ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18 decembrie 2008, reclamantul M.I. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat la data de 29 februarie 2008 între SC W.L. SRL și M.I., având încheierea de dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008 dată de Biroul Notarului Public V.C. și a Actului Adițional la Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din data de 2 aprilie 2008. În fapt, s-a arătat că prin contractul indicat în petitul cererii, SC W.L. SRL, prin administrator SC S.P. SRL, a vândut către pârâtul M.I. un număr de 65.715 acțiuni deținute de vânzător în calitate de acționar, la SC R.D.

SA, reprezentând 1.309977% din capitalul social, pentru prețul de 6.280 lei/acțiune, urmând ca prețul total să fie achitat în termen de 45 zile de la data semnării contractului, iar a doua în termen de 36 luni de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare. A criticat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni care formează obiectul cererii de chemare în judecată, care deși în ultima clauză din contract a stipulat că părțile „au deplină putere și autoritate de a încheia actul și de a-și îndeplini obligațiile cesiunii, administratorii SC W.L. SRL erau M.E., E.C. și SA, conform Hotărârii AGA din data de 12 iunie 2007 și nu SC S.P. SRL prin B.S., cum eronat s-a declarat în cuprinsul contractului, și ca atare acesta nu putea semna în numele societății actul de cesiune.

De asemenea, în momentul semnării contractului, aceeași cotă de 1.309977% din capitalul social al SC R.D. SA care face obiectul cesiunii atacate, făcea obiectul unei alte judecăți în dosarul 3380/111/2008 pe rol la Tribunalul Bihor, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din data de 19 iunie 2007 între SC W.L. SRL și M.V. A mai învederat că în dosarul nr. 127/35/2008 al Curții de Apel Oradea, la data de 10 aprilie 2008, SC W.L. SRL a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul SC R.D. SA, în care arată că este acționar al SC R.D. SA, că în același dosar pârâtul M.I., prin cerere de intervenție accesorie, arată că este acționar al SC R.D. SA cu o participație de 49,344453% din capitalul social, fapt care demonstrează că la data respectivă, cesiunea atacată în prezentul dosar, nu exista.

În finalul cererii, reclamantul argumentează că data contractului nu corespunde realității, că acesta a fost antedatat de către semnatari, întrucât la data de 23 iunie 2008 pârâtul M.I. a înregistrat la Tribunalul Bihor o acțiune având ca obiect autorizare convocare AGA la SC R.D. SA, ce face obiectul dosarului nr. 2896/111/2008 în care la pagina 2, penultimul alineat, se arată expres că acționarii SC R.D. SA sunt SC E.D. SA, SC I.M. SRL, SC W.L. SRL, M.I. și M.V., iar la data de 25 septembrie 2008 pârâtul M.I., în dosarul nr. 368/35/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea arăta că prin reînscrierea SC W.L. SRL ca acționar al SC R.D. SA, „prin demersul efectuat și-a îndeplinit și obligația informării corecte a terților cu privire la situația juridică reală a societăților SC W.L.

SRL și SC R.D. SA”. Prin întâmpinare scrisă, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar sub aspectul dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., a solicitat reclamantului explicații asupra naturii juridice a motivelor invocate în susținerea cererii de anulare, precum și asupra temeiurilor de drept pe care se bazează, în vederea configurării unui cadru procesual care să-i permită formularea unei apărări corespunzătoare. Ulterior, prin precizare la acțiune, intitulată Note de ședință, reclamantul a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 29 februarie 2008 și a actului adițional, arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (1) pct. 2 din Statutul SC R.D.

SA, neexistând o hotărâre AGA de vânzare a acțiunilor, încălcându-se dispozițiile art. 969 C. civ., care reprezintă convenția părților. De asemenea a apreciat actul de vânzare-cumpărare atacat ca fiind lovit de nulitate absolută, având la bază o cauză falsă și ilicită, scopul urmărit de pârât fiind de preluare a controlului SC R.D. SA, și prin aceasta asupra întregului grup de firma T.G., în frauda reclamantului. Prin sentința comercială nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă cererea precizată și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 29 februarie 2008 încheiat între SC W.L. SRL în calitate de vânzător și pârâtul M.V.

în calitate de cumpărător și actului adițional cu dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 29 februarie 2008 vânzătoarea SC W.L. SRL, a transmis pârâtului M.I. dreptul de proprietate asupra unui număr de 65.715 de acțiuni deținute în calitate de acționar al SC R.D. SA, reprezentând 1,309977% din capitalul social, actul de vânzare fiind încheiat de către vânzătoare prin administrator SC R.D. SA în persona fizică B.S. E. La aceeași dată, prin actul adițional cu dată certă nr. 756, părțile modifică clauzele contractuale sub aspectul plății eșalonate a contravalorii acțiunilor, stabilind ca prima rată de plată a contravalorii acestora să se realizeze până la data de 31 mai 2008, menținând celelalte clauze contractuale.

