ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

că:

Prin

cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, reclamanții Ș.G.,

T.A., B.C., N.T., S.L., P.E., D.V., T.A., O.R., I.R., N.M., G.V., A.D., A.E., M.C.,

V.G., V.G., C.A., I.A., G.E., M.V., B.V., P.C., M.L., F.S., T.M., A.A., R.P., M.M.,

T.C., L.G., M.G., D.A., A.V., F.M., B.V., V.N., B.V., N.G., D.M., M.V., G.A.G.,

C.C., G.E., M.T., N.C.M., l.N., D.L., E.C., C.H., I.M., V.E., P.L., N.G., B.R.S.,

P.S., L.N., R.C., C.C., G.E., X.I., G.M., M.D.V., A.A., Ș.C., C.I., I.M., D.D.,

B.M., S.D., B.I., O.O., J.A., C.M., B.M., D.C., C.A., C.E., D.M., Z.E., G.I., L.M.,

V.S., V.I.M., G.G., R.F., L.C., N.S., C.F., S.D., D.L., U.l., S.I., P.I., P.D.,

V.C., V.M., M.D., M.T., N.D.L., B.M., G.Ș., M.L., M.G.L., E.A., P.L., A.S., T.I.,

T.E., C.V., G.M., T.S., S.M., B.M., A.V., C.C., C.R., P.E., S.V., O.M., L.C., M.D.,

B.M., M.S., I.A., C.M., C.N.D., D.A., D.N. au solicitat, în contradictoriu cu A.N.P.A.,

obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, aferentă

anilor 2003-2006, actualizată cu rata inflației până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat,

în esență, că au calitatea de funcționari publici fiind în raporturi de serviciu

cu A.N.P.A., raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările

ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Lege, au dreptul pe

lângă indemnizația de concediu la o prima egala cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu, care se impozitează separat.

Au mai arătat reclamanții, faptul că printr-o

serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui art., astfel încât

nu a putut beneficia de acest drept în anii 2003-2006, deși dreptul subzistă și

în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare.

A.N.P.A. a formulat întâmpinare solicitând

instanței să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei acțiunii reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 2096 din 11 septembrie

2007 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța

de fond a reținut, în esență, pe de o parte, nelegalitatea normelor respective de

suspendare a dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea

dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001-2006 nu echivalează cu stingerea

dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul

de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

în termen legal, pârâta A.N.P.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de

fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că deși potrivit

prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul

public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea primei a fost suspendată

în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005 și art. III

din O.U.G. nr. 33/2001 până la 01 ianuarie 2002, legi care sunt în acord cu prevederile

constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

Mai

arată recurentul-pârât că și în anul 2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea

nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 și alin. (1) al art. 5 din Legea

nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele

normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu

au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza în raport cu toate criticile

aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele expuse în continuare.

Este

necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici

ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că prin

dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006.

Astfel cum corect a reținut instanța de

fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea

lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să

fi

fost înlăturată existenta acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit

inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/08.12.1999),

s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.

Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Așadar, prin suspendarea acestui drept

nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar

încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului

nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală

nu i-a

fost înlăturată existența.

Neprevederea în continuare a acestui drept

recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar

contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția

anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât

și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut

să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce

ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi

considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost

suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial,

a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Prin urmare, constatându-se că sentința

atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20

și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.P.A.

împotriva sentinței civile nr. 2096 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2008.