ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3663/2004 la Tribunalul Arad, reclamanta A.R.A. SA, sucursala Hunedoara a chemat în judecată pârâții SC L.E.C. SRL Nădlac și B.V., solicitând obligarea acestora în solidar, la plata sumei de 1.266.465.106 lei cu titlu de pretenții și dobânzi legale, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului cât și a cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii, reclamanta a invocat vinovăția pârâtului în producerea accidentului de circulație din data de 17 iulie 2001, în urma căreia s-au avariat autoturismul marca Volvo și semiremorca acestuia, ambele proprietatea asiguratei SC A.T.I.

SRL Brad, producând un prejudiciu de 1.508.670.000 lei. Reclamanta a achitat prejudiciul, din care a recuperat de la Societatea de Asigurare A.G.I. SA suma de 242.204.894 lei, urmând ca diferența, să fie plătită de pârât. Ca temei legal s-au invocat prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă. La termenul de judecată din 8 septembrie 2004, instanța făcând aplicarea art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a respins excepția, apreciind că, în baza art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, reclamanta are calitate procesuală activă.

Analizând înscrisurile depuse în susținerea cererii, Tribunalul, prin sentința civilă nr. 2239 din 6 octombrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3663/2004, a admis acțiunea obligând pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 1.266.465.106 lei cu titlu de pretenții, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului și 36.374.302 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Pârâtul B.V., șofer al pârâtei SC L.E.C. SRL Nădlac a fost autorul unui eveniment rutier, în urma căruia s-a avariat autotractorul marca Volvo cu semiremorcă aparținând SC A.T.I. SRL Brad, care avea bunurile asigurate la reclamantă.

Valoarea prejudiciului s-a constatat prin procese verbale și situația reparațiilor. Reclamanta, a achitat SC A. SRL București și SC R. SRL Giurgiu suma de 1.455.970.000 lei pentru repararea autotractorului marca Volvo și a semiremorcii, iar pentru recuperarea despăgubirilor acordate asiguratului SC A.T.I. SRL Brad i s-a plătit de către Societatea de Asigurare – Reasigurare A.G.I. ROMÂNIA SA București, asiguratorul pârâtei SC L.E.C. SRL Nădlac suma de 233.744.335 lei pentru autocar și suma de 8.460.563 lei pentru semiremorcă. Astfel fiind, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările de bunuri și de răspundere civilă „asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”.

În aceste condiții, reclamanta în calitate de asigurator este îndreptățită să recupereze integral cuantumul despăgubirilor acordate, fapt pentru care s-a admis acțiunea ca întemeiată. Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri pârâții B.V. și SC L.E.C. SRL Nădlac, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Pârâta apelantă SC L.E.C. SRL Nădlac în motivarea apelului a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii formulate. S-a precizat că instanța a pronunțat o soluție nelegală, încălcând pct. 2 din Anexa 1 la Convenția de asigurare Transervo nr. 830/453/2001, care prevede condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt de autovehicule, potrivit căreia „în toate cazurile despăgubirea nu poate depăși cuantumul pagubei, stabilit conform prevederilor dintre valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat și valoarea rămasă”.

Apelanta, a susținut că în cauză nu s-a îndeplinit cerința imperativă a legiuitorului privitoare la prejudiciul cert, nefiind relevantă suma onorată de către asigurator cu titlu de despăgubire, ci determinarea legală a întinderii pagubei care determină ulterior legalitatea stabilirii întinderii despăgubirilor. S-a susținut că în soluționarea cauzei, prima instanță a desconsiderat această cerință situația în care pârâta a fost obligată nelegal la plata unei sume stabilite în mod arbitrar de către asigurator și nicidecum la plata unei sume care să aibă valoarea certă a prejudiciului ce trebuie raportat. Apelanta, a criticat sentința și sub aspectul reținerii vinovăției prepusului său. Pârâtul apelant B.V.

a criticat sentința sub aspectul reținerii greșite a culpei sale în producerea accidentului, indicând probele care infirmă concluzia instanței, cât și sub aspectul stabilirii prejudiciului. Examinând apelurile în raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 78 din 13 martie 2006, le-a admis și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. SA, sucursala Hunedoara împotriva pârâților apelanți, obligându-i în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 20583,76 Ron cu dobânzi legale de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului și la 2000 Ron cheltuieli de judecată în primă instanță.

