ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 4402/2 din 29 iunie 2006, reclamanta SC O.T. SRL București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., constatarea nulității Deciziei nr. 193 din 4 aprilie 2006 emisă de pârât și în subsidiar desființarea deciziei ca netemeinică și nelegală și exonerarea reclamantei de obligațiile stabilite prin actul administrativ contestat. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 193 din 4 aprilie 2006 i s-a aplicat o sancțiune constând în obligația de a difuza timp de 3 ore, în intervalul orar 18 - 21, numai textul deciziei de sancționare emise de C.N.A.

pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, precum și cele ale art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia C.N.A. nr. 130/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, modificată. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3103 din 23 noiembrie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL București în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a reținut că, în cadrul edițiilor emisiunilor D.D.D. difuzate în zilele de 26 și 28 martie 2006, invitații și interlocutorii acestora au făcut afirmații jignitoare și au formulat acuzații de natură penală la adresa T.D.

și S.P., cât și la adresa unor persoane publice, încălcându-se drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Instanța nu a reținut motivul de nulitate invocat de reclamantă privind aplicarea dispozițiilor art. 3 și art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, deoarece această normă are caracter general în raport cu norma specială aplicabilă, respectiv art. 90 alin. (1), art. 91 alin. (1) și art. 95 din Legea nr. 504/2002 care reprezintă norma specială și care se aplică cu prioritate, decizia contestată fiind motivată în fapt și în drept, fiind emisă de pârât în limita competențelor sale legale. S-a reținut de asemenea că, individualizarea sancțiunii aplicate s-a făcut corect, nefiind îndeplinite nici cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei contestate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta SC O.T. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că, prin decizia emisă, pârâtul a încălcat dispozițiile art. 3 și art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, întrucât textele de lege invocate în decizie, respectiv art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 504 și art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia C.N.A. nr. 130/2006 nu stabilesc nici o sancțiune, ci enumeră principii, drepturi ale unor persoane și obligații ale realizatorului de emisiuni. Recurenta a susținut că, intimatul a apreciat în mod arbitrar că emisiunile realizate de D.D.D.

s-ar fi transformat în acte de acuzare, T.D. nesolicitând drept la replică sau la rectificare. Instanța a stabilit greșit, mai susține recurenta că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 care reprezintă dreptul comun în materia contravențiilor. De asemenea, recurenta arată că, emiterea deciziei de către pârât s-a făcut cu încălcarea cerinței de oportunitate a acestui act, Instanța reținând greșit că cerința de oportunitate nu poate fi motiv de nelegalitate. Recurenta a susținut că, deși în cuprinsul deciziei se face vorbire de reclamația nr. 4637 din 3 aprilie 2006, decizia nu se referă la conținutul reclamației și nici la autorul acesteia.

Totodată recurenta a precizat că, decizia contestată îi aduce prejudicii de imagine, dar și prejudicii materiale întrucât imposibilitatea difuzării programelor postului într-un interval orar de maximă audiență presupune plata unor despăgubiri față de autorii respectivelor programe ca și neîncasarea sumelor cuvenite cu titlu de publicitate. Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Dispozițiile O.G. nr. 2/2001 reprezintă norma cu caracter general, în raport cu norma specială aplicabilă în cauză, respectiv art. 90 alin. (1), art. 91 alin. (1), art. 95 din Legea nr. 504/2002.

Contrar susținerilor recurentei privind art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 42 alin. (1) – (4) din Decizia C.N.A. nr. 130/2006, încălcarea acestor prevederi se sancționează cu amendă, conform prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-au întocmit somații și au fost aplicate amenzi reclamantei recurente, anterior deciziei contestate în prezenta cauză, în temeiul art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 și art. 42 alin. (1) – (4) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, pentru abateri sancționate potrivit art. 91 din Legea audiovizualului.

Se reține că, legislația din domeniul audiovizualului prevede pentru persoana căreia i-a fost afectată demnitatea sau i-au fost aduse prejudicii de imagine prin difuzarea unei emisiuni, posibilitatea de a se adresa și Instanței judecătorești, fapt ce nu exclude însă intervenția autorității publice, respectiv a intimatului C.N.A. de a sancționa faptele ce constituie contravenții în domeniu, autoritate care avea chiar obligația legală să intervină în astfel de situații. Dreptul la replică este prevăzut independent de sancțiunea pe care o primește un radiodifuzor pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul audiovizualului. În consecință, intimatul C.N.A. a acționat în baza competențelor și obligațiilor stabilite prin lege, pentru a apăra drepturile și valorile fundamentale ale omului, garantate și ocrotite atât de legislația internă prin Constituția României și legislația în domeniu, cât și de legislația internațională la care România a aderat.

Prin prisma acestor reglementări, demnitatea umană este un drept fundamental ocrotit cu precădere, chiar și înaintea dreptului la liberă exprimare, care poate fi supus anumitor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, prevăzute de lege într-o societate democratică. Referitor la motivul de recurs privind emiterea deciziei de sancționare cu încălcarea cerinței de oportunitate a acestui act, corect Instanța de Fond a reținut că, cerința de oportunitate privind interesele unor persoane fizice nu poate fi motiv de nelegalitate. Contrar susținerilor recurentei, la dosarul de fond se află sesizarea înregistrată la C.N.A. sub nr. 4637 din 3 aprilie 2006, în baza căreia s-a întocmit raportul de monitorizare cu privire la difuzarea emisiunii D.D.D.

din 28 martie 2006. Față de sancțiunile aplicate anterior reclamantei – recurente pentru prejudicii aduse imaginii și demnității unor persoane fizice se constată că, individualizarea sancțiunii este corectă. Se va înlătura de asemenea ca nedovedită și susținerea recurentei privind prejudicii de imagine și prejudiciile materiale pe care le-ar fi suferit prin aplicarea sancțiunii din decizia contestată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 3103 din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.