ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1810/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1810/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Comercial Argeș, la data de 16 februarie 2010, sub nr. 249/1259/2010,

reclamantul E.C. a chemat în judecată pârâta SC M.C.F. SA Pitești, solicitând

instanței ca, prin hotărâre judecătorească, să dispună obligarea pârâtei să-i

elibereze copii certificate de pe registrul ședințelor și deliberărilor

adunării generale începând cu ședințele din ianuarie 2005 și până în prezent,

conform art. 178 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, și obligarea pârâtei să-i

elibereze certificat privind structura acționariatului societății din care să

rezulte identitatea fiecărui acționar, persoană fizică sau/și juridică, cu

precizarea numărului de acțiuni deținute, a procentului de capital deținut

potrivit acestora și a tipului de aport adus pentru acțiunile respective,

conform prevederilor art. 178 alin. (1)

1

din Legea nr. 31/1990; cu

obligarea pârâtei SC M.C.F. SA la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul

litigiu.

Prin sentința comercială nr. 1002,

pronunțată la data de 07 iulie 2010, Tribunalului Comercial Argeș a admis în

parte cererea formulată de reclamantul R.C. împotriva pârâtei SC M.C.F. SA

Pitești și a obligat pârâta să elibereze pe cheltuiala reclamantului copii

certificate de pe registrul ședințelor și deliberărilor adunării generale, începând

cu 16 februarie 2007 și până în prezent, și certificat privind structura

acționariatului societății, din care să rezulte persoanele și numărul de

acțiuni deținute, a procentului de capital deținut.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit înscrisurilor aflate la

filele 3-11 din dosar, reclamantul a purtat corespondență cu SC M.C.F. SA, prin

consiliul de administrație, prin care a solicitat eliberarea unui certificat

din care să rezulte structura acționariatului și copiile după registrele

prevăzute la art. 177 alin. (1) lit. b) și f).

Pârâta nu a făcut dovada că aceste

solicitări au fost îndeplinite, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 178

din Legea nr. 31/1990, R, și art. 177 alin. (1) lit. b) și f). din aceeași

lege, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, și, fiind o obligație

de a face, ea este prescriptibilă în termen de 3 ani, motiv pentru care se vor

elibera copii de pe registre începând cu 16 februarie 2007.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel, în termen, reclamantul E.C., la data de 7 septembrie 2010, cât și pârâta SC

M.C.F. SA Pitești, la data de 12 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de

asemenea, în termen, la data de 4 august 2010.

Prin decizia nr. 82/A-C, pronunțată la

20 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal a respins apelul formulat de reclamantul E.C. împotriva sentinței

comerciale nr. 1002 din 7 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș,

în Dosarul nr. 249/1259/2010; a admis apelul pârâtei SC M.C.F. SA Pitești

împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința, în sensul că a

obligat pe pârâtă să elibereze reclamantului, pe cheltuiala lui, copii de pe

Registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale începând cu data de

29 iunie 2007, și a menținut în rest sentința.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Dreptul la informare este parte

esențială a dreptului de control al acționarului asupra societății și, ca și

dreptul de a participa la adunările generale și dreptul de vot, este un drept

nepatrimonial. Prin urmare, exercitarea lui nu este condiționată de termenul de

prescripție impus de Decretul nr. 167/1958. Ca atare, nu se poate considera

nici că obligația corelativă dreptului respectiv este una patrimonială și

prescriptibilă în termenul general de prescripție extinctivă.

S-a apreciat că apelul reclamantului

nu este fondat, întrucât, chiar dacă dreptul lui, prevăzut de art. 178 alin. (1),

raportat la art. 177 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990/R, de a cunoaște

registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale- este unul

nepatrimonial, exercitarea acestuia este limitată de limitele înseși ale calității

de acționar.

Astfel, cum reclamantul a dobândit

calitatea de acționar la SC M.C.F. SA la data de 29 iunie 2007, potrivit

datelor din Registrul acționarilor, comunicate de către intimata-pârâtă, deși

prima instanță i-a recunoscut acest drept din data de 16 februarie 2007, a

reținut instanța de apel că el poate fi exercitat doar din data de 29 iunie 2007,

data de la care intimata-pârâtă este obligată să îi elibereze copii certificate

de pe registrul respectiv.

În ce privește apelul pârâtei,

instanța a apreciat că este întemeiat, pentru considerentele reținute anterior,

în sensul că pârâta are obligația de a elibera copii certificate de pe

registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale, pe cheltuiala

reclamantului, începând cu mențiunile din data de 29 iunie 2007.