Susținerile reclamantului, conform cărora actul este lovit de nulitate absolută, întrucât vânzătoarea SC W.L. SRL, la data întocmirii actului, nu era reprezentată de SC S.P. SRL, au fost găsite ca nefondate, prima instanță respingându-le, deoarece prin sentința nr. 54/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul 2952/111/2007, menținută de Curtea de Apel Oradea prin respingerea apelului declarat de M.V., s-a constatat nulitatea absolută a AGA SC W.L. SRL din data de 12 iunie 2007. În ceea ce privește susținerea reclamantului, conform căreia, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pachetul de acțiuni nu se afla în proprietatea SC R.D.

SA, pe considerentul că anterior, la data de 19 iunie 2007, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra acțiunilor de la aceeași vânzătoare, prima instanță a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât, ca efect al nulității transferului dreptului de proprietate, stabilit prin sentința nr. 72/COM/2008 a Tribunalului Bihor, acțiunile au reintrat în proprietatea vânzătorului. Față de criticile aduse de reclamant, prin precizarea de acțiune, prima instanță a reținut că acțiunile reprezintă titluri de valoare emise de societatea pe acțiuni, iar circulația acestora este dominată de principiul liberei circulații, însă potrivit statutului, societatea deținătoare SC R.D. SA este o societate pe acțiuni de tip închis care și-a stabilit modalitatea de transmitere a acțiunilor, și care constituie legea părților, în considerarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Fiind un contract comercial, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru valabilitatea lui, condiții prevăzute de art. 948 C. civ. referitor la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită. În conformitate cu art. 35 din Decretul nr. 31/1954, „Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoane juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși”. Sub acest aspect se reține că în conformitate cu art. 17 din Statutul SC R.D.

SA, nici unul dintre acționari nu va putea vinde sau transmite acțiunile sale decât coacționarilor sau, cu acordul acestora poate vinde și la terți, prioritate având ceilalți acționari ai firmei, iar în conformitate cu art. 22 din același Statut, AGA poate decide cu privire la cumpărarea și vânzarea acțiunilor. Având în vedere că la baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni lipsește consimțământul persoanei juridice, prin lipsa unei hotărâri AGA, în conformitate cu art. 22 din Statutul SC R.D. SA, raportat la art. 969 C. civ., prima instanță a apreciat cererea precizată ca fiind întemeiată și pe cale de consecință, în baza art. 948 C. civ., a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 29 februarie 2008 încheiat între SC W.L.

SRL în calitate de vânzător și pârâtul M.V. în calitate de cumpărător și a actului adițional cu dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008. Referitor la existența unei clauze ilicite, care a stat la baza încheierii actului de vânzare-cumpărare acțiuni, invocată de reclamant prin precizarea de acțiune, prima instanță a reținut că, prin cauza actului juridic se înțelege obiectivul urmărit de părți la încheierea acestuia, iar pentru condiția de valabilitate, cauza trebuie să fie licită și morală, în considerarea dispozițiilor art. 966 și respectiv art. 968 C. civ. În speță, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, pârâtul M.I. a urmărit majorarea contribuției sale la capitalul social la SC R.D.

SA și totodată ruperea echilibrului decizional, încălcând dispozițiile art. 17 și art. 22 din Statutul societății, fapt confirmat de lipsa aprobării AGA și a numeroaselor litigii invocate de părți, în încercarea de a rupe echilibrul decizional la societățile comerciale controlate, considerente în virtutea cărora s-a impus admiterea cererii precizate și sub incidența dispozițiilor art. 966 - 968 C. civ. Împotriva cestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul M.I., solicitând admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesual activă, iar, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.

În motivare, a arătat că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948 C. civ., deoarece a fost investită să verifice existența nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între M.I., în calitate de cumpărător și SC W.L. SRL în calitate de vânzător. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații M.V. și SC W.L.I. SRL au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică. Prin decizia nr. 54/C din 25 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității de reprezentant convențional al intimatei SC W.L.

SRL în privința domnilor avocați S.G. și M.F., a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant convențional al intimatei SC W.L. SRL, în privința domnului consilier P.C., a fost admis, ca fondat, apelul declarat de M.I. împotriva sentinței nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul M.V. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.V. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Excepția autorității de lucru judecat nu a putut fi reținută, având în vedere împrejurarea că, prin încheierea din 21 octombrie 2009, prima instanță s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentanți legali ai SC W.L.

