ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursurilor de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată sub nr.863/2002, la Curtea de Apel Brașov, reclamanta
APAPS București a solicitat obligarea pârâtei S.C. N. S.A. la plata sumei de
12.910.370.000 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata
creditelor fără dobândă, angajate.
Prin
încheierea din 14 februarie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și
de contencios administrativ a respins cererea de suspendarea judecării cauzei
formulate de pârâta S.C. N. S.A., ca nefondată.
În
motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, având în vedere prevederile
art. 16 alin. (1) ind. 2 din O.U.G. nr. 208/2002, suspendarea specială în acest
caz se poate dispune numai condiționat, pe o perioadă de maxim 6 luni de la
data instituirii supravegherii financiare, termen ce în speță a fost depășit,
iar cât privește celălalt temei legal invocat – art. 16 alin. (5) lit. c) din
Legea nr. 137/2002, suspendarea se referă doar la procedurile de executare
silită, situație diferită de cea existentă în prezenta pricină unde, printr-o
acțiune juridiciară, se urmărește obținerea unui nou titlu executoriu.
Ca
urmare, cererea de suspendare a fost respinsă, cu consecința acordării unui
termen de judecată, în vederea evocării fondului.
Prin
sentința nr. 14/F din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială
și de contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamanta APAPS București în contradictoriu cu pârâta S.C. N. S.A.
Pentru
a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că, prin sentința civilă
nr. 968/C/2000 Tribunalul Brașov a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei
sumele de 10.714.000.000 lei, reprezentând credite nerestituite și
15.116.540.450 lei penalități de întârziere în considerarea convențiilor
încheiate între părți.
Cu ocazia
executării silite, executorul judecătoresc, făcând aplicarea art. 371
3
C. proc.
civ., a actualizat sumele datorate de pârâtă, stabilindu-se suma totală de
41.472.519.097 lei, condiții în care obținerea unei noi condamnări a pârâtei ar
însemna o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului reclamantei în
detrimentul patrimoniului pârâtei.
Împotriva
deciziei curții de apel mai sus menționate au declarat recurs atât reclamanta,
cât și pârâta.
Recurenta
– reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304
1
C. proc. civ., art. 13
1
alin. (3) din O.G. nr. 26/2001, art.
13 din O.G. nr. 11/1996, art. 3 din convențiile depuse la dosar și solicită
admiterea recursului său, modificarea în totalitate a sentinței civile nr.
14/F/23 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și admiterea acțiunii
cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 16.547.267.391 lei, constând
în :
-
15.770.729.679 lei – majorări de întârziere și 803.537.712 lei – penalități de
întârziere.
Susține
astfel, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea
formulată ca nefondată, deoarece admisibilitatea acțiunii nu poate fi
condiționată de faptul că, executorul judecătoresc actualizează sumele la plata
cărora a fost obligată pârâta prin sentința nr.968/C/28 iulie 2000.
Arată
că, nu există nici o legătură juridică între actualizarea sumelor la plata
cărora a fost obligată pârâta prin sentința pronunțată de Tribunalul Brașov,
actualizare pe care trebuia s-o facă executorul judecătoresc în funcție de
indicele inflației și majorările și penalitățile care curg în mod firesc
conform clauzelor contractuale, din moment ce pârâta nu a returnat nici până în
prezent creditele ce i-au fost acordate de instituția sa.
Majorările
și penalizările în valoare de 16.574.267.391 lei – arată recurenta – nu
reprezintă actualizarea sumelor acordate instituției sale, prin sentința civilă
nr. 968/C/28 iulie 2000 a Tribunalului Brașov, ci reprezintă majorări și
penalități de întârziere calculate până la data de 9 decembrie 2002, în baza
art. 3 din convențiile menționate și art. 13
1
alin. (3) din O.G.
nr. 26/2001, care modifică O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor
bugetare.
În
recursul său, pârâta invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susține
în esență că respingerea cererii sale de suspendare este lipsită de temei
legal, fiind pronunțată cu încălcarea legii, întrucât instanța a reținut în mod
eronat că termenul de 6 luni începe să curgă de la data instituirii
administrării speciale prin Ordinul 5/10 aprilie 2002 al APAPS, făcând confuzie
între administrarea specială și supravegherea financiară, având în vedere că
acest termen a început să curgă de la data instituirii supravegherii
financiare, respectiv 28 decembrie 2002 și nu de la data instituirii
administrării speciale, respectiv 10 aprilie 2002.
În ce
privește recursul reclamantei, se constată următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea
pârâtei la plata unor penalități și majorări de întârziere, inițial în sumă de
12.910.370.000 lei, iar ulterior, având în vedere că pârâta tot nu a restituit
creditele acordate, și-a completat acțiunea, majorându-și pretențiile la
16.574.267.391 lei cu titlu de majorări și penalități de întârziere în baza
dispozițiilor art. 13 alin. (3) O.U.G. nr. 26/2001 și potrivit clauzelor
contractuale.
Această
sumă a reprezentat, cum chiar pârâta a precizat actualizarea penalităților și
majorărilor ce i-au fost acordate prin sentința civilă nr. 968/C/28 iulie 2000
a Tribunalului Brașov.
Urmare
cererii de executare silită, a acestei sentințe, executorul judecătoresc a
făcut aplicarea dispozițiilor art. 371
3
alin. (3) C. proc. civ. și a
actualizat sumele datorate cu titlu de credit nerestituit, penalități de
întârziere și cheltuieli de executare, acestea totalizând suma de
41.472.519.097 lei.
Într-o
atare situație, deoarece pârâta a fost obligată la plata unei sume determinate
global, cererea reclamantei de a obține noi majorări și penalități de
întârziere, deci a unei noi condamnări a pârâtei în baza unor relații stinse
prin comandament judiciar nu este întemeiată, întrucât aceasta a cerut și
obținut deja actualizarea sumelor la care a fost obligată pârâta în cadrul
executării silite – așa cum corect a reținut și instanța de fond. Pentru alte
majorări și penalități de întârziere în executarea sentinței judecătorești se
impune o acțiune separată, acoperirea eventualelor prejudicii ulterioare urmând
a se face tot pe calea executării silite.
În
consecință, pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins, ca
nefondat.
În ce
privește recursul pârâtei, întrucât în ședința de astăzi, 3 februarie 2004,
reprezentantul recurentei – pârâte a precizat că aceasta renunță la recursul pe
care l-a declarat în cauză, urmează a se lua act de renunțarea recurentei –
pârâte la judecarea recursului său în conformitate cu dispozițiile art. 246 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizarea și
Administrarea Participațiilor Statului împotriva sentinței nr. 14/F din 23
aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios
administrativ.
Ia act
de renunțarea la judecarea recursului declarat de pârâta S.C. N. S.A.
împotriva încheirii din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțata
în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.