ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2799/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 06.03.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, suspendarea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anularea Deciziei CNA nr. 54/07.02.2017 prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 40.000 RON, pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 40 alin. (1) și (2), art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu consecința anulării sancțiunii amenzii.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3155 din 13 septembrie 2017, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința, în principal, a anulării Deciziei CNA nr. 54/07.02.2017 prin care a fost amendată cu 40.000 RON, iar, în subsidiar, a înlocuirii amenzii cu somație publică ori reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

După ce a prezentat situația de fapt, și a enumerat obligațiile radiodifuzorilor și a moderatorilor emisiunilor televizate (prevăzute de art. 30, art. 40 alin. (4), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și art. 67 din Decizia nr. 220/2011), și constatările CNA din decizia atacată, a susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond în mod eronat a constatat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40 alin. (1) și (2) și ale art. 65 alin. (1) lit. b) și c) din Decizia nr. 220/2011.

Referitor la aprecierea instanței că titlurile și textele afișate pe ecran nu au reflectat în mod fidel esența faptelor și datelor prezentate pe post, a arătat recurenta că titlurile și textele respective afișate în timpul emisiunilor informative și de dezbateri au fost extrase din declarațiile demnitarilor și au reflectat fidel esența faptelor și datelor prezentate pe post.

În opinia sa, titlurile afișate pe burtierele emisiunilor difuzate în data de 18.01.2017 pe postul de televiziune Romania TV corespund faptelor prezentate, informarea cu privire la participarea Președintelui României la ședința de Guvern fiind corectă și prezentată în mod imparțial și cu bună credință.

De asemenea, are aceeași opinie și referitor la constatările membrilor CNA cu privire la titlurile afișate pe parcursul emisiunii "Ora de vârf" de la ora 20:00.

În ceea ce privește emisiunea "Ediție de seară" difuzată la ora 21:00, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat faptul că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (2) și art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.

Afirmațiile invitaților emisiunii reprezintă opinii personale ale acestora, referitoare la evenimentul dezbătut în cadrul emisiunii, și nu acuzații, cum în mod greșit a reținut instanța.

A precizat recurenta că prima instanță a încălcat principiul neretroactivității legii, pentru că a avut în vedere textul art. 40 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 astfel cum era în vigoare la data pronunțării hotărârii, astfel cum a fost modificat la data de 26.03.2017, prin art. I pct. 15 din Decizia nr. 63/2017.

Deci, instanța a apreciat în mod incorect că ar fi avut obligația contactării și invitării persoanelor acuzate să își exprime un punct de vedere. Însă, forma art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 în vigoare la data emiterii deciziei contestate recunoștea persoanelor acuzate un drept de a interveni și a-și exprima punctul de vedere, drept pe care acestea nu și l-au exercitat în cadrul emisiunii.

De asemenea, articolul menționat prevedea obligații în sarcina furnizorului de servicii media audiovizuale, moderatorilor, prezentatorilor și realizatorilor programelor difuzate pe postul de televiziune în ipoteza în care acuzațiile sunt aduse de aceștia.

Or, în cauză, instanța a reținut faptul că acuzațiile au fost aduse de invitații emisiunii, constatând nelegal încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011, din moment ce postul de televiziune Romania TV sau moderatorul emisiunii nu au făcut niciun fel de acuzații la adresa SRI, DNA sa a d-na B.. De asemenea, radiodifuzorului nu îi incumba obligația de a solicita punct de vedere persoanelor, legiuitorul reglementând dreptul persoanelor care se simțeau lezate de informațiile făcute publice de a interveni pe post.

Astfel, prin raportare la aceste aspecte, în exercitarea dreptului la opinie și la libera exprimare garantat, pe plan intern, de art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României și, pe plan internațional, de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat recurenta că a respectat regulile referitoare la drepturile persoanelor la imagine și la demnitate, precum și cele referitoare la dreptul publicului de a primi informații corecte și obiective.

Referitor la capetele susbsidiare, privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație și, respectiv, reducerea cuantumului amenzii la minimul prevăzut de lege, a apreciat recurenta, citând art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 504/2002, că, raportat la cele arătate, la împrejurările în care a fost "sărvârșită" fapta, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și în temeiul principiului gradualității aplicării răspunderii contravenționale, se poate dispune, în eventualitatea în care nu s-ar anula decizia atacată, înlocuirea amenzii cu somație publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, respectiv la 10.000 RON.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 54/07.02.2017 a Consiliului Național al Audiovizualului prin care a fost sancționată cu amendă de 40.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 40 alin. (1) și (2), art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reținut că, prin titlurile difuzate pe burtierele emisiunilor difuzate în cursul zilei de 18.01.2017 pe postul de televiziune Romania TV, "Breaking News" și "Ora de vârf", a încălcat obligația de a informa corect publicul (prin prezentarea unor informații incorecte referitoare la opinia Președintelui României față de legea grațierii și prin prezentarea unor titluri care nu au reflectat esența faptelor și datelor prezentate).

