ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9998/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 52/2005 R.A.T. a solicitat în contradictoriu cu Primăria orașului Sinaia anularea dispozițiunilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 și nr. 742 din 3 decembrie 2004, emise de intimată și obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nevândut din orașul Sinaia, Județ Prahova și să-i plătească diferența de despăgubiri aferente părții de imobil vândută în baza Legii nr. 112/1995, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea pentru achitarea diferenței valorice aferente părții din imobilul situat în Sinaia, vândut chiriașilor, iar ulterior a solicitat intimatei ca în situația în care nu i se poate achita valoarea apartamentului nevândut, acesta să-i fie restituit în natură.

Se precizează că imobilul în litigiu preluat abuziv de stat a aparținut autorului său M.A. Printr-o altă cerere înregistrată tot la Tribunalul Prahova sub nr. 111/2005, contestatorul R.A.T., a solicitat în contradictoriu cu Primăria orașului Sinaia anularea dispozițiilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 și nr. 748 din 3 decembrie 2004 emise de aceeași intimată și pe cale de consecință restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriașilor, în condițiile Legii nr. 112/2005. În temeiul art. 164 C. proc. civ. dosarul nr. 111/2005 al Tribunalului Prahova a fost conexat la dosarul nr. 52/2005 al aceleiași instanțe. La solicitarea contestatorului au fost introduși în cauză H.D.M. și N.C.V.

în calitate de chiriași ai imobilului și apoi Ministerul Finanțelor – care au invocat excepția lipsei sale de legitimare procesuală pasivă. Prin sentința nr. 861 din 4 octombrie 2005 – Tribunalul Prahova a admis în parte contestațiile conexe, a constatat nulitatea dispozițiunilor nr. 731 din 29 noiembrie 2004 și nr. 748 din 3 decembrie 2004 emise de intimată și dreptul contestatorului la despăgubiri în cuantum de 183.500 RON și 416,50 RON, a respins cererea de restituire în natură a imobilului în suprafață de 350 mp situat în Sinaia. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a introdușilor în cauză H.D.M. și N.C.V., fiind respinsă acțiunea împotriva acestora.

Excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă – pe considerentul că din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor face parte și un reprezentant al Ministerului Finanțelor. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a mai reținut că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptățit în temeiul art. 19 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 la reactualizarea despăgubirilor. Referitor la intimații H.D.M. și N.C.V. s-a constatat că aceștia nu au legitimare procesuală pasivă, întrucât între aceștia și contestator nu există raporturi juridice. Prin decizia civilă nr. 40 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Prahova și contestatorul R.A. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 861 din 14 octombrie 2005 a Tribunalului Prahova, în sensul că a admis excepția lipsei de legitimare pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, respingând acțiunea împotriva acestuia și a constatat dreptul contestatorului de a beneficia de despăgubiri, constând în diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate și actualizate cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului situat în Sinaia. Celelalte dispozițiuni ale sentinței au fost menținute. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că modalitatea de reparare a prejudiciilor suferite de aceia ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv și nu mai pot fi restituite în natură, consta în atribuirea titlurilor de despăgubiri, certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, situație față de care, Ministerul Finanțelor nu este legitimat.

Referitor la apelul contestatorului, instanța a reținut că acesta a solicitat prin cele două notificări, soluționate prin dispozițiile nr. 731/2004 și nr. 748/2004 numai acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din Sinaia, și nicidecum restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost vândute chiriașilor. În privința despăgubirilor solicitate, curtea de apel a concluzionat că reclamantul este îndreptățit în temeiul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 doar la diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate, actualizate cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. Prin decizia nr. 1097 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul contestatorului împotriva deciziei nr. 40/2007 a Curții de Apel Ploiești și a casat-o în parte, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de contestator.

S-a reținut în considerentele deciziei de casare în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/200, că în procedura legii de acordare a măsurilor reparatorii, prevalează principiul restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări și că acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se poate dispune numai prin excepție, atunci când restituirea în natură nu este posibilă. Mai mult, potrivit dispozițiunilor art. 20 alin. (1) din lege, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură a imobilelor numai cu obligația returnării despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflație, dacă imobilul nu a fost vândut până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest context al analizei, este de menționat că prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se reglementează dreptul persoanei îndreptățite de a primi măsura reparatorii prin echivalent numai în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, după caz, dreptul de a primi diferența dintre valoarea încasată actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. Față de principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001, prin dispozițiunile alin. (4) ale art. 16 ale Legii nr. 247/2005 legiuitorul a instituit în sarcina Comisiei Centrale de acordare a despăgubirilor obligația de a reanaliza legalitatea soluțiilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor, tocmai în scopul de a se asigura respectarea și aplicarea principiului.

