ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10171/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10171/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 12 august 2004, reclamanta SC A.Ț.A. SA a chemat în judecată pe pârâții:
D.G. în calitate de persoană responsabilă cu producerea accidentului,
și SC I. SA București, în calitate comitent, solicitând ca prin hotărârea
ce se va pronunța:
1) să se dispună obligarea
pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.063.988.952 lei, reprezentând diferența
nerecuperată din indemnizația de asigurare Casco, achitată asiguratului
său la datele de 18 ianuarie 2002 și 2 aprilie 2002 pentru a compensa
costurile reparațiilor necesare repunerii în circulație a autotractorului
marca VOLVO proprietatea SC M.T. SRL, și
2)
obligarea pârâților la plata
dobânzii legale la suma datorată.
Fiind astfel investit, Tribunalul București,
secția a V-a civilă, prin sentința nr. 449 din 13 mai 2005, a admis
în parte cererea formulată de reclamantă și i-a obligat pe pârâți,
în solidar, la plata către acesta a sumei de 1.063.988.952 lei reprezentând
despăgubiri civile, precum și la dobânda legală, calculată în
funcție de suma datorată cu începere de la data introducerii acțiunii,
12 august 2004, și până la data plății efective.
Totodată, pârâții au fost obligați,
în solidar, și la plata sumei de 132.324.779 lei cheltuieli de judecată
către reclamantă.
Soluția instanței de fond a
fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă,
care, prin decizia nr. 128 A din 31 martie 2006, a respins ca nefondate apelurile
formulate de reclamantă și pârâți.
Împotriva acestei din urmă hotărâri,
au declarat recurs reclamanta SC A.Ț.A. SA și pârâții: D.G. și
SC I. SA București.
La termenul de judecată de la 24
noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte a invocat
din oficiu excepția de ordine publică privind necompetența materială
a Curții de Apel București de a soluționa apelurile formulate de
părți împotriva sentinței tribunalului în raport de modificările
aduse prin Legea nr. 219/2005.
Asupra excepției invocate se constată
următoarele:
Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 a modificat
dispozițiile C. proc. civ. referitoare la competența instanțelor
judecătorești, reinstituind principiul ierarhiei acestora în soluționarea
căilor de atac, în sensul că judecarea apelului și a recursului aparține
instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea supusă
controlului.
Conform art. II alin. (1) din Legea nr.
219/2005 „procesele în curs de judecată în primă instanță la
data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și
căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii”.
Alineatul (2) al aceluiași articol
prevede că: „apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării
în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența
tribunalului se trimit la tribunale”.
Prin sintagma „potrivit prezentei legi”
legiuitorul a avut în vedere atât dispozițiile procedurale privind instanța
competentă să soluționeze căile de atac dar și dispozițiile
de competență materială determinate de valoarea obiectului litigiului.
Potrivit dispozițiilor art. 1 pct.
1 raportate la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., așa cum au fost modificate
prin Legea nr. 219/2005, judecătoriile judecă în primă instanță
toate procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are
o valoare de până la 5 miliarde lei.
În speță, valoarea obiectului
litigiului este sub 5 miliarde lei (respectiv 1.063.988.952 lei) așa încât
competența materială de soluționare a apelurilor aparține tribunalului
și nu curții de apel.
Este de menționat că potrivit
dispozițiilor legale menționate, curțile de apel au competența
de a soluționa recursurile în materie civilă numai când valoarea obiectului
litigiului este sub 5 miliarde lei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție,
având valoarea obiectului litigiului este peste 5 miliarde lei.
Cum, în speță, Curtea de Apel
București a soluționat apelurile în loc să trimită cauza spre
competenta soluționare la Tribunalul București, a pronunțat o hotărâre
nelegală, încălcând competența altei instanțe.
De altfel, prin decizia nr. 90 din 7
februarie 2006 a Curții Constituționale s-a stabilit că normele procedurale
consfințite prin art. II din Legea nr. 219/2005 sunt constituționale,
având caracter tranzitoriu, părțile beneficiind de toate drepturile și
garanțiile procedurale menite să le asigure dreptul la apărare și
un proces echitabil.
Drept urmare, în raport de considerentele
arătate, recursurile declarate în cauză vor fi admise în baza art. 312
alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 312 alin. (b) C. proc. civ., se va casa
decizia atacată și se va trimite cauza la Tribunalul București pentru
soluționarea apelurilor declarate de părți împotriva sentinței
nr. 449 din 13 mai 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta
SC A.Ț.A. SA și de pârâții SC I. SA și D.G. împotriva deciziei
nr. 128A din 31 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a
VII-a civilă.
Casează decizia atacată și
trimite cauza la tribunalul București pentru soluționarea apelurilor declarate
de părți împotriva sentinței nr. 449 din 13 mai 2005 a Tribunalului
București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 decembrie 2006 .