Referitor la modul de prezentare și conținutul emisiunii "Ediție de seară" din cursul aceleiași zile, în cadrul căreia au fost aduse acuzații unor persoane și instituții publice, de natură a le prejudicia, s-a apreciat că aceasta nu a reflectat în mod corect și obiectiv faptele și evenimentele aduse în atenția publicului iar moderatorul programului nu a solicitat interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare aduse instituțiilor statului și nici nu a respectat principiul ascultării argumentelor tuturor părților, situație de natură să afecteze posibilitatea telespectatorilor de a-și forma în mod liber o opinie cu privire la aspectele aduse în atenție.

Instanța de fond a menținut decizia emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, soluție împărătășită de instanța de control judiciar.

4.2. Prin recurs, recurenta-reclamantă a reluat, în mare, argumentele prezentate în acțiune și a invocat art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pornind de la normele constituționale și cele ale Convenției, reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituție, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În același sens, art. 10 din CEDO menționează că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

De altfel, în jurisprudența sa (exempli gratia, Decizia din 8 iulie 1986 pronunțată în Cauza Lingens contra Austriei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că trebuie să se facă distincție între "faptele" imputate unei persoane care exercită o funcție publică și "judecățile de valoare".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat în mod constant obligația jurnaliștilor de a relata faptele în mod exact, cu bună-credință, cu respectarea eticii profesionale.

De asemenea, la art. 3 din Legea nr. 504/2002 audiovizualului s-a prevăzut în mod expres faptul că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului.

4.3. Faptele, având o existență obiectivă, sunt supuse probei veridicității. În situația în care nu se poate proba existența lor, subiectul activ este susceptibil de sancționare. Indubitabil, pentru judecățile de valoare, nu se poate discuta despre existența unui probatoriu. Într-adevăr, instituirea unei astfel de obligații ar reprezenta încălcarea prevederilor art. 10 din CEDO.

Or, în cauză, se constată că informațiile aduse la cunoștința publicului pe postul de televiziune Romania TV, analizate prin decizia contestată, reprezintă declarații factuale, iar nu opinii, și că acestea nu au fost verificate în prealabil, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului cetățeanului de a primi informații corecte.

Astfel, în mod indiscutabil, unele dintre informațiile prezentate în titlurile derulate în cadrul emisiunilor analizate nu reflectau realitatea în mod obiectiv și nici opinia persoanei vizate (aspect recunoscut de recurentă, care a precizat că a înlăturat titlul respectiv), iar alte informații vizau acuzații formulate de invitații emisiunii la adresa unor instituții și persoane ale statului trebuiau să aibă la bază dovezi.

Contrar alegațiilor recurentei vizând o așa-zisă nerespectare a principiului neretroactivității legii, aceste din urmă obligații, de a solicita dovezi în dovedirea unor afirmații, prevăzute la art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 în vigoare în perioada analizată, au fost corect reținute de prima instanță, chiar dacă în considerentele sentinței recurate a reprodus forma articolului astfel cum a fost modificat.

Potrivit alin. (1) al articolului menționat, în vigoare în perioada de referință,

"Art. 40. - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.".

De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, omis de recurenta-reclamantă a fi avut în vedere,

"(2) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile.".

Prin urmare, conform dispozițiilor legale, moderatorul emisiunii avea obligația de a solicita ferm interlocutorilor probe referitoare la faptele respective și de a asculta punctul de vedere al persoanei vizate sau de a preciza faptul că persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere.

Deși norma legală nu prevedea în sarcina sa obligația de contacta și a invita persoanelor acuzate să își exprime un punct de vedere, moderatorul emisiunii avea obligația de a adopta o poziție neutră, lipsită de echivoc (fără a lăsa impresia că este de acord cu acuzațiile aduse) și de a cere, în mod legitim, persoanelor care afirmă fapte obiective, să dovedească adevărul acestora, pentru că, în absența oricăror dovezi, acestea nu se mai bucură de protecția art. 10 CEDO invocat de recurenta-reclamantă.

Or, aceste obligații nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă care se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale menționate în decizia dedusă judecății.

4.4. Revenind la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea din 6 februarie 2001, Cauza Tammer c. Estoniei).

4.5. Astfel, soluția pronunțată de prima instanță fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, nu se mai impune analizarea susținerilor recurentei vizând reindividualizarea sancțiunii aplicate.

4.6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3155 din 13 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.