ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1810/2011

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 178 din Legea nr. 31/1990, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă. Obligația de a pune la dispoziția acționarilor, la cererea acestora, informații privind structura actionariatului, în conformitate cu dispozițiile art. 177 și ale art. 178 din Legea nr. 31/1990, aparține administratorilor societății, și nu societății, astfel că acest capăt de cerere nu putea fi admis împotriva SC M.C.F. SA, persoană juridică distinctă de administratorii acesteia, care nu are calitate procesuală pasivă în legătură cu cele dispuse de instanța de apel.

Instanța de apel, și nici instanța de fond, nu au ținut cont de faptul că reclamantul a indicat greșit textul legal referitor la capătul 2 de cerere, motiv pentru care acest capăt de cerere trebuia respins ca nemotivat, întrucât „art. 178 alin. (1) 1 din Legea nr. 31/1990” nu există-art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, considerând că înscrisurile comunicate intimatului de către SC M.C.F. SA nu răspund cerințelor acestuia- art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosar, administratorii societății au pus la dispoziția reclamantului actele solicitate de acesta prin cererile adresate în limitele legale și conform drepturilor acestuia, astfel că instanța urmează să respingă acest capăt de cerere, întrucât reclamantul a primit înscrisurile solicitate.

Prin obligarea SC M.C.F. SA de a elibera certificat privind structura acționariatului societății din care să rezulte persoanele și numărul de acțiuni deținute, instanța de fond, cât și cea de apel, au acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamantul inițial nu a solicitat acest lucru înainte de introducerea cererii de chemare în judecată- art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, motivarea instanței de apel conform căreia, prin răspunsul transmis, SC M.C.F. SA nu respectă dreptul la informare al acționarului, este una nelegală, întrucât nu există un text legal care să impună societății comerciale divulgarea anumitor informații despre acționarii săi. Modul de interpretare a art. 177 și a art. 178 din Legea nr. 31/1990 de către instanța de apel este una de natură să aducă atingere însuși caracterului unei societăți comerciale pe acțiuni, care este o societate de capital, și nu una de persoane (ca în cazul unui S.R.L.), astfel că obligarea S.C. Metabet CF SA de a elibera un înscris din care să rezulte datele de identificare ale fiecărui acționar nu are suport legal, mai ales că intimatul-reclamant nu a solicitat acest lucru. Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Referitor la recursul formulat de recurentul- reclamant E.C., Înalta Curte reține următoarele: Prin recursul formulat, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant E.C. critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv, a art. 178 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, susținând, în esență, că instanța de apel nu putea limita, în timp, dreptul de exercitare a dreptului la informare numai cu data de 29 iunie 2007, data la care a dobândit calitatea de acționar. Critica nu este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, „administratorii, respectiv, membrii directoratului sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului conform prevederilor legale au obligația să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți informații privind structura acționariatului respectivei societății și să le elibereze la cerere, pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date”. Dispozițiile acestui articol consacră, așadar, dreptul la informare al acționarilor. Dreptul la informare este un drept personal, nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor al fiecărui acționar al unei societăți comerciale, ce rezidă din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra gestiunii societății și a tuturor actelor juridice încheiate de societate. Acest drept, însă, așa cum este reglementat în lumina acestor dispoziții legale și cum, de altfel, în mod corect a reținut și instanța de apel, este condiționat de însăși calitatea de „acționar”, însuși textul legal stipulând că „.. au obligația să pună la dispoziția acționarilor (...)”, și, ca atare, acest drept nu poate fi exercitat în afară de a deține calitatea de acționar, și, deci, decât de la data dobândirii acestei calități, în speță, 29 iunie 2007, iar nu data promovării cererii din dosarul de fond, cum în mod eronat susține recurentul, întrucât, la această dată, nu avea calitatea de acționar. Aceasta, cu atât mai mult cu cât dreptul la informare joacă un rol deosebit de important în conturarea peisajului juridic al îndeplinirii obiectului de activitate al societății comerciale, rolul său fiind acela de a garanta respectarea principiului transparenței și de a proteja și a sprijini acționarii în evaluarea administrării societății. Așa fiind, condiția de a avea calitatea de acționar pentru exercitarea dreptului la informare, pe de o parte, apare ca fiind expres prevăzută in terminis în textul art. 178 alin. (1) din Legea societăților comerciale, ca și o condiție sine qua non, iar, pe de altă parte, în lipsa acesteia, nici nu s-ar justifica un interes pentru informarea asupra activității unei societăți comerciale, astfel încât hotărârea instanței de apel este legală, fiind dată cu respectarea prevederilor textului legal sus-menționat, iar recursul formulat de reclamantul E.C. fiind nefondat. În ce privește recursul formulat de către recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA Pitești, Înalta Curte reține că și acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC M.C.F. SA Pitești critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 178 din Legea nr. 31/1990, susținând, în esență, că obligația de a pune la dispoziția acționarilor informații privind structura acționariatului aparține administratorilor, iar nu societății înseși, astfel încât SC M.C.F. SA Pitești nu are calitate procesuală pasivă în legătură cu cele dispuse de instanța de apel. Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat. Într-adevăr, prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stabilesc că „administratorii, respectiv, membrii directoratului sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului, conform prevederilor legale, au obligația să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți informații privind structura acționariatului respectivei societăți și să le elibereze, la cerere, pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date”. Articolul 178 alin. (1) din L.S.C. impune, așadar, obligația punerii la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți a informațiilor privind structura acționariatului. In acest sens, într-o interpretare in terminis a textului, administratorii și directorii, în calitatea lor de organe executive ale societății comerciale, au obligația de a pune la dispoziția acționarilor sau persoanelor terțe interesate de activitatea societății registrul acționarilor sau al ședințelor adunării generale. Însă, în cazul în care aceștia refuză să pună la dispoziția acționarilor sau persoanelor interesate a acestor registre, acționarii sau terțele persoane vor putea acționa în instanță societatea comercială în cauză, pentru ca, pe această cale, să obțină o hotărâre prin care organul executiv al acesteia să fie obligat să își respecte obligația prevăzută de lege. Și aceasta întrucât, ca un efect al personalității sale juridice, numai societatea are dreptul de a sta în justiție, în calitate de pârâtă -cum este cazul în speță-, iar nu administratorii societății, care au numai calitatea de organe executive de administrare a acesteia, neavând, astfel, capacitatea cerută de Legea nr. 31/1990; personalitatea juridică îi conferă societății comerciale calitatea de a fi titulară de drepturi și obligații, de a fi un subiect de drept, iar obligațiile sociale sunt obligațiile societății și răspunderea pentru nerespectarea lor trebuie să incumbe societății, în calitatea sa de persoană juridică. Așa fiind, calitate procesuală pasivă, în speță, revine societății comerciale înseși, recurentei-pârâte SC M.C.F. SA Pitești, astfel încât decizia pronunțată de instanța de apel în legătură cu obligarea societății de a elibera acționarului-recurentul-reclamant E.C., copie de pe Registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 178 alin. (1) din L.S.C Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA Pitești critică decizia instanței de apel pentru nelegalitate, susținând că reclamantul a indicat greșit textul legal referitor la capătul doi de cerere, motiv pentru care trebuia respins, ca nemotivat, întrucât art. 178 alin. (1) 1 din Legea nr. 31/1990 nu există. Acest motiv de recurs este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. „Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”. Așadar, în virtutea rolului său activ, consacrat de textul legal arătat, instanța este ținută să lămurească, raportat la motivele de fapt care stau la baza cererii de chemare în judecată, adevăratul ei temei de drept. Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, și nici depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ prevăzut la art. 129 alin. (4) C. proc. civ., și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată. Așa fiind, în lumina prevederilor arătate, hotărârea instanței de a da calificarea juridică corectă temeiului de drept invocat în susținerea capătului 2 de cerere din acțiunea reclamantului, este una legală, dată în îndeplinirea cerințelor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Nefondat este și cel de-al treilea motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Deși recurenta-pârâtă SC M.C.F. SA Pitești invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății - în sens de negotium juris - ci la greșita interpretare a probelor „înscrisurile comunicate intimatului de către SC M.C.F. SA Pitești”, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv, a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În fine, este nefondat și