ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3871/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București, reclamanta SC A.I.R. SA a chemat în judecată pe pârâtul P.S., solicitând Instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună obligarea lui la plata sumei de 101.727.426 lei reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale aduse autoturismului proprietatea SC I.C.M.E. – E.C.A.B. SA, marca A., despăgubiri ce au fost achitate de către reclamantă în baza poliței de asigurare tip Casco din data de 1 iulie 2004. Sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003, ca fiind contrar dispozițiilor Legii nr. 136/1996, prin încheierea din 11 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5 s-a dispus suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate.

Prin sentința civilă nr. 162 pronunțată la data de 24 ianuarie 2006 de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de pârâtul P.S. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2422 pronunțată la data de 27 iunie 2006 (Dosar nr. 38090/2/2005) a admis recursul declarat de P.I.S., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași Instanță, cu indicația ca în cauză să fie citată ca parte interesată și C.S.A., emitenta actului ale cărei dispoziții se solicită să se constate pe cale de excepție, că sunt nelegale. În fond, după casare, în cauză a fost citată în calitate de pârâtă C.S.A., care a depus concluzii orale și în scris, note rezumative, reclamantul depunând concluzii scrise.

Prin sentința civilă nr. 575 din 21 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de pârâtul P.I.S., în contradictoriu cu pârâții SC N.B.G.A. SA, C.S.A. și chemata în garanție SC A.A. SA. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că dispozițiile legale ale căror nelegalitate a fost invocată, au fost date în aplicarea legii și cu respectarea strictă a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și respectiv Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Potrivit Legii nr. 136/1995 …”este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule...” (art. 4); „în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurator, dreptul și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege” (art. 3); „constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor și a sumelor asigurate se efectuează în condițiile legii și ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii…” (art. 8). Potrivit art. 10 din legea precizată, referitor la conținutul contractelor de asigurare, se reține că acesta trebuie să cuprindă momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului, iar la art. 53, se stabilește competența C.S.A.

de a emite norme în baza legii cu privire la aplicarea asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pe teritoriul și în afara teritoriilor României, prin care se stabilesc nivelul primelor de asigurare, limita despăgubirilor de asigurare, termenele de plată și durata asigurării. S-a mai reținut că, din interpretarea dispozițiilor legale rezultă neîndoielnic competența C.S.A.

de a emite norme pentru asigurările obligatorii, care să cuprindă condițiile răspunderii, momentul începerii și cel al încetării răspunderii asiguratului, aspect preluat și din Legea nr. 32/2000, privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor, lege intrată în vigoare la 10 aprilie 2000. Susținerile potrivit cărora dispozițiile atacate „nu respectă regula proporționalității” și că ar fi „profund imorale”, deoarece ar avantaja fără temei societățile de asigurare, care ar încasa prime fără să fie obligate la plata serviciilor corelative, nu sunt fondate față de prevederile art. 14 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, dacă riscul asigurat s-a produs înainte de a începe obligația asiguratorului, iar asiguratul a plătit toată prima, sau o parte din ea, acesta este îndreptățită să o recupereze.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs P.I.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii și fără să fie avute în vedere probele administrate. Se apreciază în recurs că instanța Curți de Apel a greșit când a apreciat că afectarea interesului general sau nerespectarea regulii caracterului sinalagmatic al contractului de asigurare vizează fondul pricinii și deci nu poate fi analizat de Instanța de contencios întrucât aceasta nu este investită cu acest fapt. De asemenea în recurs s-a criticat și insuficienta motivare a sentinței de față cât și faptul că art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003 adaugă la lege întrucât legea nu mandatează C.S.A.

decât în sensul edictării unor norme conforme cu legea și nu prin instituirea de condiții restrictive. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarul în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Referitor la excepția de nelegalitate invocată, privind dispozițiile art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003 Curtea de Apel a constatat în mod corect că este neîntemeiată, dispozițiile legale contestate, fiind date în aplicarea legii și cu respectarea acesteia. Astfel, conform Legii nr. 136/1995 este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule, constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor fiind efectuate în condițiile legii de C.S.A.

Deci este cert că această Comisie are competența de a emite norme pentru asigurările obligatorii, în condițiile legii. Referitor la susținerile că dispozițiile în litigiu nu ar respecta regula „proporționalității” și ar fi „imorale” pentru că ar avantaja societățile de asigurare, nu pot fi avute în vedere față de Legea nr. 136/1995, art. 14, celelalte susțineri ale recurentului vizând fondul pricinii, pentru care Instanța de contencios administrativ nu este investită. Prin urmare, excepția de nelegalitate a fost corect respinsă, dispozițiile legale menționate fiind date în aplicarea legii și cu respectarea acesteia. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.I.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I.S. împotriva sentinței civile nr. 575 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2007.