ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 801/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2808

din 26 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâții, SC A. SRL Brașov și S.C.S.,

la plata sumei de 109.520.804 lei și pârâta SC S. SA București la plata sumei

de 200.000.000 lei, reprezentând despăgubiri, cauzate printr-un accident de

circulație produs de pârâtul S.C.S.

În considerentele sentinței evocate,

s-a reținut că în raport de prevederile H.G. nr. 1054/1999, în limita maximă de

despăgubire, pârâta a fost obligată la plata sumei de 200.000.000 lei, iar

restul sumei, în temeiul art. 998-999 C. civ., va fi achitată de către persoana

vinovată de producerea accidentului, respectiv S.C.S. în solidar cu societatea

pârâtă.

În ceea ce privește cererea privind

obligarea pârâților la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului,

aceasta a fost menținută prin cererea precizatoare formulată de către

reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta și pârâții, criticile vizând neacordarea dobânzilor,

datorate în temeiul art. 43 C. com. și culpa pârâților, stabilită prin

plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție, soluționată de

Tribunalul Arad. S-a mai susținut că suma maximă stabilită de lege, la care pot

fi obligați pârâții este de 283.333.092 lei, din care 200.000.000 lei, revine

pârâtei SC S. SA, iar suma de 83.333.092 lei revine pârâților SC A. SRL Brașov

și S.C.S.

Prin decizia comercială nr. 542 din

20 iunie 2005 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins, ca

nefondat apelul declarat de pârâții SC A. SRL și S.C.S. și a admis apelul

reclamantei SC A.R.A.R. SA, în sensul admiterii capătului de cerere privind

plata dobânzilor, obligând pârâta SC S. SA la plata dobânzilor legale pe

perioada august 2001 – 26 februarie 2004 în sumă de 137.238.853 lei și pârâții

SC A. SRL și S.C.S. la plata dobânzii legale în sumă de 138.563.092 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâta SC A. SRL Brașov, față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 998-999,

art. 1000 alin. (3) și art. 1169 C. civ., art. 129 și art. 261 C. proc. civ., art.

22 și art. 27 din Legea nr. 136/1995 și art. 31 și 32 din O.U.G. nr. 2/2001.

În concret, susține că suma pretinsă

cu titlu de prejudiciu nu a fost dovedită cu acte justificative, instanța de

apel reținând în mod greșit că aceasta a fost dovedită cu probatoriile

administrate la fond.

Arată că dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 136/1995 au fost aplicate greșit, asigurătorul nu se subrogă în

drepturile asiguratului în ceea ce privește cuantumul indemnizației plătite. Cu

toate acestea este de acord cu plata sumei de 83.333.092 lei, reprezentând

despăgubire. Stabilirea sumei pe care a plătit-o intimata reclamantă s-a făcut

cu încălcarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 136/1995.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor

art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1169 C. civ. și art. 129 C. proc.

civ., recurenta arată că în mod greșit a fost admis apelul societății

reclamante, în ceea ce privește acordarea dobânzilor și penalităților aferente

debitului, din moment ce aceasta a renunțat la acest capăt al cererii. Mai

mult, față de acest capăt al cererii nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C.

com., sumele pretinse de către intimata reclamantă nu sunt scadente, exigibile

și purtătoare de dobânzi decât din momentul rămânerii definitive și irevocabile

a hotărârii judecătorești pronunțate în prezentul proces, care are ca obiect

tocmai stabilirea răspunderii civile delictuale și întinderea prejudiciului.

Recursul este nefondat pentru cele

ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 409.520.804 lei,

reprezentând despăgubiri achitate asiguratului. Acțiunea a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, H.G. nr. 1054/1999 și pe art.

998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ.

Față de probele administrate în

cauză, respectiv înscrisuri, criticile referitoare la întinderea prejudiciului

nu pot fi reținute, având în vedere faptul că prin întâmpinarea formulată în

fața instanței de fond pârâta efectuează un calcul propriu al valorii de

despăgubire ce se cuvine reclamantei, fără însă a solicita instanței efectuarea

unei expertize contabile, care să consfințească cele solicitate. Afirmațiile

recurentei pârâte privitoare la dovedirea prejudiciului cert, de către

reclamantă, în raport și de dispozițiile art. 129 C. proc. civ. sunt lipsite de

fundament și nu pot conduce la ideea că instanța, din oficiu, va dispune probe

care pot profita sau nu părților. Atât instanța de fond cât și instanța de

apel, au avut în vedere că prejudiciul efectiv suferit este de 409.520.804 lei,

așa cum a fost stabilit în urma constatărilor efectuate de societatea

reclamantă în cadrul dosarului de daună, urmare a cererii asiguratului și a

comenzilor de reparație. Mai mult, decât atât, această sumă a fost achitată de

către societatea reclamantă societății asigurate, SC P.I. SRL, așa cum rezultă

din înscrisurile care fac dovada achitării acestei sume, existente la dosarul

de fond.

