Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4080/2010

HOTĂRÂRE
19.06.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4080/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Cererile de revizuire 1.1. În fapt Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, la 23 decembrie 2008, T.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 467 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă. În motivarea cererii s-a arătat că revizuenta are calitatea de succesoare a defuncților R.I. și R.S. Decizia nr. 467 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 485 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă. Revizuenții R.L., R.C.I. și R.B.A. au depus cerere de revizuire a aceleiași decizii, cu aceeași motivare.

1.2. în drept Revizuenții și-au întemeiat în drept cererile pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C proc. civ. 2. Hotărârile de declinare a competenței Prin Deciziile nr. 77 din 18 februarie 2009 și nr. 79 din 20 februarie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declinat judecata cererilor de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3. Analiza făcută de instanța de revizuire Revizuenții au supus analizei în calea de atac de retractare încălcarea, prin Decizia nr. 467 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 485 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă. Prin această decizie a fost anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de R.L., R.C.I.

și R.B.A. împotriva Deciziei civile nr. 189 din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, și a fost respins ca nefondat recursul declarat de T.A. împotriva aceleiași hotărâri. Pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - Există hotărâri definitive contradictorii; - Hotărârile potrivnice sunt pronunțate în aceeași pricină, astfel încât există tripla identitate de părți, obiect și cauză; - În al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; - Să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri; - Hotărârile să fie date în dosare diferite.

Revizuirea nu este admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părți. În cauză, prin Decizia nr. 485 din 5 aprilie 2006 a fost desființată sentința civilă nr. 6671 din 12 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Iași, cauza fiind trimisă spre rejudecare întrucât prima instanță a stabilit în mod greșit faptul că T.A. ar fi renunțat expres la succesiunea autorilor săi. În respectarea acestei hotărâri a fost pronunțată sentința civilă nr. 7514 din 19 iunie 2007 rămasă definitivă prin Decizia nr. 189 din 12 martie 2008 și irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 19 noiembrie 2008 a cărei anulare se solicită.

Așadar, hotărârile pretins contradictorii au fost pronunțate în același dosar, în etape procesuale diferite, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge cererile de revizuire formulate de revizuenții T.A., R.L., R.C.I. și R.B.A. împotriva Deciziei nr. 467 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3132/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 23 decembrie 2008, revizuienta C.G. a solicitat Curții de Apel Iași, secția civilă, revizuirea deciziei nr. 467 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași aceasta fiind co
ÎCCJ 2011-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 544/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți și Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 29 iulie 2010, revizuentul C.S. a solicitat anularea deciziei civ
ÎCCJ 2010-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1149/2010
civilă, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cererea de revizuire, doar prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 7
ÎCCJ 2009-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2644/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 2 iunie 2009, sub nr. 386/45/2009, s-a înregistrat, pe rolul Curții de Apel Iași, cererea formulată de revizuenta S.M., prin care a solicitat revizuirea deciziei pronunțate de Curtea d
ÎCCJ 2007-10-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 24 noiembrie 2009, revizuenții G.P., P.L., B.I., T.R., S.M., C.E. și T.F. au solicitat, conform art. 322 pct. 4 - 5 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 5.777 din 7 octombrie 2008, pronunțată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă