ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3375/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, prin sentința civilă 512 din 25 ianuarie 2001, a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC A.R. SA, sucursala București, împotriva pârâților V.N. și SC A. SA București pe care i-a obligat la plata sumei de 93.254.830 lei despăgubiri. A fost respins capătul de cerere privind plata dobânzii. S-a reținut că, în urma accidentului produs la 30 martie 1998 și de care se face vinovat, exclusiv, pârâtul V.N., reclamanta a plătit asiguratului C.A.S.C.O. - despăgubirea în suma pretinsă prin acțiune, astfel că, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, aceasta se subrogă în drepturile asiguratului asupra persoanei vinovate de producerea accidentului, respectiv, V.N.

Cu privire la dobândă, s-a arătat că nu s-a făcut nici o probă în acest sens și nici nu s-a arătat cuantumul. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 895 din 24 mai 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtul V.N. și a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat, în parte, sentința și a obligat numai pe pârâtul V.N. la plata sumei de 13.254.830 lei despăgubiri. S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata împotriva pârâtei SC A. SA. Au fost menținute celelalte dispoziții cu privire la dobândă. Pentru apelul declarat de reclamantă, s-a avut în vedere că, deși reclamanta, la data de 5 octombrie 2000, și-a precizat cuantumul pretențiilor la suma de 13.254.830 lei și a cerut să se ia act că renunță la acțiune față de cea de a doua pârâtă, instanța de fond a omis să rezolve litigiul în sensul arătat.

Referitor la plata dobânzii stabilită, conform O.G. nr. 9/2000, cu începere de la data plății despăgubirilor către asiguratul C.A.S.C.O. și până la achitarea integrală a debitului, s-a arătat că apelanta nu a precizat temeiul legal în baza căruia solicita dobânda de 35%, prevăzută în O.G. nr. 9/2000, și nu a făcut probă în acest sens, menținându-se sentința. Pentru apelul declarat de pârât s-au avut în vedere dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 R, întrucât, deși legal citat cu mențiunea timbrării, nu s-a conformat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.S.R., care, invocând motivul din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că s-a încălcat și aplicat greșit legea, respectiv, O.G.

nr. 9/2000, care a constituit temeiul pentru calculul dobânzii și art. 43 C. com., potrivit căruia obligațiile comerciale, având ca obiect sume de bani, produc dobânzi de drept în caz de neexecutare. Pe parcursul procesului s-au depus precizări la recurs, în sensul că procentul solicitat, de 35% dobândă, reprezintă taxa de scont B.N.R. la care se raportează dobânda legală, conform O.G. nr. 9/2000, iar cuantumul total al dobânzilor este 14.801.225 lei. Recursul este nefondat. Pentru prima dată în recurs, deși i s-a pus în vedere pe parcursul procesului, reclamanta precizează că temeiul de drept al acestui capăt de cerere este art. 43 C. com., iar dobânzile se calculează potrivit O.G. nr. 9/2000.

Dar dispozițiile art. 43 C. com. nu operează în cauză, unde raporturile juridice, ca efect al subrogației sunt între recurentă și intimatul V.N. Conținutul art. 43 C. com. privește datoriile comerciale, lichide și exigibile, dintre părți, condiții care nu erau îndeplinite la data sesizării instanței, acesta fiind și motivul pentru care instanțele au cerut recurentei să arate temeiul de drept care justifică dobânzile stabilite în art. 3 din O.G. nr. 9/2000. Din lectura acestui ultim articol, rezultă că dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. doar în materie comercială, iar art. 7 din aceeași ordonanță definește ce se înțelege prin comercianți, și anume, acele persoane care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune.

Este evident, din coroborarea textelor legale, invocate de reclamantă, că situația din speță nu beneficiază de aceste prevederi și că nici în recurs nu s-a făcut dovada temeiului legal, care îndreptățește pe recurentă să solicite dobânda de 35%. Din moment ce nu s-a demonstrat temeiul dobânzii, actele privind calculul acesteia, depuse tot în recurs, sunt fără relevanță. În consecință, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este incident și urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.S.R. SA, sucursala București, împotriva deciziei nr. 895 din 24 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2003.