Instanța de apel a reținut următoarele: Pentru a se determina dinamica producerii accidentului, persoanele vinovate și întinderea pagubelor produse bunurilor mai sus a fost încuviințată în apel efectuarea unei expertize tehnice. În raport de concluziile acesteia, instanța a reținut contrar sentinței, că accidentul s-a produs, în condițiile în care apelantul pârât B.V., a evitat intrarea în coliziune cu un autovehicul neidentificat, al cărui conducător auto a realizat o depășire neregulamentară. Datorită manevrelor efectuate de apelant, autotractorul condus de acesta, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autotractorul marca Volvo, proprietatea SC A.T.I. SRL Brad. Concluzionând, instanța de apel a reținut că pârâtul apelant a avut o culpă de 75 % doar în producerea avarierii autoturismului marca Volvo.

Raportându-se la dispozițiile art. 12 din anexa 1 la Convenția de asigurare Transervo, instanța a reținut ca fiind corectă valoarea prejudiciului stabilit prin expertiză aceea de 59.739 Ron. Cum pârâtul are o culpă de 75 % în producerea accidentului, față de prejudiciul stabilit, se impune obligarea acestuia la 20.583,76 Ron ca urmare a faptului că din suma de 44.042,5 Ron s-a recuperat 24.204,89 Ron de la societatea de asigurări A.G.I. Având în vedere că pârâtul la data producerii accidentului, era prepusul pârâtei apelante, pârâții au fost obligați la plata acestui prejudiciului în solidar. Împotriva acestei decizii, invocând ca temei legal dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea acestuia în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți. În esență, recurenta invocă următoarele critici: - apelul pârâtului a fost introdus de o persoană care nu a avut mandat. - instanța a încălcat prevederile art. 720 1 și 292 C. proc. civ., întrucât a permis pârâților să solicite probe de îndată ce nu s-au prezentat la conciliere și nu le-au solicitat la instanța de fond. - instanța a încălcat prevederile Legii nr. 136/1995, fapt ce a condus la stabilirea greșită cuantumului prejudiciului, instanța de apel a încălcat prevederile art. 998 și 999 C. civ., înlăturând culpa integrală a pârâtului B.V. în producerea accidentului.

- instanța a dat o interpretare greșită Convenției de asigurare și a anexei a II-a privind stabilirea prejudiciului. Analizând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate urmează a se reține: Apelul pârâtului a fost introdus de avocat ales care a făcut dovada mandatului. Administrarea probei solicitate de apelanți și anume efectuarea unei expertize tehnice era necesară pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, gradul de vinovăție și întinderea prejudiciului. Prin admiterea probei nu s-au încălcat dispozițiile taxelor invocate. Prin efectul devolutiv al apelului, procesul fiind adus în întregul său în fața instanței de apel, aceasta poate cerceta și judeca toate mijloacele de apărare invocate de părți, chiar dacă nu au fost invocate la fond, când administrarea unor noi probe sunt necesare în stabilirea corectă a raporturilor juridice dintre părți, a stării de fapt în raport de care trebuie să se pronunțe.

Instanța de apel a stabilit culpa pârâtului în raport de concluziile expertizei, stabilind corect temeiul legal al răspunderii delictuale ca fiind art. 998 și 1000 alin. (3) C. civ. Stabilirea prejudiciului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și a Convenției de asigurare Transervo, încheiată între reclamanta-recurentă și pârâta SC A.T.I. SRL Brad. Așa fiind, instanța a avut în vedere că despăgubirea nu putea depăși cuantumul pagubei, conform prevederilor de la punctul 14, nici suma asigurată și nici diferența dintre valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat și valoarea rămasă a bunului. Or, convenția așa cum a fost încheiată reprezintă voința părților, conform art. 969 C. civ.

În ce privește critica privind modul de calcul al prejudiciului, aceasta fiind o critică ce vizează netemeinicia deciziei, urmează a nu fi analizată. Așa fiind, pentru cele ce preced în cauza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.R.A. SA, sucursala Hunedoara, împotriva deciziei nr. 78 din 13 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 4500 lei, cheltuieli de judecată către ambii intimați. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 ianuarie 2007.