ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3446 din 30 aprilie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea, așa cum a fost precizată și formulată de reclamanta SC I.R.I.C. SA București, împotriva pârâtei SC O.M.S. SA București, pe care a obligat-o la plata sumei de 7.032.739 lei, reprezentând despăgubiri, plus 2.458.543 lei dobânzi aferente. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la 2 decembrie 1999, conducătorul auto P.C. și-a avariat autoturismul, a cărui reparație a costat 6.032.739 lei. Întrucât conducătorul auto avea asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la SC O.M.S.

SA, iar autoturismul avariat era asigurat C.A.S.C.O. la SC I.R.I.C. SA, reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului și s-a îndreptat cu acțiune în regres împotriva asiguratului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, pârâta SC O.M.S. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin criticile formulate, apelanta a susținut, în esență, următoarele: - instanța de fond a soluționat greșit cauza fără introducerea în cauză a vinovatului de producerea accidentului, respectiv, P.C.; - în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 6.032.739 lei, întrucât, la 12 martie 2001, a achitat această sumă cu O.P. nr. 388 din 12 martie 2001, în contul indicat de reclamantă; - în mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor, întrucât s-a recurs la soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 1339 din 25 octombrie 2001, a admis apelul pârâtei și, în consecință, a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, referitor la capătul de cerere privind despăgubirile și ca nefondat, referitor la capătul de cerere privind dobânzile, cu obligarea intimatei la 362.148 lei taxă judiciară timbru și 30.000 lei timbru judiciar. Curtea de apel a reținut: Cu privire la primul motiv de apel, acesta nu se poate reține, întrucât reclamantul, în baza principiului disponibilității, a înțeles să se judece numai cu pârâta și nu cu conducătorul auto – persoană fizică. Se va reține ca întemeiat cel de al doilea motiv de apel, având în vedere O.P.

nr. 388 din 12 martie 2001, cu care pârâta a achitat suma de 6.032.739 lei despăgubiri și de care instanța de fond nu a luat act, dar de care a luat act instanța de apel. Litigiul, rezolvându-se pe cale amiabilă, în mod greșit apelanta a fost obligată la plata dobânzilor. În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că greșit nu i-au fost acordate plata dobânzilor datorate și, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 9/2000, în condițiile în care apelanta nu a încercat rezolvarea pe cale amiabilă și nici nu a făcut dovada vreunei tranzacții în fața instanței. În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în fond, modificarea hotărârii, respectiv, obligarea intimatei la plata dobânzii legal datorate de la 4 ianuarie 2000 și până la 12 martie 2001 (data efectuării plății cu O.P.

nr. 388 din 12 martie 2001), invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 9, 10, 11 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că, la data de 12 martie 2001, SC O.M.S. SA a plătit societății reclamante suma de 6.032.739 lei, cu titlu de despăgubiri, cu O.P. nr. 388 din 12 martie 2001, în contul indicat de reclamantă, sumă ce a format obiectul acțiunii reclamantei. Însă, reclamanta nu a învederat instanței de fond achitarea debitului, dimpotrivă, la 12 martie 2001, și-a precizat cuantumul dobânzii, așa încât, prin executarea datoriei, respectiv, efectuarea plății, părțile au înțeles să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, motiv pentru care, legal și temeinic a fost înlăturată obligația pârâtei la plata despăgubirilor.

Că este așa rezultă și din practicaua încheierii din 12 martie 2001, potrivit căreia reclamantul nu a adus la cunoștință împrejurarea că pârâta a achitat plata datorată reclamantei, pârâta solicitând un termen în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, situație în raport cu care tribunalul a acordat un nou termen. Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că, legal și temeinic, instanța de apel a respins capătul de cerere privind despăgubirile, motivat de faptul că pârâta a achitat plata datorată, reclamanta cu rea-credință, la data când pârâta și-a achitat debitul, a solicitat dobânzi, care, în aceste circumstanțe, nu puteau fi acordate. Așa fiind, în temeiul art. 725 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 321 alin. (1) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC I.R.I.C. SA București, împotriva deciziei nr. 1339 din 25 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2004.