SRL, or, în fața instanței de apel s-a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentanți convenționali ai acestei societăți și, mai mult, chiar în ipoteza în care instanța s-ar fi pronunțat deja asupra excepției lipsei calității de reprezentant convențional, nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat referitor la acest aspect, dat fiind că o asemenea excepție este una de fond, care vizează obiectul juridic dedus judecății, astfel cum rezultă din prevederile art. 1201 C. civ., neputând fi invocată cu privire la soluționarea unei alte excepții, ci instanța în fața căreia se invocă o excepție, trebuie să o examineze potrivit situației existente și care rezultă din actele dosarului la data soluționării acesteia.

În ceea ce privește excepțiile invocate reciproc de către reprezentanții SC W.L. SRL, privind lipsa calității de reprezentanți convenționali, instanța de apel s-a raportat, în soluționarea acestora, la momentul judecății apelului, astfel că, examinând împuternicirile avocațiale și delegațiile prezentate, instanța de apel a reținut că SC W.L. SRL, prin noul consiliu de administrație, a acordat împuternicire avocațială avocatului M.F. la data de 23 martie 2010 și avocatului S.G. la data de 26 martie 2010, iar la data respectivă era adoptată hotărârea AGA din data de 10 septembrie 2008, prin care s-a numit un nou consiliu de administrație format din 5 persoane și s-a revocat administratorul SC D.P.

SRL Această hotărâre a fost menționată în registrul comerțului, fiind suspendată doar la data de 6 mai 2010, prin ordonanța nr. 435/COM din 6 mai 2010 a Tribunalului Bihor. În schimb, în privința consilierului juridic P.C., instanța de apel a reținut că acesta a fost împuternicit prin delegația semnată la data de 18 mai 2010, de către B.S., reprezentant legal al administratorului SC D.P. SRL, or, la acea dată, chiar dacă era suspendată hotărârea AGA, de revocare a administratorului SC D.P.

SRL, mandatul acestuia expirase la data de 19 decembrie 2009. Față de aceste împrejurări, instanța de apel a reținut că, deși la momentul pronunțării deciziei, era suspendată hotărârea AGA de desemnare a noului consiliu de administrație, la momentul acordării împuternicirilor avocațiale, acesta își putea exercita mandatul, suspendarea survenind ulterior, la data de 6 mai 2010. În ce privește fondul cauzei s-au reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18 decembrie 2008, reclamanții M.V. și SC W.L. SRL au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat la data de 29 februarie 2008 între SC W.L. SRL, în calitate de vânzător și M.I., în calitate de cumpărător, având încheierea de dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008 dată de Biroul Notarului Public V.C.

și a actului adițional la contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din data de 2 aprilie 2008. În motivarea acțiunii, s-a invocat lipsa calității de reprezentant legal al societății vânzătoare SC W.L. SRL, a SC D.P. SRL, prin B.S., căci la data încheierii contractului, reprezentanții acestei societăți erau M.M., E.C. și SA, conform hotărârii AGA din data de 12 iulie 2007. S-a mai invocat, totodată, împrejurarea că data contractului nu ar corespunde realității, contractul fiind antedatat. Prin „notele de ședință” depuse la dosarul cauzei la filele 77 și urm., reclamantul M.V. a solicitat „anularea” contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, determinat de lipsa unei hotărâri AGA a SC R.D. SA, precum și de cauza falsă și ilicită Raportat la aceste precizări, prima instanță a dispus „anularea” contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, precum și a actului adițional la acesta.

Nu s-a reținut, însă, motivul de apel vizând pronunțarea instanței asupra altui lucru decât cel care s-a cerut, în condițiile în care instanța a analizat toate motivele de nulitate invocate de reclamanți, printre acestea numărându-se și lipsa consimțământului și cauza falsă și ilicită, care constituie motive de nulitate absolută a contractului, instanța de apel raportându-se nu numai la ceea ce a pronunțat expres prima instanță, ci și la motivele reținute în considerentele hotărârii și care sprijină soluția pronunțată în cauză. Instanța de apel a avut în vedere că, practic, prima instanță, a reținut sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, deși a făcut referire în dispozitiv la sancțiunea nulității relative, din moment ce a reținut ca întemeiat motivul de nulitate absolută al lipsei consimțământului și al cauzei ilicite.

