ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10171/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2004, reclamanta SC A.Ț.A. SA a chemat în judecată pe pârâții: D.G. în calitate de persoană responsabilă cu producerea accidentului, și SC I. SA București, în calitate comitent, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: 1) să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.063.988.952 lei, reprezentând diferența nerecuperată din indemnizația de asigurare Casco, achitată asiguratului său la datele de 18 ianuarie 2002 și 2 aprilie 2002 pentru a compensa costurile reparațiilor necesare repunerii în circulație a autotractorului marca VOLVO proprietatea SC M.T.

SRL, și 2) obligarea pârâților la plata dobânzii legale la suma datorată. Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 449 din 13 mai 2005, a admis în parte cererea formulată de reclamantă și i-a obligat pe pârâți, în solidar, la plata către acesta a sumei de 1.063.988.952 lei reprezentând despăgubiri civile, precum și la dobânda legală, calculată în funcție de suma datorată cu începere de la data introducerii acțiunii, 12 august 2004, și până la data plății efective. Totodată, pârâții au fost obligați, în solidar, și la plata sumei de 132.324.779 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, care, prin decizia nr. 128 A din 31 martie 2006, a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantă și pârâți.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC A.Ț.A. SA și pârâții: D.G. și SC I. SA București. La termenul de judecată de la 24 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte a invocat din oficiu excepția de ordine publică privind necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa apelurile formulate de părți împotriva sentinței tribunalului în raport de modificările aduse prin Legea nr. 219/2005. Asupra excepției invocate se constată următoarele: Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 a modificat dispozițiile C. proc. civ. referitoare la competența instanțelor judecătorești, reinstituind principiul ierarhiei acestora în soluționarea căilor de atac, în sensul că judecarea apelului și a recursului aparține instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea supusă controlului.

Conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 „procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii”. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că: „apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale”. Prin sintagma „potrivit prezentei legi” legiuitorul a avut în vedere atât dispozițiile procedurale privind instanța competentă să soluționeze căile de atac dar și dispozițiile de competență materială determinate de valoarea obiectului litigiului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 raportate la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei. În speță, valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei (respectiv 1.063.988.952 lei) așa încât competența materială de soluționare a apelurilor aparține tribunalului și nu curții de apel. Este de menționat că potrivit dispozițiilor legale menționate, curțile de apel au competența de a soluționa recursurile în materie civilă numai când valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, având valoarea obiectului litigiului este peste 5 miliarde lei.

Cum, în speță, Curtea de Apel București a soluționat apelurile în loc să trimită cauza spre competenta soluționare la Tribunalul București, a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând competența altei instanțe. De altfel, prin decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 a Curții Constituționale s-a stabilit că normele procedurale consfințite prin art. II din Legea nr. 219/2005 sunt constituționale, având caracter tranzitoriu, părțile beneficiind de toate drepturile și garanțiile procedurale menite să le asigure dreptul la apărare și un proces echitabil. Drept urmare, în raport de considerentele arătate, recursurile declarate în cauză vor fi admise în baza art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 312 alin. (b) C. proc.

civ., se va casa decizia atacată și se va trimite cauza la Tribunalul București pentru soluționarea apelurilor declarate de părți împotriva sentinței nr. 449 din 13 mai 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta SC A.Ț.A. SA și de pârâții SC I. SA și D.G. împotriva deciziei nr. 128A din 31 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la tribunalul București pentru soluționarea apelurilor declarate de părți împotriva sentinței nr. 449 din 13 mai 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2006 .