ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 martie 2005, reclamanta SC O.T. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., în principal, constatarea nulității deciziei nr. 160 din 17 februarie 2005, emisă de pârât și, în subsidiar, desființarea deciziei menționate, ca netemeinică și nelegală. În motivare, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată, pârâtul i-a aplicat o sancțiune contravențională concretizată în amendă în cuantum de 25.000.000 lei, reținându-se încălcarea prevederilor art. 8 din decizia nr. 248/2004 și a art. 28 alin. (5) din decizia nr. 249/2004, ambele emise de C.N.A. În opinia reclamantei, decizia este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea condițiilor de formă prevăzute imperativ de art. 16 alin. (1) și (6) din O.G.

nr. 2/2001, referitoare la datele de identificare a contravenientei și a reprezentantului acesteia, precum și la termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. În subsidiar, reclamanta a susținut că decizia este netemeinică și nelegală, întrucât s-a adoptat fără respectarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2004, care erau aplicabile și care impuneau emiterea anterioară a unei somații conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în cauză, nu au fost întrunite nici cerințele prevăzute de dispozițiile art. 8 din decizia nr. 248/2004 și de cele ale art. 28 alin. (5) din decizia nr. 249/2004, deoarece în cadrul emisiunii în discuție, A.Ș., difuzată în data de 3 februarie 2005, nu s-a adus atingere dreptului la viață privată al D.G., ci a fost prezentată o informație despre o publicație în care va apăra persoana menționată și nici nu a fost vorba despre subiecte sau evenimente cu teme sexuale din categoria celor care nu pot fi prezentate decât după ora 22.00. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, inițial învestit, prin sentința civilă nr. 1481 din 4 aprilie 2005, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1596 din 5 octombrie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că susținerile reclamantei, privind nulitatea deciziei contestate, nu sunt întemeiate, întrucât contravenției în cauză nu-i sunt aplicabile dispozițiile generale ale O.G. nr. 2/2001, ci cele speciale ale art. 93 alin. (2) din Legea nr. 504/2002. Cu privire la fondul deciziei contestate, instanța a reținut, în esență că, prin difuzarea unei știri însoțită de fotografii, privind viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia, au fost încălcate prevederile art. 8 din decizia nr. 248/2004 a C.N.A., iar prin difuzarea acesteia în cadrul unei ediții de știri la ora 19.30, întrucât fotografiile aveau temă sexuală, au fost încălcate dispozițiile art. 28 alin. (5) din decizia nr. 249/2004 a C.N.A.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC O.T. SRL București, solicitând modificarea acestei hotărâri judecătorești, în tot, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei nr. 160/2005, emisă de intimatul-pârât, recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001, deoarece, chiar dacă sancțiunea contravențională a fost aplicată prin decizia menționată în temeiul Legii nr. 504/2002, dispozițiile acestei legi se completează, în absența unei norme speciale, sub aspectul formei actului de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, cu dispozițiile generale ale O.G.

nr. 2/2001. Or, sub acest aspect, susține recurenta, s-a încălcat textul art. 16 alin. (1) și (6) al O.G. nr. 2/2001, nefiind menționate în decizie, instanța la care se depune contestația și termenul de exercitare a căii de atac și nici numărul de înmatriculare la Registrul Comerțului, codul unic de înregistrare, numele și datele de identificare ale reprezentantului societății. Referitor la soluția instanței fondului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 160/2005, recurenta a arătat că aceasta este greșită, întrucât, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, este angajată răspunderea radiodifuzorului pentru informațiile prezentate numai în situația în care este păstrată confidențialitatea cu privire la sursa informațiilor.

În cauză, însă, sursa informațiilor a fost dezvăluită, respectiv ziarul A. Pe de altă parte, s-a mai arătat că nu se putea angaja răspunderea societății recurente, având în vedere că persoana care se susține că ar fi fost lezată în speță, a rămas în pasivitate, or, în cazuri similare, un alt post TV a fost sancționat numai cu solicitarea, eventual ca în relatările următoare să nu se mai difuzeze imagini fără acordul persoanelor implicate (nici măcar somație), deși persoanele în cauză formulaseră plângeri la C.N.A. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 28 alin. (5) din decizia nr. 249/2004, recurenta a menționat că s-a considerat eronat de către prima instanță că au fost încălcate, ținând cont de faptul că subiectul știrii îl constituia apariția unor fotografii și, chiar dacă tema fotografiilor avea conotații sexuale, subiectul nu era cu caracter explicit sexual, astfel încât știrea să nu poată fi difuzată decât după ora 22.00.

