ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3207/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2409 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Arad, dată în urma declinării competenței în favoarea acestei instanțe de către Judecătoria Arad, a fost admisă acțiunea reclamantului H.R. din Arad, iar pârâtul B.L.M. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 40.000 euro sau echivalent în lei la data plății cu titlu de daune. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de SC C.M.P. SRL Arad, prin lichidator judiciar, în interesul pârâtului.

Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere cele convenite de părți prin contractul încheiat la 11 iulie 2005 și intitulat „act de vânzare - cumpărare părți sociale”, dar care în realitate cuprinde o primă parte referitoare la vânzarea părților sociale – act de natură comercială – și o a doua parte – act de natură civilă – prin care pârâtul s-a obligat ca până la 1 octombrie 2005 să radieze ipoteca instituită în favoarea SC G.C.I. SRL asupra apartamentului reclamantului, iar în caz contrar să achite reclamantului suma de 40.000 euro, preluând toate drepturile și obligațiile reclamantului asupra apartamentului.

Obiectul litigiului de față îl constituie această ultimă parte din contract și realizarea obligațiilor asumate, instanța reținând, în urma probelor administrate, că pârâtul nu și-a executat obligația, iar acum este în imposibilitate de a o mai îndeplini întrucât imobilul a fost vândut la 10 august 2006 la licitație de executorul judecătoresc la cererea creditoarei SC G.C.I. SRL. În consecință, conform art. 1085 C. civ. s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligației de către pârât, întinderea prejudiciului fiind deja stabilită pe cale convențională, așa încât cererea a fost admisă, iar pârâtul obligat la 40.000 euro sau echivalent în lei.

În raport de soluția dată, cererea de intervenție accesorie formulată de SC C.M.P. SRL în interesul pârâtului a fost respinsă. Apelurile declarate de pârât și societatea intervenientă împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 89 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Instanța de apel a reținut că necompetența instanței comerciale în primă instanță, invocată de apelantul pârât în apel, nu mai poate fi repusă în discuție în speța de față deoarece problema competenței a fost soluționată irevocabil prin decizia comercială nr. 420/R din 8 mai 2008 a Tribunalului Arad, dată în litigiul de față, decizia menținând sentința civilă nr. 2296 din 3 aprilie 2008 a Judecătoriei Arad prin care s-a declinat competența soluționării cauzei, de natură comercială, în favoarea Tribunalului Arad.

Cât privește fondul litigiului instanța de apel a reținut că soluția de fond este temeinică și legală deoarece pârâtul, care și-a asumat obligația radierii ipotecii până la 11 octombrie 2005, nu și-a îndeplinit această obligație, așa încât este ținut să plătească suma de 40.000 euro reclamantului, cu titlu de despăgubiri, suma fiind stabilită pe cale convențională de către părți. Împrejurarea că imobilul a fost vândut la licitația din 10 august 2006 de executorul judecătoresc și adjudecat la 28 august 2006 de creditoarea SC G.C.I.

SRL și că reclamantul nu și-a respectat la rândul său obligația de a transmite pârâtului toate drepturile asupra apartamentului, au fost apreciate de instanța de apel ca susțineri nefondate din partea apelanților deoarece înstrăinarea imobilului s-a făcut nu de către reclamant, ci în cadrul unei executări silite, iar această înstrăinare s-a produs la o dată ulterioară celei la care pârâtul trebuia să-și îndeplinească propria obligație, așa încât nu-și poate invoca propria culpă. Obligația reclamantului de a transmite toate drepturile asupra imobilului către pârât, nu a fost considerată ca o obligație de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului, ci ca o subrogare în drepturile acestuia prin plata celor 40.000 euro.

În consecință, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate, motivele celor doi apelanți fiind aceleași. Nemulțumit de această decizie pârâtul B.L.M. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul critică modul de interpretare a clauzelor contractului încheiat între părți, contract sinalagmatic, ce a născut drepturi și obligații corelative interdependente pentru fiecare cocontractant. Astfel, obligației sale de a-i plăti reclamantului cei 40.000 euro îi corespundea obligația reclamantului de a-i transmite toate drepturile asupra apartamentului, obligație neîndeplinită de acesta întrucât imobilul a fost vândut la licitație publică de către executorul judecătoresc pentru recuperarea creanței unui terț.

În consecință, recurentul reiterează, ca și în apel, exceptio non adimpleti contractus și solicită reinterpretarea clauzelor contractuale nu în forma lor textuală ci în funcție de înțelesul pe care părțile l-au avut în vedere la momentul încheierii lui. Prin întâmpinare intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând, în esență, că obligația asumată de recurent a fost una unilaterală, eventual una alternativă, pe care acesta nu și-a îndeplinit-o. Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta: Având în vedere motivele invocate de recurent, precum și susținerile părților Curtea apreciază, în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. că recursul pârâtului se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și nu doar pct. 9 cum a susținut în recursul inițial recurentul. Analizând criticile invocate Curtea le apreciază ca întemeiate, instanța de apel interpretând greșit contractul părților și obligațiile asumate de părți. Astfel, prin contractul din 11 iulie 2005, intitulat „act de vânzare - cumpărare de părți sociale cu cesiune parțială” părțile au convenit ca „în prealabil vânzării de părți sociale” recurentul să procedeze la radierea ipotecii înscrise în favoarea SC G.C.I. SRL asupra apartamentului reclamantului situat în Arad, pentru suma de 3,6 miliarde lei, până la 11 octombrie 2005, iar în cazul când nu se realizează ridicarea ipotecii în termenul stabilit, recurentul pârât îi va achita reclamantului suma de 40.000 euro, preluând toate drepturile asupra apartamentului.

De asemenea, părțile au convenit ca în situația în care se depășesc termenele stipulate, atunci au dreptul de a cere rezilierea contractului, această clauză constituind un pact comisoriu expres de gradul IV. Or, litigiul de față vizează tocmai executarea obligațiilor asumate de părți în partea finală a contractului, respectiv radierea ipotecii și preluarea tuturor drepturilor asupra imobilului. Atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat și interpretat obligația achitării celor 40.000 euro de către pârât ca o obligație unilaterală, fără însă a o corela și interpreta cu restul clauzelor și fără a verifica, eventual prin suplimentarea probatoriului, condițiile și motivele pentru care pârâtul și-a asumat o asemenea obligație.

A considera că din partea reclamantului nu ar fi existat o obligație corelativă ar echivala cu a considera că pârâtul l-ar fi gratificat pe reclamant cu această sumă, ceea ce este de neacceptat în condițiile în care ipotecarea imobilului s-a făcut de către reclamant în favoarea SC C.M.P. SRL ai căror asociați erau părțile. Mai mult, deși s-a susținut că societatea ai căror asociați erau părțile a intrat în procedura de insolvență la 8 iunie 2006, iar reclamantul s-a înscris cu creanța sa la masa credală, instanța de apel nu a verificat acest ultim aspect și nici incidența pactului comisoriu de gradul IV convenit de părți în cazul când nu este respectat termenul în care trebuia să fie radiată ipoteca.

În atare situație, având în vedere și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. Curtea urmează să admită recursul și să dispună casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a fi verificate, cu ocazia rejudecării apelului, toate aceste aspecte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul B.L.M. împotriva deciziei civile nr. 89 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.