ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3375/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul București, prin sentința civilă 512 din 25

ianuarie 2001, a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC A.R. SA, sucursala

București, împotriva pârâților V.N. și SC A. SA București pe care i-a obligat

la plata sumei de 93.254.830 lei despăgubiri. A fost respins capătul de cerere

privind plata dobânzii.

S-a reținut că, în urma accidentului produs la 30

martie 1998 și de care se face vinovat, exclusiv, pârâtul V.N., reclamanta a

plătit asiguratului C.A.S.C.O. - despăgubirea în suma pretinsă prin acțiune,

astfel că, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, aceasta se subrogă în

drepturile asiguratului asupra persoanei vinovate de producerea accidentului,

respectiv, V.N.

Cu privire la dobândă, s-a arătat că nu s-a făcut

nici o probă în acest sens și nici nu s-a arătat cuantumul.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 895

din 24 mai 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtul V.N. și a

admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat, în parte, sentința și a

obligat numai pe pârâtul V.N. la plata sumei de 13.254.830 lei despăgubiri.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata

împotriva pârâtei SC A. SA. Au fost menținute celelalte dispoziții cu privire

la dobândă.

Pentru apelul declarat de reclamantă, s-a avut în

vedere că, deși reclamanta, la data de 5 octombrie 2000, și-a precizat

cuantumul pretențiilor la suma de 13.254.830 lei și a cerut să se ia act că

renunță la acțiune față de cea de a doua pârâtă, instanța de fond a omis să

rezolve litigiul în sensul arătat.

Referitor la plata dobânzii stabilită, conform O.G.

nr. 9/2000, cu începere de la data plății despăgubirilor către asiguratul

C.A.S.C.O. și până la achitarea integrală a debitului, s-a arătat că apelanta

nu a precizat temeiul legal în baza căruia solicita dobânda de 35%, prevăzută

în O.G. nr. 9/2000, și nu a făcut probă în acest sens, menținându-se sentința.

Pentru apelul declarat de pârât s-au avut în vedere

dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 R, întrucât, deși legal

citat cu mențiunea timbrării, nu s-a conformat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta A.S.R., care, invocând motivul din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

susținut că s-a încălcat și aplicat greșit legea, respectiv, O.G. nr. 9/2000,

care a constituit temeiul pentru calculul dobânzii și art. 43 C. com., potrivit

căruia obligațiile comerciale, având ca obiect sume de bani, produc dobânzi de

drept în caz de neexecutare.

Pe parcursul procesului s-au depus precizări la

recurs, în sensul că procentul solicitat, de 35% dobândă, reprezintă taxa de

scont B.N.R. la care se raportează dobânda legală, conform O.G. nr. 9/2000, iar

cuantumul total al dobânzilor este 14.801.225 lei.

Recursul este nefondat.

Pentru prima dată în recurs, deși i s-a pus în vedere

pe parcursul procesului, reclamanta precizează că temeiul de drept al acestui

capăt de cerere este art. 43 C. com., iar dobânzile se calculează potrivit O.G.

nr. 9/2000.

Dar dispozițiile art. 43 C. com. nu operează în

cauză, unde raporturile juridice, ca efect al subrogației sunt între recurentă

și intimatul V.N.

Conținutul art. 43 C. com. privește datoriile

comerciale, lichide și exigibile, dintre părți, condiții care nu erau

îndeplinite la data sesizării instanței, acesta fiind și motivul pentru care

instanțele au cerut recurentei să arate temeiul de drept care justifică

dobânzile stabilite în art. 3 din O.G. nr. 9/2000.

Din lectura acestui ultim articol, rezultă că dobânda

legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. doar în materie

comercială, iar art. 7 din aceeași ordonanță definește ce se înțelege prin

comercianți, și anume, acele persoane care fac fapte de comerț, având comerțul

ca o profesiune.

Este evident, din coroborarea textelor legale,

invocate de reclamantă, că situația din speță nu beneficiază de aceste

prevederi și că nici în recurs nu s-a făcut dovada temeiului legal, care

îndreptățește pe recurentă să solicite dobânda de 35%.

Din moment ce nu s-a demonstrat temeiul dobânzii,

actele privind calculul acesteia, depuse tot în recurs, sunt fără relevanță.

În consecință, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nu este incident și urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC A.S.R. SA, sucursala București, împotriva deciziei nr. 895 din 24

mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2003.