ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 402/
C, pronunțată la data de 28 martie 2001, secția comercială și de contencios a
Tribunalului Brașov a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta C.N.T.E.T.
SA, sucursala București, în contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL Brașov, pe care
a obligat-o să plătească reclamantei suma de 187.711.251 lei, reprezentând
debit neachitat; suma de 9.385.562 lei, reprezentând penalități de întârziere
și suma de 11.578.872 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând
cererea de acordare a dobânzilor conform O.G. nr. 9/2000.
Spre a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit, în totalitate,
obligațiile asumate prin contractul nr. 83/1999, cu termen de valabilitate până
la 30 decembrie 1999, rămânând un debit de 187.711.251 lei, că, pentru executarea
necorespunzătoare sau neexecutarea obligațiilor asumate, datorează penalități
de 0,15 % pe zi, care nu vor depăși 5 % din valoarea produselor și că
reclamanta nu a dovedit că, prin aplicarea de penalități, nu a acoperit prejudiciul
suferit.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția
comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Brașov, prin decizia
nr. 483/ Ap, pronunțată la data de 20 iulie 2001.
Pentru a pronunța această
decizie, instanța de apel, raportându-se la criticile apelantei referitoare la
modul de calcul al penalităților și neacordarea dobânzilor, a reținut că
instanța de fond a calculat, în mod corect, penalitățile de întârziere, față de
clauza stipulată în contract la art. 7.3, căreia nu i se poate da altă
interpretare decât aceea că procentul maxim de 5 % se aplică asupra valorii
produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale și a
considerat că, în speță, prejudiciul suferit de cumpărător, prin neexecutarea
integrală a obligației contractuale de către vânzător, este acoperit prin
daunele interese evaluate convențional de părți, recunoscând că în contract nu
s-a stabilit un termen de restituire a avansului în caz de executare totală sau
parțială a acestuia.
Împotriva menționatei
decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivele prevăzute de art.
304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor
motive s-a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat
greșit, art. 7.3 din contractul nr. 83 din 21 septembrie 1999 în stabilirea
valorii asupra căreia trebuie aplicat procentul penalizator; că, prin neacordarea
dobânzilor comerciale, a încălcat prevederile art. 43 C. com., în temeiul
cărora acestea au fost solicitate și a nesocotit prevederile art. 981 C. civ.,
reținând că nu s-a stabilit un termen de restituire a avansului în caz de
neexecutare totală sau parțială a contractului.
Recursul este nefondat.
Potrivit clauzei penale, inserată
la art. 7.3 din contractul nr. 93 din 21 septembrie 1999, încheiat de SC T.T.
SRL, în calitate de vânzător și C.N.E., sucursala de Transport Dispecer
București, în calitate de cumpărător, având ca obiect vânzarea, cumpărarea
produselor din anexa 1, ce face parte integrantă din contract, pentru
executarea necorespunzătoare sau neexecutarea din culpă a obligațiilor asumate
prin contract, vânzătorul datorează cumpărătorului penalizări de 0,15 % pe zi
din valoarea produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile
contractuale, penalizări care nu vor putea depăși 5 % din valoarea produselor.
Astfel, analizând modul de
calcul al penalităților de către instanța de fond din perspectiva criticilor
formulate de apelantă, se constată că instanța de apel, reținând că valoarea
asupra căreia trebuie aplicat procentul penalizator este cea a produselor
pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale, a interpretat
evocata clauză după înțelesul clar și lămurit al acesteia, conform voinței părților,
așa încât critica fundamentată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., este neîntemeiată.
Este de observat că, în
lipsa dovezii existenței și întinderii unor daune care depășesc cuantumul
penalităților, nu se justifică cererea de acordare a dobânzilor, conform art. 43
C. com., știut fiind că doar în situația în care penalitățile nu acoperă integral
prejudiciul suportat prin întârzierea executării obligației se pot solicita
daune în completare cu acest titlu, iar semnalarea, justă, a faptului că în
contractul în litigiu nu s-a stabilit un termen de restituire a avansului în
caz de neexecutare totală sau parțială a obligațiilor asumate prin evocatul act
juridic, nu este de natură să inducă, în interpretarea acestuia, aplicarea art.
981 C. civ., întrucât nu este o clauză care să se subânțeleagă chiar dacă nu a
fost formal exprimată, aspecte ce înlătură incidența motivului prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Așa fiind, în temeiul art. 312
alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în
cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA, sucursala de Transport București împotriva deciziei
nr. 483 din 20 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2008.