ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3576/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 2 aprilie 2009 reclamanta SC C.G. SRL Arad a chemat-o în judecată pe C.E.T. Arad SA Arad pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o oblige la semnarea contractului de cesiune de părți sociale ale SC M.P.C. SRL Arad și a hotărârii A.G.A. necesară pentru înregistrarea cesiunii în Registrul Comerțului Arad în forma prescrisă de lege, iar în caz de refuz instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de cesiune de părți sociale ale SC M.P.C. SRL Arad, cu cheltuieli de judecată. A arătat în acțiunea sa că reclamanta și pârâta sunt asociate ale SC M.P.C. SRL Arad și ca urmare a discuțiilor și negocierilor acestora referitoare la cesiunea către pârâtă a părților sociale, prin adresa din 28 martie 2008, a formulat o ofertă de cesiune a părților sociale la valoarea lor nominală.

A mai arătat reclamanta că pârâta i-a acceptat oferta și i-a transmis acordul său prin adresa din 7 iulie 2008, menționând că din punct de vedere juridic oferta urmată de acceptare are valoarea unui contract, dar fără îndeplinirea formelor prescrise de lege privind autenticitatea, acest contract nu poate fi înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului, motiv pentru care i-a cerut pârâtei să desemneze un reprezentant care să semneze contractul, pârâta angajându-se prin adresa din 12 noiembrie 2008 că își va trimite reprezentantul la ședința Consiliului de Administrație din 25 noiembrie 2008. Cu toate acestea până la data formulării acțiunii contractul de cesiune al părților nu a fost semnat de pârâtă.

Prin cererea formulată și înregistrată la data de 26 mai 2009 reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la semnarea hotărârii A.G.A. necesară pentru înregistrarea cesiunii în Registrul Comerțului Arad deoarece la 29 aprilie 2009 pârâta a consimțit în cadrul A.G.A. la cesiunea părților sociale conform celor solicitate prin cererea introductivă. Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.G. SRL Arad, a obligat-o pe pârâtă să semneze contractul de cesiune părți sociale a SC M.P.C. SRL Arad, în caz contrar hotărârea ținând loc de contract de cesiune părți sociale, a luat act de renunțare la judecată cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.E.T.

SA să semneze hotărârea A.G.A. a SC M.P.C. Arad și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.481,91 lei reprezentând cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială 1512 din 23 iunie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin adresa nr. 84 din 28 martie 2008 reclamanta i-a făcut cunoscută pârâtei intenția sa de a se retrage din SC M.P.C. SRL Arad și de a vinde părțile sociale la valoarea nominală, pârâta răspunzându-i prin adresa din 7 iulie 2008 că prin decizia nr. 7/2008, art. 1, s-a aprobat achiziționarea acestor părți sociale la valoarea lor nominală. De asemenea a mai reținut că prin art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 17 din 16 decembrie 2008 pârâta a abrogat art. 1 din decizia nr. 7 din 19 iunie 2008 și că în conformitate cu art. 4 al hotărârii A.G.A.

a SC M.P.C. SRL Arad din 29 aprilie 2009 raportat la art. 10 din actul constitutiv al SC M.P.C. SRL Arad s-a aprobat transferul părților sociale deținute de reclamantă către asociatul C.E.T. Arad SA Arad, la valoarea lor nominală, scadența pentru prețul cesiunii stabilindu-se în 30 de zile, împrejurare față de care, în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., instanța a admis acțiunea obligând-o pe pârâtă să semneze contractul de cesiune de părți sociale, în caz contrar hotărârea pronunțată ținând loc de contract de cesiune părți sociale, admițând și cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 2/A din 12 ianuarie 2010, în sensul că a fost schimbată în tot sentința apelată și în consecință a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și obligată intimata reclamantă la plata cheltuielilor de judecată avansate de apelanta pârâtă în cuantum de 5.432 lei și la plata sumei de 10.846 lei reprezentând diferență taxă de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, pentru prima instanță, fiind dispusă comunicarea hotărârii Administrației Financiare Arad în vederea executării silite conform art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997, modificată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că lipsa consimțământului pârâtului nu privește refuzul încheierii contractului, ci refuzul semnării înscrisului constatator, situație față de care criticile apelantei vizând posibilitatea instanței de suplinire a consimțământului vânzătorului sunt străine obiectului litigiului. De asemenea a mai reținut că interpretarea consiliului de administrație ca fiind o acceptare a ofertei impunea dovedirea de către reclamantă a faptului că administratorii pârâtei ar fi fost mandatați pentru încheierea contractului, dovadă care nu a fost făcută, iar ceea ce se prezumă este mandatarea administratorilor pentru negocierea contractului și nu pentru încheierea acestuia astfel că instanța de apel a reținut că în fapt relațiile dintre părți se rezumă la negocieri în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare al părților sociale deținute în prezent de reclamantă la SC M.P.C.

