ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
sub nr. 3663/2004 la Tribunalul Arad, reclamanta A.R.A. SA, sucursala Hunedoara
a chemat în judecată pârâții SC L.E.C. SRL Nădlac și B.V., solicitând obligarea
acestora în solidar, la plata sumei de 1.266.465.106 lei cu titlu de pretenții
și dobânzi legale, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la
achitarea integrală a debitului cât și a cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii,
reclamanta a invocat vinovăția pârâtului în producerea accidentului de
circulație din data de 17 iulie 2001, în urma căreia s-au avariat autoturismul
marca Volvo și semiremorca acestuia, ambele proprietatea asiguratei SC A.T.I. SRL
Brad, producând un prejudiciu de 1.508.670.000 lei.
Reclamanta a achitat
prejudiciul, din care a recuperat de la Societatea de Asigurare A.G.I. SA suma
de 242.204.894 lei, urmând ca diferența, să fie plătită de pârât.
Ca temei legal s-au invocat
prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ.
Prin întâmpinare, pârâții au
invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond
au solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
La termenul de judecată din
8 septembrie 2004, instanța făcând aplicarea art. 137 alin. (2) C. proc. civ.,
a respins excepția, apreciind că, în baza art. 22 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările, reclamanta are calitate procesuală
activă.
Analizând înscrisurile
depuse în susținerea cererii, Tribunalul, prin sentința civilă nr. 2239 din 6
octombrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3663/2004, a admis acțiunea obligând
pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 1.266.465.106 lei cu titlu
de pretenții, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii
până la achitarea integrală a debitului și 36.374.302 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul B.V., șofer al
pârâtei SC L.E.C. SRL Nădlac a fost autorul unui eveniment rutier, în urma
căruia s-a avariat autotractorul marca Volvo cu semiremorcă aparținând SC A.T.I.
SRL Brad, care avea bunurile asigurate la reclamantă.
Valoarea prejudiciului s-a
constatat prin procese verbale și situația reparațiilor.
Reclamanta, a achitat SC A. SRL
București și SC R. SRL Giurgiu suma de 1.455.970.000 lei pentru repararea
autotractorului marca Volvo și a semiremorcii, iar pentru recuperarea
despăgubirilor acordate asiguratului SC A.T.I. SRL Brad i s-a plătit de către
Societatea de Asigurare – Reasigurare A.G.I. ROMÂNIA SA București, asiguratorul
pârâtei SC L.E.C. SRL Nădlac suma de 233.744.335 lei pentru autocar și suma de
8.460.563 lei pentru semiremorcă.
Astfel fiind, având în
vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările de
bunuri și de răspundere civilă „asiguratorul este subrogat în toate drepturile
asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea
pagubei”.
În aceste condiții,
reclamanta în calitate de asigurator este îndreptățită să recupereze integral
cuantumul despăgubirilor acordate, fapt pentru care s-a admis acțiunea ca
întemeiată.
Împotriva acestei sentințe,
au declarat apeluri pârâții B.V. și SC L.E.C. SRL Nădlac, criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate.
Pârâta apelantă SC L.E.C. SRL
Nădlac în motivarea apelului a susținut că în mod greșit instanța de fond a
reținut faptul că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii
formulate.
S-a precizat că instanța a
pronunțat o soluție nelegală, încălcând pct. 2 din Anexa 1 la Convenția de
asigurare Transervo nr. 830/453/2001, care prevede condițiile generale privind asigurarea
de avarii și furt de autovehicule, potrivit căreia „în toate cazurile
despăgubirea nu poate depăși cuantumul pagubei, stabilit conform prevederilor
dintre valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat și
valoarea rămasă”.
Apelanta, a susținut că în
cauză nu s-a îndeplinit cerința imperativă a legiuitorului privitoare la
prejudiciul cert, nefiind relevantă suma onorată de către asigurator cu titlu
de despăgubire, ci determinarea legală a întinderii pagubei care determină ulterior
legalitatea stabilirii întinderii despăgubirilor.
S-a susținut că în
soluționarea cauzei, prima instanță a desconsiderat această cerință situația în
care pârâta a fost obligată nelegal la plata unei sume stabilite în mod
arbitrar de către asigurator și nicidecum la plata unei sume care să aibă
valoarea certă a prejudiciului ce trebuie raportat.
Apelanta, a criticat
sentința și sub aspectul reținerii vinovăției prepusului său.
Pârâtul apelant B.V. a
criticat sentința sub aspectul reținerii greșite a culpei sale în producerea
accidentului, indicând probele care infirmă concluzia instanței, cât și sub aspectul
stabilirii prejudiciului.
