința fiind admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta S.C. E. S.R.L. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 93 alin. (3)

din Legea audiovizualului

nr. 504/2002, Decizia nr. 247 din 12 aprilie 2016, prin care s-a dispus sancționarea acesteia cu amendă în valoare de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și ale art. 40 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) și art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Prin Decizia nr. 247 din 12.04.2016 Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cu amendă de 10.000 RON postul de televiziune B., deoarece în perioada 18 - 28 ianuarie 2016, în cadrul emisiunilor "Fețele puterii" și "Dosarele MDI", a încălcat prevederile art. 3 din Legea audiovizualului privind informarea corectă a publicului. Astfel, au fost aduse acuzații la adresa unei persoane fără a fi prezentat punctul de vedere al acesteia, ceea ce contravine art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, în timp ce subiectul legat de incidentul cu apa potabilă dintr-o localitate nu a fost tratat în mod imparțial și cu bună-credință, fiind încălcate art. 64 alin. (1) lit. b) și 67 din Codul audiovizualului.

Curtea de Apel a apreciat că decizia nr. 247/12.04.2016 emisă de pârât este legală și temeinică, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a declarant recurs societatea reclamantă, care a susținut că, deși a formulat cerere de amânare a cauzei, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra ei soluționat cauza, că sentința nu cuprinde motive pe care se întemeiază, iar cele reținute sunt contradictorii și, totodată, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prima critica a recurentei-reclamante privind incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prin faptul că nu s-a pronunțat asupra cererii sale de amânare a cauzei și nici nu a făcut aplicarea prevederilor art. 222 C. proc. civ., nu este fondată.

Verificând actele și dosarului de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect, instanța de fond a aplicat prevederile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. Astfel, din cuprinsul dovezii de citare a societății reclamante, primită la data de 21 iulie 2017, rezultă cu claritate termenul și ora de prezentare, iar faptul că societatea reclamantă la termenul de judecată în data de 29 septembrie 2016 a formulat cerere de amânare a judecății cauzei, expediind-o prin fax după soluționarea și rămânerea în pronunțare asupra cauzei, atrage incidența prevederilor legale anterior menționate.

Mai mult, nu are relevanță faptul că societatea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă întrucât, prezent în instanță instituția pârâtă a pus concluzii și a solicitat soluționarea procesului, context în care devin incidente prevederile art. 223 C. proc. civ.

Față de cele expuse anterior, rezultă că instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură prin nesoluționarea cererii de amânare a cauzei depusă la dosar.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de recurentul-reclamant, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, neputându-se susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei, iar soluția pronunțată de instanța de fond este motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Nu este incident nici cazul de casare, invocat de reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să furnizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea art. 40 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual stipulează că, atunci când se aduc acuzații unei persoane, aceasta trebuie să aibă dreptul la dreptul la replică. Art. 64 alin. (1) lit. b) din Cod obligă furnizorii de servicii media să respecte principiul conform căruia informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință, iar art. 67 din aceeași prevedere legală menționează clar că prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigențelor de asigurare a imparțialității.

Înalta Curte reține că în speță, recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru încălcarea unor principii pe care furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să le respecte atunci când își exercită dreptul la libera informare a publicului și nu pentru însăși exercitarea acestui drept.

Conform textelor legale sus-menționate, a căror greșită aplicare, recurenta-reclamantă a imputat-o primei instanțe, informarea trebuie să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună credință.

Recurenta-reclamantă consideră că nu s-a demonstrat faptul că informarea nu a fost prezentată în mod imparțial și ar fi încălcat principiul imparțialității moderatorului.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, din rapoartele de monitorizare care au stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că informațiile furnizate publicului pe parcursul emisiunilor "Dosarele MDI" și "Fețele Puterii" din perioada 16 - 28 ianuarie 2016 nu s-au limitat la redarea unor constatări obiective față de diferite probleme avute de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița și ședința ce urma să aibă loc la data de 29 ianuarie 2016. Realizatorul TV, ce trebuia să fie imparțial, a fost de acord cu toate susținerile formulate în cadrul emisiunii, ce au avut o singură concluzie vinovăția Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, a F. și a Consiliului Județean Dâmbovița și nu a solicitat un punct de vedere diferit asupra tuturor chestiunilor discutate.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a contestat cuprinsul emisiunilor, ci modul în care s-a interpretat conținutul lor, aceasta susținând că a respectat drepturile persoanelor și nu a încălcat nici o prevedere legală.