Pe cale de consecință, a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, căci nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes în cauză. În ceea ce privește, însă, motivele de apel ca vizează fondul acțiunii, instanța de apel a reținut că acestea sunt întemeiate. Astfel, s-a reținut că este întemeiată susținerea că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 948 C. civ., sub aspectul lipsei consimțământului părții care se obligă. Prima instanță a apreciat că, față de lipsa unei hotărâri AGA a SC R.D. SA, prin care să se aprobe transferul acțiunilor, nu se poate reține consimțământul persoanei juridice la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Este greșită, însă, această susținere, având în vedere că SC R.D. SA nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, astfel că nu se poate pune problema existenței sau inexistenței consimțământului acesteia. Raportat la această împrejurare, se impunea ca prima instanță să examineze în mod distinct motivul de nulitate al contractului, dat de lipsa unei hotărâri AGA a SC R.D. SA, invocat prin notele de ședință de la filele 77 și urm. Mai mult, reclamantul nu a invocat deloc, ca motiv de nulitate a contractului, lipsa consimțământului acestei societăți la încheierea actului juridic. În ceea ce privește necesitatea obținerii în prealabil a unei hotărâri AGA a SC R.D. SA privind aprobarea transferului de acțiuni, instanța de apel a constatat că, potrivit statutului acestei societăți, respectiv potrivit art. 17 lit. a) din statut, cesiunea este liberă între acționari.

Nici unul dintre acționari nu va putea vinde sau transmite acțiunile sale decât coacționarilor sau cu acordul acestora poate vinde și la terți, prioritate având ceilalți acționari ai firmei. Este adevărat că, potrivit art. 22 din același statut, adunarea generală poate decide cu privire la cumpărarea și vânzarea unor acțiuni, însă din coroborarea acestei prevederi cu dispozițiile art. 17 anterior citate, instanța va reține că, față de prevederea expresă în sensul că cesiunea între acționari este liberă, art. 22 nu poate fi interpretat altfel decât în sensul că vizează vânzarea acțiunilor către persoane din afara societății. Prin urmare, în condițiile în care M.I., în calitatea sa de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare, avea la data respectivă calitatea de acționar în cadrul societății SC R.D.

SA, iar statutul acestei societăți nu impunea o hotărâre AGA ca și condiție prealabilă transferului acțiunilor între acționari, nu se poate reține nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru acest motiv. Mai mult, nulitatea este sancțiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic, condițiile de validitate impuse de lege. Or, Legea nr. 31/1990 nu impune adoptarea unei hotărâri AGA ca o condiție de valabilitate a transferului acțiunilor între acționari, ci din contră, în actul constitutiv al societății pe acțiuni trebuie menționată, potrivit art. 8 lit. f 2 ) din Legea nr. 31/1990, orice restricție cu privire la transferul de acțiuni. Din interpretarea per a contrario a acestei prevederi legale, rezultă că, în lipsa menționării unei asemenea restricții, transferul acțiunilor este liber.

În ceea ce privește cauza ilicită reținută de către prima instanță, instanța de apel a reținut că soluția este greșită și sub acest aspect. Astfel, este adevărat că valabilitatea unui contract este condiționată de existența unei cauze reale, licite și morale (art. 966 C. civ.). Totodată, potrivit art. 967 C. civ., convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă, iar cauza este prezumată până la proba contrarie. Prin această dispoziție se instituie două prezumții, respectiv prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei. Consecința este aceea că, cel care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei, trebuie să dovedească aceasta și, în consecință, să răstoarne prezumțiile.

În speță, este evident că, prin vânzarea unor acțiuni între acționari, se schimbă raportul de forțe în cadrul societății, însă o asemenea evoluție este firească în viața unei societăți comerciale, atâta vreme cât nu au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii. Totodată, este evident că, din perspectiva cumpărătorului, acesta a urmărit și creșterea posibilității sale de control asupra societății respective. Însă acest lucru nu contravine, de plano, dispozițiilor legale, bunelor moravuri ori ordinii publice. Nici existența mai multor litigii între principalii acționari ai societății - M.I. și M.V. - nu poate justifica existența unei cauze ilicite, căci aceasta trebuie dovedită în concret, cu referire la actul juridic dedus judecății, iar nu prin raportare la o situație conflictuală de ansamblu, care nu poate conduce, de plano, la conturarea ideii relei-credințe a cumpărătorului.

Mai mult decât atât, instanța de judecată nu poate specula cu privire la substratul luării unor hotărâri AGA contestate în instanță, respectiv nu poate reține că toate litigiile au fost determinate de încercarea unuia sau altuia dintre cei doi acționari de a „rupe echilibrul decizional”. Pe de altă parte, reclamantul și-a motivat acest motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare pe „prețul nesemnificativ” stabilit în contract, raportat la valoarea reală a acțiunilor, cât și pe modalitatea de plată a prețului, respectiv 36 luni. Din acest punct de vedere, se va reține că, potrivit art. 1303 C. civ., aplicabil și în materie comercială, prețul vânzării este real dacă este sincer și serios.