Ca un ultim motiv de nelegalitate a sentinței atacate, recurenta-reclamantă a învederat și nerespectarea prevederilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, care sunt aplicabile, potrivit art. 19 alin. (2) din decizia nr. 248/2004 și art. 30 alin. (2) din decizia nr. 249/2004, întrucât textul menționat impunea, anterior aplicării oricărei alte sancțiuni, emiterea unei somații. Analizând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat. În mod eronat susține recurenta, că decizia nr. 160/2005, emisă de C.N.A.

ar fi lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea unor condiții de formă prevăzute imperativ de O.G. nr. 2/2001. Decizia menționată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile Legii audiovizualului nr. 504/2002, modificată, lege specială, ale cărei dispoziții derogă de la dreptul comun în materie, respectiv O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, C.N.A. emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri, sancțiunile contravenționale nefiind aplicate de către un agent constatator printr-un proces-verbal de contravenție, așa cum prevede O.G. nr. 2/2001.

Conform dispozițiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, deciziile luate de Consiliu, conform alin. (1), pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, nefiind obligatorie menționarea acestor prevederi în decizia de sancționare. De asemenea, în conformitate cu art. 94 din Legea nr. 504/2002, modificată prin Legea nr. 402/2003, „contravențiilor constatate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”. Din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că prevederile O.G.

nr. 2/2001, cu modificările ulterioare, se aplică numai contravențiilor constatate de M.C.T.I., nu și celor constatate de C.N.A. Față de cele expuse și, având în vedere că decizia nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de Legea nr. 504/2002, aspect, de altfel, necontestat de către recurenta-reclamantă, în mod corect prima instanță a respins excepția nulității absolute a acestei decizii. Nici în ceea ce privește fondul cauzei, criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu sunt fondate. În acest sens, recurenta susține, cu totul neîntemeiat, că i-a fost atrasă răspunderea contravențională, deși a dezvăluit sursa informației difuzate, fără a încălca, astfel, prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

În speță, însă, art. 7 nu a avut nici o legătură cu decizia emisă de C.N.A., neconstituind temei de aplicare a sancțiunii, astfel încât nu se poate reproșa primei instanțe că nu a ținut cont de prevederile acestui text. Aplicarea sancțiunii de către intimatul-pârât nu s-a făcut pentru că informația nu ar fi fost corectă, ci pentru că postul de televiziune O.T. a difuzat-o cu încălcarea prevederilor din domeniul audiovizualului, în ceea ce privește demnitatea umană și protecția copiilor în cadrul serviciilor de program, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond. Nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia, dacă persoana lezată (respectiv D.G.) a rămas în pasivitate, nici C.N.A.

nu putea să intervină. În conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, C.N.A. este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și are, potrivit art. 3 lit. e) din legea menționată, obligația protejării demnității umane și a protejării minorilor. Mai mult decât atât, art. 89 lit. a) din Legea audiovizualului prevede, în mod expres, că una dintre formele de exercitare a activității de control de către C.N.A. se realizează din oficiu. Prin urmare, chiar dacă persoana fizică în cauză nu și-a valorificat dreptul la apărare, autoritatea publică pârâtă avea obligația să intervină într-o astfel de situație.

Nu are relevanță nici comparația pe care o face recurenta, cu alte situații de încălcare a legislației din domeniul audiovizualului de către alți radiodifuzori, dat fiind că, potrivit art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, individualizarea sancțiunii se face în funcție de anumite criterii, cum ar fi gravitatea faptei, efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, iar situațiile exemplificate de recurentă nu sunt identice cu prezenta. Prin urmare, nu se poate concluziona că s-a încălcat principiul aplicării unitare a legii de către intimatul-pârât. Referitor la încălcarea prevederilor art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004 privind protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, este de reținut că însăși recurenta-reclamantă recunoaște că tema fotografiilor prezentate în emisiunea de știri a postului OTV avea conotații sexuale.

Chiar dacă, în opinia sa, subiectul acestei știri nu avea un caracter explicit sexual, aceasta este o interpretare subiectivă, făcută pro causa , fiind evident că s-a adus atingere moralei publice ca valoare socială fundamentală și că, prin difuzarea acestei știri înainte de orele 22 00 , recurenta a încălcat obligațiile legale ce-i reveneau privind asigurarea protecției și garantarea drepturilor copilului, prin afectarea dezvoltării morale a acestora. Prin actele depuse în recurs de către intimatul-pârât, s-a făcut dovada că au fost respectate și dispozițiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, privind emiterea unei somații, astfel încât nici ultima critică formulată în acest sens de către recurenta-reclamantă, nu se verifică.

În concluzie, față de dovezile existente la dosar, se constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1596 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.