ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3288/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei nr. 412/2020 și, în subsidiar, modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 20.000 RON, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Prin sentința civilă nr. 1678 din 16 noiembrie 2021, Curtea de Apel București:

- a admis în parte acțiunea;

- a anulat în parte decizia nr. 412/18.06.2020, emisă de pârâtul C.N.A., în sensul că a redus amenda contravențională de la suma de 20.000 RON la suma de 5.000 RON;

- a menținut, în rest, decizia nr. 412/18.06.2020, emisă de pârâtul C.N.A.;

- a respins, în rest, acțiunea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a situației de fapt și a celor dispuse prin sentința recurată, pârâtul susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat că, la adoptarea deciziei, CNA nu a ținut cont de criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, motiv pentru care a dispus reindividualizarea amenzii și reducerea acesteia la nivelul minim special.

Contrar celor reținute de instanța de fond, așa cum rezultă din decizia contestată, la aplicarea amenzii, membrii Consiliului au ținut cont de criteriile legale de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. Astfel, având în vedere că în sarcina intimatei-reclamante s-a reținut încălcarea a patru dispoziții legale, precum și faptul că dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului prevăd că "în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON", iar reclamanta nu se afla la prima încălcare a prevederilor Deciziei nr. 220/2011, recurentul-pârât susține că amenda în cuantum de 20.000 RON stabilită prin actul contestat apare ca legal individualizată.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a considerat că încălcarea în mod repetat, în atâtea rânduri a prevederilor legale, constatată prin sancțiunile anterioare (respectiv cele aplicate prin deciziile enumerate în cuprinsul memoriului de recurs), precum și celelalte criterii de individualizare avute în vedere la aplicarea sancțiunii, trebuiesc sancționate cu minimul prevăzut de lege, strict în baza unor aprecieri personale, lipsite de obiectivitate.

Deși instanța de fond s-a referit în considerentele sale și la hotărâri ale CEDO, totuși, recurentul-pârât consideră că afirmațiile reclamantei depășesc libertatea de exprimare garantată de CEDO pe care chiar aceasta o invocă în susținerea contestației, afirmând în acest sens că dreptul la liberă exprimare se bucură de o protecție absolută și că acesta ar fi fost limitat de către CNA.

Or, după cum a arătat și instanței de fond, prevederea în legi a unor drepturi și libertăți nelimitate poate conduce la imposibilitatea unei diferențieri clare între comportamentul ilegal și cel legal, poate deschide calea arbitrariului, a interpretărilor care nu se bazează pe normele de drept și conferă, astfel, sistemului juridic trăsături improprii statului de drept.

Ținând cont de echilibrul care trebuie să existe între interesele individuale și interesele generale, CEDO a conchis că stabilirea prin lege a unor restrângeri sau sancțiuni nu este o măsură incompatibilă cu libertatea de exprimare, iar restrângerea implicită sau sancționarea explicită prin lege a exercitării abuzive a libertății de exprimare constituie, neîndoielnic, o măsură necesară și deplin compatibilă cu valorile unei societăți democratice.

Mai mult, potrivit opiniei Curții de la Strasbourg, exprimată mai ales prin Decizia din 8 iulie 1986 în cazul "Lingens" contra Austriei, trebuie să se facă distincție între "fapte" imputate unei persoane care exercită o funcție publică și "judecăți de valoare". Această distincție între fapte și judecăți de valoare, neîndoielnic necesară, va sta desigur în atenția instanței judecătorești, care, în raport cu circumstanțele concrete ale faptei, va aprecia dacă ceea ce se impută subiectului este o faptă determinată sau o judecată de valoare, cu privire la subiectul pasiv, legea protejând numai judecățile de valoare, nu și aserțiunile susceptibile de demonstrare, de natură a leza demnitatea persoanei care exercită o autoritate publică.

Mai arată că principiul libertății de exprimare este consfințit de Legea fundamentală, care prevede la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la imagine.

De asemenea, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

Susține și că, în nenumărate cauze, Curtea Europeană a precizat obligația ce revine jurnaliștilor - de a relata cu bună credință, pe baza faptelor exacte - furnizând informații fiabile și precise și respectând etica jurnalistică, statuând că garanțiile oferite jurnaliștilor de articolul 10 din Convenție sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

În acest sens, Curtea a arătat că trebuie cercetat dacă jurnalistul a luat măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligația deontologică de a verifica în prealabil adevărul declarațiilor factuale, întrucât trebuie să existe motive particulare care să permită înlăturarea acestei obligații.

