ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3881/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3881/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică din 29 noiembrie 2011
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Comercial Argeș, reclamanții G.M. și SC T.S.F.C. SRL Pitești au
chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Pitești, pentru a fi obligată la plata
sumei de 800.000 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat în
patrimoniul celor doi asociați, ca urmare a refuzului pârâtei de a înregistra
la timp contractul de cesiune de acțiuni din data de 21 aprilie 2009.
În motivarea acțiunii, reclamanții au
arătat că suma de 800.000 lei reprezintă contravaloarea celor două contracte de
cesiune de părți sociale, ce nu și-au putut produce efectele juridice datorită
acțiunii cu rea-credință a membrilor consiliului de administrație și a
dispozițiilor art. 11 din Actul Constitutiv.
În ședința din 31 mai 2010, se depune
cerere de chemare în judecată prin care G.C.L. pretinde aceleași drepturi ca și
reclamanta.
În baza dispozițiilor O.U.G. nr.
51/1998, pentru reclamanți s-a dispus reducerea taxelor de timbru datorate, la
un cuantum de 50%.
Analizând acțiunea, tribunalul a
reținut următoarea situație de fapt:
Prin hotărârea nr. 1 a SC T.S.F.C. SRL,
a fost aprobată propunerea de cumpărare a unui număr de 1.000 de acțiuni
deținute de G.M. la SC A. SA Pitești și cooptarea în societate a unui nou
asociat, respectiv SC G.R.X.U. SA. Data finalizării acestor operațiuni a fost
21 mai 2009, condiționat de înregistrarea în registrul acționarilor al SC A. SA
a noului acționar. De asemenea, prin hotărârea sus menționată s-a hotărât
retragerea din societate a celor doi asociați și cesiunea părților sociale
către noul asociat, cu mențiunea că hotărârea intră în vigoare la 21 mai 2009.
La aceeași dată, 2 februarie 2009, cei
doi asociați încheie cu SC G.R.X.U. SA, contracte de cesiune a părților sociale
deținute, valoarea unei părți sociale fiind de 40.000 lei, care urmează a fi
achitată până la data de 22 mai 2009, iar în caz contrar, cesionarul va plăti
penalități de 10% /zi de întârziere, iar cedentul pentru neînregistrarea
mențiunii, va plăti daune interese de 50.000 lei.
Începând cu data de 12 februarie 2009,
reclamanții au notificat pârâta SC A. SA, cu privire la intenția de a vinde
acțiunile deținute în conformitate cu art. 11 din Actul Constitutiv. Pârâta
înscrie în Registrul acționarilor contractul de cesiune la data de 16 iunie
2009.
Având în vedere această situație de
fapt, tribunalul a apreciat, în ceea ce privește acțiunea de față, că sunt incidente
dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., însă în cauza de față, reclamanții nu
au reușit să facă dovada existenței prejudiciului care are caracter cert,
născut și actual. Din acest punct de vedere, reclamanții au refuzat efectuarea
unei expertize contabile care să stabilească dacă la data de 21 mai 2009, data
dobândirii acțiunilor și până la data de 16 iunie 2009, acțiunile deținute de
reclamanți și de ceilalți acționari ai pârâtei, și-au micșorat sau mărit
valoarea, sau au fost tranzacționate pe piața de capital și în acest fel
reclamanții ar fi pierdut sume de bani ce li s-ar fi cuvenit.
Prin sentința nr. 1551/C din 17
noiembrie 2010, Tribunalul Comercial Argeș a respins pretențiile reclamanților
privind plata prejudiciului și a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanți cu privire la cheltuielile de judecată reținând culpa pârâtei în
declanșarea litigiului.
Împotriva acestei sentințe au declarat
recurs reclamanții și pârâta, căi de atac calificate ca apel de curtea de apel
astfel investită.
