ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr.863/2002, la Curtea de Apel Brașov, reclamanta APAPS București a solicitat obligarea pârâtei S.C. N. S.A. la plata sumei de 12.910.370.000 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata creditelor fără dobândă, angajate. Prin încheierea din 14 februarie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea de suspendarea judecării cauzei formulate de pârâta S.C. N. S.A., ca nefondată. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) ind. 2 din O.U.G.

nr. 208/2002, suspendarea specială în acest caz se poate dispune numai condiționat, pe o perioadă de maxim 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare, termen ce în speță a fost depășit, iar cât privește celălalt temei legal invocat – art. 16 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 137/2002, suspendarea se referă doar la procedurile de executare silită, situație diferită de cea existentă în prezenta pricină unde, printr-o acțiune juridiciară, se urmărește obținerea unui nou titlu executoriu. Ca urmare, cererea de suspendare a fost respinsă, cu consecința acordării unui termen de judecată, în vederea evocării fondului. Prin sentința nr. 14/F din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta APAPS București în contradictoriu cu pârâta S.C.

N. S.A. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 968/C/2000 Tribunalul Brașov a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de 10.714.000.000 lei, reprezentând credite nerestituite și 15.116.540.450 lei penalități de întârziere în considerarea convențiilor încheiate între părți. Cu ocazia executării silite, executorul judecătoresc, făcând aplicarea art. 371 3 C. proc. civ., a actualizat sumele datorate de pârâtă, stabilindu-se suma totală de 41.472.519.097 lei, condiții în care obținerea unei noi condamnări a pârâtei ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului reclamantei în detrimentul patrimoniului pârâtei. Împotriva deciziei curții de apel mai sus menționate au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Recurenta – reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ., art. 13 1 alin. (3) din O.G. nr. 26/2001, art. 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 3 din convențiile depuse la dosar și solicită admiterea recursului său, modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 14/F/23 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și admiterea acțiunii cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 16.547.267.391 lei, constând în : - 15.770.729.679 lei – majorări de întârziere și 803.537.712 lei – penalități de întârziere.

Susține astfel, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea formulată ca nefondată, deoarece admisibilitatea acțiunii nu poate fi condiționată de faptul că, executorul judecătoresc actualizează sumele la plata cărora a fost obligată pârâta prin sentința nr.968/C/28 iulie 2000. Arată că, nu există nici o legătură juridică între actualizarea sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta prin sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, actualizare pe care trebuia s-o facă executorul judecătoresc în funcție de indicele inflației și majorările și penalitățile care curg în mod firesc conform clauzelor contractuale, din moment ce pârâta nu a returnat nici până în prezent creditele ce i-au fost acordate de instituția sa.

Majorările și penalizările în valoare de 16.574.267.391 lei – arată recurenta – nu reprezintă actualizarea sumelor acordate instituției sale, prin sentința civilă nr. 968/C/28 iulie 2000 a Tribunalului Brașov, ci reprezintă majorări și penalități de întârziere calculate până la data de 9 decembrie 2002, în baza art. 3 din convențiile menționate și art. 13 1 alin. (3) din O.G. nr. 26/2001, care modifică O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare. În recursul său, pârâta invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și susține în esență că respingerea cererii sale de suspendare este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea legii, întrucât instanța a reținut în mod eronat că termenul de 6 luni începe să curgă de la data instituirii administrării speciale prin Ordinul 5/10 aprilie 2002 al APAPS, făcând confuzie între administrarea specială și supravegherea financiară, având în vedere că acest termen a început să curgă de la data instituirii supravegherii financiare, respectiv 28 decembrie 2002 și nu de la data instituirii administrării speciale, respectiv 10 aprilie 2002. În ce privește recursul reclamantei, se constată următoarele: Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalități și majorări de întârziere, inițial în sumă de 12.910.370.000 lei, iar ulterior, având în vedere că pârâta tot nu a restituit creditele acordate, și-a completat acțiunea, majorându-și pretențiile la 16.574.267.391 lei cu titlu de majorări și penalități de întârziere în baza dispozițiilor art. 13 alin. (3) O.U.G.

nr. 26/2001 și potrivit clauzelor contractuale. Această sumă a reprezentat, cum chiar pârâta a precizat actualizarea penalităților și majorărilor ce i-au fost acordate prin sentința civilă nr. 968/C/28 iulie 2000 a Tribunalului Brașov. Urmare cererii de executare silită, a acestei sentințe, executorul judecătoresc a făcut aplicarea dispozițiilor art. 371 3 alin. (3) C. proc. civ. și a actualizat sumele datorate cu titlu de credit nerestituit, penalități de întârziere și cheltuieli de executare, acestea totalizând suma de 41.472.519.097 lei.

Într-o atare situație, deoarece pârâta a fost obligată la plata unei sume determinate global, cererea reclamantei de a obține noi majorări și penalități de întârziere, deci a unei noi condamnări a pârâtei în baza unor relații stinse prin comandament judiciar nu este întemeiată, întrucât aceasta a cerut și obținut deja actualizarea sumelor la care a fost obligată pârâta în cadrul executării silite – așa cum corect a reținut și instanța de fond. Pentru alte majorări și penalități de întârziere în executarea sentinței judecătorești se impune o acțiune separată, acoperirea eventualelor prejudicii ulterioare urmând a se face tot pe calea executării silite. În consecință, pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.

În ce privește recursul pârâtei, întrucât în ședința de astăzi, 3 februarie 2004, reprezentantul recurentei – pârâte a precizat că aceasta renunță la recursul pe care l-a declarat în cauză, urmează a se lua act de renunțarea recurentei – pârâte la judecarea recursului său în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului împotriva sentinței nr. 14/F din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de pârâta S.C. N. S.A. împotriva încheirii din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.