ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare in judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016 din 04.05.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliului National al Audiovizualului solicitând anularea Deciziei nr. 243/07.04.2016 și exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în fapt, în cadrul ședinței din data de 07.04.2016, Consiliul a adoptat Decizia nr. 243 (anexa 1), a cărei anulare o solicită, prin care a fost sancționat cu amenda de 20.000 RON, având ca temei pretinsa încălcare, în cadrul unor programe difuzate de postul de televiziune A., a prevederilor art. 40 alin. (1) si (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

2.1. Hotărârea pronunțată în cauză

Curțea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3410 din 07 noiembrie 2016, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

2.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 3410 din 07 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 488 alin. (1)pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 243/07.04.2016 si exonerarea reclamantei de la plata amenzii in cuantum de 20.000 RON.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 40 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind codul de reglementate a conținutului audiovizual.

Recurenta-reclamantă a susținut că judecătile de valoare nu sunt supuse obligației prevăzută de art. 40 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011, în sensul că opinia unei persoane despre activitate altei persoane, poate fi difuzată fără a fi necesar ca a doua persoană să iși exprime punctul de vedere cu privire la opinia exprimată cea dintâi.

Așa cum a mai arătat recurenta că instanța de fond a menținut o sancțiune aplicată de intimată împotriva exercitării dreptului la liberă exprimare soluția dată fiind motivată pe ideea că recurenta nu a solicitat un punct de vedere de al unei persoane cu privire la opiniile critice și nu la acuzații factuale, exprimate la adresa sa.

În continuare recurenta critică soluția instanței de fond sub aspectul că aceasta nu a lua în considerare faptul că limbajul folosit pentru exprimarea mesajului critic s- a situat la limitele mai largi conferite libertății de exprimare a presei.

S-a mai relevat că programul prezentat de reclamantă, prin postul său de televiziune, nu încalcă nicio normă legală, astfel că măsura sancționatorie este abuzivă. Dreptul la libera exprimare, s-a adăugat, se bucură de o protecție absolută iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepție, numai în baza legii.

Conchide recurenta, în argumentele prezentate în susținerea recursului, că instanța de fond a încălcat principiile de natură normativă care reiese din jurisprudența CEDO.

2.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, intimatul a punctat îndeosebi aspectele care vizează anularea deciziei. Intimatul a precizat că decizia ce a format în speță obiectul controlului de legalitate se întemeiază pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt CNA aplicând standarde conforme principiilor art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, că legislația care guvernează domeniul audiovizualului respectă și ocrotește, în egală măsură, libertatea de exprimare dar și alte drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în concordanță cu legislația europeană în această materie și că radiodifuzorul, deși a mai fost sancționat anterior, pentru încălcarea acelorași norme.

2.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse de recurentă, raportat la actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente dar și de apărările formulate de intimatul-pârât CNA prin întâmpinarea la motivele de recurs, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 243/07.04.2016, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios cu solicitarea de anulare a Deciziei CNA nr. 243/07.04.2016 și de exonerare de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON ce i-a fost aplicată, arătând că în mod nelegal s-a reținut de către autoritatea intimată că ar fi încălcat mai multe prevederi din legislația audiovizuală referitoare la emisiunea "Punctul de întâlnire" difuzată în data de 21 februarie 2016 și, ulterior în cadrul grupajelor informative din 22 februarie 2016.

Conform raportului de monitorizare, în emisiunea de dezbatere "Punctul de întâlnire" din 21.02.2016 împreună cu invitații s-a discutat despre acțiunea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în legătură cu decizia de confiscare a sediului B. și despre mitingul care a avut loc în Piața Constituției, iar în grupajul informativ din data de 22.02.2016 a fost difuzat un fragment din emisiunea din data de 21.02.2016.

Contrar celor reafirmate de recurentă prin recursul promovat și în acord cu cele statuate de prima instanță, Înalta Curte reține, că Decizia de sancționare s-a întemeiat pe raportul de monitorizare întocmit cu privire la emisiunea menționată, reținându-se că în cadrul emisiunii au fost făcute afirmații grave la adresa a doi jurnaliști, respectiv C. de la E. și F. de la G., afirmații de natură să afecteze demnitatea și imaginea, emisiune din care au fost prezentate fragmente în mai multe ediții de știri din 22 februarie 2016, astfel că membrii Consiliului au constatat că folosirea în cadrul unui program audiovizual a unor expresii jignitoare, de natură a afecta demnitatea umană este contrară reglementărilor legale.