Prin preț serios se înțelege prețul care nu este derizoriu (infim), atât de disproporționat în raport cu valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț. Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsată la aprecierea instanței, însă reclamantul trebuie să aducă probe în sprijinul afirmației sale, în sensul neseriozității prețului. În speță, însă, reclamantul nu a adus nici o probă, ci s-a limitat la simpla afirmație cum că prețul ar fi „nesemnificativ”. Or, în lipsa unor elemente și dovezi concrete din care să rezulte existența unui preț derizoriu, nu se poate reține nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, dacă prețul este sincer și serios, contractul de vânzare-cumpărare trebuie apreciat ca fiind valabil, chiar dacă prețul ar fi mult inferior valorii reale a acțiunilor vândute, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub/peste valoarea lucrului, iar echivalența este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului, ci și la subiectivismul părților. De asemenea, nu poate fi apreciată ca justificând reținerea cauzei ilicite nici eșalonarea plății diferenței de preț pe o perioadă de 36 luni, căci în temeiul principiului libertății contractuale, părțile pot stipula în contractul pe care îl încheie orice clauze, atâta timp cât nu sunt încălcate prevederile legale. Nu prezintă relevanță nici faptul încheierii contractului la numai 20 zile după ce fusese anulat contractul de cesiune de acțiuni încheiat la data de 19 iunie 2007 între SC W.L.

SRL și M.V., în condiții identice cu cele din contractul ce face obiectul analizei în prezentul dosar. Din acest punct de vedere, instanța de apel a reținut că, prin sentința comercială nr. 72/COM din 8 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat la data de 19 iunie 2007, astfel că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 29 februarie 2008, pârâta SC W.L. SRL redevenise proprietară asupra pachetului de acțiuni înstrăinat către M.V. De altfel, prin decizia nr. 122 di8n 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinței nr. 72 din 8 februarie 2008 a Tribunalului Bihor, reținându-se că părțile din contractul încheiat la data de 19 iunie 2007 au convenit încetarea efectelor acestui contract, desființându-l prin acordul lor.

Instanța de apel, examinând și celelalte motive de nulitate invocate de reclamant prin cererea introductivă, cât și prin precizările scrise depuse pe parcursul soluționării cauzei, nu le-a găsit fondate. În ceea ce privește faptul că, la data încheierii contractului, SC W.L. SRL ar fi fost în mod nelegal reprezentată de SC D.P. SRL prin B.S., în locul administratorilor M.M., E.C.

și SA, care fuseseră numiți prin hotărârea AGA din data de 12 iunie 2007, instanța de apel a reținut că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni (29 februarie 2008) se pronunțase deja sentința comercială executorie nr. 54/COM/2008, rămasă definitivă prin respingerea apelului, prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din data de 12 iunie 2007, or, în temeiul principiului retroactivității efectelor nulității actului juridic, nulitatea produce efecte și pentru trecut - ex tunc - înlăturând efectele care s-au produs între momentul încheierii actului și acela al constatării nulității.

Nu se poate lua în considerare nici antedatarea contractului, căci acesta a primit dată certă din partea notarului public V.C., iar combaterea datei contractului în această situație, adică a constatării făcute în mod direct de către notarul public, se poate face doar prin înscrierea în fals, potrivit art. 1173 C. civ., or, pârâții nu s-au înscris în fals cu privire la acest înscris, potrivit procedurii prevăzute de art. 180 C. proc. civ. Reclamantul a mai invocat și nevalabilitatea contractului, dată de neînscrierea acestuia în registrul acționarilor, căci în opinia sa lipsa înscrierii echivalează cu nerealizarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor. Asupra acestui aspect, instanța de apel a constatat că art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, care constituie un efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, nu prezintă relevanță în speța de față modul în care se realizează transferul proprietății asupra acțiunilor, căci acest aspect nu are nici o legătură cu valabilitatea contractului, care se analizează raportat la prevederile legale în vigoare la data încheierii contractului. Așadar, declarația făcută în registrul acționarilor privind vânzarea acțiunilor nu constituie o condiție de validitate a contractului sau, altfel spus, validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 februarie 2008 nu este condiționată de înscrierea ulterioară a acestuia în registrul acționarilor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanții SC W.L. SRL și M.V. aducându-i următoarele critici.