motivul de recurs întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., întrucât cazul de casare prevăzut la acest text nu putea fi invocat, din punct de vedere formal, procedural, deoarece, fiind admis apelul pârâtei, sentința instanței de fond a fost schimbată numai în parte, respectiv, cu privire la data de la care aceasta a fost obligată să elibereze reclamantului copii de pe Registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale, și nicidecum în ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a elibera un certificat privind structura acționariatului societății. Motivul de casare menționat ar fî putut deveni funcțional numai în situația în care instanța de apel ar fî schimbat soluția primei instanțe și s-ar fi pronunțat ea însăși, inclusiv asupra acestui capăt de cerere, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut; însă, sentința a fost menținută „în rest”, cu privire la obligarea pârâtei de a elibera „certificat privind structura acționariatului societății din care să rezulte persoanele și numărul de acțiuni deținute, a procentului de capital deținut”, astfel încât art. 304 pct. 6 nu este aplicabil. Deopotrivă, din prevederile art. 130 alin. (1) ultim C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, rezultă că instanța nu poate depăși limitele învestirii sale, dar, totodată, instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost învestită și ea nu poate să lase nesoluționate capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată. O atare omisiune ar constitui o încălcare esențială a legii, ce ar duce la casarea hotărârii. Analizând conținutul cererii introductive de instanță de față, se observă că, prin cel de-al doilea capăt al acțiunii, reclamantul a solicitat „obligarea pârâtei să-i elibereze certificat privind structura acționariatului societății, din care să rezulte identificarea fiecărui acționar (...)”, astfel încât soluția dată de către instanță asupra acestui capăt de cerere este în limita căruia a fost legal învestită prin acțiune, acordând exact „ceea ce s-a cerut”. Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, și ultimul motiv de recurs formulat de recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA Pitești, dispoziția instanței de obligare a acesteia la comunicarea către recurentul- reclamant E.C. a anumitor informații despre acționarii săi fiind una legală. Astfel, în art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ultima teză se impune obligația pentru administratorii societății (sau pentru societățile de registru sau depozitarul central) să elibereze, la cerere, acționarilor, pe cheltuiala acestora, certificate ce atestă informațiile privind structura acționariatului respective a societății. Însă, în practică, nu se comunică datele acționarilor extrase de pe registrul acționarilor, întrucât Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date interzice transmiterea codului numeric personal și a celorlalte date prevăzute în cadrul art. 177 lit. a) din Legea nr. 31/1990, fără consimțământul persoanei în cauză. Această susținere este nelegală, întrucât se bazează pe o interpretare eronată a Legii nr. 677/2001 și încalcă, în mod vădit și cu bună știință, prevederile art. 178 alin. (1) din L.S.C. Este adevărat că art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 arată că prelucrarea datelor de identificare a persoanei nu poate fi realizată decât cu consimțământul persoanei în cauză, însă prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) indică fără echivoc faptul că aceste date pot fi prelucrate și în temeiul unei dispoziții legale, în care posibilitatea de prelucrare este expres prevăzută. Acest act normativ stă, de altfel, la baza prelucrării datelor de identificare a acționarilor de către depozitarul central. Mai mult, blocarea exercitării dreptului la informare a acționarilor unei societăți pe acțiuni, îndeosebi în cazul societăților listate, ar constitui un atentat serios la transparența și siguranța pieței de capital din România. Este unul dintre exemplele cele mai elocvente în care, deși există norma juridică adoptată potrivit reglementărilor europene și principiilor O.E.C.D. ale guvernării corporative, aplicarea ei este blocată de factorii care au datoria legală de punere în practică. Așa fiind, diseminarea către public a datelor referitoare la orice fel de acționari ai societății comerciale, cu atât mai mult către acționarii obișnuiți, este statuată în conformitate cu prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și nu constituie o încălcare a normelor juridice înscrise în Legea nr. 677/2001. Nefiind vorba, așadar, de vreo interpretare greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de apel, de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii, reținând, totodată, că nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, înalta Curte constată că recursurile formulate de recurentul-reclamant E.C. și de recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA Pitești sunt nefondate. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, ca nefondate.