ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3291/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 aprilie 2000, reclamanta SC G.T. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC A.S.R. SA București și sucursala municipiului București a A.S.R., pentru a fi obligate – în solidar – la plata sumei de 321.289.920 lei, reprezentând despăgubiri, plus dobânda legală, de 50% pe an, începând cu 25 iulie 1999 și până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, la 25 iulie 1998, a avut loc un grav accident de circulație în care șoferul și-a pierdut viața, iar autoturismul Daewoo Leganza – asigurat la valoarea de 22.400 dolari S.U.A.

- a fost distrus în întregime, fără ca societatea de asigurare să-i plătească despăgubirile stabilite prin contractul de asigurare încheiat cu pârâta SC A.S.R. SA. În cursul soluționării pricinii, reclamanta a solicitat instanței de fond să ia act de faptul că înțelege să cheme în judecată pârâta SC A.S.R. SA, sucursala municipiului București. Prin „Notele scrise” depuse de societatea comercială reclamantă, la 8 noiembrie 2000, s-a precizat că se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 96.680.256 lei, reprezentând despăgubiri, plus 113.200.291 lei, reprezentând dobânda pentru primele 268 zile și 27.874.851 lei dobânda pentru următoarele 212 zile, precum și plata dobânzii până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr. 7329 din 14 noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.M. SRL București, iar pârâta SC A.S.R. SA București a fost obligată să-i plătească suma de 96.680.256 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda de 50% pe an calculată de la 25 iulie 1999 și până la 14 noiembrie 2000, în sumă de 141.075.142 lei, precum și 20.800.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele părți, iar prin decizia nr. 730 din 14 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, a fost admis apelul societății comerciale reclamante și a fost schimbată în parte sentința tribunalului, în sensul că pârâta SC A.S.R.

SA București a fost obligată la plata sumei de 96.680.256 lei, reprezentând daune, plus 155.538.508 lei dobândă și la plata în continuare, până la achitarea debitului, a unei dobânzi de 0,00136 pe zi. Totodată au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul pârâtei SC A.S.R. SA București, care a fost obligată să plătească 10 milioane lei cheltuieli de judecată în apel. Cu actul înregistrat la data de 20 iulie 2001, pârâta SC A.S.R. SA, sucursala municipiului București, a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând următoarele critici: - în mod greșit instanța de apel a obligat societatea de asigurare la plata unei dobânzi de 155.538.508 lei, în baza unei circulare din anul 1996 a B.N.R., creanța nefiind certă și exigibilă decât la data rămânerii definitive a hotărârii; - în legătură cu exigibilitatea datoriei, recurenta a mai susținut că societatea asigurată nu și-a îndeplinit obligația de a înștiința unitatea A.S.R.

de pe raza sediului său, în termen de 24 ore, despre producerea evenimentului asigurat; - cu privire la întinderea dobânzilor acordate de instanțe, pârâta a susținut că taxa de scont avută în vedere la calculul dobânzilor este cu mult mai mare decât cea prevăzută în circularele B.N.R.; - în legătură cu despăgubirile la care a fost obligată societatea de asigurare, pârâta a susținut că s-au încălcat prevederile art. 12 din Condițiile speciale de asigurare, cât și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 136/1995, iar cuantumul despăgubirilor depășește valoarea reală a autovehiculului asigurat la data producerii accidentului; - tot în legătură cu despăgubirile acordate de instanțe, instanța a arătat că, în speță, devin incidente prevederile art. 17 din condițiile speciale de asigurare, în sensul că autovehiculul rămâne la dispoziția A.S.R.

sau urmează a fi valorificate părțile componente. Recursul pârâtei este fondat, în sensul celor ce se vor arăta. Criticile A.S.R. vizează, e de-o parte, modul în care s-au calculat și acordat dobânzile, iar pe de altă parte, întinderea despăgubirilor pentru avarierea autoturismului, așa încât motivele de recurs vor fi examinate distinct, pentru fiecare din sumele datorate de asigurător. Prima critică se referă la modul în care au fost calculate dobânzile, respectiv, la faptul că instanța de apel a avut în vedere o Circulară B.N.R. din anul 1996, abrogată la data producerii evenimentului asigurat. Din acest punct de vedere, instanța de apel a ajuns la concluzia corectă că pârâta datorează despăgubiri, în temeiul O.G.