Examinând apelurile în
raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 78 din 13 martie 2006, le-a
admis și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii
formulate de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. SA, sucursala Hunedoara
împotriva pârâților apelanți, obligându-i în solidar, la plata către reclamantă
a sumei de 20583,76 Ron cu dobânzi legale de la data rămânerii definitive a
hotărârii și până la achitarea integrală a debitului și la 2000 Ron cheltuieli
de judecată în primă instanță.
Instanța de apel a reținut
următoarele:
Pentru a se determina dinamica
producerii accidentului, persoanele vinovate și întinderea pagubelor produse
bunurilor mai sus a fost încuviințată în apel efectuarea unei expertize tehnice.
În raport de concluziile
acesteia, instanța a reținut contrar sentinței, că accidentul s-a produs, în
condițiile în care apelantul pârât B.V., a evitat intrarea în coliziune cu un
autovehicul neidentificat, al cărui conducător auto a realizat o depășire
neregulamentară.
Datorită manevrelor
efectuate de apelant, autotractorul condus de acesta, a pătruns pe contrasens
intrând în coliziune cu autotractorul marca Volvo, proprietatea SC A.T.I. SRL
Brad.
Concluzionând, instanța de
apel a reținut că pârâtul apelant a avut o culpă de 75 % doar în producerea
avarierii autoturismului marca Volvo.
Raportându-se la
dispozițiile art. 12 din anexa 1 la Convenția de asigurare Transervo, instanța
a reținut ca fiind corectă valoarea prejudiciului stabilit prin expertiză aceea
de 59.739 Ron.
Cum pârâtul are o culpă de
75 % în producerea accidentului, față de prejudiciul stabilit, se impune obligarea
acestuia la 20.583,76 Ron ca urmare a faptului că din suma de 44.042,5 Ron s-a
recuperat 24.204,89 Ron de la societatea de asigurări A.G.I.
Având în vedere că pârâtul
la data producerii accidentului, era prepusul pârâtei apelante, pârâții au fost
obligați la plata acestui prejudiciului în solidar.
Împotriva acestei decizii,
invocând ca temei legal dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.
proc. civ., reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea acestuia în
sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți.
În esență, recurenta invocă
următoarele critici:
- apelul pârâtului a fost
introdus de o persoană care nu a avut mandat.
- instanța a încălcat
prevederile art. 720
1
și 292 C. proc. civ., întrucât a permis
pârâților să solicite probe de îndată ce nu s-au prezentat la conciliere și nu
le-au solicitat la instanța de fond.
- instanța a încălcat
prevederile Legii nr. 136/1995, fapt ce a condus la stabilirea greșită
cuantumului prejudiciului, instanța de apel a încălcat prevederile art. 998 și
999 C. civ., înlăturând culpa integrală a pârâtului B.V. în producerea
accidentului.
- instanța a dat o
interpretare greșită Convenției de asigurare și a anexei a II-a privind
stabilirea prejudiciului.
Analizând legalitatea
deciziei în raport de criticile formulate urmează a se reține:
Apelul pârâtului a fost
introdus de avocat ales care a făcut dovada mandatului.
Administrarea probei
solicitate de apelanți și anume efectuarea unei expertize tehnice era necesară
pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, gradul de
vinovăție și întinderea prejudiciului.
Prin admiterea probei nu
s-au încălcat dispozițiile taxelor invocate.
Prin efectul devolutiv al
apelului, procesul fiind adus în întregul său în fața instanței de apel,
aceasta poate cerceta și judeca toate mijloacele de apărare invocate de părți,
chiar dacă nu au fost invocate la fond, când administrarea unor noi probe sunt
necesare în stabilirea corectă a raporturilor juridice dintre părți, a stării
de fapt în raport de care trebuie să se pronunțe.
Instanța de apel a stabilit
culpa pârâtului în raport de concluziile expertizei, stabilind corect temeiul
legal al răspunderii delictuale ca fiind art. 998 și 1000 alin. (3) C. civ.
Stabilirea prejudiciului s-a
făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și a Convenției de asigurare
Transervo, încheiată între reclamanta-recurentă și pârâta SC A.T.I. SRL Brad.
Așa fiind, instanța a avut
în vedere că despăgubirea nu putea depăși cuantumul pagubei, conform
prevederilor de la punctul 14, nici suma asigurată și nici diferența dintre
valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat și valoarea
rămasă a bunului.
Or, convenția așa cum a fost
încheiată reprezintă voința părților, conform art. 969 C. civ.
În ce privește critica
privind modul de calcul al prejudiciului, aceasta fiind o critică ce vizează
netemeinicia deciziei, urmează a nu fi analizată.
Așa fiind, pentru cele ce
preced în cauza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
În baza art. 274 C. proc.
civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta A.R.A. SA, sucursala Hunedoara, împotriva deciziei nr. 78 din 13
martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca
nefondat.
Obligă recurenta la plata
sumei de 4500 lei, cheltuieli de judecată către ambii intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 11 ianuarie 2007.