ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la 17 aprilie 2006, reclamanta SC O.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea deciziei nr. 171 din 28 martie 2006, emisă de pârât, exonerarea sa de la plata sumei de 10.000 RON; precum și suspendarea actului administrativ contestat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002 și ale art. 22 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 130/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, dar decizia prin care i-a fost aplicată sancțiunea este lovită de nulitate absolută, întrucât nu conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din O.G.

nr. 2/2001, care completează Legea nr. 504/2002 sub acest aspect. În ceea ce privește fondul deciziei, reclamanta a arătat că aceasta este nelegală și netemeinică, pentru că emisiunea D.D.D. difuzată în data de 15 martie 2006 era o producție audiovizuală accesibilă oricărui tip de public, nu conținea nici pornografie, nici violență nejustificată, astfel încât nu se încadra în ipotezele avute în vedere de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și de art. 22 alin. (1) din Decizia nr. 130/2006. Prin sentința civilă nr. 2858 din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut pe de o parte, că legea specială aplicabilă în speță, nu cuprinde mențiuni obligatorii cu privire la forma unei asemenea decizii și prin urmare nu se poate invoca nulitatea actului administrativ pentru acest motiv, iar pe de altă parte că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 39 din lege atunci când a prezentat pe post, începând cu ora 21,00, interviuri luate unor criminali în serie. Față de gravitatea faptei și în raport de antecedentele reclamantei, instanța de fond a apreciat că nu se justifică nici reducerea cuantumului amenzii aplicate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, care a solicitat casarea hotărârii instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 90 și art. 91 din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora în cazul în care constată că au fost încălcate dispoziții ale legii, altele decât cele prevăzute la art. 90 alin. (1), sau ale deciziilor având caracter normativ adoptate de consiliu, acesta urma să emită o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate. Doar în situația în care radiodifuzorul nu intră în legalitate în condițiile și termenele stabilite prin somație sau încălcă din nou aceleași prevederi, s-ar putea aplica amenda contravențională. În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că în cuprinsul deciziei atacate s-a menționat că postul de televiziune O.T.V.

a mai fost sancționat pentru nerespectarea reglementărilor din domeniul audiovizualului privind protecția copiilor dar o astfel de referire generică nu poate suplini cerința de somare a radiodifuzorului, cu condiții și termene concrete. Cu privire la temeinicia sentinței atacate, recurenta-reclamantă a reluat susținerile din cererea de chemare în judecată, arătând că în cadrul ediției din 15 martie 2006 a emisiunii D.D.D. au fost difuzate reportaje în care erau prezentate interviuri cu diverse persoane condamnate, aflate în penitenciar, fără să conțină pornografie sau violență nejustificată. Prin urmare, în opinia sa, programul în cauză era o producție audiovizuală accesibilă oricărui tip de public, fără restricții, conform art. 18 lit. a) din Decizia nr. 130/2006, neatrăgând incidența dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 22 alin. (1) din Decizia C.N.A.

nr. 130/2006. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a arătat că motivul de nelegalitate privind încălcarea prevederilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 nu a fost invocat și în fața instanței de fond, cererea reclamantei fiind modificată în recurs, iar în altă ordine de idei, încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 este considerată o faptă gravă, care poate fi sancționată direct cu amendă, conform art. 90 din aceeași lege. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Prin decizia nr. 171 din 28 martie 2006, C.N.A.

a sancționat SC O.T. SRL cu o amendă de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 22 alin. (1) din Decizia nr. 130/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Fapta reținută în sarcina recurentei-reclamante constă în transmiterea pe postul O.T.V., în ziua de 15 martie 2006, începând cu ora 21:07, a unei emisiuni în cadrul căreia au fost prezentate înregistrări ale unor reportaje, cu interviurile luate unor criminali din câteva penitenciare din țară, fără semn de avertizare. Sancțiunea a fost aplicată în temeiul art. 90 alin. (1) lit. d), art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 504/2002.

Potrivit art. 90 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002, în forma în vigoare la data respectivă, constituie contravenție programarea și difuzarea de programe, cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (6) și (7), art. 29 – 33, art. 34 alin. (2) –(4), art. 39 alin. (1), art. 40 și ale art. 85 alin. (4) - (9). Aceste fapte se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 50.000 lei, conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002. În temeiul art. 90 alin. (3) din aceeași lege, numai în cazul în care Consiliul apreciază că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somație publică de intrare în legalitate. De altfel, motivul de nelegalitate privind încălcarea art. 90-91 din Legea nr. 504/2002 a fost invocat pentru prima dată în recurs, deși prevederile art. 294 alin. (1), corelate cu cele ale art. 316 C. proc.

civ., interzic schimbarea cauzei sau obiectul cererii de chemare în judecată, precum și formularea de cereri noi în calea de atac. Având în vedere interesul public pe care C.N.A. are obligația să îl ocrotească, în temeiul art. 10 din Legea nr. 504/2002, precum și îndatoririle și restricțiile pe care le presupune libertatea de exprimare, conform art. 30 și art. 53 din Constituția României și art. 10 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte constată că intimatul-pârât și-a exercitat corespunzător dreptul de apreciere în ceea ce privește aplicarea și individualizarea sancțiunii. Conform art. 39 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor în special programele care conțin violență nejustificată.

Art. 22 din Decizia C.N.A. nr. 130/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în vigoare la data faptei, impunea obligația difuzării producțiilor audiovizuale prevăzute la art. 18 lit. e) (producții audiovizuale interzise copiilor sub 18 ani, altele decât cele pornografice, care în S.U.A. și în țările din U.E. sunt interzise publicului sub 18 ani) în intervalul orar 24,00 - 6,00, însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, având în interior numărul 18. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, din raportul de monitorizare care a stat la baza emiterii deciziei rezultă că în interviurile luate unor persoane condamnate pentru infracțiuni contra vieții, difuzate în emisiunea analizată, au fost evocate în mod nejustificat scene de o violență extremă, constând în descrierea detaliată a modului în care au fost comise fapte de omor.

De regulă, detaliile au fost prezentate ca urmare a întrebărilor insistente și amănunțite ale reporterului. Aceste fapte se încadrează în categoria celor avute în vedere de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și art. 22 din Decizia C.N.A. nr. 130/2006, iar autoritatea emitentă a apreciat corect că nu se pune problema unor efecte minore, în sensul art. 90 alin. (3) din lege. Dimpotrivă, astfel de producții audiovizuale pot avea un accentuat impact negativ, mai ales asupra minorilor, care nu au încă discernământul format și pot fi tentați să imite comportamentul adulților. Referirile la programele difuzate de D.C., făcute în cererea de recurs, exced cauzei de față și nu sunt de natură să înlăture caracterul faptei reținute în sarcina recurentei-reclamante.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței, în sensul art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL, împotriva sentinței civile nr. 2858 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.