ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2973/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3181 din 9 noiembrie 2009, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SC S. SA ARAD prin lichidator judiciar E.S.P.R.L. ARAD în contradictor cu pârâții SC S. SRL și SC C. SA și, în consecință, a constatat calitatea de proprietar a pârâtei SC S. SRL asupra imobilelor înscrise în C.F. 155xx Arad, C.F. 447zz Arad și asupra construcțiilor înscrise în CF 45yy Arad, respingând cererea față de pârâtul SC C. SA. S-a dispus, de asemenea efectuarea operațiunilor corespunzătoare în sistemul de publicitate imobiliară de către O.C.P.I. Arad. În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta are față de pârâta SC S. SA o creanță certă lichidă și exigibilă stabilită prin Ordonanța nr. 166 din 29 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad.

Totodată s-a reținut că debitoarea pârâtă deși are imobilele în patrimoniu nu a făcut demersurile necesare în vederea intabulării lor, pasivitatea acesteia alăturată calității de debitoare justificând admiterea acțiunii în temeiul art. 974 C. civ. Cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâtă în temeiul Legii nr. 137/2002 a fost respinsă de instanță cu motivarea că, pe de o parte, reclamanta nu este creditor bugetar iar, pe de altă parte, acțiunea de față nu se constituie într-o măsură de executare silită. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 46 din 9 martie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții SC S. SA și S.R. prin M.S. ca nefondate.

Instanța de apel a reținut și că măsura luată pe calea acțiunii oblice, aceea de rectificare a cărții funciare ca o consecință a constatării dreptului de proprietate a societății debitoare asupra unor bunuri din patrimoniul său nu pun în discuție executarea silită a acesteia ci are ca finalitate corecta stabilire a patrimoniului ce se constituie în gajul general al creditorului. Intrarea unor bunuri în patrimoniul debitorului pe calea acțiunii oblice, nu-l împiedică pe acesta să dispună de respectivele bunuri, acțiunea oblică sancționând numai pasivitatea debitorului și constituind un act de conservare a dreptului de proprietate în speță, prin înscrierea lui în cartea funciară. În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA pentru motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc.

civ., în a cărei dezvoltare invocă încălcarea art. 16 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Recurenta arată că în mod greșit instanța nu a dispus suspendarea prevăzută de acest text de lege, în ale cărei prevederi se încadrează. Intimata – reclamantă SC S. SA și intimatul – pârât M.S. de depus întâmpinări la dosar. Prima intimată a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că A.V.A.S. nu figurează printre acționarii recurentei și nici nu are calitatea de creditor bugetar cerută de Legea nr. 137/2002. Intimatul – pârât a solicitat admiterea recursului considerând că acțiunea oblică reprezintă o măsură de executare. Recursul nu este fondat.

Ceea ce critică recurenta prin motivul invocat este neaplicarea măsurii suspendării prevăzută de art. 16 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării potrivit căruia: „Creditorii bugetari vor suspenda, până la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, aplicarea oricărei măsuri de executare silită începută asupra societății comerciale și nu vor face niciun demers pentru instituirea unor astfel de măsuri”. Dincolo de faptul dacă reclamanta SC S. SA Arad are sau nu calitatea de creditor bugetar, se constată că textul de lege sus citat are ca obiect suspendarea oricăror măsuri de executare silită începută asupra societății comerciale or, în speța de față, cum bine a reținut instanța de apel acțiunea promovată nu reprezintă o măsură de executare.

Suspendarea în baza art. 16 alin. (5) pct. c din Legea nr. 137/2002 nu privește judecata, fază procesuală pe care o parcurg în prezent părțile și care se finalizează printr-o hotărâre judecătorească nesusceptibilă de executare. Ea vizează faza ulterioară unei judecăți când după ce s-a obținut un titlu executoriu, acesta este pus în executare, situație care nu se regăsește în speță. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că decizia atacată a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale invocate, va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă SC S. SA ARAD împotriva deciziei nr. 46/ A din 9 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.