ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3576/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3576/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 2 aprilie 2009 reclamanta SC C.G. SRL Arad a

chemat-o în judecată pe C.E.T. Arad SA Arad pentru ca prin hotărârea

ce o va pronunța instanța să o oblige la semnarea contractului

de cesiune de părți sociale ale SC M.P.C. SRL Arad și a

hotărârii A.G.A. necesară pentru înregistrarea cesiunii în Registrul

Comerțului Arad în forma prescrisă de lege, iar în caz de refuz

instanța să pronunțe o hotărâre care să țină

loc de contract de cesiune de părți sociale ale SC M.P.C. SRL Arad,

cu cheltuieli de judecată.

A arătat în acțiunea sa

că reclamanta și pârâta sunt asociate ale SC M.P.C. SRL Arad și

ca urmare a discuțiilor și negocierilor acestora referitoare la

cesiunea către pârâtă a părților sociale, prin adresa din

28 martie 2008, a formulat o ofertă de cesiune a părților

sociale la valoarea lor nominală. A mai arătat reclamanta că

pârâta i-a acceptat oferta și i-a transmis acordul său prin adresa din

7 iulie 2008, menționând că din punct de vedere juridic oferta

urmată de acceptare are valoarea unui contract, dar fără

îndeplinirea formelor prescrise de lege privind autenticitatea, acest contract

nu poate fi înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului, motiv pentru

care i-a cerut pârâtei să desemneze un reprezentant care să semneze

contractul, pârâta angajându-se prin adresa din 12 noiembrie 2008 că

își va trimite reprezentantul la ședința Consiliului de

Administrație din 25 noiembrie 2008. Cu toate acestea până la data

formulării acțiunii contractul de cesiune al părților nu a

fost semnat de pârâtă.

Prin cererea formulată și

înregistrată la data de 26 mai 2009 reclamanta a renunțat la

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la semnarea hotărârii A.G.A.

necesară pentru înregistrarea cesiunii în Registrul Comerțului Arad

deoarece la 29 aprilie 2009 pârâta a consimțit în cadrul A.G.A. la

cesiunea părților sociale conform celor solicitate prin cererea

introductivă.

Tribunalul Arad, secția comercială,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.G. SRL Arad, a

obligat-o pe pârâtă să semneze contractul de cesiune părți

sociale a SC M.P.C. SRL Arad, în caz contrar hotărârea ținând loc de

contract de cesiune părți sociale, a luat act de renunțare la

judecată cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.E.T.

SA să semneze hotărârea A.G.A. a SC M.P.C. Arad și a obligat-o

pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.481,91 lei

reprezentând cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din

sentința comercială 1512 din 23 iunie 2009.

Pentru a pronunța această

hotărâre tribunalul a reținut că prin adresa nr. 84 din 28 martie

2008 reclamanta i-a făcut cunoscută pârâtei intenția sa de a se

retrage din SC M.P.C. SRL Arad și de a vinde părțile sociale la

valoarea nominală, pârâta răspunzându-i prin adresa din 7 iulie 2008

că prin decizia nr. 7/2008, art. 1, s-a aprobat achiziționarea

acestor părți sociale la valoarea lor nominală.

De asemenea a mai reținut

că prin art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 17 din 16 decembrie 2008 pârâta a

abrogat art. 1 din decizia nr. 7 din 19 iunie 2008 și că în

conformitate cu art. 4 al hotărârii A.G.A. a SC M.P.C. SRL Arad din 29

aprilie 2009 raportat la art. 10 din actul constitutiv al SC M.P.C. SRL Arad

s-a aprobat transferul părților sociale deținute de reclamantă

către asociatul C.E.T. Arad SA Arad, la valoarea lor nominală,

scadența pentru prețul cesiunii stabilindu-se în 30 de zile,

împrejurare față de care, în condițiile art. 969 – art. 970 C.

civ., instanța a admis acțiunea obligând-o pe pârâtă să

semneze contractul de cesiune de părți sociale, în caz contrar

hotărârea pronunțată ținând loc de contract de cesiune

părți sociale, admițând și cheltuielile de judecată

solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe

pârâta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 2/A din 12 ianuarie 2010, în

sensul că a fost schimbată în tot sentința apelată și

în consecință a fost respinsă acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată și obligată intimata reclamantă la plata

cheltuielilor de judecată avansate de apelanta pârâtă în cuantum de

5.432 lei și la plata sumei de 10.846 lei reprezentând diferență

taxă de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, pentru

prima instanță, fiind dispusă comunicarea hotărârii

Administrației Financiare Arad în vederea executării silite conform art.