I.1. Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii. Astfel, prima instanță nu a avut în vedere consimțământul SC R.D. SA, în sensul de manifestare de voință a acestei societății, realizată prin organele executive de conducere, ci inexistența consimțământului acestei societăți realizat prin organul său deliberativ, respectiv AGA, fiind cunoscut faptul că voința socială a unei societăți comerciale se formează în organul de deliberare - Adunarea Generală a Acționarilor. Lipsa aprobării AGA, atunci când este necesară, echivalează cu inexistența voinței sociale, respectiv inexistența consimțământului. Nu există contradicției între dispozițiile art. 17 din statutul SC R.D.

SA și dispozițiile art. 22 din același Statut, prima instanță fiind cea care a făcut o interpretare corectă a acestor dispoziții. 2. Este greșit raționamentul instanței de apel, prin care se refuză judecarea cererii în constatarea nulității unui act încheiat în contra unor reguli imperative prevăzute în statut, pe motiv că legea nu impune o condiției pe care statutul nu o cuprinde. Au fost ignorate de către instanța de apel apărările potrivit cărora prevederile speciale ale Legii nr. 31/1990 conferă actului constitutiv al societății forța juridică echivalentă cu cea a legii, iar încălcarea acestora este sancționată cu nulitatea. Reclamanții-recurenți invocă în acest sens dispozițiile art. 8 lit. f 2 ), art. 98 alin. (1) și art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, susținând că încălcarea prevederilor statutare este de natură să atragă sancțiunea nulității actului astfel încheiat.

3. În mod greșit susține instanța de apel că nu s-a făcut dovada cauzei ilicite. Astfel, nu s-a reținut faptul că în litigiul promovat de pârâtul M.I. în dosarul nr. 3380/111/2007, acesta a susținut că toate societățile au fost concepute pentru a fi conduse paritar de către cei doi frați, și că dobândirea de către V.M. a majorității acțiunilor în cadrul SC R.D. SA ar duce la ruperea echilibrului decizional. De asemenea, în cadrul acestei acțiuni M.I. a invocat, drept motiv de nulitate absolută, lipsa hotărârii AGA de aprobare a cesiuni de acțiuni, acest motiv de nulitate fiind găsit întemeiat de către instanță, care a dispus anularea contractului încheiat între V.M. și SC W.L. SRL, pentru nerespectarea prevederilor art. 17 și art. 22 din statutul SC R.D.

SA În măsura în care simpla dobândire a majorității acțiunilor de către V.M. în cadrul SC R.D. SA are o cauză ilicită, în mod similar și actul prin care M.I. a dobândit majoritatea acțiunilor este afectat de aceeași cauză ilicită. II. Hotărârea instanței de apel este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății. Astfel, potrivit art. 17 din statutul SC R.D. SA „niciunul dintre acționari nu va putea vinde acțiunile sale fără acordul celorlalți” iar conform art. 22 din același statut „Adunarea Generală a Acționarilor decide cu privire la vânzarea și cumpărarea acțiunilor”. Instanța de apel nu a interpretat în mod corect voința reală a asociaților, care a fost în sensul că orice cesiune a acțiunilor, între asociați sau către terți, să fie supusă aprobării Adunării Generale a Acționarilor.

Rațiunea pentru care s-a dorit a fi urmată această procedură, a fost aceea de a păstra echilibrul decizional în cadrul societății. Prin înlăturarea de către instanța de apel, a obligativității aprobării, prin hotărâre AGA, a înstrăinării acțiunilor, este de natură să nesocotească manifestarea specială și neechivocă de voință a părților semnatare a actului constitutiv care au înțeles să deroge de la principiul libertății de voință consacrate de Legea nr. 31/1990. În mod greșit s-a făcut de către instanța de apel, o referire la un așa zis drept de preemțiune sau de preferință al acționarilor, instituție juridică care este total diferită de cea care a fost instituită prin art. 22 din statutul SC R.D.

SA, prin această din urmă prevedere urmărindu-se să se apere interesul societar și nu interesul acționar. Recurenții reiterează faptul că tocmai nerespectarea acestei prevederi statutare l-a determinat pe pârâtul M.I. să formuleze acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 3380/83/2007. La dosarul cauzei, intimatul M.I. a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil sau ca nefondat, a recursului formulat de către SC W.L.I. SRL și, ca nefondat, a recursului declarat de către M.V. Intimatul a susținut că prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, a fost declarată nulă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC W.L.I. SRL ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant legal a numitei A.S.