Prin criticile formulate, reclamanții
au susținut că este greșită susținerea instanței de fond, cu privire la
relevanța expertizei contabile, în condițiile în care prejudiciul este
determinat de netransmiterea părților sociale ale SC T.S.F.C. SRL. Criticile
pârâtei au vizat faptul că deși acțiunea a fost respinsă, au fost obligați la
plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel, a reanalizat situația
de fapt intervenită după comunicarea proiectului ce cesiune către Consiliul de
Administrație al SC A. SA, reținând că la data de 23 februarie 2009, s-a făcut
publică intenția de vânzare a pachetului de 1.000 de acțiuni, solicitând să se
manifeste dreptul de preemțiune. Manifestarea acestui drept, s-a concretizat la
30 martie 2009, iar la data de 21 aprilie 2009, reclamanta G.M. a încheiat
contractul de cesiune de acțiuni cu SC T.S.F.C. SRL.
Ulterior datei de 21 aprilie 2009,
reclamanții au făcut numeroase demersuri pentru ca pârâta să înscrie în
registrul acționarilor convenția prin care s-a transmis pachetul de acțiuni,
operațiune care s-a dispus la data de 16 iunie 2009.
Cu referire la temeiul pretențiilor,
Curtea a arătat că acesta este reprezentat de art. 998 C. civ., nefiind chemat
în judecată nici un prepus al pârâtei pentru a fi incidente dispozițiile art. 1000
alin. (3) C. civ.
În ceea ce privește condițiile
răspunderii civile delictuale, Curtea a constatat că fapta ilicită rezultă din
încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. (1) teza II din Legea nr. 31/1990, în
sensul că imposibilitatea valorificării dreptului de proprietate asupra
acțiunilor, datorită poziției lipsită de justificare a pârâtei, trebuie
sancționată prin acoperirea prejudiciului. În ceea ce privește existența certă
a prejudiciului, Curtea a arătat că aceasta rezultă din faptul operării
condiției rezolutorii a contractului de cesiune, reclamanții fiind lipsiți de
suma de 800.000 lei.
În consecință, prin decizia nr. 26/A-C
din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat sentința în sensul
că a admis acțiunea și a obligat pârâta și la suma de 800.000 lei, către
reclamanți; a fost menținută în rest sentința; apelul formulat de pârâta a fost
respins.
Împotriva acestei decizii, a formulat
recurs, în cadrul termenului legal, pârâta SC A. SA Pitești, în temeiul
motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În raport de motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de
apel a realizat o interpretare extinctivă a dispozițiilor art. 35 din Decretul
nr. 31/1954, în sensul că răspunderea persoanei juridice poate fi antrenată
numai dacă fapta ilicită a fost săvârșită de către organele sale cu prilejul
exercitării funcției lor. În concluzie, arată că fapta ilicită trebuie să se
afle într-o conexiune necesară cu funcția respectivă, chiar dacă au fost
depășite limitele legale ale funcției.
Ceea ce trebuie reținut, arată
recurenta este faptul că refuzul nejustificat al Consiliului de Administrație
de a înregistra în Registrul Acționarilor cesiunea de acțiuni solicitată de
reclamanți este un abuz de putere, ce nu poate fi imputat decât membrilor
acestui organ de conducere .
Susține că aspectul legat de
neînțelegerile dintre membrii consiliului de administrație și urmărirea de
către aceștia de interese personale, nu a fost analizat de către instanța de
apel.
Concluzionând, recurenta susține că fapta
ilicită a organelor de conducere, nu atrage automat răspunderea persoanei
juridice.
În raport de motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de
apel a omis să motiveze respingerea apelului promovat de pârâtă, în sensul
greșitei soluții cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată
pârâta, la fond.
Înalta Curte, constată că recursul
este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
În analiza motivului de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va examina chestiunea de drept
supusă judecății, și anume dacă fapta ilicită a organelor de conducere, atrage
automat răspunderea persoanei juridice, cu referire la interpretarea extinctivă
a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
În introducerea acestui raționament,
Înalta Curte arată că fapta ilicită (necontestată de altfel de pârâtă, inclusiv
prin susținerile orale efectuate cu prilejul acordării cuvântului asupra
fondului cauzei) constă în împrejurarea că, datorită poziției lipsită de
justificare Consiliului de Administrație al pârâtei, reclamanții nu și-au putut
valorifica drepturile conferite de contractele de cesiune încheiate cu SC T.S.F.C.