20 alin. (5) din Legea 146/1997, modificată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a reținut că lipsa

consimțământului pârâtului nu privește refuzul încheierii

contractului, ci refuzul semnării înscrisului constatator, situație

față de care criticile apelantei vizând posibilitatea instanței

de suplinire a consimțământului vânzătorului sunt străine

obiectului litigiului. De asemenea a mai reținut că interpretarea

consiliului de administrație ca fiind o acceptare a ofertei impunea

dovedirea de către reclamantă a faptului că administratorii

pârâtei ar fi fost mandatați pentru încheierea contractului, dovadă

care nu a fost făcută, iar ceea ce se prezumă este mandatarea

administratorilor pentru negocierea contractului și nu pentru încheierea

acestuia astfel că instanța de apel a reținut că în fapt

relațiile dintre părți se rezumă la negocieri în vederea

încheierii contractului de vânzare-cumpărare al părților sociale

deținute în prezent de reclamantă la SC M.P.C. SRL Arad, negocieri

purtate de reprezentanții legali ai societăților implicate,

neexistând nicio promisiune de vânzare-cumpărare asumată de

societatea pârâtă și cu atât mai puțin un contract de

vânzare-cumpărare, astfel că reclamanta este îndreptățită

cel mult a pretinde despăgubiri pentru comportamentul precontractual al

pârâtei în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ., nicidecum în temeiul art. 969 –

art. 970 C. civ. și cum drepturile asupra părților sociale sunt

de natură corporatistă, prin poziția sa reclamanta nu a

făcut cunoscute pârâtei odată cu oferta sa, și datoriile SC

M.P.C. SRL Arad despre care aceasta din urmă a luat

cunoștință în A.G.A. din 29 aprilie 2009, soluția de

admiterea acțiunii ar însemna recunoașterea valabilității

unui consimțământ viciat, putându-se vorbi chiar de un dol prin

reticență – prin ascunderea situației financiare a SC M.P.C. SRL

Arad.

Instanța de apel a respins

și motivul de apel referitor la neintroducerea în cauză a SC M.P.C.

SRL Arad arătând că în contractul de cesiune al părților

sociale nu este exprimată voința societății

însăși, ci voința asociaților iar neachitarea taxei de

timbru în cuantumul prevăzut de lege îndreptățește

instanța de control judiciar să dea în debit partea, nicidecum

să desființeze sentința pentru neîndeplinirea obligațiilor

legale de timbrare.

La data de 10 martie 2010 reclamanta

a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de apel solicitând

admiterea recursului și în principal casarea sentinței atacate în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 312 alin. (5) și art. 313 C.

proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecarea Curții de Apel Timișoara,

iar în subsidiar a cerut modificarea deciziei atacate și respingerea

apelului formulat de pârâtă.

A invocat în recursul său

faptul că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei în

conformitate cu normele procedurale și cu respectarea dreptului său

la apărare, hotărârea fiind bazată pe chestiuni de fapt care nu

au format obiectul dezbaterilor contradictorii ale părților,

majoritatea judecătorilor hotărând că achiziționarea de

părți sociale care vizează chiar schimbarea obiectului de

activitate al societății cumpărătoare, excede

activității comerciale obișnuite, fiind nevoie de aprobarea

adunării generale, în condițiile în care C.E.T. SA nu a formulat o

asemene alegație, actele constituite ale C.E.T. nu au fost probe în acest

dosar și nu s-a purtat nicio discuție în contradictoriu despre

obiectul de activitate actual, neexistând niciun temei juridic care să

impună schimbarea obiectului de activitate al unei societăți care

are o participație de 50% într-un SRL, pentru a dobândi și restul de

50% de participație la același SRL. A arătat în continuare

că valabilitatea consimțământului părții apelante nu a

fost pusă în discuția părților, nu s-au administrat probe,

fiindu-i încălcat dreptul la apărare iar reținerile referitoare

la lipsa informațiilor cu privire la datoriile SC M.P.C. SRL Arad sunt

nereale întrucât administratorul desemnat de apelantă nu avea cum să

nu fi cunoscut situația patrimonială a societății, fiind

prezumată cunoașterea situației patrimoniale a SC M.P.C. SRL

Arad prin prisma existenței unui administrator numit de C.E.T. SA.

Cu privire la existența

contractului de cesiune recurenta a atacat decizia instanței de apel în

sensul că în mod greșit instanța a constatat că oferta

urmată de acceptare nu a dat naștere unui contract, oferta

reclamantei și acceptarea ofertei de către pârâtă îndeplinind

toate condițiile pentru a da naștere unui contract în lumina

dispozițiile art. 942 C. civ., instanța interpretând greșit

consecințele juridice pe care le-ar produce hotărârea A.G.A. din 29

aprilie 2009 în sensul că aceasta reprezintă o continuare a

negocierilor față de împrejurarea că hotărârea A.G.A.