nr. 9/2000, dar calculul dobânzilor a avut în vedere Circulara B.N.R. nr. 38/1996, deși aceasta fusese abrogată, la 21 iulie 1998, prin Circulara B.N.R. nr. 11/1998, potrivit căreia, începând cu 1 august 1998, ratele dobânzilor practicate de B.N.R. reprezintă taxa oficială a scontului de 35% pe an. Sub acest aspect, critica pârâtei, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiată, hotărârea urmând a fi casată, conform art. 312 al.3 C. proc. civ., pentru a se calcula dobânzile datorate de pârâtă în baza Circularei B.N.R. nr. 11/1998, cu precizarea că, la acest calcul, se va ține seama și de apărarea asigurătorului, potrivit căreia dobânzile nu puteau fi calculate înainte ca datoria privind despăgubirile să devină exigibilă.

În legătură cu momentul în care datoria a devenit exigibilă, recurenta a invocat dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. f) din Regulamentul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor, potrivit cărora societatea de asigurare nu acordă despăgubiri în cazul în care persoana care a condus autovehiculul și a produs accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice (dosarul de fond). La dosarul cauzei (dosarul tribunalului) a fost depusă adresa Serviciului Poliției Rutiere a Inspectoratului de Poliție Vrancea nr. 62063 din 13 decembrie 1999, prin care s-a făcut cunoscut că șoferul T.G. nu se afla sub influența băuturilor alcoolice la producerea accidentului, ceea ce înseamnă că, până la această dată, societatea de asigurare n-ar fi putut face plata despăgubirilor, urmând ca și această critică să fie admisă, iar cu ocazia rejudecării, dobânzile să fie calculate ținând seama de toate aceste împrejurări.

Cât privește modul în care instanța de apel a soluționat capătul de cerere privind despăgubirile acordate, recurenta a formulat mai multe critici, vizând, pe de o parte, modul în care s-au aplicat condițiile speciale de asigurare, iar pe de altă parte, modul în care a fost stabilită valoarea de asigurare de către expertul tehnic. Sub un prim aspect, pârâta, A.S.R. București a invocat art. 27 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările, potrivit căruia despăgubirile se stabilesc în funcție de starea bunului la momentul producerii riscului și ele nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii accidentului, iar pe de altă parte, s-a referit la art. 12 din condițiile speciale de asigurare, susținând că instanța de apel a dat o greșită interpretare acestor dispoziții legale.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta a susținut că expertul a avut în vedere un coeficient de uzură greșit, ajungând la o concluzie eronată cu privire la valoarea reală a autovehiculului asigurat. În realitate, toate aceste susțineri făcute de recurentă au un caracter tehnic și nu pot fi verificate de instanță, cu atât mai mult, cu cât, deși au fost formulate și în fața curții de apel, aceasta nu le-a analizat. În consecință, cu ocazia rejudecării pricinii, instanța de apel va dispune efectuarea unui supliment de expertiză, care să verifice toate susținerile pârâtei referitoare la calculul despăgubirilor, cu sublinierea că vor fi avute în vedere valoarea autoturismului la data producerii accidentului, starea de uzură a acestuia, despăgubirile acordate de societatea de asigurare și dacă piesele rezultate în urma accidentului mai pot fi valorificate.

De altfel, cu ocazia soluționării în fond a litigiului, pârâta a formulat obiecțiuni legate de modul cum s-au calculat despăgubirile (dosarul tribunalului) dar, deși confirmă o parte din susținerile pârâtei, în concluzie, își menține punctul de vedere, ceea ce denotă că un supliment de expertiză va putea elucida litigiul sub acest aspect. Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi admis, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, cu sublinierea că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi elucidate în recurs, deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului doar în scopul aplicării corecte a legii, în împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în decizia recurată, acestea nu au fost stabilite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.S.R. SA, sucursala municipiului București, împotriva deciziei nr. 730 din 14 mai 2001 a Curții de Apel București, secția VI a comercială, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 2 iulie 2003.