ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 801/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2808 din 26 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâții, SC A. SRL Brașov și S.C.S., la plata sumei de 109.520.804 lei și pârâta SC S. SA București la plata sumei de 200.000.000 lei, reprezentând despăgubiri, cauzate printr-un accident de circulație produs de pârâtul S.C.S. În considerentele sentinței evocate, s-a reținut că în raport de prevederile H.G. nr. 1054/1999, în limita maximă de despăgubire, pârâta a fost obligată la plata sumei de 200.000.000 lei, iar restul sumei, în temeiul art. 998-999 C. civ., va fi achitată de către persoana vinovată de producerea accidentului, respectiv S.C.S.

în solidar cu societatea pârâtă. În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâților la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului, aceasta a fost menținută prin cererea precizatoare formulată de către reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și pârâții, criticile vizând neacordarea dobânzilor, datorate în temeiul art. 43 C. com. și culpa pârâților, stabilită prin plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție, soluționată de Tribunalul Arad. S-a mai susținut că suma maximă stabilită de lege, la care pot fi obligați pârâții este de 283.333.092 lei, din care 200.000.000 lei, revine pârâtei SC S. SA, iar suma de 83.333.092 lei revine pârâților SC A. SRL Brașov și S.C.S.

Prin decizia comercială nr. 542 din 20 iunie 2005 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâții SC A. SRL și S.C.S. și a admis apelul reclamantei SC A.R.A.R. SA, în sensul admiterii capătului de cerere privind plata dobânzilor, obligând pârâta SC S. SA la plata dobânzilor legale pe perioada august 2001 – 26 februarie 2004 în sumă de 137.238.853 lei și pârâții SC A. SRL și S.C.S. la plata dobânzii legale în sumă de 138.563.092 lei. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A. SRL Brașov, față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 998-999, art. 1000 alin. (3) și art. 1169 C. civ., art. 129 și art. 261 C. proc.

civ., art. 22 și art. 27 din Legea nr. 136/1995 și art. 31 și 32 din O.U.G. nr. 2/2001. În concret, susține că suma pretinsă cu titlu de prejudiciu nu a fost dovedită cu acte justificative, instanța de apel reținând în mod greșit că aceasta a fost dovedită cu probatoriile administrate la fond. Arată că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 au fost aplicate greșit, asigurătorul nu se subrogă în drepturile asiguratului în ceea ce privește cuantumul indemnizației plătite. Cu toate acestea este de acord cu plata sumei de 83.333.092 lei, reprezentând despăgubire. Stabilirea sumei pe care a plătit-o intimata reclamantă s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 136/1995. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1169 C. civ.

și art. 129 C. proc. civ., recurenta arată că în mod greșit a fost admis apelul societății reclamante, în ceea ce privește acordarea dobânzilor și penalităților aferente debitului, din moment ce aceasta a renunțat la acest capăt al cererii. Mai mult, față de acest capăt al cererii nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., sumele pretinse de către intimata reclamantă nu sunt scadente, exigibile și purtătoare de dobânzi decât din momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțate în prezentul proces, care are ca obiect tocmai stabilirea răspunderii civile delictuale și întinderea prejudiciului. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 409.520.804 lei, reprezentând despăgubiri achitate asiguratului.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, H.G. nr. 1054/1999 și pe art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. Față de probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, criticile referitoare la întinderea prejudiciului nu pot fi reținute, având în vedere faptul că prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond pârâta efectuează un calcul propriu al valorii de despăgubire ce se cuvine reclamantei, fără însă a solicita instanței efectuarea unei expertize contabile, care să consfințească cele solicitate. Afirmațiile recurentei pârâte privitoare la dovedirea prejudiciului cert, de către reclamantă, în raport și de dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

sunt lipsite de fundament și nu pot conduce la ideea că instanța, din oficiu, va dispune probe care pot profita sau nu părților. Atât instanța de fond cât și instanța de apel, au avut în vedere că prejudiciul efectiv suferit este de 409.520.804 lei, așa cum a fost stabilit în urma constatărilor efectuate de societatea reclamantă în cadrul dosarului de daună, urmare a cererii asiguratului și a comenzilor de reparație. Mai mult, decât atât, această sumă a fost achitată de către societatea reclamantă societății asigurate, SC P.I. SRL, așa cum rezultă din înscrisurile care fac dovada achitării acestei sume, existente la dosarul de fond.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond și instanța de apel au constatat în lipsa unor probe contrare, care să dovedească un alt cuantum al contravalorii reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat, în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, întinderea acestuia este cea solicitată de reclamantă prin cererea introductivă. Invocarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., interpretate în sensul că acest text de lege impune instanței să dispună administrarea de probe, în condițiile în care pârâții nu au contestat valoarea despăgubirilor ci doar modalitatea de calcul a acestora este lipsită de relevanță. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, criticile recurentei sune nefondate.

