ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 7 martie 2005, reclamanta SC O.T. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul C.N.A., în principal, constatarea nulității deciziei nr.

160 din 17 februarie 2005, emisă de pârât și, în subsidiar, desființarea

deciziei menționate, ca netemeinică și nelegală.

În motivare, reclamanta a arătat că,

prin decizia contestată, pârâtul i-a aplicat o sancțiune contravențională

concretizată în amendă în cuantum de 25.000.000 lei, reținându-se încălcarea

prevederilor art. 8 din decizia nr. 248/2004 și a art. 28 alin. (5) din decizia

nr. 249/2004, ambele emise de C.N.A.

În opinia reclamantei, decizia este

lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea condițiilor de formă

prevăzute imperativ de art. 16 alin. (1) și (6) din O.G. nr. 2/2001,

referitoare la datele de identificare a contravenientei și a reprezentantului

acesteia, precum și la termenul de exercitare a căii de atac și organul la care

se depune plângerea.

În subsidiar, reclamanta a susținut

că decizia este netemeinică și nelegală, întrucât s-a adoptat fără respectarea

dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 504/2004, care erau aplicabile și care

impuneau emiterea anterioară a unei somații conținând condiții și termene

precise de intrare în legalitate.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în

cauză, nu au fost întrunite nici cerințele prevăzute de dispozițiile art. 8 din

decizia nr. 248/2004 și de cele ale art. 28 alin. (5) din decizia nr. 249/2004,

deoarece în cadrul emisiunii în discuție, A.Ș., difuzată în data de 3 februarie

2005, nu s-a adus atingere dreptului la viață privată al D.G., ci a fost

prezentată o informație despre o publicație în care va apăra persoana

menționată și nici nu a fost vorba despre subiecte sau evenimente cu teme

sexuale din categoria celor care nu pot fi prezentate decât după ora 22.00.

Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și

fiscal, inițial învestit, prin sentința civilă nr. 1481 din 4 aprilie 2005, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât, prin întâmpinare și a declinat

competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Judecând în fond pricina în primă

instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 1596 din 5 octombrie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că susținerile reclamantei, privind nulitatea deciziei

contestate, nu sunt întemeiate, întrucât contravenției în cauză nu-i sunt

aplicabile dispozițiile generale ale O.G. nr. 2/2001, ci cele speciale ale art.

93 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Cu privire la fondul deciziei

contestate, instanța a reținut, în esență că, prin difuzarea unei știri

însoțită de fotografii, privind viața privată a unei persoane, fără acordul

acesteia, au fost încălcate prevederile art. 8 din decizia nr. 248/2004 a

C.N.A., iar prin difuzarea acesteia în cadrul unei ediții de știri la ora 19.30,

întrucât fotografiile aveau temă sexuală, au fost încălcate dispozițiile art. 28

alin. (5) din decizia nr. 249/2004 a C.N.A.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, reclamanta SC O.T. SRL București, solicitând

modificarea acestei hotărâri judecătorești, în tot, în sensul admiterii

acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește nulitatea

absolută a deciziei nr. 160/2005, emisă de intimatul-pârât, recurenta a

susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în cauză, nu sunt

aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001, deoarece, chiar dacă sancțiunea

contravențională a fost aplicată prin decizia menționată în temeiul Legii nr. 504/2002,

dispozițiile acestei legi se completează, în absența unei norme speciale, sub

aspectul formei actului de constatare și aplicare a sancțiunii

contravenționale, cu dispozițiile generale ale O.G. nr. 2/2001.

Or, sub acest aspect, susține

recurenta, s-a încălcat textul art. 16 alin. (1) și (6) al O.G. nr. 2/2001,

nefiind menționate în decizie, instanța la care se depune contestația și

termenul de exercitare a căii de atac și nici numărul de înmatriculare la Registrul Comerțului, codul unic de înregistrare, numele și datele de identificare ale

reprezentantului societății.

Referitor la soluția instanței

fondului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 160/2005,

recurenta a arătat că aceasta este greșită, întrucât, potrivit art. 7 alin. (4)

din Legea nr. 504/2002, este angajată răspunderea radiodifuzorului pentru

informațiile prezentate numai în situația în care este păstrată

confidențialitatea cu privire la sursa informațiilor. În cauză, însă, sursa

informațiilor a fost dezvăluită, respectiv ziarul A.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că

nu se putea angaja răspunderea societății recurente, având în vedere că

persoana care se susține că ar fi fost lezată în speță, a rămas în pasivitate,

or, în cazuri similare, un alt post TV a fost sancționat numai cu solicitarea,

eventual ca în relatările următoare să nu se mai difuzeze imagini fără acordul

persoanelor implicate (nici măcar somație), deși persoanele în cauză

formulaseră plângeri la C.N.A.

În ceea ce privește încălcarea

prevederilor art. 28 alin. (5) din decizia nr. 249/2004, recurenta a menționat

că s-a considerat eronat de către prima instanță că au fost încălcate, ținând

cont de faptul că subiectul știrii îl constituia apariția unor fotografii și,

chiar dacă tema fotografiilor avea conotații sexuale, subiectul nu era cu

caracter explicit sexual, astfel încât știrea să nu poată fi difuzată decât

după ora 22.00.

Ca un ultim motiv de nelegalitate a

sentinței atacate, recurenta-reclamantă a învederat și nerespectarea

prevederilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, care sunt aplicabile,

potrivit art. 19 alin. (2) din decizia nr. 248/2004 și art. 30 alin. (2) din decizia

nr. 249/2004, întrucât textul menționat impunea, anterior aplicării oricărei

alte sancțiuni, emiterea unei somații.