Hotărârea de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată și de menținere a deciziei atacate este legală și temeinică, întrucât instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză și elementele de fapt dovedite prin probele administrate, soluția fiind argumentată în mod convingător.

Dreptul la liberă exprimare invocate de recurentă consacrat și afirmat ca atare în practica CEDO, dar și în legislația internă nu a fost nesocotit în cazul recurentei câtă vreme, actele și lucrările dosarului au demonstrat că autoritatea intimată, în mod justificat a reținut că emisiunea s-a transformat într-un act de acuzare la adresa celor doi jurnaliști, cu privire la care s-a afirmat că au o viziune de tip nazist și că articolele publicate au transmis fără putință de tăgadă un mesaj cu caracter nazist.

De altfel, în ceea ce privește dreptul la libera exprimare prevăzută de dispozițiile art. 10 din CEDO acesta nu are un caracter absolut, necondiționat, ci exercitarea acestei libertăți comportă limitări potrivit art. 10 paragr. 2.

Spunem că, prin prisma reglementărilor interne și europene, demnitatea umană este un drept fundamental ocrotit cu precădere, chiar și înaintea dreptului la liberă exprimare care poate fi supus anumitor formalități, condiții restrângeri sau sancțiuni, prevăzute de lege într-o societate democratică.

Or, atâta timp cât aceste opinii au fost transmise în spațiul public reprezentat de televiziune și comunicate telespectatorilor este clar că exprimarea acestor opinii se supun dispozițiilor legale ce reglementează domeniul audiovizual.

Invocarea jurisprudenței CEDO ca motiv de netemeinicie a sancțiunii, că nu poate exista justificare legală sau jurisprudențială pentru a tolera în cadrul unei emisiuni televizate a unor acuzații, fără suport probator, fapta fiind de natură a prejudicia și dreptul la imagine al persoanei la adresa căreia erau aduse acuzațiile respective, ipoteză reglementată distinct de dispozițiile art. 42 alin. (1) și (3) din Codul audiovizualului.

A accepta susținerile recurentei, ar însemna a valoriza libertatea presei până la extrem ceea ce nu poate fi acceptat într-o societate democratică în care sunt garantate în egală măsură și drepturile personalității, ceea ce impune, printre altele, și respectarea reputației, a demnității, a dreptului la imagine a persoanelor publice sau particulare deopotrivă. Cu titlul de exemplu "dl. H. a afirmat că domnii D. și F. "au pus pe hârtie teoria băsistă potrivit căreia pensionarii sunt niște asistați social și trebuie să, încet, încet să iasă din sistem", moment în care unul din invitații emisiunii, dl. I. a intervenit și a precizat că, înainte de a fi "băsistă", această teorie a fost una nazistă, insistând asupra acestui aspect.

Moderatorul emisiunii a menționat că paralela făcută de dl. I. este una "cât se poate de corectă" și a concluzionat că mesajele postate și publicate de jurnaliștii C. și F. sunt mesaje "de tip nazist".

Față de cele menționate anterior nu se poate reține nici critica recurentei privind nelegalitatea deciziei întrucât ar încălca dispozițiile art. 30 din Constituția României și art. 10 din CEDO.

Nu în ultimul rând, față de susținerile recurentei referitoare la faptul că afirmațiile retinute și redate în emisiune, reprezintă judecăți de valoare, și nu acuzații factuale, nu pot fi reținute. Părerea personală va fi spusă în nume propriu și nu va fi exclusiv despre celălalt, fiind exprimată în mod direct, clar, asumat iar cel ce va comunica astfel va permite întotdeauna spațiu și timp de exprimare și celui căruia i se adresează, creând un dialog, iar nu un monolog surd.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Reținând așadar că nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante, față de considerațiunile sus arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 3410 din 07 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2019.