Or, față de modul în care s-a desfășurat emisiunea, solicită instanței de recurs să constate că nu existau motive particulare care să înlăture această obligație, că informațiile aduse la cunoștința publicului au îmbrăcat forma unor declarații factuale, nu a unor opinii, și că aceste declarații nu au fost verificate în prealabil, iar moderatorii nu au dat eficiență prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

Totodată, face trimitere și la art. 36 din Rezoluția 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, care precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare și dreptul fundamental al cetățeanului de a primi informații corecte și opinii sincere.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului părții adverse ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată în fond, apeciind că este legală și temeinică pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 412/18.06.2020, prin care a fost aplicată societății reclamante amenda de 20.000 RON pentru încălcarea art. 40 alin. (4), art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 66 și art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora:

"Art. 40 alin. (4) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Art. 64 alin. (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

Art. 66 În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Art. 67 În exercitarea dreptului lor de a-și exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod în care să contravină exigențelor de asigurare a imparțialității."

Prima instanță a constatat caracterul parțial întemeiat al cererii și a dispus anularea Deciziei nr. 412/18.06.2020, emisă de pârât, reținând, în esență, că deși se confirmă existența faptelor reținute în sarcina reclamantei, sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, din perspectiva modalității de individualizare a sancțiunii.

În materie de sancțiuni contravenționale, CNA emite decizii adoptate în cvorum, urmând criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute în art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora "individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute de lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.", iar, prin decizia atacată, se observă că CNA a ținut cont de aceste criterii legale de individualizare a sancțiunii aplicate, astfel cum a reținut și prima instanță, respectiv, a prezentat elemente concrete în legătură cu gravitatea faptei reținute în sarcina reclamantei, având în vedere și sancțiunile anterioare aplicate pentru fapte și încălcări similare.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut că, în activitatea de individualizarea în concret a sancțiunii aplicate prin decizia atacată, Consiliul Național al Audiovizualului a ignorat cu desăvârșire un eveniment de notorietate națională, reflectat pe larg în mass-media, de natură să reprezinte o bază factuală consistentă pentru dezbaterile care au avut loc în emisiunea menționată și să justifice în parte și până la un anumit nivel unele dintre afirmațiile luate în considerare pentru aplicarea sancțiunii contravenționale, respectiv adoptarea de către Camera Deputaților, prin aprobare tacită, la sfârșitul lunii aprilie 2020, a proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, proiect de lege cu privire la care s-au ridicat în dezbaterea publică, inclusiv în poziția exprimată de Guvernul României și în avizele negative emise de Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social, probleme numeroase și importante de neconstituționalitate și care a fost inițiat de doi deputați aleși pe listele B..

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză este necesară individualizarea sancțiunii în raport de aspectele anterior expuse, de vreme ce art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 prevede în mod expres că sancțiunea este supusă procesului de individualizare, iar nu acțiunile care compun fapta contravențională.

Cât privește apărările recurentului-pârât, reluate ca motiv de recurs, anume că afirmațiile reclamantei depășeșc libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că jurisprudența CEDO a conturat faptul că libertatea de exprimare este una dintre garanțiile esențiale ale tuturor celorlalte drepturi și libertăți; exercitarea libertății de exprimare se află în corelație directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viața privată, drept căruia i se circumscrie și imaginea persoanei; potrivit opiniei Curții de la Strasbourg, exprimată mai ales prin Decizia din 8 iulie 1986 în cazul "Lingens" contra Austriei, trebuie să se facă distincție între "fapte" imputate unei persoane care exercită o funcție publică și "judecăți de valoare"; principiul libertății de exprimare este consfințit de Legea fundamentală, care prevede la art. 30 alin. (6) că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, Înalta Curte constată că aceste alegații nu sunt de natură a demonstra că este greșit raționamentul instanței în privința individualizării sancțiunii contravenționale, în sensul reducerii amenzii la minimul prevăzut de lege. Aceasta, întrucât, după cum rezultă din considerentele sentinței recurate, în mod evident, prima instanță a aplicat aceste principii la speța dedusă judecății.

Astfel, fiind vorba despre un subiect de interes public de foarte mare însemnătate, judecătorul fondului a apreciat că devin incidente atât dispozițiile interne privind libertatea de exprimare, cât și cele similare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză și prevederile proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților privind autonomia Ținutului Secuiesc, numeroase informații dintre cele transmise în cadrul emisiunii (și exemplificate de instanța de fond în considerentele sale) au fost în mod vădit corecte și legitime în raport cu prevederile Constituției României, astfel că nu se poate susține că a fost prezentată o situație nereală în privința acestora, cu consecința dezinformării publicului.

În concluzie, soluția de anulare în parte deciziei CNA, în sensul reducerii amenzii la minimul prevăzut de lege este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentința pronunțată fiind legală și temeinică.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 1678 din 16 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023.