Cum însă în speță imobilul preluat de stat abuziv în sensul art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 a fost înstrăinat prin procedura Legii nr. 112/1995, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 doar parțial chiriașilor, reclamantul este îndreptățit să solicite pentru p rima oară partea de imobil nevândută și restituirea acestuia în natură, iar pentru cea vândută despăgubiri, ori diferența de despăgubiri, după distincțiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Față de specificul procedurii reglementată prin Legea nr. 10/2001 – prin notificare, persoana îndreptățită investește entitatea deținătoare cu o cerere de acordare a măsurilor reparatorii, felul acestora urmând a fi stabilit în funcție de situația juridică a imobilului.

Așa fiind, greșit instanța de apel a concluzionat că nu se poate proceda la analiza capătului de cerere privind restituirea în natură sub motiv că o atare cerere a fost formulată pentru prima oară în fața instanței de judecată. Mai mult, soluția instanței de apel este în contradicție cu chiar conținutul notificării nr. 627/2001, prin care reclamantul a solicitat expres restituirea în natură a întregului imobil. Prin decizia nr. 113 din 9 aprilie 2008 Curtea de Apel Ploiești, căreia i-a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului contestatorului, a admis apelul acestuia în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Prahova și Primăria orașului Sinaia împotriva sentinței civile nr. 861 din 4 octombrie 2005 pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus restituirea în natură către apelantul contestator a imobilului din Sinaia, respectiv spațiul liber de la etajul I și spațiul ocupat în calitate de chiriași de către familia H.D.

Contestatorul a fost obligat la restituirea sumei de bani, reprezentând cota aferentă părții din imobil restituit în natură, din despăgubirile încasate în temeiul hotărârii nr. 186/1998, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Împotriva acestei decizii a declarat recurs motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primăria orașului Sinaia prin primar. În susținerea recursului se arată că în mod greșit în dispozitivul deciziei s-a indicat ca adresă a imobilului în litigiu, aceea de la nr. 5 Sinaia în loc de nr. 15, greșeala materială care face imposibilă executarea deciziei.

Deși prin sentința nr. 861/2005 i s-a respins contestatorului restituirea în natură a terenului în suprafață de 350 mp cu destinație de curte, ce excede suprafeței construite, instanța se pronunță numai cu privire la partea de imobil construcție ce urmează a fi restituită, situație care face imposibilă restituirea atât a terenului aferent părții de construcție restituibilă cât și terenul liber. Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Atât din actele dosarului cât și din considerentele deciziei recurate – rezultă că imobilul litigios este situat în Sinaia, nr. 15 și nu cum din eroare s-a menționat în dispozitivul deciziei nr. 113/2008 nr. 5. Din acest punct de vedere recursul este întemeiat – eroarea materială urmând a fi remediată și avută în vedere de instanța de trimitere cu ocazia soluționării apelului.

Curtea de Apel Ploiești, reinvestită cu soluționarea apelului contestatorului după casarea cu trimitere a deciziei nr. 40 din 20 martie 2006, a procedat numai la restituirea în natură către contestator a spațiului liber de la etajul 1 și a spațiului ocupat cu chirie de familia H., fără a se preocupa de identificarea și determinarea terenului aferent spațiilor de locuit restituite, menit să asigure accesul și folosința utilă a acestora, dispunând în acest sens efectuarea unei expertize topo.

De asemenea Curtea de Apel a lăsat nesoluționat apelul contestatorului în privința terenului în suprafață de 350 mp, aflat la aceeași adresă dar care excede zona construită, deși contestatorul a solicitat restituirea acestuia în natură iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 1097/2007 s-a pronunțat categoric în sensul restituirii în natură a părții de imobil nevândută, prin acesta înțelegând nu numai construcțiile ci și suprafața de teren aferentă de la adresa din Sinaia nr. 15. Aceste omisiuni, care creează primăriei Sinaia dificultăți insurmontabile la executarea hotărârii, echivalează cu o nesoluționare a cauzei pe fondul său, ceea ce impune admiterea recursului Primăriei Sinaia și în temeiul art. 313 C. proc.

civ., casarea deciziei nr. 113 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești cu trimitere spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria orașului Sinaia împotriva deciziei nr. 113 din 9 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2009 .