În aceste condiții, în mod corect

instanța de fond și instanța de apel au constatat în lipsa unor probe contrare,

care să dovedească un alt cuantum al contravalorii reparațiilor efectuate la

autoturismul asigurat, în considerarea principiului reparării integrale a

prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, întinderea acestuia este cea

solicitată de reclamantă prin cererea introductivă.

Invocarea dispozițiilor art. 1169 C.

civ., interpretate în sensul că acest text de lege impune instanței să dispună

administrarea de probe, în condițiile în care pârâții nu au contestat valoarea

despăgubirilor ci doar modalitatea de calcul a acestora este lipsită de

relevanță.

În ceea ce privește aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, criticile recurentei

sune nefondate. Art. 22 din Legea nr. 136/1995 dispune în sensul că: „În

limitele indemnizației plătite asigurările de bunuri și de răspundere civilă,

asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale

beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”. În

speța de față, întrucât societatea reclamantă a achitat efectiv asiguratului

suma de 409.520.804 lei, va exercita acțiunea în regres în limitele acesteia.

Deși recurenta reclamantă este de acord, în principiu, cu această prevedere, nu

există nici un temei legal care să poată fi interpretat în alt mod.

Un argument este reprezentat de

faptul că aplicarea art. 22 din Legea nr. 136/1995 este ulterioară stabilirii

întinderii valorii prejudiciului real, așa cum a fost dovedit prin probatoriile

administrate în fața instanței de fond, care urmează a fi suportat de către

societatea de asigurare și diferența de către persoana vinovată în solidar cu

comitentul acesteia.

Criticile formulate prin cererea de

recurs, privind întinderea pagubelor acordate reclamantei, precum și

modalitățile de calcul prezentate, nu pot fi reținute de către instanța de

recurs, acestea neconstituind motive de nelegalitate a deciziei atacate.

Față de aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 998-999, 1000 alin. (3), art. 1169 C. civ., art. 43 C. com., art. 31 și 32

alin. (3) din O.U.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește admiterea apelului

reclamantei și obligarea pârâților la plata penalităților și dobânzilor

aferente debitului, Înalta Curte le găsește nefondate, pentru următoarele

motive.

Obiectul cererii de chemare în

judecată a fost precizat prin cererea existentă la dosarul de fond, reclamanta

solicitând și plata dobânzii legale în temeiul O.G. nr. 9/2000.

Tocmai dispozițiile art. 129 C.

proc. civ., invocate de către recurenta-pârâtă, impun instanței să dea

calificarea corectă cererii precizatoare. Astfel, reclamanta face trimitere la

actul normativ care reglementează dobânda legală, luând drept criteriu de

referință rata de scont a B.N.R. Prin cererea de apel, reclamanta și-a precizat

sumele datorate cu titlu de dobândă, indicând și calculul aferent efectuat,

indicând și perioada pentru care se solicită.

În raport de aceste precizări și

având în vedere că în speța de față nu s-a formulat, în mod expres, o cerere de

renunțare la judecată privind acest capăt al cererii de chemare în judecată, în

sensul dispozițiilor art. 246 alin. (1) și (2) C. proc. civ., apelul

reclamantei a fost admis, în mod corect, în ceea ce privește dobânda legală.

Temeiul legal al acordării

dobânzilor legale, a fost corect stabilit de către instanța de apel, fiind art.

43 C. com., coroborat cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat,

prevăzut de art. 1084 C. civ., acestea fiind datorate de drept de la data

scadenței obligației de plată, respectiv data plății despăgubirilor efectuate

de către reclamantă către asiguratul său.

Societatea reclamantă având

calitatea de comerciant conform art. 3 pct. 17 C. com., de asemenea aceeași

calitate având și recurenta-pârâtă SC A. SRL Brașov, urmează ca în cauza de

față să fie aplicabile dispozițiile legii comerciale și față de

recurenta-pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 56 C. com.

Răspunderea civilă delictuală, în

temeiul căreia răspund pârâții din prezenta cauză, nu exclude aplicabilitatea

dispozițiilor art. 43 C. com., față de părțile care sunt comercianți. În ceea

ce privește pe pârâtul S.C.S., persoană fizică, dobânda legală datorată de

acesta a fost calculată conform dispozițiilor art. 3 alin. (3), respectiv la

nivelul dobânzii de referință a B.N.T., diminuat cu 20 %.

Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta

SC A. SRL Brașov.

În ceea ce privește cererea de

restituire a cauțiunii, formulată oral în ședința publică de către

recurenta-pârâtă, achitată în vederea discutării cererii de suspendare a

executării silite a deciziei atacate prin prezentul recurs, Înalta Curte,

constatând îndeplinirea cerințelor art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.,

urmează să o admită și în consecință, să se dispună restituirea sumei de 5200

RON, către SC A. SRL Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC A. SRL Brașov, împotriva deciziei comerciale nr. 542 din

20 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Dispune restituirea către

recurenta-pârâtă a sumei de 5200 RON, consemnată cu recipisa din 24 octombrie

2005, la C.E.C., sucursala Brașov, reprezentând cauțiune pentru cererea de

suspendare a executării silite formulată de petenta SC A. SRL Brașov.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

23 februarie 2006.