ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 139/CA din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, admițând acțiunea formulată de reclamanta SC K. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. București și D.G.F.P. Vaslui, a dispus anularea deciziei A.N.A.F. nr. 467 din 24 decembrie 2008 și obligarea pârâtei A.N.A.F. București la soluționarea pe fond, a contestației reclamantei formulată împotriva deciziei de impunere nr. 97 din 30 septembrie 2008 emisă de A.F.P.C.M. Vaslui. Prin decizia de impunere fiscală nr. 97 din 30 septembrie 2008, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 8334 din 30 septembrie 2008, încheiate de organele de inspecție fiscală din cadrul A.F.P.C.M.

Vaslui, reclamanta SC K. SRL Vaslui a fost impusă cu suma totală de 1.862.865 lei, reprezentând TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere aferente TVA și impozitului pe profit. Prin decizia nr. 467 din 24 decembrie 2008 soluționarea contestației formulată de reclamantă în condițiile art. 205 C. proc. fisc. împotriva deciziei nr. 97 din 30 septembrie 2008 a fost suspendată de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., reținându-se, în acest sens, întrunirea condițiilor prevăzute de art. 214 din O.G. nr. 92/2003, respectiv existența unei strânse interdependențe între stabilirea obligațiilor bugetare contestate prin raport și caracterul infracțional al faptelor săvârșite de prepușii SC K. SRL, precum și aplicabilitatea principiului „penalul ține în loc civilul". Curtea de apel a constatat că, în mod temeinic, reclamanta a susținut neîndeplinirea în cauză a condiției prevăzute de art. 214 C. proc.

fisc., privitoare la necesitatea ca organele penale să fi fost sesizate de prepușii organului fiscal ce au efectuat controlul, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu obligația fiscală respectivă. î n aceste sens, curtea de apel a reținut că, astfel cum rezultă din probatoriul aflat la dosarul cauzei, verificarea relațiilor comerciale dintre reclamantă și partenerul său SC B.C. SRL se derulează începând încă din anul 2003 iar urmare a multiplelor rapoarte de expertiză, au fost deja identificate mai multe modalități de abordare și stabilire a pretinsului prejudiciu adus bugetului de stat de către reclamantă. Cu toate acestea pârâta a ales să suspende soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva ultimei decizii de impunere, vizând acest obiectiv de control, invocând o cercetare penală aflată în curs, la solicitarea unor terți, această cercetare trenând de mai mulți ani.

Instanța de fond a mai arătat că obligațiile fiscale revin doar societății comerciale, ca subiect distinct de drept iar în eventualitatea în care plata lor într-un anumit cuantum ar fi consecința conduitei culpabile a prepușilor acesteia, care ar fi săvârșit fapte cu caracter penal în legătură cu actele de administrare ce le-au efectuat, revine în sarcina societății necesitatea de recuperare a eventualului prejudiciu de la prepușii săi, constând în aceste obligații fiscale neachitate la timp, fără ca organul fiscal, ca terț beneficiar al sumelor datorate de reclamantă cu titlu de taxe și impozite să poată fi împiedicat a le încasa de la subiectul de drept ce le datorează respectiv de la SC K. SRL Vaslui.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Vaslui și A.N.A.F., invocând următoarele motive: Între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. 8334 din 30 septembrie 2008 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 97 din 30 septembrie 2008 contestată de reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependență constă în faptul că, în speță, se indică problema realității operațiunilor desfășurate, având în vedere că organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu a înscris în mod real în contabilitate sumele reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziționate în baza facturilor emise de SC B.C.

SRL, facturi care, de fapt, aparțineau SC M.C. SRL. Fiind întrunite condițiile art. 214 alin. (3) C. proc. fisc., instanța de fond ar fi trebuit să mențină, ca legală, decizia A.N.A.F. de suspendare a soluționării contestației reclamantei. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În mod corect instanța de fond a constatat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile acestui text de lege. Astfel, organele de control fiscal, deși au făcut verificări asupra perioadei supuse reverificării și în anii 2003, 2004, nu au înțeles să sesizeze organele penale cu privire la existența vreunei infracțiuni, iar cercetările penale efectuate în prezent, pornite în anul 2006 și nefinalizate, au fost începute la solicitarea altor persoane. Din cuprinsul adresei D.I.I.C.O.T., prin care se solicită sprijinul D.G.F.P. Vaslui nu rezultă persoanele față de care se derulează ancheta penală, faptele ce le-ar fi imputate și legătura dintre activitatea acestora și SC K. SRL Vaslui.

Totodată, împotriva deciziilor de impunere și rapoartelor de inspecție fiscale efectuate în perioada 2003 – 2008 au fost formulate contestații și acțiuni în instanță care au fost soluționate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, fără a se impune suspendarea procedurii administrative sau judiciare. Nefiind dovedită nici împrejurarea că stabilirea existenței unei anumite infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedură administrativă, în mod temeinic și legal instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, dispunând continuarea procedurii de soluționare a contestației. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. Vaslui și de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 139/CA din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.