Analizând cauza și sentința atacată,

în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

În mod eronat susține recurenta, că

decizia nr. 160/2005, emisă de C.N.A. ar fi lovită de nulitate absolută, pentru

nerespectarea unor condiții de formă prevăzute imperativ de O.G. nr. 2/2001.

Decizia menționată a fost emisă în

conformitate cu dispozițiile Legii audiovizualului nr. 504/2002, modificată,

lege specială, ale cărei dispoziții derogă de la dreptul comun în materie,

respectiv O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, potrivit art. 15 alin. (1)

din Legea nr. 504/2002, C.N.A. emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în

prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri, sancțiunile

contravenționale nefiind aplicate de către un agent constatator printr-un

proces-verbal de contravenție, așa cum prevede O.G. nr. 2/2001.

Conform dispozițiilor art. 93 alin. (2)

din Legea nr. 504/2002, deciziile luate de Consiliu, conform alin. (1), pot fi

atacate la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la

comunicare, nefiind obligatorie menționarea acestor prevederi în decizia de

sancționare.

De asemenea, în conformitate cu art.

94 din Legea nr. 504/2002, modificată prin Legea nr. 402/2003, „contravențiilor

constatate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației le sunt

aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al

contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,

cu modificările ulterioare”.

Din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că prevederile O.G. nr.

2/2001, cu modificările ulterioare, se aplică numai contravențiilor constatate

de M.C.T.I., nu și celor constatate de C.N.A.

Față de cele expuse și, având în

vedere că decizia nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea condițiilor de fond

și formă prevăzute de Legea nr. 504/2002, aspect, de altfel, necontestat de

către recurenta-reclamantă, în mod corect prima instanță a respins excepția

nulității absolute a acestei decizii.

Nici în ceea ce privește fondul

cauzei, criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu sunt fondate.

În acest sens, recurenta susține, cu

totul neîntemeiat, că i-a fost atrasă răspunderea contravențională, deși a

dezvăluit sursa informației difuzate, fără a încălca, astfel, prevederile art. 7

alin. (4) din Legea nr. 504/2002. În speță, însă, art. 7 nu a avut nici o

legătură cu decizia emisă de C.N.A., neconstituind temei de aplicare a

sancțiunii, astfel încât nu se poate reproșa primei instanțe că nu a ținut cont

de prevederile acestui text.

Aplicarea sancțiunii de către

intimatul-pârât nu s-a făcut pentru că informația nu ar fi fost corectă, ci

pentru că postul de televiziune O.T. a difuzat-o cu încălcarea prevederilor din

domeniul audiovizualului, în ceea ce privește demnitatea umană și protecția

copiilor în cadrul serviciilor de program, astfel cum, în mod corect, a reținut

instanța de fond.

Nu este întemeiată nici susținerea

potrivit căreia, dacă persoana lezată (respectiv D.G.) a rămas în pasivitate,

nici C.N.A. nu putea să intervină.

În conformitate cu art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, C.N.A. este

garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și are,

potrivit art. 3 lit. e) din legea menționată, obligația protejării demnității

umane și a protejării minorilor.

Mai mult decât atât, art. 89 lit. a)

din Legea audiovizualului prevede, în mod expres, că una dintre formele de

exercitare a activității de control de către C.N.A. se realizează din oficiu.

Prin urmare, chiar dacă persoana

fizică în cauză nu și-a valorificat dreptul la apărare, autoritatea publică

pârâtă avea obligația să intervină într-o astfel de situație.

Nu are relevanță nici comparația pe

care o face recurenta, cu alte situații de încălcare a legislației din domeniul

audiovizualului de către alți radiodifuzori, dat fiind că, potrivit art. 90 alin.

(4) din Legea audiovizualului, individualizarea sancțiunii se face în funcție

de anumite criterii, cum ar fi gravitatea faptei, efectele acesteia, precum și

de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, iar

situațiile exemplificate de recurentă nu sunt identice cu prezenta.

Prin urmare, nu se poate concluziona

că s-a încălcat principiul aplicării unitare a legii de către intimatul-pârât.

Referitor la încălcarea prevederilor

art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004 privind protecția copiilor în cadrul

serviciilor de programe, este de reținut că însăși recurenta-reclamantă

recunoaște că tema fotografiilor prezentate în emisiunea de știri a postului

OTV avea conotații sexuale.

Chiar dacă, în opinia sa, subiectul

acestei știri nu avea un caracter explicit sexual, aceasta este o interpretare

subiectivă, făcută

pro causa

, fiind evident că s-a adus atingere moralei

publice ca valoare socială fundamentală și că, prin difuzarea acestei știri

înainte de orele 22

00

, recurenta a încălcat obligațiile legale ce-i

reveneau privind asigurarea protecției și garantarea drepturilor copilului,

prin afectarea dezvoltării morale a acestora.

Prin actele depuse în recurs de

către intimatul-pârât, s-a făcut dovada că au fost respectate și dispozițiile art.

91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, privind emiterea unei somații, astfel

încât nici ultima critică formulată în acest sens de către recurenta-reclamantă,

nu se verifică.

În concluzie, față de dovezile

existente la dosar, se constată că hotărârea instanței de fond este temeinică

și legală și, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1596 din 5

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2006.