A considerat instanța de apel că,

într-un litigiu, ca cel de față, calitatea procesuală pasivă revine

administratorilor, iar nu societății comerciale care i-a mandatat să

administreze și pentru care acționează aceștia. Obligația de a ține registrele

și de a elibera informații este o acțiune specifică mandatului de

administrator, dar încălcarea dreptului reclamantului se impută societății față

de care este deținut.

S-a apreciat că nu este întemeiat nici

motivul ce vizează îndeplinirea obligației de către pârâtă, în sensul că

aceasta a răspuns cererilor reclamantului ori de câte ori i-au fost adresate.

Astfel, în privința Registrului ședințelor și deliberărilor adunărilor

generale, s-a constatat că la dosar există o corespondență purtată de părți,

din care rezultă că pârâta nu a pus reclamantului la dispoziție documentele

solicitate, iar în privința datelor privind structura acționariatului, pârâta a

răspuns solicitării reclamantului, inclusiv în ce privește datele proprii ale

acestuia, însă modul în care a înțeles să o facă nu respectă dreptul

reclamantului la informare. Prin urmare, eliberarea acelorași informații

generale, pe care reclamantul le-ar fi putut obține de la Registrul comerțului,

nu înseamnă executarea obligației.

Potrivit art. 177 alin. (1) lit. a),

eliberarea informațiilor referitoare la structura acționariatului trebuie să

privească și numele acționarilor, cu numărul de acțiuni deținute de fiecare

dintre aceștia și ponderea în capitalul social, apărarea pârâtei că nu pot fi arătate

numele acționarilor persoane fizice fără acordul acestora nefiind fondată pe

lege.

Față de dispozițiile art. 5 din Legea nr.

677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal, art. 8 alin. (1) lit. a) și b) și art. 3 lit. b) din aceeași

lege, s-a reținut că datele cu caracter personal, având o funcție de

identificare, pot fi dezvăluite către terți dacă operatorul de date are o

obligație legală în acest sens, așa cum este în cauză dispoziția art. 178 din

Legea nr. 31/1990/R. Deci, pârâta nu avea impediment legal să comunice

reclamantului numele persoanelor fizice acționare și numărul de acțiuni

deținute de fiecare dintre acestea.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termen, reclamantul E.C., solicitând admiterea recursului, așa cum a

fost formulat, casarea în parte a deciziei recurate și admiterea pe fond a

acțiunii, așa cum a fost formulată, cât și pârâta SC M.C.F. SA Pitești,

solicitând admiterea recursului, schimbarea deciziei atacate, iar, pe fond,

respingerea acțiunii.

În recursul său, întemeiat în drept pe

prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul-reclamant E.C. a

invocat, în esență, următoarele motive:

Hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cpr.civ.).

În acest sens, susține recurentul-

reclamant că are calitate de acționar la momentul promovării cererii din

dosarul de fond, legea nelimitând în timp momentul de la care are dreptul să

fie informat de activitatea societății al cărei acționar este. Dacă legiuitorul

ar fi vrut să limiteze acest drept, ar fi limitat expres momentul de la care

pot fi solicitate informații.

În condițiile în care ne aflăm în

prezența unu drept nepatrimonial imprescriptibil, susține recurentul- reclamant

că instanța nu putea limita în timp dreptul de exercitare al acestuia.

În recursul său, întemeiat în drept pe

prevederile pct. 6, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC

M.C.F. SA Pitești a invocat, în esență, următoarele motive:

aplicat greșit prevederile art. 178 din Legea nr. 31/1990, fiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Obligația de a pune la dispoziția

acționarilor, la cererea acestora, informații privind structura

actionariatului, în conformitate cu dispozițiile art. 177 și ale art. 178 din

Legea nr. 31/1990, aparține administratorilor societății, și nu societății,

astfel că acest capăt de cerere nu putea fi admis împotriva SC M.C.F. SA,

persoană juridică distinctă de administratorii acesteia, care nu are calitate

procesuală pasivă în legătură cu cele dispuse de instanța de apel.

de fond, nu au ținut cont de faptul că reclamantul a indicat greșit textul

legal referitor la capătul 2 de cerere, motiv pentru care acest capăt de cerere

trebuia respins ca nemotivat, întrucât „art. 178 alin. (1)

1

din

Legea nr. 31/1990” nu există-art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

greșit actele deduse judecății, considerând că înscrisurile comunicate

intimatului de către SC M.C.F. SA nu răspund cerințelor acestuia- art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

Așa cum reiese din înscrisurile aflate

la dosar, administratorii societății au pus la dispoziția reclamantului actele

solicitate de acesta prin

cererile adresate în

limitele legale și conform drepturilor acestuia, astfel că instanța urmează să

respingă acest capăt de cerere, întrucât reclamantul a primit înscrisurile

solicitate.

elibera certificat privind structura acționariatului societății din care să

rezulte persoanele și numărul de acțiuni deținute, instanța de fond, cât și cea

de apel, au acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamantul inițial nu a

solicitat acest lucru înainte de introducerea cererii de chemare în judecată- art.

