ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3871/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București, reclamanta SC A.I.R. SA a chemat în judecată pe pârâtul P.S., solicitând Instanței ca în

contradictoriu cu acesta să dispună obligarea lui la plata sumei de 101.727.426

lei reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale aduse autoturismului

proprietatea SC I.C.M.E. – E.C.A.B. SA, marca A., despăgubiri ce au fost

achitate de către reclamantă în baza poliței de asigurare tip Casco din data de

1 iulie 2004.

Sesizată cu soluționarea

excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003,

ca fiind contrar dispozițiilor Legii nr. 136/1996, prin încheierea din 11

noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5 s-a dispus suspendarea judecării

cauzei și sesizarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate.

Prin sentința civilă nr. 162

pronunțată la data de 24 ianuarie 2006 de Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate invocată de pârâtul P.S.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2422

pronunțată la data de 27 iunie 2006 (Dosar nr. 38090/2/2005) a admis recursul

declarat de P.I.S., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași Instanță, cu indicația ca în cauză să fie citată ca parte interesată

și C.S.A., emitenta actului ale cărei dispoziții se solicită să se constate pe

cale de excepție, că sunt nelegale.

În fond, după casare, în

cauză a fost citată în calitate de pârâtă C.S.A., care a depus concluzii orale

și în scris, note rezumative, reclamantul depunând concluzii scrise.

Prin sentința civilă nr. 575

din 21 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate

invocată de pârâtul P.I.S., în contradictoriu cu pârâții SC N.B.G.A. SA, C.S.A.

și chemata în garanție SC A.A. SA.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut că dispozițiile legale ale căror

nelegalitate a fost invocată, au fost date în aplicarea legii și cu respectarea

strictă a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea Legii nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România și respectiv Legea nr. 32/2000

privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Potrivit Legii nr. 136/1995 …”este

obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin

accidente de autovehicule...” (art. 4); „în asigurarea obligatorie raporturile

dintre asigurat și asigurator, dreptul și obligațiile fiecărei părți sunt

stabilite prin lege” (art. 3); „constatarea producerii riscurilor asigurate,

evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor și a sumelor asigurate

se efectuează în condițiile legii și ale normelor adoptate în baza legii de

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii…” (art. 8).

Potrivit art. 10 din legea

precizată, referitor la conținutul contractelor de asigurare, se reține că

acesta trebuie să cuprindă momentul începerii și cel al încetării răspunderii

asigurătorului, iar la art. 53, se stabilește competența C.S.A. de a emite

norme în baza legii cu privire la aplicarea asigurării de răspundere civilă

pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pe teritoriul și

în afara teritoriilor României, prin care se stabilesc nivelul primelor de

asigurare, limita despăgubirilor de asigurare, termenele de plată și durata

asigurării.

S-a mai reținut că, din

interpretarea dispozițiilor legale rezultă neîndoielnic competența C.S.A. de a

emite norme pentru asigurările obligatorii, care să cuprindă condițiile

răspunderii, momentul începerii și cel al încetării răspunderii asiguratului,

aspect preluat și din Legea nr. 32/2000, privind societățile de asigurare și

supraveghere a asigurărilor, lege intrată în vigoare la 10 aprilie 2000.

Susținerile potrivit cărora

dispozițiile atacate „nu respectă regula proporționalității” și că ar fi

„profund imorale”, deoarece ar avantaja fără temei societățile de asigurare,

care ar încasa prime fără să fie obligate la plata serviciilor corelative, nu

sunt fondate față de prevederile art. 14 din Legea nr. 136/1995, potrivit

cărora, dacă riscul asigurat s-a produs înainte de a începe obligația

asiguratorului, iar asiguratul a plătit toată prima, sau o parte din ea, acesta

este îndreptățită să o recupereze.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs P.I.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii și fără să fie avute în

vedere probele administrate.

Se apreciază în recurs că

instanța Curți de Apel a greșit când a apreciat că afectarea interesului

general sau nerespectarea regulii caracterului sinalagmatic al contractului de

asigurare vizează fondul pricinii și deci nu poate fi analizat de Instanța de

contencios întrucât aceasta nu este investită cu acest fapt. De asemenea în

recurs s-a criticat și insuficienta motivare a sentinței de față cât și faptul

că art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003 adaugă la lege întrucât legea nu

mandatează C.S.A. decât în sensul edictării unor norme conforme cu legea și nu

prin instituirea de condiții restrictive.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru următoarele considerente:

Examinând actele și

lucrările dosarul în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la excepția de

nelegalitate invocată, privind dispozițiile art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 3113/2003

Curtea de Apel a constatat în mod corect că este neîntemeiată, dispozițiile

legale contestate, fiind date în aplicarea legii și cu respectarea acesteia.

Astfel, conform Legii nr. 136/1995 este obligatorie asigurarea de răspundere

civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule, constatarea

producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor

fiind efectuate în condițiile legii de C.S.A.

Deci este cert că această

Comisie are competența de a emite norme pentru asigurările obligatorii, în

condițiile legii.

Referitor la susținerile că

dispozițiile în litigiu nu ar respecta regula „proporționalității” și ar fi

„imorale” pentru că ar avantaja societățile de asigurare, nu pot fi avute în

vedere față de Legea nr. 136/1995, art. 14, celelalte susțineri ale

recurentului vizând fondul pricinii, pentru care Instanța de contencios

administrativ nu este investită.

Prin urmare, excepția de

nelegalitate a fost corect respinsă, dispozițiile legale menționate fiind date

în aplicarea legii și cu respectarea acesteia.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.I.S.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.I.S. împotriva sentinței civile nr. 575 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2007.