ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7151/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 52/2005, R.A.T. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria orașului Sinaia, anularea dispozițiunilor nr. X din 29 noiembrie 2004 și nr. Y din 03 decembrie 2004, emise de intimată, și obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nevândut din orașul Sinaia, str. P.C., nr. 15, județ Prahova, și să-i plătească diferența de despăgubiri aferente părții de imobil vândută în baza Legii nr. 112/1995, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea pentru achitarea diferenței valorice aferente părții din imobilul situat în Sinaia, str. P.C., nr. 15, vândut chiriașilor, iar ulterior a solicitat intimatei ca în situația în care nu i se poate achita valoarea apartamentului nevândut, acesta să-i fie restituit în natură.

S-a precizat că imobilul în litigiu preluat abuziv de stat a aparținut autorului său M.A. Printr-o altă cerere înregistrată tot la Tribunalul Prahova sub nr. 111/2005, contestatorul R.A.T., a solicitat în contradictoriu cu Primăria orașului Sinaia anularea dispozițiilor nr. X din 29 noiembrie 2004 și nr. Y din 03 decembrie 2004 emise de aceeași intimată și, pe cale de consecință, restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriașilor, în condițiile Legii nr. 112/2005. În temeiul art. 164 C. proc. civ., Dosarul nr. 111/2005 al Tribunalului Prahova a fost conexat la Dosarul nr. 52/2005 al aceleiași instanțe. La solicitarea contestatorului au fost introduși în cauză H.D.M. și N.C.V.

în calitate de chiriași ai imobilului și apoi Ministerul Finanțelor – care au invocat excepția lipsei sale de legitimare procesuală pasivă. Prin sentința nr. 861 din 04 octombrie 2005, Tribunalul Prahova a admis în parte contestațiile conexe, a constatat nulitatea dispozițiunilor nr. X din 29 noiembrie 2004 și nr. Y din 03 decembrie 2004 emise de intimată și dreptul contestatorului la despăgubiri în cuantum de 183.500 RON și 416,50 RON, a respins cererea de restituire în natură a imobilului în suprafață de 350 m.p. situat în Sinaia, str. P.C., nr. 15. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a introdușilor în cauză H.D.M. și N.C.V., fiind respinsă acțiunea împotriva acestora.

Excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă, pe considerentul că din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor face parte și un reprezentant al Ministerului Finanțelor. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a mai reținut că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptățit în temeiul art. 19 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 la reactualizarea despăgubirilor. Referitor la intimații H.D.M. și N.C.V. s-a constatat că aceștia nu au legitimare procesuală pasivă, întrucât între aceștia și contestator nu există raporturi juridice. Prin decizia civilă nr. 40 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Prahova, și contestatorul R.A.T. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 861 din 14 octombrie 2005 a Tribunalului Prahova, în sensul că a admis excepția lipsei de legitimare pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, respingând acțiunea împotriva acestuia și a constatat dreptul contestatorului de a beneficia de despăgubiri, constând în diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate și actualizate cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului situat în Sinaia, str. P.C., nr. 15. Celelalte dispozițiuni ale sentinței au fost menținute. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că modalitatea de reparare a prejudiciilor suferite de aceia ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv și nu mai pot fi restituite în natură, consta în atribuirea titlurilor de despăgubiri, certificate emise de Cancelaria Primului Ministru, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, situație față de care Ministerul Finanțelor nu este legitimat.

Referitor la apelul contestatorului, instanța a reținut că acesta a solicitat prin cele două notificări, soluționate prin dispozițiile nr. X/2004 și nr. Y/2004 numai acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din Sinaia, str. P.C., nr. 15, și nicidecum restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriașilor. În privința despăgubirilor solicitate, Curtea de apel a concluzionat că reclamantul este îndreptățit în temeiul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 doar la diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate, actualizate cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. Prin decizia nr. 1097 din 07 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul contestatorului împotriva deciziei nr. 40/2007 a Curții de Apel Ploiești și a casat-o în parte, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de contestator.