304 pct. 6 C. proc. civ.

apel conform căreia, prin răspunsul transmis, SC M.C.F. SA nu respectă dreptul

la informare al acționarului, este una nelegală, întrucât nu există un text

legal care să impună societății comerciale divulgarea anumitor informații

despre acționarii săi.

Modul de interpretare a art. 177 și a art.

178 din Legea nr. 31/1990 de către instanța de apel este una de natură să aducă

atingere însuși caracterului unei societăți comerciale pe acțiuni, care este o

societate de capital, și nu una de persoane (ca în cazul unui S.R.L.), astfel

că obligarea S.C. Metabet CF SA de a elibera un înscris din care să rezulte

datele de identificare ale fiecărui acționar nu are suport legal, mai ales că

intimatul-reclamant nu a solicitat acest lucru.

Analizând recursurile formulate, prin

prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Referitor la recursul formulat de

recurentul- reclamant E.C., Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul formulat, întemeiat în

drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant E.C.

critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, respectiv, a art. 178 din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale, republicată, susținând, în esență, că instanța de apel

nu putea limita, în timp, dreptul de exercitare a dreptului la informare numai

cu data de 29 iunie 2007, data la care a dobândit calitatea de acționar.

Critica nu este întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 178

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, „administratorii, respectiv,

membrii directoratului sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului

conform prevederilor

legale au obligația să pună la

dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți informații privind

structura acționariatului respectivei societății și să le elibereze la cerere,

pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date”.

Dispozițiile acestui articol consacră,

așadar, dreptul la informare al acționarilor. Dreptul la informare este un

drept personal, nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate

asupra acțiunilor al fiecărui acționar al unei societăți comerciale, ce rezidă

din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra gestiunii

societății și a tuturor actelor juridice încheiate de societate.

Acest drept, însă, așa cum este

reglementat în lumina acestor dispoziții legale și cum, de altfel, în mod

corect a reținut și instanța de apel, este condiționat de însăși calitatea de „acționar”,

însuși textul legal stipulând că „.. au obligația să pună la dispoziția acționarilor

(...)”, și, ca atare, acest drept nu poate fi exercitat în afară de a deține

calitatea de acționar, și, deci, decât de la data dobândirii acestei calități,

în speță, 29 iunie 2007, iar nu data promovării cererii din dosarul de fond,

cum în mod eronat susține recurentul, întrucât, la această dată, nu avea

calitatea de acționar.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât

dreptul la informare joacă un rol deosebit de important în conturarea

peisajului juridic al îndeplinirii obiectului de activitate al societății

comerciale, rolul său fiind acela de a garanta respectarea principiului

transparenței și de a proteja și a sprijini acționarii în evaluarea

administrării societății.

Așa fiind, condiția de a avea

calitatea de acționar pentru exercitarea dreptului la informare, pe de o parte,

apare ca fiind expres prevăzută in terminis în textul art. 178 alin. (1) din

Legea societăților comerciale, ca și o condiție sine qua non, iar, pe de altă

parte, în lipsa acesteia, nici nu s-ar justifica un interes pentru informarea

asupra activității unei societăți comerciale, astfel încât hotărârea instanței

de apel este legală, fiind dată cu respectarea prevederilor textului legal

sus-menționat, iar recursul formulat de reclamantul E.C. fiind nefondat.

În ce privește recursul formulat de

către recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA Pitești, Înalta Curte reține că și acesta

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin primul motiv de recurs formulat,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă SC M.C.F. SA Pitești critică decizia instanței de apel ca

fiind dată cu

interpretarea și aplicarea greșită a

prevederilor art. 178 din Legea nr. 31/1990, susținând, în esență, că obligația

de a pune la dispoziția acționarilor informații privind structura

acționariatului aparține administratorilor, iar nu societății înseși, astfel

încât SC M.C.F. SA Pitești nu are calitate procesuală pasivă în legătură cu

cele dispuse de instanța de apel.

