ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 543/2009

HOTĂRÂRE
03.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 543/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2048 din 10

septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea principală introdusă de

reclamanții A.P.A.,

F.V.,

B.

V.C.A., V.I.I.G., V.A.M., P.N.S. și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de M.A.M. și S.D. Iulia împotriva pârâților M.I.R.A. și M.E.F.

Pe cale de consecință a fost

obligat primul pârât să plătească reclamanților și intervenientelor în interes

propriu drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de concedii pe perioada

2001 - 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței

și până la data plății efective a sumelor de bani.

De asemenea, a respins

acțiunea principală și cererea de intervenție formulată împotriva M.E.F. ca

efect al constatării că această autoritate publică nu are calitate procesuală

pasivă.

În sfârșit, instanța de fond

a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții M.I.R.A. ca

neîntemeiată.

Curtea de apel a reținut că

dreptul reclamanților și a celor două interveniente în interes propriu la plata

primei de concediu își are temeiul în dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999, privind Statutul funcționarilor publici și că cuantumul primei de

concediu este egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, urmând a fi impozitată separat.

Din punctul de vedere al

tehnicii legislative, este vorba de o suspendare a aplicării unei norme

juridice, respectiv a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

care, coroborate cu dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000, conduc la

concluzia că dreptul reclamanților și intervenientelor este în ființă și poate

fi exercitat pe calea acțiunii în justiție.

Referitor la M.E.F.,

instanța a stabilit că nu are legitimare procesuală pasivă în litigiul de față,

devreme ce această autoritate publică centrală nu este parte în raportul

juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor

salariale pretinse de funcționarii publici reclamanți și intervenienți.

În fine, s-a apreciat că

cererea de chemare în garanție a aceluiași minister nu poate fi admisă,

deoarece pârâtul M.I.R.A. dispune de mijloace legale (dispozițiile Legii nr. 500/2002

și cele cuprinse în H.G. nr. 208/2005) pentru a cere M.E.F., ca gestionar al

bugetului de stat, rectificarea acestuia, în sensul alocării fondurilor bănești

necesare primelor de concediu recunoscute funcționarilor publici.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul M.I.R.A.

Recurentul a susținut, în

esență, că hotărârea primei instanțe este vădit nelegală, deoarece aplicarea

dispozițiilor art. 34 alin. (2) al Legii nr. 188/1999 a fost suspendată prin

acte normative succesive, în perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2006.

Prin urmare, stabilirea în

sarcina sa a obligației de plată a sumelor de bani reprezentând prima de

concediu s-a făcut cu încălcarea evidentă a unor prevederi imperative conținute

în legile bugetare anuale.

Pe de altă parte, faptul că

raporturile dintre reclamanți, intervenienți și M.E.F. nu sunt raporturi de

drept al muncii nu poate să determine inadmisibilitatea cererii de chemare în

garanție pentru că, odată investită cu judecarea acțiunii principale, instanța

sesizată își prorogă competența și în privința cererilor incidentale, conform art.

17 C. proc. civ.

În opinia recurentului, prin

admiterea cererii de chemare în garanție, instanța de fond nu ar fi făcut decât

să faciliteze executarea obligației de plată evitându-se astfel, ca demersurile

necesare pentru obținerea sumelor de bani necesare, să rămână fără rezultat.

Recursul este fondat.

Reclamanții și

intervenientele din litigiul de față au calitatea de funcționari publici,

ocupând în cadrul M.I.R.A. – direcția generală de management resurse umane,

funcțiile menționate în adeverințele anexate la filele nr. 142 – 239 ale

dosarului.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,ei

sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, al cărui cuantum este egal cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și se impozitează

separat.

Cu toate acestea începând cu

anul 2001 și până în prezent funcționarii publici nu au beneficiat de dreptul

respectiv, deoarece prin dispoziții cuprinse în alte acte normative (O.U.G. nr.

33/2001 și legile bugetare anuale care s-au succedat), s-a prevăzut suspendarea

plății primei de concediu.

Dar, așa cum corect s-a

reținut în sentință, măsura suspendării plății primei de concediu, prevăzută de

legea organică mai sus menționată, nu conduce la stingerea dreptului, ci are ca

efect imposibilitatea realizării lui efective în perioada de suspendare a

exercițiului dreptului.

Suspendarea dreptului nu

poate constitui o măsură cu caracter permanent pentru că în acest caz s-ar

ajunge la înlăturarea dreptului însuși, situație inadmisibilă și incompatibilă

cu exigențele unui stat de drept.

Cu alte cuvinte,

dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, prin care

s-a stabilit dreptul funcționarilor publici la acordarea primei de concediu, au

existat pe întreaga perioadă cuprinsă între anul 2001 și anul 2006, iar actele

normative de suspendare nu pot înlătura sau pune în discuție existența a însuși

dreptului, ci doar amânarea realizării lui.

Admițând așadar, în parte

acțiunea principală și cererea de intervenție, cu consecința obligării

pârâtului M.I.R.A. la plata primelor de vacanță cuvenite reclamanților și

intervenienților nominalizați în dispozitivul hotărârii, pe perioada 2001-2006,

în cuantumul actualizat cu indicele de inflație de la data plății, curtea de

apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

O concluzie similară se

impune în privința măsurilor luate de instanță față de M.E.F.

Cum deja s-a arătat,

reclamanții (mai puțin P.I.L.F.), îndeplinesc diferite funcții publice într-o

structură organizatorică și funcțională a M.I.R.A.

M.E.F. nu este parte în

raporturile de serviciu care s-au născut între funcționarii publici și pârâtul

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, neavând deci, calitate

procesuală pasivă și neputând fi ținut la plata sumelor de bani solicitate cu

titlu de primă de concediu .

Pentru aceleași considerente

și având în vedere calitatea de ordonator de credite al M.I.R.A. care dispune

de mijloace legale pentru a obține alocarea resurselor financiare bugetare

necesare pentru plata drepturilor bănești datorate funcționarilor publici, fără

temei se susține în recurs că cererea de chemare în garanție a M.E.F. trebuia

admisă.

Ținând seama de

considerentele expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză a unor

motive de casare, de ordine publică care potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul.

Respinge recursul declarat de M.I.R.A. împotriva sentinței

civile nr. 2048 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2264 din 25 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea form
ÎCCJ 2009-10-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4704/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 2 decembrie 2008 la Curtea de Apel București, reclamanții A.O., A.(T.)L., A.A.R., A.V.,
ÎCCJ 2008-01-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 73/F din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții B.
ÎCCJ 2010-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2663 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2009-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5127/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1780 din 24 aprilie 2009, a admis în parte cererea rest
Sursă