S-a reținut în considerentele deciziei de casare în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/200, că în procedura legii de acordare a măsurilor reparatorii, prevalează principiul restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări și că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se poate dispune numai prin excepție, atunci când restituirea în natură nu este posibilă. Mai mult, potrivit dispozițiunilor art. 20 alin. (1) din lege, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură a imobilelor numai cu obligația returnării despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflație, dacă imobilul nu a fost vândut până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest context al analizei, este de menționat că prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se reglementează dreptul persoanei îndreptățite de a primi măsura reparatorii prin echivalent numai în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, după caz, dreptul de a primi diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. Față de principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, prin dispozițiunile alin. (4) ale art. 16 ale Legii nr. 247/2005 legiuitorul a instituit în sarcina Comisiei Centrale de acordare a despăgubirilor obligația de a reanaliza legalitatea soluțiilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor, tocmai în scopul de a se asigura respectarea și aplicarea principiului.

Cum însă în speță imobilul preluat de stat abuziv în sensul art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 a fost înstrăinat prin procedura Legii nr. 112/1995, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 doar parțial chiriașilor, reclamantul este îndreptățit să solicite pentru prima oară partea de imobil nevândută și restituirea acestuia în natură, iar pentru cea vândută despăgubiri, ori diferența de despăgubiri, după distincțiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Față de specificul procedurii reglementată prin Legea nr. 10/2001 – prin notificare, persoana îndreptățită investește entitatea deținătoare cu o cerere de acordare a măsurilor reparatorii, felul acestora urmând a fi stabilit în funcție de situația juridică a imobilului.

Așa fiind, greșit instanța de apel a concluzionat că nu se poate proceda la analiza capătului de cerere privind restituirea în natură sub motiv că o atare cerere a fost formulată pentru prima oară în fața instanței de judecată. Mai mult, soluția instanței de apel este în contradicție cu chiar conținutul notificării din 2001, prin care reclamantul a solicitat expres restituirea în natură a întregului imobil. Prin decizia nr. 113 din 09 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, căreia i-a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului contestatorului, a admis apelul acestuia în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Prahova, și Primăria orașului Sinaia, împotriva sentinței civile nr. 861 din 04 octombrie 2005 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus restituirea în natură către apelantul contestator a imobilului din Sinaia, str. P.C., nr. 5, respectiv spațiul liber de la etajul I și spațiul ocupat în calitate de chiriași de către familia H.D.M. Contestatorul a fost obligat la restituirea sumei de bani, reprezentând cota aferentă părții din imobil restituit în natură, din despăgubirile încasate în temeiul hotărârii nr. 186/1998, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Împotriva acestei decizii a declarat recurs motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primăria orașului Sinaia, prin Primar.

În susținerea recursului s-a arătat că în mod greșit în dispozitivul deciziei s-a indicat ca adresă a imobilului în litigiu, aceea de str. P.C., nr. 5, Sinaia, în loc de str. P.C., nr. 15, greșeală materială care face imposibilă executarea deciziei. Deși prin sentința nr. 861/2005 i s-a respins contestatorului restituirea în natură a terenului în suprafață de 350 m.p. cu destinație de curte, ce excede suprafeței construite, instanța se pronunță numai cu privire la partea de imobil construcție ce urmează a fi restituită, situație care face imposibilă restituirea atât a terenului aferent părții de construcție restituibilă cât și terenul liber. Prin decizia civilă nr. 9998 din 09 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Atât din actele dosarului, cât și din considerentele deciziei recurate rezultă că imobilul litigios este situat în Sinaia, str. P.C., nr. 15, și nu cum din eroare s-a menționat în dispozitivul deciziei nr. 113/2008 – str. P.C., nr. 5. Din acest punct de vedere recursul este întemeiat – eroarea materială urmând a fi remediată și avută în vedere de instanța de trimitere cu ocazia soluționării apelului. Curtea de Apel Ploiești, reinvestită cu soluționarea apelului contestatorului după casarea cu trimitere a deciziei nr. 40 din 20 martie 2006, a procedat numai la restituirea în natură către contestator a spațiului liber de la etajul 1 și a spațiului ocupat cu chirie de familia H., fără a se preocupa de identificarea și determinarea terenului aferent spațiilor de locuit restituite, menit să asigure accesul și folosința utilă a acestora, dispunând în acest sens efectuarea unei expertize topo.