Acest motiv de recurs nu poate fi

primit, fiind nefondat.

Într-adevăr, prevederile art. 178 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 stabilesc că „administratorii, respectiv, membrii

directoratului sau, după caz, entitățile care țin evidența acționariatului,

conform prevederilor legale, au obligația să pună la dispoziția acționarilor și

a oricăror alți solicitanți informații privind structura acționariatului

respectivei societăți și să le elibereze, la cerere, pe cheltuiala lor,

certificate privind aceste date”.

Articolul 178 alin. (1) din L.S.C.

impune, așadar, obligația punerii la dispoziția acționarilor și a oricăror alți

solicitanți a informațiilor privind structura acționariatului. In acest sens,

într-o interpretare in terminis a textului, administratorii și directorii, în

calitatea lor de organe executive ale societății comerciale, au obligația de a

pune la dispoziția acționarilor sau persoanelor terțe interesate de activitatea

societății registrul acționarilor sau al ședințelor adunării generale.

Însă, în cazul în care aceștia refuză

să pună la dispoziția acționarilor sau persoanelor interesate a acestor

registre, acționarii sau terțele persoane vor putea acționa în instanță

societatea comercială în cauză, pentru ca, pe această cale, să obțină o

hotărâre prin care organul executiv al acesteia să fie obligat să își respecte

obligația prevăzută de

lege.

Și aceasta întrucât, ca un efect al

personalității sale juridice, numai societatea are dreptul de a sta în

justiție, în calitate de pârâtă -cum este cazul în speță-, iar nu

administratorii societății, care au numai calitatea de organe executive de

administrare a acesteia, neavând, astfel, capacitatea cerută de Legea nr. 31/1990;

personalitatea juridică îi conferă societății comerciale calitatea de a fi

titulară de drepturi și obligații, de a fi un subiect de drept, iar obligațiile

sociale sunt obligațiile societății și răspunderea pentru nerespectarea lor

trebuie să incumbe societății, în calitatea sa de persoană juridică.

Așa fiind, calitate procesuală pasivă,

în speță, revine societății comerciale înseși, recurentei-pârâte SC M.C.F. SA

Pitești, astfel

încât decizia pronunțată de instanța

de apel în legătură cu obligarea societății de a elibera acționarului-recurentul-reclamant

E.C., copie de pe Registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale

este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 178 alin. (1)

din L.S.C

Prin cel de-al doilea motiv de recurs

formulat, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304

C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA Pitești critică decizia

instanței de apel pentru nelegalitate, susținând că reclamantul a indicat

greșit textul legal referitor la capătul doi de cerere, motiv pentru care

trebuia respins, ca nemotivat, întrucât art. 178 alin. (1)

1

din

Legea nr. 31/1990 nu există.

Acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin.

(4) C. proc. civ. „Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care

părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul

este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris,

precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,

chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”.

Așadar, în virtutea rolului său activ,

consacrat de textul legal arătat, instanța este ținută să lămurească, raportat

la motivele de fapt care stau la baza cererii de chemare în judecată,

adevăratul ei temei de drept.

Spre deosebire de obiectul acțiunii,

care nu poate fi schimbat, și nici depășit, temeiul ei juridic nu leagă

instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului

activ prevăzut la art. 129 alin. (4) C. proc. civ., și pentru a ajuta efectiv

părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea

juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în

judecată.

Așa fiind, în lumina prevederilor

arătate, hotărârea instanței de a da calificarea juridică corectă temeiului de

drept invocat în susținerea capătului 2 de cerere din acțiunea reclamantului,

este una legală, dată în îndeplinirea cerințelor art. 129 alin. (4) C. proc.

civ.

Nefondat este și cel de-al treilea

motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Deși recurenta-pârâtă SC M.C.F. SA

Pitești invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate

nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la

interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății - în sens de negotium

juris - ci la greșita interpretare a probelor „înscrisurile

comunicate

intimatului de către SC M.C.F. SA Pitești”, care nu constituie motiv de casare

ori de modificare a deciziei.

Interpretarea dată probelor constituie

o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe

denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv, a cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În fine, este nefondat și motivul de

recurs întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., întrucât

cazul de casare prevăzut la acest text nu putea fi invocat, din punct de vedere

formal, procedural, deoarece, fiind admis apelul pârâtei, sentința instanței de

fond a fost schimbată numai în parte, respectiv, cu privire la data de la care

aceasta a fost obligată să elibereze reclamantului copii de pe Registrul

ședințelor și deliberărilor adunărilor generale, și nicidecum în ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a elibera un certificat privind

structura acționariatului societății.

