ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2008

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

73/F din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții B.V., D.I., C.I., M.D., N.A.G.,

M.A., F.I., C.O., N.B., P.V., C.M., A.M., P.G.A., G.N., C.V., P.M., P.G., A.I.,

S.A., T.D., T.F., D.M., U.C., C.C., M.C., S.G., C.D., T.V., D.B., S.T., C.T., T.A.M.,

G.A., H.D., V.C., C.L., T.C.B., M.D.L., A.I., B.E., B.M., C.P., G.M., G.V., J.A.,

P.E., P.V., P.S., S.A., S.R., T.M., F.N., Ș.S., C.A., C.V., B.C., T.C., D.M., M.N.,

D.C., M.A., P.F., P.A., N.M., U.G., D.C., T.V., F.M.C., C.I.V., B.D.X., T.C., C.I.C.,

N.V., A.D., A.V., B.L., B.D., B.G.A., D.P., F.I., O.L., P.M., S.G., I.C., prin

reprezentantul acestora Sindicatul Liber al Comisariatului Regional al Gărzii

Naționale de Mediu Galați, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și

Dezvoltării Durabile, Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu și

Comisariatul Regional al Gărzii Naționale de Mediu Galați, obligându-i pe

aceștia din urmă la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând

primele de vacanță aferente anilor 2001-2006, actualizate la data plății

efective. De asemenea, au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de

judecată, în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că suspendarea

în mod succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plății

primei de concediu este o procedură sui generis, care se circumscrie abuzului

de drept, întrucât nu este în concordanță cu Constituția.

Împotriva

acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Garda Națională de Mediu.

În

motivarea

recursului formulat în temeiul prevederilor art. 304 pct. 3 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile arată, în esență,

că:

Hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe;

În mod

greșit a fost admisă acțiunea reclamanților, în condițiile în care aceasta nu a

fost timbrată;

Ministerul

Mediului și Dezvoltării Durabile nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în

condițiile în care Garda Națională de Mediu este o instituție cu personalitatea

juridică; dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada

2001-2003.

În ceea ce

privește recursul declarat de Garda Națională de Mediu, deși formulat în

termenul legal, acesta nu a fost motivat.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

criticile invocate de recurentul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Cu privire

la competența de judecată a cauzei, Curtea reține că aceasta aparține, potrivit

prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, raportat și la calitatea de autorități centrale a pârâților, Curții de

Apel; de altfel, problema referitoare la acest aspect a fost soluționată,

irevocabil, prin sentința civilă nr. 649 din 22 martie 2007 a Tribunalului

Galați, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată inițial cauza și care și-a

declinat competența, admițând excepția invocată, în acest sens, chiar de către

pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.

Referitor

la aspectul (ne)timbrării acțiunii, Curtea reține că, în cauză, sunt aplicabile

prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, potrivit cărora „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și

cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (...)

încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, orice

drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii

(...)", aspect corect reținut, de altfel, și de către instanța de fond.

De

asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că Ministerul

Mediului

și Dezvoltării Durabile are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, în

calitate de ordonator principal de credite, îi revine obligația de a

asigura

efectuarea plăților sau de a propune motivat rectificarea bugetară în vederea

asigurării fondurilor.

Tot

astfel, nu se poate vorbi de o prescriere a dreptului la acțiune pentru prima

de vacanță din perioada 2001 - 2005 întrucât, fiind suspendată plata acestor

drepturi, termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, a fost

suspendat, așa încât, după încetarea acestei suspendări, prescripția își reia

cursul de 3 ani, potrivit art. 7 alin. (3) din decretul sus menționat.

Cu privire

la fondul cauzei se va reține, de asemenea, că prima instanță de judecată a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Astfel,

prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe

lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este

adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale

susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative

succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu

echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o

dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Dreptul la

prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr.

188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut

prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr.

251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în

forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Nu se

poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă

echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar

încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De

asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat,

nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art.

53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară)

privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și

reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Un astfel

de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care

exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația,

inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de

conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea

aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea

oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face

necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi

împiedicați

de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de

lege.

Pentru

motivele arătate, recursul formulat de Ministerul Mediului și Dezvoltării

Durabile va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

Recursul

declarat de Garda Națională de Mediu, deși formulat în termenul legal, nu a

fost motivat; recurenta nu și-a motivat, însă, recursul nici ulterior,

înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 301

și 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Astfel

fiind, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și cum nu

au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din

oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, se va constata că recursul

este nul.

Totodată,

în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având în

vedere cererea formulată de intimații-reclamanți, recurenții vor fi obligați la

plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 RON, reprezentând onorariu de

avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile împotriva

sentinței nr. 73/F din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată

nul recursul declarat de Garda Națională de Mediu împotriva aceleiași sentințe.

Obligă pe

recurenți la 500 RON cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere, către

intimatul-reclamant Sindicatul Liber al Comisariatului Regional al Gărzii

Naționale de Mediu Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2008.