Sub acest aspect, în acord cu soluția instanței de fond, se constată că reclamanta prin reprezentantul său a încălcat dreptul la replică, imparțialitatea și dreptul de a informa corect populația asupra unor probleme de interes național. Astfel, din cuprinsul dosarului rezultă că, una dintre emisiuni a fost realizată fără telefoane în direct, persoanele vizate neputându-se apăra, iar în cea în care a fost invitat Directorul Companiei de Apă, acesta a fost singur și nu a putut să își exprime punctul de vedere fiind întrerupt de moderator și cei 6 invitați ai săi. Toate acestea conduc la concluzia că dezbaterile ce au avut loc nu se circumscriu opiniilor imparțiale și nu au forma unor judecăți de valoare, cum în mod eronat pretinde recurenta-reclamantă.

În aceste circumstanțe, societatea recurentă avea obligația, potrivit art. 40 alin. (1) teza finală din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, de a solicita și prezenta punctul de vedere al instituției care a instrumentat cazul respectiv, iar situația în care persoana vizată refuza să prezinte un punct de vedere, să precizeze acest fapt.

Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la asigurarea unei informări corecte, constatările primei instanțe fiind corecte și în această privință.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) și art. 67 din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată din cuprinsul rapoartelor de monitorizare întocmite pentru perioada 16-28.01.2016, că moderatorii/prezentatori, având deja o părere personală, clar conturată asupra situației de fapt, nu a dorit informarea corectă a publicului și nici nu a dat posibilitate persoanelor vizate prin emisiuni să își exprime punctul de vedere. În acest context, scopul mesajului din cadrul emisiunilor era de a atrage publicul și de a crea senzațional și nu de a prezenta o situație în mod imparțial, aspect ce nu poate fi ignorat.

Este nefondată susținerea recurentei reclamate în sensul că, deși rapoartele de monitorizare vizează o perioada de câteva săptămâni, instanța de fond omite cu buna știința sa facă vorbire despre numeroasele intervenții telefonice ale purtătorului de cuvânt al Companiei de Apa, care a apărut zilnic pe postul B., atât în cadrul buletinelor de știri, cât și al Jurnalelor Regionale și emisiuni de dezbatere, întrucât în cauză nu este vorba de câte ori au apărut pe postul B. persoanele vizate, ci de câte ori li s-a permis acestora să își expună punctul de vedere în cele două emisiuni vizate și pentru care s-a aplicat sancțiunea:

"Dosarele MDI" și "Fețele puterii".

Înalta Curte nu poate decât să concluzioneze că instanța fondului a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente la situația de fapt ce rezultă din înscrisurile cauzei, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Se observă că susținerile recurentei-reclamante nu sunt de natură să evidențieze nelegalitatea măsurii dispuse de autoritatea pârâtă atâta timp cât, în considerarea circumstanțelor cauzei, se constată că sancțiunea aplicată este "prevăzută de lege", urmărește un scop legitim, respectiv "protecția reputației sau a drepturilor altora", iar decizia contestată respectă principiile statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința dreptului la liberă exprimare consacrat de art. 10 din Convenție, asigurând un just echilibru între protecția libertății de exprimare prevăzută de art. 10 și dreptul persoanei la propria imagine care, de asemenea, este protejat de art. 8 din Convenție, ca element al vieții private.

Totodată, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că jurnalistul are obligația de a verifica informațiile și de a nu depăși anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, chiar dacă datoria sa principală este de a oferi publicului orice informație de interes public.

Or, în prezenta cauză, în mod corect prima instanță a constatat depășirea acestor limite, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.R.L. (FASTA S.C. A. SRL) împotriva sentinței civile nr. 2800 din 29 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.