ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3446 din 30

aprilie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea, așa

cum a fost precizată și formulată de reclamanta SC I.R.I.C. SA București,

împotriva pârâtei SC O.M.S. SA București, pe care a obligat-o la plata sumei de

7.032.739 lei, reprezentând despăgubiri, plus 2.458.543 lei dobânzi aferente.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, la 2 decembrie 1999, conducătorul auto P.C. și-a

avariat autoturismul, a cărui reparație a costat 6.032.739 lei.

Întrucât conducătorul auto avea

asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la SC O.M.S. SA, iar

autoturismul avariat era asigurat C.A.S.C.O. la SC I.R.I.C. SA, reclamanta s-a

subrogat în drepturile asiguratului și s-a îndreptat cu acțiune în regres împotriva

asiguratului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen, pârâta SC O.M.S. SA București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin criticile formulate, apelanta a

susținut, în esență, următoarele:

- instanța de fond a soluționat

greșit cauza fără introducerea în cauză a vinovatului de producerea

accidentului, respectiv, P.C.;

- în mod greșit a fost obligată la

plata sumei de 6.032.739 lei, întrucât, la 12 martie 2001, a achitat această

sumă cu O.P. nr. 388 din 12 martie 2001, în contul indicat de reclamantă;

- în mod greșit a fost obligată la

plata dobânzilor, întrucât s-a recurs la soluționarea litigiului pe cale

amiabilă.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 1339 din 25 octombrie 2001, a admis apelul pârâtei

și, în consecință, a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea

reclamantei ca rămasă fără obiect, referitor la capătul de cerere privind

despăgubirile și ca nefondat, referitor la capătul de cerere privind dobânzile,

cu obligarea intimatei la 362.148 lei taxă judiciară timbru și 30.000 lei

timbru judiciar.

Curtea de apel a reținut:

Cu privire la primul motiv de apel,

acesta nu se poate reține, întrucât reclamantul, în baza principiului

disponibilității, a înțeles să se judece numai cu pârâta și nu cu conducătorul

auto – persoană fizică.

Se va reține ca întemeiat cel de al doilea

motiv de apel, având în vedere O.P. nr. 388 din 12 martie 2001, cu care pârâta

a achitat suma de 6.032.739 lei despăgubiri și de care instanța de fond nu a

luat act, dar de care a luat act instanța de apel.

Litigiul, rezolvându-se pe cale

amiabilă, în mod greșit apelanta a fost obligată la plata dobânzilor.

În contra celei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, criticând soluția pronunțată în apel pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că greșit nu i-au fost

acordate plata dobânzilor datorate și, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr.

9/2000, în condițiile în care apelanta nu a încercat rezolvarea pe cale

amiabilă și nici nu a făcut dovada vreunei tranzacții în fața instanței.

În consecință, recurenta a solicitat

admiterea recursului și, în fond, modificarea hotărârii, respectiv, obligarea

intimatei la plata dobânzii legal datorate de la 4 ianuarie 2000 și până la 12

martie 2001 (data efectuării plății cu O.P. nr. 388 din 12 martie 2001),

invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 9, 10, 11 C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, Curtea constată că, la data de 12 martie 2001, SC O.M.S. SA a plătit

societății reclamante suma de 6.032.739 lei, cu titlu de despăgubiri, cu O.P. nr.

388 din 12 martie 2001, în contul indicat de reclamantă, sumă ce a format

obiectul acțiunii reclamantei.

Însă, reclamanta nu a învederat

instanței de fond achitarea debitului, dimpotrivă, la 12 martie 2001, și-a

precizat cuantumul dobânzii, așa încât, prin executarea datoriei, respectiv,

efectuarea plății, părțile au înțeles să soluționeze litigiul pe cale amiabilă,

motiv pentru care, legal și temeinic a fost înlăturată obligația pârâtei la

plata despăgubirilor.

Că este așa rezultă și din

practicaua încheierii din 12 martie 2001, potrivit căreia reclamantul nu a adus

la cunoștință împrejurarea că pârâta a achitat plata datorată reclamantei,

pârâta solicitând un termen în vederea soluționării litigiului pe cale

amiabilă, situație în raport cu care tribunalul a acordat un nou termen.

Față de considerentele expuse,

Curtea apreciază că, legal și temeinic, instanța de apel a respins capătul de

cerere privind despăgubirile, motivat de faptul că pârâta a achitat plata

datorată, reclamanta cu rea-credință, la data când pârâta și-a achitat debitul,

a solicitat dobânzi, care, în aceste circumstanțe, nu puteau fi acordate.

Așa fiind, în temeiul art. 725 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 321 alin. (1) din

același cod, va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta, SC I.R.I.C. SA București, împotriva deciziei nr. 1339

din 25 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 ianuarie 2004.