ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 607/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1283 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 19690/3/2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.A. SA împotriva pârâților SC I. SA și D.G. și s-a dispus obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor în valoare de 106.398,89 lei și a dobânzii legale aferente în materie comercială, calculată de la data achitării despăgubirilor și până la achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecată în valoare de 26.780,42 lei. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că pârâtul D.G. se face vinovat de procedura accidentului rutier din data de 22 noiembrie 2001 deoarece a pierdut controlul sistemului de direcție al autovehiculului cu numărul de înmatriculare, proprietatea SC I. SA, avariind autotractorul marca Volvo cu număr de înmatriculare proprietatea SC M.T.

SRL după ce a pătruns pe contrasens (cum rezultă din cercetările efectuate de Biroul de Poliție Rutieră Oltenița) și că din adresa nr. 154402 din 23 aprilie 2002 a B.P.R. a putut reieși că este puțin probabilă situația în care caseta de direcție să se fi blocat anterior coliziunii. S-a mai reținut că probele administrate în dosar confirmă dinamica accidentului prezentată de reclamantă și ilustrează fapta ilicită a pârâtului D.G. care deși nu prezintă elementele unei infracțiuni, a fost de natură a produce prejudicii în patrimoniul persoanei asigurate Casco de reclamanta SC A.T.A. SA. În continuare s-a considerat că existența unui carosabil umed sau acoperit cu polei la data producerii accidentului nu poate fi reținută ca situație de forță majoră pentru a permite exonerarea de răspundere a pârâtului D.G.

care era ținut să conducă prudent și să adapteze viteza autovehiculului în funcție de condițiile economice; în speță fiind dovedită fapta ilicită a șoferului pârât în condițiile art. 998–999 C. civ. S-a mai reținut că reclamanta s-a adresat mai întâi asigurătorului RCA pentru acoperirea prejudiciului cum impun cerințele art. 57 din Legea nr. 136/1995 și că au mai rămas de achitat 106.398,89 lei din totalul contravalorii reparațiilor necesare pentru repunerea în circulație a autovehiculului avariat. S-a apreciat că reclamanta este îndreptățită să obțină repararea pagubei rămase de la pârâți, care răspund solidar, în calitate de persoană vinovată și respectiv comitent, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998–999 C. civ., art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ.

S-a mai avut în vedere dobânda legală aferentă datorată în materie comercială în condițiile O.G. nr. 9/2000. Împotriva acestei hotărâri au declarat în mod separat apel cei doi pârâți care solicită admiterea apelurilor, schimbarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei. Prin decizia comercială nr. 293 din 11 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse apelurile ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a aplicat dispozițiile legale în materie. Împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 11 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs atât D.G. cât și SC I. A București. Prin decizia comercială nr.3864 din 11 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de D.G.

împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În motivarea cererii de recurs recurenta SC I. SA București a arătat că decizia comercială nr. 293 din 11 mai 2010 este nelegală din perspectiva următoarelor considerente: 1. nu cuprinde motivele pe care se întemeiază simplele mențiuni referitoare la enumerarea motivelor de apel nu se încadrează în cuprinsul deciziei, nu răspunde în nici un caz criticilor pe care le-a formulat în apelul declarat (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); 2. prin respingerea solicitării de a efectua expertizarea casetei de direcție, instanța de judecată a încălcat principiul aflării adevărului iar în speța de față se poate spune că sunt incidente și dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.; 3. calculul dobânzii legale pe care ar urma să o achite nu respectă prevederile exprese ale art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 [art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.]. Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În argumentarea acestui motiv recurenta a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar simplele mențiuni referitoare la enumerarea motivelor de apel nu se încadrează în cuprinsul deciziei și nu răspunde în nici un caz criticilor pe care le-a formulat în apelul declarat.

Susținerile recurentei sunt nefondate întrucât din examinarea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate s-a constatat că hotărârea cuprinde în considerente motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată și s-a bazat pe dispozițiile legale incidente cauzei. Nu se poate vorbi de nemotivarea deciziei recurate atât timp cât din considerentele acesteia rezultă că au fost respectate exigențele dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., adică au fost arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel în vederea pronunțării hotărârii atacate. 2. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Înalta Curte reține de asemenea că este nefondat față de dispoziția legală invocată și de motivele de nelegalitate invocate de recurentă. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Aspectul invocat în susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a respins solicitarea de a efectua expertizarea casetei de direcție nu se circumscrie în motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. ci reprezintă o chestiune de fapt și nu de nelegalitate ce nu poate fi supusă instanței de recurs.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că recurenta va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii ori înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru ca instanța să dea curs acestui motiv și în consecință să admită recursul. Mai mult, în prezenta cauză din motivarea căii de atac reiese că recurenta critică decizia instanței de apel în sensul că aceasta a respins solicitarea de a efectua expertizarea casetei de direcție, or așa cum am arătat deja această chestiune nu se circumscrie în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci reprezintă un aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat de către instanța de recurs.

3. Referitor la al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că este nefondat față de dispoziția legală invocată și motivele de nelegalitate arătate de recurentă. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundat cu încălcarea legii. Din această perspectivă precum și din criticile deciziei recurate subsumate celui de-al treilea motiv de recurs și nu în ultimul rând din considerentele deciziei recurate Înalta Curtea apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că față de raportul juridic dedus judecății, reclamanta SC A.T.A.

SA București este îndreptățită să obțină repararea pagubei în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998-999, art. 1000 alin. (3), art. 1003 C. civ. și nu în ultimul rând a art. 3 din O.G. nr. 9/2000 dispoziție care reglementează dobânda legală în materie comercială, de la cei doi pârâți D.G. (vinovat de producerea accidentului) și SC I. SA București (în cadrul căreia D.G. își exercita atribuțiile conducând autoturismul implicat în accidentul rutier). Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte apreciază că decizia recurată nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și în consecință în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie 2011.