ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2973/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2973/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 3181 din 9
noiembrie 2009, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis în parte acțiunea
formulată de reclamantul SC S. SA ARAD prin lichidator judiciar E.S.P.R.L. ARAD
în contradictor cu pârâții SC S. SRL și SC C. SA și, în consecință, a constatat
calitatea de proprietar a pârâtei SC S. SRL asupra imobilelor înscrise în C.F.
155xx Arad, C.F. 447zz Arad și asupra construcțiilor înscrise în CF 45yy Arad,
respingând cererea față de pârâtul SC C. SA. S-a dispus, de asemenea efectuarea
operațiunilor corespunzătoare în sistemul de publicitate imobiliară de către O.C.P.I.
Arad.
În motivarea sentinței s-a reținut
că reclamanta are față de pârâta SC S. SA o creanță certă lichidă și exigibilă
stabilită prin Ordonanța nr. 166 din 29 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad.
Totodată s-a reținut că debitoarea pârâtă deși are imobilele în patrimoniu nu a
făcut demersurile necesare în vederea intabulării lor, pasivitatea acesteia
alăturată calității de debitoare justificând admiterea acțiunii în temeiul art.
974 C. civ.
Cererea de suspendare a judecării
cauzei formulată de pârâtă în temeiul Legii nr. 137/2002 a fost respinsă de
instanță cu motivarea că, pe de o parte, reclamanta nu este creditor bugetar
iar, pe de altă parte, acțiunea de față nu se constituie într-o măsură de
executare silită.
Curtea de Apel Timișoara, prin
decizia nr. 46 din 9 martie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile
declarate de pârâții SC S. SA și S.R.
prin M.S. ca nefondate.
Instanța de apel a reținut și că
măsura luată pe calea acțiunii oblice, aceea de rectificare a cărții funciare
ca o consecință a constatării dreptului de proprietate a societății debitoare
asupra unor bunuri din patrimoniul său nu pun în discuție executarea silită a
acesteia ci are ca finalitate corecta stabilire a patrimoniului ce se
constituie în gajul general al creditorului.
Intrarea unor bunuri în patrimoniul
debitorului pe calea acțiunii oblice, nu-l împiedică pe acesta să dispună de
respectivele bunuri, acțiunea oblică sancționând numai pasivitatea debitorului
și constituind un act de conservare a dreptului de proprietate în speță, prin
înscrierea lui în cartea funciară.
În contra acestei decizii a declarat
recurs pârâta SC S. SA
pentru motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ., în a cărei dezvoltare
invocă încălcarea art. 16 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri
pentru accelerarea privatizării.
Recurenta arată că în mod greșit
instanța nu a dispus suspendarea prevăzută de acest text de lege, în ale cărei
prevederi se încadrează.
Intimata – reclamantă SC S. SA și
intimatul – pârât M.S. de depus întâmpinări la dosar.
Prima intimată a solicitat
respingerea recursului, motivat de faptul că A.V.A.S. nu figurează printre
acționarii recurentei și nici nu are calitatea de creditor bugetar cerută de
Legea nr. 137/2002.
Intimatul – pârât a solicitat
admiterea recursului considerând că acțiunea oblică reprezintă o măsură de
executare.
Recursul nu este fondat.
Ceea ce critică recurenta prin
motivul invocat este neaplicarea măsurii suspendării prevăzută de art. 16 alin.
(5) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
potrivit căruia: „Creditorii bugetari vor suspenda, până la transferul
dreptului de proprietate asupra acțiunilor, aplicarea oricărei măsuri de
executare silită începută asupra societății comerciale și nu vor face niciun
demers pentru instituirea unor astfel de măsuri”.
Dincolo de faptul dacă reclamanta SC
S. SA Arad are sau nu calitatea de creditor bugetar, se constată că textul de
lege sus citat are ca obiect suspendarea oricăror măsuri de executare silită
începută asupra societății comerciale or, în speța de față, cum bine a reținut
instanța de apel acțiunea promovată nu reprezintă o măsură de executare.
Suspendarea în baza art. 16 alin.
(5) pct. c din Legea nr. 137/2002 nu privește judecata, fază procesuală pe care
o parcurg în prezent părțile și care se finalizează printr-o hotărâre
judecătorească nesusceptibilă de executare. Ea vizează faza ulterioară unei
judecăți când după ce s-a obținut un titlu executoriu, acesta este pus în
executare, situație care nu se regăsește în speță.
Așa fiind, Înalta Curte, constatând
că decizia atacată a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale invocate,
va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
recurenta – pârâtă SC S. SA ARAD împotriva deciziei nr. 46/ A din 9 martie 2010
a Curții de Apel Timișoara, secția comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 septembrie 2010.