conține clauze care se referă la mai multe raporturi distincte:

reafirmă consimțământul exprimat prin acceptarea ofertei iar

situația datoriilor nu face obiectul litigiului de față,

părțile convenind să trateze separat transferul

părților sociale și cea a datoriilor SC M.P.C. SRL Arad. A mai

susținut că în speță nu s-a invocat un precontract ci, un

contract valabil încheiat care trebuie înscris la O.R.C., doar pentru

respectarea legii și respectarea drepturilor terților, iar

calificarea cererii reclamantei ca o acțiune în obligația de a face

exclude posibilitatea admiterii celui de al doilea capăt de cerere,

situație față de care nu se justifică plata unei taxe de

timbru la valoarea obiectului contractului. Toate aceste motive au fost

încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

reglementează modificarea hotărârii atacate când decizia

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Art. 312 pct. 5 C. proc. civ.

prevede că în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea

fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost

regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea

fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre

rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau

altei instanțe de același grad iar art. 313 C. proc. civ. prevede

că Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare,

trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a

pronunțat hotărârea casată, ori, atunci când interesele bunei

administrări a justiției o cer, ale instanțe de același

grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de

competență, când trimite cauza instanței competente sau altui

organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii.

Se observă că ultimele

două articole se referă la cazurile de casare, pe de-o parte la

situația nepronunțării instanței de fond, pe de altă

parte la cele care sunt prevăzute limitativ de art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. iar din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea nu poate încadra niciunul

dintre acestea în dispozițiile mai sus menționate, astfel că pe

cererea privind casarea hotărârii atacate recursul se va respinge, urmând

a analiza motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. raportate la greșita aplicare a prevederilor art. 942 C. civ.,

celelalte motive de recurs referindu-se la situația de fapt incorect

identificată de instanță și la probatoriile administrate în

cauză, nefăcând obiectul analizei recursului nefiind motive de

nelegalitate ci motive de netemeinicie.

Într-o formulă sintetică art.

942 C. civ. definește contractul ca fiind „acordul între două sau mai

multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport

juridic”, esențial în această definiție fiind acordul de

voință.

În speță este supus

analizei acordul de voință al părților în vederea constituirii

unui raport juridic, reclamanta invocând realizarea acestui acord prin

întâlnirea ofertei de a cesiona părțile sociale cu acceptarea acelei

oferte de către pârâtă și în final încheierea contractului de

cesiune a părților sociale.

Prin încheierea contractului se

înțelege realizarea acordului de voință al părților

asupra clauzelor contractuale, acordul fiind realizat prin întâlnirea pe deplin

concordantă, sub toate aspectele, a unei oferte de a contracta cu

acceptarea acelei oferte, circumstanțiată în anumite cazuri de

îndeplinirea unor condiții suplimentare, esențiale în analiza

mecanismului de încheierea contractului.

Cesiunea părților sociale

între asociați presupune încheierea unui contract între asociatul cedent

și asociatul cesionar, implicând schimbarea repartizărilor

părților sociale față de cea inițială a

contractului de societate astfel că cesiunea trebuie să îmbrace forma

unei convenții sub semnătură privată, și cum în

speță nu s-a dovedit că între părți a fost

încheiată o astfel de convenție, este lesne de înțeles că

în speță în mecanismul de încheiere a contractului de cesiune nu a

fost îndeplinită această condiție suplimentară, nefiind

realizat acordul de voință.

Chiar reclamanta în acțiunea

introductivă a afirmat că acordul nu s-a realizat în „forma

prescrisă de lege” cunoscând dispozițiile legale în acest sens,

încercând însă să acopere această lipsă prin hotărârea

instanței.

Instanța de judecată nu se

poate substitui în niciun caz acordului de voință al

părților.

Respectarea condițiilor privind

încheierea contractului de cesiune este esențială cu atât mai mult cu

cât un contract de cesiune modifică actul constitutiv al

societății și obligatoriu este supus înregistrării în

Registrul Comerțului, toate aceste operațiuni neputându-se realiza

pur și simplu prin întâlnirea ofertei cu acceptarea acesteia,

fără îndeplinirea condițiilor suplimentare prevăzute de

legea specială a societăților comerciale.

De aceea Curtea constată

că în mod corect instanța de apel a calificat relațiile dintre

părți ca rezumându-se la negocierea contractului de

vânzare-cumpărare părți sociale, neexistând un contract de

vânzare-cumpărare părți sociale, instanța neputând suplini

acordul de voință al părților în îndeplinirea formei legale

cerute de lege pentru încheierea contractului de cesiune, iar în argumentarea

soluției corect a reținut implicațiile cesiunii în viața

societară ca urmare a modificării actelor constitutive.

Față de aceste

considerente se constată că prevederile art. 942 C. civ. au fost

aplicate corect de către instanța de apel situație

față de care Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.G. SRL Arad împotriva deciziei nr. 2/A din 12 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.