SRL Arad, negocieri purtate de reprezentanții legali ai societăților implicate, neexistând nicio promisiune de vânzare-cumpărare asumată de societatea pârâtă și cu atât mai puțin un contract de vânzare-cumpărare, astfel că reclamanta este îndreptățită cel mult a pretinde despăgubiri pentru comportamentul precontractual al pârâtei în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ., nicidecum în temeiul art. 969 – art. 970 C. civ. și cum drepturile asupra părților sociale sunt de natură corporatistă, prin poziția sa reclamanta nu a făcut cunoscute pârâtei odată cu oferta sa, și datoriile SC M.P.C. SRL Arad despre care aceasta din urmă a luat cunoștință în A.G.A. din 29 aprilie 2009, soluția de admiterea acțiunii ar însemna recunoașterea valabilității unui consimțământ viciat, putându-se vorbi chiar de un dol prin reticență – prin ascunderea situației financiare a SC M.P.C.

SRL Arad. Instanța de apel a respins și motivul de apel referitor la neintroducerea în cauză a SC M.P.C. SRL Arad arătând că în contractul de cesiune al părților sociale nu este exprimată voința societății însăși, ci voința asociaților iar neachitarea taxei de timbru în cuantumul prevăzut de lege îndreptățește instanța de control judiciar să dea în debit partea, nicidecum să desființeze sentința pentru neîndeplinirea obligațiilor legale de timbrare. La data de 10 martie 2010 reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de apel solicitând admiterea recursului și în principal casarea sentinței atacate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ.

și trimiterea cauzei spre rejudecarea Curții de Apel Timișoara, iar în subsidiar a cerut modificarea deciziei atacate și respingerea apelului formulat de pârâtă. A invocat în recursul său faptul că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei în conformitate cu normele procedurale și cu respectarea dreptului său la apărare, hotărârea fiind bazată pe chestiuni de fapt care nu au format obiectul dezbaterilor contradictorii ale părților, majoritatea judecătorilor hotărând că achiziționarea de părți sociale care vizează chiar schimbarea obiectului de activitate al societății cumpărătoare, excede activității comerciale obișnuite, fiind nevoie de aprobarea adunării generale, în condițiile în care C.E.T.

SA nu a formulat o asemene alegație, actele constituite ale C.E.T. nu au fost probe în acest dosar și nu s-a purtat nicio discuție în contradictoriu despre obiectul de activitate actual, neexistând niciun temei juridic care să impună schimbarea obiectului de activitate al unei societăți care are o participație de 50% într-un SRL, pentru a dobândi și restul de 50% de participație la același SRL. A arătat în continuare că valabilitatea consimțământului părții apelante nu a fost pusă în discuția părților, nu s-au administrat probe, fiindu-i încălcat dreptul la apărare iar reținerile referitoare la lipsa informațiilor cu privire la datoriile SC M.P.C. SRL Arad sunt nereale întrucât administratorul desemnat de apelantă nu avea cum să nu fi cunoscut situația patrimonială a societății, fiind prezumată cunoașterea situației patrimoniale a SC M.P.C.

SRL Arad prin prisma existenței unui administrator numit de C.E.T. SA. Cu privire la existența contractului de cesiune recurenta a atacat decizia instanței de apel în sensul că în mod greșit instanța a constatat că oferta urmată de acceptare nu a dat naștere unui contract, oferta reclamantei și acceptarea ofertei de către pârâtă îndeplinind toate condițiile pentru a da naștere unui contract în lumina dispozițiile art. 942 C. civ., instanța interpretând greșit consecințele juridice pe care le-ar produce hotărârea A.G.A. din 29 aprilie 2009 în sensul că aceasta reprezintă o continuare a negocierilor față de împrejurarea că hotărârea A.G.A. conține clauze care se referă la mai multe raporturi distincte: reafirmă consimțământul exprimat prin acceptarea ofertei iar situația datoriilor nu face obiectul litigiului de față, părțile convenind să trateze separat transferul părților sociale și cea a datoriilor SC M.P.C.

SRL Arad. A mai susținut că în speță nu s-a invocat un precontract ci, un contract valabil încheiat care trebuie înscris la O.R.C., doar pentru respectarea legii și respectarea drepturilor terților, iar calificarea cererii reclamantei ca o acțiune în obligația de a face exclude posibilitatea admiterii celui de al doilea capăt de cerere, situație față de care nu se justifică plata unei taxe de timbru la valoarea obiectului contractului. Toate aceste motive au fost încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate când decizia pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Art. 312 pct. 5 C. proc. civ. prevede că în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad iar art. 313 C. proc. civ. prevede că Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, ale instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii.

Se observă că ultimele două articole se referă la cazurile de casare, pe de-o parte la situația nepronunțării instanței de fond, pe de altă parte la cele care sunt prevăzute limitativ de art. 312 alin. (3) C. proc. civ. iar din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea nu poate încadra niciunul dintre acestea în dispozițiile mai sus menționate, astfel că pe cererea privind casarea hotărârii atacate recursul se va respinge, urmând a analiza motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportate la greșita aplicare a prevederilor art. 942 C. civ., celelalte motive de recurs referindu-se la situația de fapt incorect identificată de instanță și la probatoriile administrate în cauză, nefăcând obiectul analizei recursului nefiind motive de nelegalitate ci motive de netemeinicie.

Într-o formulă sintetică art. 942 C. civ. definește contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”, esențial în această definiție fiind acordul de voință. În speță este supus analizei acordul de voință al părților în vederea constituirii unui raport juridic, reclamanta invocând realizarea acestui acord prin întâlnirea ofertei de a cesiona părțile sociale cu acceptarea acelei oferte de către pârâtă și în final încheierea contractului de cesiune a părților sociale. Prin încheierea contractului se înțelege realizarea acordului de voință al părților asupra clauzelor contractuale, acordul fiind realizat prin întâlnirea pe deplin concordantă, sub toate aspectele, a unei oferte de a contracta cu acceptarea acelei oferte, circumstanțiată în anumite cazuri de îndeplinirea unor condiții suplimentare, esențiale în analiza mecanismului de încheierea contractului.

Cesiunea părților sociale între asociați presupune încheierea unui contract între asociatul cedent și asociatul cesionar, implicând schimbarea repartizărilor părților sociale față de cea inițială a contractului de societate astfel că cesiunea trebuie să îmbrace forma unei convenții sub semnătură privată, și cum în speță nu s-a dovedit că între părți a fost încheiată o astfel de convenție, este lesne de înțeles că în speță în mecanismul de încheiere a contractului de cesiune nu a fost îndeplinită această condiție suplimentară, nefiind realizat acordul de voință. Chiar reclamanta în acțiunea introductivă a afirmat că acordul nu s-a realizat în „forma prescrisă de lege” cunoscând dispozițiile legale în acest sens, încercând însă să acopere această lipsă prin hotărârea instanței.

Instanța de judecată nu se poate substitui în niciun caz acordului de voință al părților. Respectarea condițiilor privind încheierea contractului de cesiune este esențială cu atât mai mult cu cât un contract de cesiune modifică actul constitutiv al societății și obligatoriu este supus înregistrării în Registrul Comerțului, toate aceste operațiuni neputându-se realiza pur și simplu prin întâlnirea ofertei cu acceptarea acesteia, fără îndeplinirea condițiilor suplimentare prevăzute de legea specială a societăților comerciale.

De aceea Curtea constată că în mod corect instanța de apel a calificat relațiile dintre părți ca rezumându-se la negocierea contractului de vânzare-cumpărare părți sociale, neexistând un contract de vânzare-cumpărare părți sociale, instanța neputând suplini acordul de voință al părților în îndeplinirea formei legale cerute de lege pentru încheierea contractului de cesiune, iar în argumentarea soluției corect a reținut implicațiile cesiunii în viața societară ca urmare a modificării actelor constitutive. Față de aceste considerente se constată că prevederile art. 942 C. civ. au fost aplicate corect de către instanța de apel situație față de care Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.G. SRL Arad împotriva deciziei nr. 2/A din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.