De asemenea, Curtea de apel a lăsat nesoluționat apelul contestatorului în privința terenului în suprafață de 350 m.p., aflat la aceeași adresă dar care excede zona construită, deși contestatorul a solicitat restituirea acestuia în natură, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 1097/2007 s-a pronunțat categoric în sensul restituirii în natură a părții de imobil nevândută, prin acesta înțelegând nu numai construcțiile, ci și suprafața de teren aferentă de la adresa din Sinaia, str. P.C., nr. 15. Aceste omisiuni, care creează Primăriei Sinaia dificultăți insurmontabile la executarea hotărârii, echivalează cu o nesoluționare a cauzei pe fondul său, ceea ce impune admiterea recursului Primăriei Sinaia , casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe linia deciziei de casare, Curtea a încuviințat prin încheierea din data de 07 septembrie 2010 proba cu înscrisuri și expertize: - topometrică pentru identificarea, măsurarea și poziționarea pe schița de plan a terenului în suprafață de 350 m.p. situat în Sinaia, str. P.C., nr. 15, județul Prahova, dacă este liber, neafectat de investiții și lucrări de sistematizare, identificarea terenului aferent spațiilor de locuit restituite în natură pentru a fi asigurate accesul și folosința utilă a acestora; - constructor pentru identificarea apartamentelor situate în Sinaia, str. P.C., nr. 15 care nu au fost vândute și sunt susceptibile de restituire în natură, precum și a spațiilor comune necesare exploatării părții de imobil ce urmează a fi restituite apelantului-contestator.

Lucrările au fost efectuate de experții de specialitate în topografie și constructor P.D. și S.C. Prin decizia civilă nr. 182 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul formulat de R.A.T., și continuat de A.M. și A.L., - urmare vânzării drepturilor succesorale intervenită prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale din 20 februarie 2008 - împotriva sentinței civile nr. 861 din 40 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, prin D.GF.P. Prahova, Primăria Orașului Sinaia și cu pârâții H.D.M. și N.C.V., cauză trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 9998 pronunțată la 09 decembrie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus restituirea în natură a spațiului liber de la etajul 1 al imobilului situat în Sinaia, str. P., nr. 15, ocupat în baza contractelor de închiriere de H.D.M. și N.C.V., identificate în raportul de expertiză ing. S.C., precum și a suprafeței de 195 m.p. teren liber identificat de expert P.D. Au fost obligați contestatorii la restituirea sumei de bani reprezentând cota aferentă părții restituite în natură, din despăgubirile încasate în baza hotărârii nr. 186/1998, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Curtea de Apel a reținut următoarele: Unul din principiile de bază în procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referință vizată de Legea nr. 10/2001, constă în prevalența restituirii în natură în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din lege.

În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul a solicitat în mod expres restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia, str. P.C., nr. 15, (notificarea înregistrată la 29 septembrie 2001 la BEJ D.I.). Față de constatările celor două expertize de specialitate dispuse în cauză, în fond după casare rezultă, sub un prim aspect că pot fi restituite în natură apartamentele situate la etajul 1 din imobilul în litigiu, deținute în prezent în baza contractelor de închiriere din 1999 de H.D.M. și N.C.V., astfel cum au fost identificate prin expertiza constructor întocmită de expert tehnic S.C. Cât privește terenul în suprafață de 350 m.p., în raport cu identificarea și delimitarea din expertiza întocmită de expert P.D., că în cadrul perimetrului delimitat pe plan al suprafeței respective sunt identificate construcțiile notate cu C1 și C2, iar suprafața liberă de construcții este de 195 m.p., va fi restituită în natură contestatorilor.

Față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc că persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură cu obligația restituirii sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a acesteia, vor fi obligați contestatorii să restituie suma de bani reprezentând cota aferentă părții restituite în natură din despăgubirile încasate în baza hotărârii nr. 186/1998, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții A.M., A.L. și pârâții Primăria orașului Sinaia, H.D.M.

și N.C.V. Pârâții H.D.M. și N.C.V. au criticat decizia, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând motive de recurs comune. Pârâții-recurenți au invocat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în condițiile în care nu s-a făcut dovada returnării sumei reprezentând despăgubirea deja primită, actualizată cu indicele de inflație, restituirea în natură este nelegală. Au susținut recurenții, că deși au fost părți în prezenta judecată instanța nu s-a pronunțat în contradictoriu cu aceștia. Primăria orașului Sinaia, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a susținut nelegalitatea deciziei raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, arătând că nu s-a făcut dovada returnării sumei reprezentând despăgubirea deja primită iar instanța nu a cenzurat calitatea procesuală activă a intimaților A. raportat la contractul de vânzare-cumpărare din 20 februarie 2008. Recurenții-reclamanți A.M. și A.L. au criticat decizia, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, prin declarație autentificată în 2012 și respectiv declarație expresă în ședință publică au arătat că renunță la judecata recursului.

Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Scopul adoptării Legii nr. 10/2001 a fost acela de reparare a prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă, astfel persoanele care au beneficiat de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură, dar cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primita, actualizată cu indicele de inflație, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a legii [art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată]. Din art. 1 al Legii nr. 10/2001 reiese că măsurile reparatorii indiferent de natura lor privesc imobilul, astfel încât nu este posibil pentru ca pentru unul și același imobil să se beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent, dar și de măsura restituirii în natură, situație în care am fi în prezența unei duble despăgubiri pentru același imobil, fără niciun temei.

Întrucât contestatorul a beneficiat și de despăgubirile stabilite în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru imobilul din litigiu, potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001, republicată, are obligația de returnare a sumei primite în condițiile în care pentru același imobil s-a dispus și măsura reparatorie a restituirii lui în natură. Din această perspectivă și a faptului că art. 20 din Legea nr. 10/2001, instituie o obligație legală, personală, și nu o sarcină, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor legale sus-evocate, obligând la restituirea sumei reprezentând cota aferentă părții restituite în natură din despăgubirile încasate, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Ca atare, condiționarea restituirii în natură de plata despăgubirilor primite în condițiile Legii nr. 112/1995, nu face decât să înlăture existența unei duble despăgubiri (și în echivalent și în natură).

În virtutea acestui raport obligațional rezultat din dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii prin prisma obiectului dedus judecății, și tocmai pentru a se înlătura existența unei duble măsuri reparatorii pentru același imobil, nefiind obligatorie restituirea anticipată a sumelor încasate, instanța de judecată, în plenitudinea de competență oferită de dispozițiile deciziei nr. 20/2007, având posibilitatea de a aprecia asupra posibilității restituirii în natură, posibilitate refuzată de unitatea deținătoare, și pe cale de consecință să aprecieze și asupra obligației legale de restituire a despăgubirii sau cotei părți din despăgubirea încasată în baza Legii nr. 112/1995.

Nefondată este și critica invocată de pârâții H.D.M. și N.C.V., privind nepronunțarea instanței de apel în ce privește raportul obligațional judiciar crea prin introducerea lor în calitate de pârâți. Se constată că prin sentința civilă nr. 861 din 4 octombrie 2005, supusă controlului judiciar în apel, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate chiar de aceștia și s-a respins acțiunea față de cei doi pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâții nu au formulat apel împotriva acestei hotărâri, iar prin decizia recurată s-au menținut în rest dispozițiile sentinței, inclusiv excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți.

Nefondată este și critica invocată de către Primăria orașului Sinaia, privind necenzurarea de către instanță a efectelor contractului din 2008 privind vânzarea de drepturi succesorale, întrucât din acesta nu rezultă că s-au transmis și drepturile privind imobilul în litigiu. În speță, actul juridic intitulat „contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale” a vizat în mod neechivoc o operație permisă prin prisma dispozițiilor art. 1399-1401 C. civ., părțile urmărind să opereze o translație a drepturilor invocate în considerarea calității vânzătorului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru acest imobil în contextul dat de Legea nr. 10/2001 (acesta fiind și autorul notificării făcute anterior) cumpărătorii urmând să preia și calitatea procesuală avute de contestator în litigiul cu persoana deținătoare a imobilului.

Prin dispozițiile contestate în prezenta cauză, s-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, calitate recunoscută și în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995. Faptul că legiuitorul a enumerat limitativ categoriile de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu atrage în mod automat interdicția pentru aceste persoane de a dispune în timpul vieții, prin orice acte juridice (chiar înainte de finalizarea procedurii judiciare) cu privire la drepturile derivate din această lege.

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit dreptul la moștenire de pe urma defunctei U.M.C., calitatea vânzătorului de moștenitor fiind dovedită cu certificatele de moștenitor, iar dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 a fost recunoscut chiar de unitatea deținătoare prin emiterea dispozițiilor contestate, fiind legală transmisiunea convențională a calității procesuale active în persoana cumpărătorilor dreptului. Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursurile ca nefondate. În ce privește recursurile reclamanților A.M. și A.L., având în vedere manifestarea de voință exprimată în sensul că renunță la judecata recursului, instanța urmează ca în baza dispozițiilor art. 246 C. proc.

civ., a lua act de renunțarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Ia act de renunțarea recurenților reclamanți A.M., A.L. la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 182 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Primăria orașului Sinaia, H.D.M. și N.C.V. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.