Această încheiere a intrat în puterea lucrului judecat nefiind atacat cu apel de către niciuna dintre părți, intimatul apreciind că recursul SC W.L.I. SRL a fost exercitat omisso medio . Intimatul susține că deși reclamanții au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nu au indicat niciun text de lege care să fi fost aplicat greșit. Acesta susține că de fapt reclamanții sunt nemulțumiți de aprecierea instanței cu privire la aspectele de fond și nu cu privire la aplicarea greșită a legii. Se apreciază că instanța de apel a tras propriile concluzii cu privire la contractul de face obiectul litigiului, și a constatat că între condițiile de validitate nu se regăsește cea a consimțământului SC R.D.

SA, indiferent prin ce organ de conducere ar fi exprimat acest consimțământ. În acest sens, se apreciază că, în mod corect a reținut instanța de apel, faptul că nu este necesar consimțământul SC R.D. SA aceasta nefiind parte în contract. De asemenea, intimatul susține că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 17 și ale art. 22 din statul SC R.D. SA, iar critica reclamanților privind interpretarea acestor articole din statut nu vizează de fapt legalitatea hotărârii, ci modul de apreciere a probelor, respectiv a documentului intitulat statutul SC R.D. SA. Intimatul pârât mai susține că nici critica cu privire la cauza ilicită nu este susținută în mod real și că nu s-a făcut dovada încălcării legii cu privire la acest aspect, recurenții nefăcând dovada, în niciun fel, a existenței cauzei ilicite.

Se mai susține de către intimatul-pârât că în a doua parte a memoriului de recurs, reclamanții au catalogat interpretarea dispozițiilor statului SC R.D. SA ca o interpretare greșită a actului dedus judecății deși în prima parte a memoriului au catalogat acest aspect drept o aplicare greșită a legii, considerând că și această critică este nefondată. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile și la apărările formulate, Înalta Curte constată următoarele: Critica cu privire la inadmisibilitatea recursului reclamantei-recurente SC W.L.I. SRL nu poate fi reținută. Chiar dacă aceasta a avut inițial calitate de reclamantă, iar prin încheierea din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială de contencios administrativ, cererea de chemare în judecată formulată de aceasta a fost declarată nulă, aceasta nu înseamnă că respectiva societate nu are calitate procesuală.

Ea este, pe de o parte, una dintre părțile contractante în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 28 februarie 2008, iar pe de altă parte decizia instanței de apel a fost pronunțată și în contradictoriu cu aceasta, astfel încât SC W.L.I. SRL are calitatea de a formula calea de atac a recursului, intimata-pârâtă nesusținând faptul că recursul nu ar fi fost formulat de către reprezentantul legal al acestei societăți. Nu se pune problema faptului că recursul ar fi fost declarat omisso medio , având în vedere că în apel soluția a fost schimbată, societatea rămânând chemată în judecată în calitate de pârâtă, neatacând hotărârea primei instanțe doar pentru faptul că a fost mulțumită de soluție, exercitând calea de atac a recursului, nefiind mulțumită de soluția pronunțată de instanța de apel.

În ce privește fondul cauzei, recursul este fondat, având în vedere considerentele ce urmează. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii. Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum ea a fost precizată, îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 29 februarie 2008 încheiat între SC W.L.I. SRL, în calitate de vânzător și M.V., în calitate de cumpărător și a actului adițional cu dată certă nr. 756 din 29 februarie 2008, pe motiv de lipsă a consimțământului și de cauză ilicită. Problema esențială care se pune pentru dezlegarea pricinii de față este aceea a raportului dintre contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, și statutul SC R.D.

SA. Apărarea formulată de către intimatul pârât M.I., în sensul că între condițiile de validitate a respectivului contract de vânzare-cumpărare de acțiuni nu se regăsește și cea a consimțământului SC R.D. S.A, indiferent prin ce organ de conducere ar fi exprimat acest consimțământ, nu poate fi reținută. Astfel, actul constitutiv al unei societăți comerciale pe acțiuni, cum este și SC R.D. SA (care cuprinde contractul de societate și statutul societății) are o dublă natură, atât una instituțională cât și una contractuală. Toate cele trei părți implicate în cauza de față sunt asociați ai SC R.D. SA și sunt legate prin contractul de societate. Prin urmare, orice act de dispoziție încheiat în legătură cu acțiunile acestei societăți, trebuie să respecte atât dispozițiile legale în materie, adică cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, cât și dispozițiile din actul constitutiv.