SRL. ceea ce a fost de natură să le producă un prejudiciu.
Răspunderea delictuala pentru fapta
proprie a persoanei juridice aduce in prim-plan organele persoanei juridice ca parți
intrinseci ale acesteia. Nu exista, așadar, două entități juridice de sine stătătoare
– persoana juridica si organele acesteia, ci o singura entitate - persoana
juridica - ce se exprima prin organele sale.
Articolul 35 din Decretul nr. 31/1954 reprezintă
fundamentul acestei concluzii pentru ca ,,actele juridice făcute de organele
persoanei juridice, in limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt
actele persoanei juridice însăși” [alin. (2)], iar ,,faptele ilicite sau licite
săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite
cu prilejul exercitării funcției lor” [alin. (3)].
În sprijinul acestui raționament sunt
și dispozițiile cuprinse în art. 72 din LSC potrivit cărora raportul dintre
societate și administrator sau consiliu de administrație este întemeiat pe
mandatul acordat acestuia, de gestionare a patrimoniului și reprezentare a societății
în raporturile comerciale și prin urmare, actele îndeplinite de mandatari sunt
pe seama și în contul mandantului.
Totodată, Legea nr. 31/1990 stabilește
în art. 98 alin. (1) teza a II-a modalitatea prin care se transmite dreptul de
proprietate asupra acțiunilor nominative iar împiedicarea exercitării acestui
drept, în condițiile respectării întocmai a dispozițiilor legale și statutare de
deținătorii de acțiuni, atrage răspunderea civilă delictuală a societății
pentru repararea prejudiciului produs (art. 998 C. civ.).
Administratorii societății care și-au
încălcat îndatoririle pe care legea și actul constitutiv le impun, răspund față
de societate pentru daunele astfel cauzate, acțiunea în răspundere aparținând
în această ipoteză adunării generale (art. 115 LSC).
Așa fiind, critica recurentei potrivit
căreia în cauză nu este antrenată răspunderea societății deoarece fapta ilicită
cauzatoare de prejudiciu a fost săvârșită de administratori, în considerarea unor
interese proprii , se vădește nefondată, în circumstanțele de fapt și de drept
ale cauzei.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
Prin intermediul acestui motiv de
recurs, recurenta susține că instanța de apel nu a motivat critica prin care a
susținut că nu putea fi obligată la lata cheltuielilor de judecată, dacă
acțiunea în fond a fost respinsă.
Înalta Curte constată că nu a fost
nesocotită obligația legală a judecătorului, de a proceda la motivarea
hotărârii judecătorești, chiar și în situația în care în motivarea respingerii
apelului, instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
care consacră principiul culpei procesuale în ceea ce privește admiterea
cererii privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Altfel spus, în condițiile în care instanța
de apel admițând apelul reclamantei a schimbat sentința fondului în sensul
admiterii acțiunii, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la
fond era pe deplin justificată în raport de art. 274 C. proc. civ.
Menținerea obligării la plata
cheltuielilor de judecată acordate de instanța fondului a fost dispusă numai
urmare admiterii apelului reclamanților, și chiar dacă, din punct de vedere al
tehnicii de redactare a dispozitivului varianta pentru care a optat instanța de
apel, de schimbare numai în parte a sentinței, nu este cea mai adecvată, acest
aspect nu afectează valabilitatea și legalitatea soluției pe fondul său și nu
se poate converti într-un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304.
În raport de aceste considerente, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge
recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ.,
Curtea va obliga recurenta, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de
intimați reprezentând plata onorariului de avocat, pentru această fază
procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de pârâta SC A. SA PITEȘTI împotriva deciziei nr. 26/A-C din 27 aprilie 2011
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ
și fiscal.
Obligă recurenta SC A. SA PITEȘTI să
plătească intimaților G.C.L., G.M. și SC T.S.F.C. SRL PITEȘTI suma de 40.000
lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.