Motivul de casare menționat ar fî

putut deveni funcțional numai în situația în care instanța de apel ar fî

schimbat soluția primei instanțe și s-ar fi pronunțat ea însăși, inclusiv

asupra acestui capăt de cerere, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât

s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut; însă, sentința a fost menținută „în rest”,

cu privire la obligarea pârâtei de a elibera „certificat privind structura

acționariatului societății din care să rezulte persoanele și numărul de acțiuni

deținute, a procentului de capital deținut”, astfel încât art. 304 pct. 6 nu

este aplicabil.

Deopotrivă, din prevederile art. 130 alin.

(1) ultim C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii sunt datori să hotărască

numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, rezultă că

instanța nu poate depăși limitele învestirii sale, dar, totodată, instanța are

obligația de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecata

cărora a fost învestită și ea nu poate să lase nesoluționate capetele de cerere

cu a căror judecare a fost legal sesizată. O atare omisiune ar constitui o

încălcare esențială a legii, ce ar duce la casarea hotărârii.

Analizând conținutul cererii

introductive de instanță de față, se observă că, prin cel de-al doilea capăt al

acțiunii, reclamantul a solicitat „obligarea pârâtei să-i elibereze certificat

privind structura acționariatului societății, din care să rezulte identificarea

fiecărui acționar (...)”, astfel încât soluția dată de către instanță asupra

acestui capăt de cerere este în limita căruia a fost legal învestită prin

acțiune, acordând exact „ceea ce s-a cerut”.

Înalta Curte urmează a respinge, ca

nefondat, și ultimul motiv de recurs formulat de recurenta - pârâtă SC M.C.F.

SA Pitești, dispoziția instanței de obligare a acesteia la comunicarea către

recurentul- reclamant E.C. a anumitor informații despre acționarii săi fiind

una legală.

Astfel, în art. 178 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 ultima teză se impune obligația pentru administratorii

societății (sau pentru societățile de registru sau depozitarul central) să

elibereze, la cerere, acționarilor, pe cheltuiala acestora, certificate ce

atestă informațiile privind structura acționariatului respective a societății.

Însă, în practică, nu se comunică

datele acționarilor extrase de pe registrul acționarilor, întrucât Legea nr. 677/2001

pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter

personal și libera circulație a acestor date interzice transmiterea codului

numeric personal și a celorlalte date prevăzute în cadrul art. 177 lit. a) din

Legea nr. 31/1990, fără consimțământul persoanei în cauză.

Această susținere este nelegală,

întrucât se bazează pe o interpretare eronată a Legii nr. 677/2001 și încalcă,

în mod vădit și cu bună știință, prevederile art. 178 alin. (1) din L.S.C.

Este adevărat că art. 8 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 677/2001 arată că prelucrarea datelor de identificare a

persoanei nu poate fi realizată decât cu consimțământul persoanei în cauză,

însă prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) indică fără echivoc faptul că aceste

date pot fi prelucrate și în temeiul unei dispoziții legale, în care

posibilitatea de prelucrare este expres prevăzută. Acest act normativ stă, de

altfel, la baza prelucrării datelor de identificare a acționarilor de către depozitarul

central.

Mai mult, blocarea exercitării

dreptului la informare a acționarilor unei societăți pe acțiuni, îndeosebi în

cazul societăților listate, ar constitui un atentat serios la transparența și

siguranța pieței de capital din România. Este unul dintre exemplele cele mai

elocvente în care, deși există norma juridică adoptată potrivit reglementărilor

europene și principiilor O.E.C.D. ale guvernării corporative, aplicarea ei este

blocată de factorii care au datoria legală de punere în practică.

Așa fiind, diseminarea către public a

datelor referitoare la orice fel de acționari ai societății comerciale, cu atât

mai mult către acționarii obișnuiți, este statuată în conformitate cu

prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și nu constituie o încălcare

a normelor juridice înscrise în Legea nr. 677/2001.

Nefiind vorba, așadar, de vreo

interpretare greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de

apel, de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii, reținând, totodată, că nu

s-a acordat mai mult decât s-a cerut, înalta Curte constată că recursurile

formulate de recurentul-reclamant E.C. și de recurenta - pârâtă SC M.C.F. SA

Pitești sunt nefondate.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile

declarate de reclamant și de pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUME LE

LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate de

reclamantul E.C. și de pârâta SC M.C.F. SA Pitești împotriva deciziei nr. 82/ A-C

din 20 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2011.