ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ și fiscal la 1 iunie 2007, reclamanții: A.D., A.S., A.V., A.A., A.P.,

B.G., B.M., M.B., B.M., B.V., M.B., B.L., B.C., B.A., B.M., V.B., C.A., C.C., C.S.,

C.C., C.B., C.V., C.L., C.D., D.C., D.F., D.D., D.G., F.O., G.F.C., G.C., I.C.,

I.S., I.M.C., I.M., M.I., C.I., I.M., J.E., J.V., L.I., M.R., M.F., M.I., M.A.,

M.R., F.M., A.M., R.M., M.C.M., N.M., N.R., N.F., N.D., O.V., P.L., P.R., P.M.,

P.E., M.P., P.S., P.M., P.C., P.A.M., R.D., R.V., R.R., S.M., S.I., Ș.G., Ș.R.,

S.C., S.A., S.M., C.S., T.M., T.I., T.A., U.A., V.C., V.C.L., V.R.F., V.M., V.S.,

Z.C. și I.M. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și M.E.F. au solicitat

obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu începând cu

anul 2004 la zi și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu

indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivare reclamanții au

arătat că potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 s-a stabilit că la

plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală

cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu iar potrivit art. 6 din

același act normativ acestora li se acordă un spor de fidelitate de 20 % din

salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 355 din 6

februarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamanții A.D., A.S., A.V., A.A.,

A.P., B.G., B.M., M.B., B.M., B.V., M.B., B.L., B.C., B.A., B.M., V.B., C.A., C.C.,

C.S., C.C., C.B., C.V., C.L., C.D., D.C., D.F., D.D., D.G., F.O., G.F.C., G.C.,

I.C., I.S., I.M.C., I.M., M.I., C.I., I.M., J.E., J.V., L.I., M.R., M.F., M.I.,

M.A., M.R., F.M., A.M., R.M., M.C.M., N.M., N.R., N.F., N.D., O.V., P.L., P.R.,

P.M., P.E., M.P., P.S., P.M., P.C., P.A.M., R.D., R.V., R.R., S.M., S.I., Ș.G.,

Ș.R., S.C., S.A., S.M., C.S., T.M., T.I., T.A., U.A., V.C., V.C.L., V.R.F., V.M.,

V.S., Z.C. și I.M. și cererea de intervenție formulată de I.I. și D.A.V. în

contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și M.E.F.

A obligat pârâții să

plătească reclamanților și intervenienților drepturile bănești reprezentând

prima de concediu și sporul de fidelitate pentru perioadele efectiv lucrate

conform tabelelor anexate care fac parte integrantă din hotărâre, actualizate

cu indicele de inflație la data plății. A admis cererea de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 6

din O.G. nr. 38 din 30 ianuarie 2003 pentru activitatea desfășurată în

domeniile apărării naționale, ordine publică și siguranță națională, în

calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual,

polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de

bază în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

De asemenea, în baza art. 28

lit. e) din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003

la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală

cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Deși aceste drepturi au fost

suspendate succesiv, măsura suspendării afectează doar exercițiul dreptului iar

nu și existența acestuia întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin

abrogare iar nu prin suspendare.

Cererea de chemare în

garanție a M.E.F. a fost admisă reținându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 60 C. proc. civ. și faptul că prin H.G. nr. 208/2005 se stipulează că

bugetul de stat este gestionat de M.E.F.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs M.E.F. și M.I.R.A. criticând-o ca nelegală și netemeinică.

La data de 2 iulie 2008 M.I.R.A.

a formulat cerere de renunțare la recurs în temeiul art. 246 C. proc. civ.

M.E.F. în susținerea

motivelor de recurs a arătat că în mod greșit prima instanță a admis cererea de

chemare în garanție a acestei autorități.

M.I.R.A. nu face dovada că M.E.F.

ar avea o obligație de garanție sau de despăgubire.

Dispozițiile legale pe care

M.I.R.A. își întemeiază cererea de chemare în garanție (art. 4 din Legea nr. 500/2002)

nu pot fi reținute ca temei pentru o astfel de cerere, atâta timp cât

legiuitorul a reglementat prin O.G. nr. 22/2002 modalitatea de executare a

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri

executorii.

Recursul formulat de M.E.F.

este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în

garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul

când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".

Or, în cauză, între

autoritatea chemată în garanție și autoritățile pârâte nu există un raport

juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în

sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice,

neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform

art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite

(cum sunt și autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15

iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget

și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de

cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33,

însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F.

examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de

credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".

Așa fiind se constată că

prima instanță a admis în mod greșit cererea de chemare în garanție a M.E.F.,

urmând a se admite recursul acestei autorități.

În ce privește recursul

declarat de M.I.R.A. urmează a se lua act de cererea de renunțare formulată în

temeiul art. 246 C. proc. civ. potrivit căreia reclamantul poate să renunțe

oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la

judecarea recursului formulat de M.I.R.A. împotriva sentinței civile nr. 355

din 6 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat de M.E.F.

declarat împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F. și înlătură

obligarea acestuia la plata sumelor solicitate.

Păstrează celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2008.