Având în vedere că toate cele trei părți au consimțit în mod liber la încheierea actului constitutiv al SC R.D. S.A, dispozițiile din acest act constitutiv, în baza art. 969 C. civ., constituie legea părților în ce privește vânzarea-cumpărarea de acțiuni ale respectivei societăți. În acest sens, a interpreta corect clauzele cuprinse în actul constitutiv, înseamnă a interpreta corect legea aplicabilă părților. Ca atare, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 17 și art. 22 din statutul SC R.D. SA reprezintă cheia dezlegării și soluționării litigiului de față. În primul rând, trebuie remarcat faptul că niciuna dintre părți nu a ridicat problema vreunei neconcordanțe dintre dispozițiile statutului SC R.D.

SA și dispozițiile Legii nr. 31/1990. În cuprinsul art. 8 din Legea nr. 31/1990, se arată ce anume trebuie să cuprindă actul constitutiv al unei societăți pe acțiuni, la lit. f 2 ) arătându-se că acest statut trebuie să cuprindă orice restricție cu privire la transferul de acțiuni. În speța de față, instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 17 raportat la art. 22 din statut, deci a aplicat greșit legea, actul constitutiv, așa după cum s-a arătat mai sus, constituind, în cauza de față, legea părților. Astfel, din analiza conținutului art. 17 lit. a) rezultă că voința acționarilor SC R.D. SA a fost aceea ca cesiunea acțiunilor să fie liberă numai între acționari, iar cesiunea către terți să fie posibilă numai cu acordul celorlalți acționari, aceasta însemnând de fapt că este nevoie de acordul acționarilor constituiți în AGA și nu doar acordul acționarului care vinde.

Această dispoziție trebuie întregită cu dispozițiile art. 22 din statut, care arată care sunt atribuțiile AGA a SC R.D. SA, la pct. 2 al alin. (1) al acestui articol, arătându-se că pentru vânzarea-cumpărarea de acțiuni ale societăți este necesar acordul AGA al acestei societăți. Prin urmare, fiind vorba de vânzarea-cumpărarea de acțiuni aparținând SC R.D. SA, un astfel de contract de vânzare-cumpărare nu poate fi încheiat în mod absolut liber, ci cu respectarea dispozițiilor legii speciale și anume Legea nr. 31/1990, și respectiv a Actului constitutiv al acestei societăți, în măsura în care acest act cuprinde restricții cu privire la vânzarea-cumpărarea de acțiuni, restricții ce sunt permise de Legea nr. 31/1990, or, în speța de față, s-a făcut dovada faptului că vânzarea-cumpărarea de acțiuni ale SC R.D.

SA este condiționată de existența acordului AGA al acestei societăți. Ca atare, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 29 februarie 2008 între SC W.L.I. SRL, în calitate de vânzător și M.I. în calitate de cumpărător, precum și actul adițional cu dată certă, având nr. 756 din 29 februarie 2008, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, respectiv ale art. 22 din statutul SC R.D. SA, raportat la art. 8 lit. f 2 ) din Legea nr. 31/1990 și la art. 968 și art. 969 C. civ., este lovit de nulitate absolută. De asemenea, se poate reține și caracterul ilicit al cauzei, câtă vreme într-o cauză similară (respectiv în dosarul nr. 3380/111/2007), pârâtul intimat M.I.

a susținut, obținând și o hotărârea judecătorească în acest sens, că un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiat în condiții similare între cei doi reclamanți, este lovit de nulitate absolută, pe motiv de cauză ilicită, pentru că ar încălca principiul de conducere paritară de către cei doi frați a societății respective, nefiind just și nici echitabil ca ceea ce este ilicit pentru reclamantul persoană fizică să fie licit pentru pârât. Nu se poate reține susținerea că hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în cauză nefiind vorba de interpretarea greșită a unui act juridic, ci de interpretarea unor clauze din actul constitutiv, deci de interpretarea legii aplicabile părților.

În același timp, nu se poate reține nici susținerea pârâtului-intimat că recurenții ar fi criticat, de fapt, probele administrate în cauză, respectiv „documentul” intitulat statutul SC R.D. SA, acest așa zis document, interpretat ca un mijloc de probă de către pârât, fiind de fapt legea aplicabilă părților, în baza acordului de voință manifestat cu ocazia semnării actului constitutiv, interpretarea lui corectă conducând, așa cum s-a arătat mai sus, la soluționarea, justă și echitabilă a litigiului. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 22 din statutul SC R.D. SA, la art. 8 lit. f 2 ) din Legea nr. 31/1990 și la art. 948, art. 968 și art. 969 C. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții M.V.

și SC W.L.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 54/C din 25 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, va modifica, în parte, această decizie, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinței nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială de contencios administrativ. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții M.V. și SC W.L.I. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 54/C din 25 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinței nr. 860/COM din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială de contencios administrativ. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2011.