ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3881/2011

Ședința publică din 29 noiembrie 2011 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanții G.M. și SC T.S.F.C. SRL Pitești au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Pitești, pentru a fi obligată la plata sumei de 800.000 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat în patrimoniul celor doi asociați, ca urmare a refuzului pârâtei de a înregistra la timp contractul de cesiune de acțiuni din data de 21 aprilie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că suma de 800.000 lei reprezintă contravaloarea celor două contracte de cesiune de părți sociale, ce nu și-au putut produce efectele juridice datorită acțiunii cu rea-credință a membrilor consiliului de administrație și a dispozițiilor art. 11 din Actul Constitutiv.

În ședința din 31 mai 2010, se depune cerere de chemare în judecată prin care G.C.L. pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta. În baza dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, pentru reclamanți s-a dispus reducerea taxelor de timbru datorate, la un cuantum de 50%. Analizând acțiunea, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: Prin hotărârea nr. 1 a SC T.S.F.C. SRL, a fost aprobată propunerea de cumpărare a unui număr de 1.000 de acțiuni deținute de G.M. la SC A. SA Pitești și cooptarea în societate a unui nou asociat, respectiv SC G.R.X.U. SA. Data finalizării acestor operațiuni a fost 21 mai 2009, condiționat de înregistrarea în registrul acționarilor al SC A. SA a noului acționar. De asemenea, prin hotărârea sus menționată s-a hotărât retragerea din societate a celor doi asociați și cesiunea părților sociale către noul asociat, cu mențiunea că hotărârea intră în vigoare la 21 mai 2009. La aceeași dată, 2 februarie 2009, cei doi asociați încheie cu SC G.R.X.U.

SA, contracte de cesiune a părților sociale deținute, valoarea unei părți sociale fiind de 40.000 lei, care urmează a fi achitată până la data de 22 mai 2009, iar în caz contrar, cesionarul va plăti penalități de 10% /zi de întârziere, iar cedentul pentru neînregistrarea mențiunii, va plăti daune interese de 50.000 lei. Începând cu data de 12 februarie 2009, reclamanții au notificat pârâta SC A. SA, cu privire la intenția de a vinde acțiunile deținute în conformitate cu art. 11 din Actul Constitutiv. Pârâta înscrie în Registrul acționarilor contractul de cesiune la data de 16 iunie 2009. Având în vedere această situație de fapt, tribunalul a apreciat, în ceea ce privește acțiunea de față, că sunt incidente dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., însă în cauza de față, reclamanții nu au reușit să facă dovada existenței prejudiciului care are caracter cert, născut și actual.

Din acest punct de vedere, reclamanții au refuzat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă la data de 21 mai 2009, data dobândirii acțiunilor și până la data de 16 iunie 2009, acțiunile deținute de reclamanți și de ceilalți acționari ai pârâtei, și-au micșorat sau mărit valoarea, sau au fost tranzacționate pe piața de capital și în acest fel reclamanții ar fi pierdut sume de bani ce li s-ar fi cuvenit. Prin sentința nr. 1551/C din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Comercial Argeș a respins pretențiile reclamanților privind plata prejudiciului și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți cu privire la cheltuielile de judecată reținând culpa pârâtei în declanșarea litigiului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâta, căi de atac calificate ca apel de curtea de apel astfel investită. Prin criticile formulate, reclamanții au susținut că este greșită susținerea instanței de fond, cu privire la relevanța expertizei contabile, în condițiile în care prejudiciul este determinat de netransmiterea părților sociale ale SC T.S.F.C. SRL. Criticile pârâtei au vizat faptul că deși acțiunea a fost respinsă, au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel, a reanalizat situația de fapt intervenită după comunicarea proiectului ce cesiune către Consiliul de Administrație al SC A. SA, reținând că la data de 23 februarie 2009, s-a făcut publică intenția de vânzare a pachetului de 1.000 de acțiuni, solicitând să se manifeste dreptul de preemțiune.

Manifestarea acestui drept, s-a concretizat la 30 martie 2009, iar la data de 21 aprilie 2009, reclamanta G.M. a încheiat contractul de cesiune de acțiuni cu SC T.S.F.C. SRL. Ulterior datei de 21 aprilie 2009, reclamanții au făcut numeroase demersuri pentru ca pârâta să înscrie în registrul acționarilor convenția prin care s-a transmis pachetul de acțiuni, operațiune care s-a dispus la data de 16 iunie 2009. Cu referire la temeiul pretențiilor, Curtea a arătat că acesta este reprezentat de art. 998 C. civ., nefiind chemat în judecată nici un prepus al pârâtei pentru a fi incidente dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale, Curtea a constatat că fapta ilicită rezultă din încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. (1) teza II din Legea nr. 31/1990, în sensul că imposibilitatea valorificării dreptului de proprietate asupra acțiunilor, datorită poziției lipsită de justificare a pârâtei, trebuie sancționată prin acoperirea prejudiciului. În ceea ce privește existența certă a prejudiciului, Curtea a arătat că aceasta rezultă din faptul operării condiției rezolutorii a contractului de cesiune, reclamanții fiind lipsiți de suma de 800.000 lei. În consecință, prin decizia nr. 26/A-C din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta și la suma de 800.000 lei, către reclamanți; a fost menținută în rest sentința; apelul formulat de pârâta a fost respins.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs, în cadrul termenului legal, pârâta SC A. SA Pitești, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a realizat o interpretare extinctivă a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în sensul că răspunderea persoanei juridice poate fi antrenată numai dacă fapta ilicită a fost săvârșită de către organele sale cu prilejul exercitării funcției lor. În concluzie, arată că fapta ilicită trebuie să se afle într-o conexiune necesară cu funcția respectivă, chiar dacă au fost depășite limitele legale ale funcției.