Art. 22 din Legea nr. 136/1995 dispune în sensul că: „În limitele indemnizației plătite asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”. În speța de față, întrucât societatea reclamantă a achitat efectiv asiguratului suma de 409.520.804 lei, va exercita acțiunea în regres în limitele acesteia. Deși recurenta reclamantă este de acord, în principiu, cu această prevedere, nu există nici un temei legal care să poată fi interpretat în alt mod. Un argument este reprezentat de faptul că aplicarea art. 22 din Legea nr. 136/1995 este ulterioară stabilirii întinderii valorii prejudiciului real, așa cum a fost dovedit prin probatoriile administrate în fața instanței de fond, care urmează a fi suportat de către societatea de asigurare și diferența de către persoana vinovată în solidar cu comitentul acesteia.

Criticile formulate prin cererea de recurs, privind întinderea pagubelor acordate reclamantei, precum și modalitățile de calcul prezentate, nu pot fi reținute de către instanța de recurs, acestea neconstituind motive de nelegalitate a deciziei atacate. Față de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999, 1000 alin. (3), art. 1169 C. civ., art. 43 C. com., art. 31 și 32 alin. (3) din O.U.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește admiterea apelului reclamantei și obligarea pârâților la plata penalităților și dobânzilor aferente debitului, Înalta Curte le găsește nefondate, pentru următoarele motive. Obiectul cererii de chemare în judecată a fost precizat prin cererea existentă la dosarul de fond, reclamanta solicitând și plata dobânzii legale în temeiul O.G.

nr. 9/2000. Tocmai dispozițiile art. 129 C. proc. civ., invocate de către recurenta-pârâtă, impun instanței să dea calificarea corectă cererii precizatoare. Astfel, reclamanta face trimitere la actul normativ care reglementează dobânda legală, luând drept criteriu de referință rata de scont a B.N.R. Prin cererea de apel, reclamanta și-a precizat sumele datorate cu titlu de dobândă, indicând și calculul aferent efectuat, indicând și perioada pentru care se solicită. În raport de aceste precizări și având în vedere că în speța de față nu s-a formulat, în mod expres, o cerere de renunțare la judecată privind acest capăt al cererii de chemare în judecată, în sensul dispozițiilor art. 246 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., apelul reclamantei a fost admis, în mod corect, în ceea ce privește dobânda legală. Temeiul legal al acordării dobânzilor legale, a fost corect stabilit de către instanța de apel, fiind art. 43 C. com., coroborat cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, prevăzut de art. 1084 C. civ., acestea fiind datorate de drept de la data scadenței obligației de plată, respectiv data plății despăgubirilor efectuate de către reclamantă către asiguratul său. Societatea reclamantă având calitatea de comerciant conform art. 3 pct. 17 C. com., de asemenea aceeași calitate având și recurenta-pârâtă SC A. SRL Brașov, urmează ca în cauza de față să fie aplicabile dispozițiile legii comerciale și față de recurenta-pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 56 C. com.

Răspunderea civilă delictuală, în temeiul căreia răspund pârâții din prezenta cauză, nu exclude aplicabilitatea dispozițiilor art. 43 C. com., față de părțile care sunt comercianți. În ceea ce privește pe pârâtul S.C.S., persoană fizică, dobânda legală datorată de acesta a fost calculată conform dispozițiilor art. 3 alin. (3), respectiv la nivelul dobânzii de referință a B.N.T., diminuat cu 20 %. Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL Brașov. În ceea ce privește cererea de restituire a cauțiunii, formulată oral în ședința publică de către recurenta-pârâtă, achitată în vederea discutării cererii de suspendare a executării silite a deciziei atacate prin prezentul recurs, Înalta Curte, constatând îndeplinirea cerințelor art. 723 1 alin. (3) C. proc.

civ., urmează să o admită și în consecință, să se dispună restituirea sumei de 5200 RON, către SC A. SRL Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL Brașov, împotriva deciziei comerciale nr. 542 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Dispune restituirea către recurenta-pârâtă a sumei de 5200 RON, consemnată cu recipisa din 24 octombrie 2005, la C.E.C., sucursala Brașov, reprezentând cauțiune pentru cererea de suspendare a executării silite formulată de petenta SC A. SRL Brașov. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.