Ceea ce trebuie reținut, arată recurenta este faptul că refuzul nejustificat al Consiliului de Administrație de a înregistra în Registrul Acționarilor cesiunea de acțiuni solicitată de reclamanți este un abuz de putere, ce nu poate fi imputat decât membrilor acestui organ de conducere . Susține că aspectul legat de neînțelegerile dintre membrii consiliului de administrație și urmărirea de către aceștia de interese personale, nu a fost analizat de către instanța de apel. Concluzionând, recurenta susține că fapta ilicită a organelor de conducere, nu atrage automat răspunderea persoanei juridice. În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a omis să motiveze respingerea apelului promovat de pârâtă, în sensul greșitei soluții cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta, la fond.

Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente : În analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va examina chestiunea de drept supusă judecății, și anume dacă fapta ilicită a organelor de conducere, atrage automat răspunderea persoanei juridice, cu referire la interpretarea extinctivă a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954. În introducerea acestui raționament, Înalta Curte arată că fapta ilicită (necontestată de altfel de pârâtă, inclusiv prin susținerile orale efectuate cu prilejul acordării cuvântului asupra fondului cauzei) constă în împrejurarea că, datorită poziției lipsită de justificare Consiliului de Administrație al pârâtei, reclamanții nu și-au putut valorifica drepturile conferite de contractele de cesiune încheiate cu SC T.S.F.C.

SRL. ceea ce a fost de natură să le producă un prejudiciu. Răspunderea delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice aduce in prim-plan organele persoanei juridice ca parți intrinseci ale acesteia. Nu exista, așadar, două entități juridice de sine stătătoare – persoana juridica si organele acesteia, ci o singura entitate - persoana juridica - ce se exprima prin organele sale.

Articolul 35 din Decretul nr. 31/1954 reprezintă fundamentul acestei concluzii pentru ca ,,actele juridice făcute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși” [alin. (2)], iar ,,faptele ilicite sau licite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor” [alin. (3)]. În sprijinul acestui raționament sunt și dispozițiile cuprinse în art. 72 din LSC potrivit cărora raportul dintre societate și administrator sau consiliu de administrație este întemeiat pe mandatul acordat acestuia, de gestionare a patrimoniului și reprezentare a societății în raporturile comerciale și prin urmare, actele îndeplinite de mandatari sunt pe seama și în contul mandantului.

Totodată, Legea nr. 31/1990 stabilește în art. 98 alin. (1) teza a II-a modalitatea prin care se transmite dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative iar împiedicarea exercitării acestui drept, în condițiile respectării întocmai a dispozițiilor legale și statutare de deținătorii de acțiuni, atrage răspunderea civilă delictuală a societății pentru repararea prejudiciului produs (art. 998 C. civ.). Administratorii societății care și-au încălcat îndatoririle pe care legea și actul constitutiv le impun, răspund față de societate pentru daunele astfel cauzate, acțiunea în răspundere aparținând în această ipoteză adunării generale (art. 115 LSC). Așa fiind, critica recurentei potrivit căreia în cauză nu este antrenată răspunderea societății deoarece fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a fost săvârșită de administratori, în considerarea unor interese proprii , se vădește nefondată, în circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat. Prin intermediul acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel nu a motivat critica prin care a susținut că nu putea fi obligată la lata cheltuielilor de judecată, dacă acțiunea în fond a fost respinsă. Înalta Curte constată că nu a fost nesocotită obligația legală a judecătorului, de a proceda la motivarea hotărârii judecătorești, chiar și în situația în care în motivarea respingerii apelului, instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care consacră principiul culpei procesuale în ceea ce privește admiterea cererii privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Altfel spus, în condițiile în care instanța de apel admițând apelul reclamantei a schimbat sentința fondului în sensul admiterii acțiunii, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond era pe deplin justificată în raport de art. 274 C. proc. civ. Menținerea obligării la plata cheltuielilor de judecată acordate de instanța fondului a fost dispusă numai urmare admiterii apelului reclamanților, și chiar dacă, din punct de vedere al tehnicii de redactare a dispozitivului varianta pentru care a optat instanța de apel, de schimbare numai în parte a sentinței, nu este cea mai adecvată, acest aspect nu afectează valabilitatea și legalitatea soluției pe fondul său și nu se poate converti într-un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea va obliga recurenta, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimați reprezentând plata onorariului de avocat, pentru această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA PITEȘTI împotriva deciziei nr. 26/A-C din 27 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta SC A. SA PITEȘTI să plătească intimaților G.C.L., G.M. și SC T.S.F.C. SRL PITEȘTI suma de 40.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.