ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

139/CA din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, admițând acțiunea formulată de

reclamanta SC K. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. București

și D.G.F.P. Vaslui, a dispus anularea deciziei A.N.A.F. nr. 467 din 24

decembrie 2008 și obligarea pârâtei A.N.A.F. București la

soluționarea pe fond, a contestației reclamantei formulată

împotriva deciziei de impunere nr. 97 din 30 septembrie 2008 emisă de A.F.P.C.M.

Vaslui.

Prin decizia de impunere

fiscală nr. 97 din 30 septembrie 2008, emisă în baza Raportului de

inspecție fiscală nr. 8334 din 30 septembrie 2008, încheiate de

organele de inspecție fiscală din cadrul A.F.P.C.M. Vaslui,

reclamanta SC K. SRL Vaslui a fost impusă cu suma totală de 1.862.865

lei, reprezentând TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere

aferente TVA și impozitului pe profit.

Prin decizia nr. 467 din 24

decembrie 2008 soluționarea contestației formulată de

reclamantă în condițiile art. 205 C. proc. fisc. împotriva deciziei

nr. 97 din 30 septembrie 2008 a fost suspendată de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.,

reținându-se, în acest sens, întrunirea condițiilor prevăzute de

art. 214 din O.G. nr. 92/2003, respectiv existența unei strânse

interdependențe între stabilirea obligațiilor bugetare contestate

prin raport și caracterul infracțional al faptelor

săvârșite de prepușii SC K. SRL, precum și aplicabilitatea

principiului „penalul ține în loc civilul".

Curtea de apel a constatat că,

în mod temeinic, reclamanta a susținut neîndeplinirea în cauză a

condiției prevăzute de art. 214 C. proc. fisc., privitoare la

necesitatea ca organele penale să fi fost sesizate de prepușii

organului fiscal ce au efectuat controlul, cu privire la existența

indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu

obligația fiscală respectivă.

î

n aceste sens, curtea de

apel a reținut că, astfel cum rezultă din probatoriul aflat la dosarul

cauzei, verificarea relațiilor comerciale dintre reclamantă și

partenerul său SC B.C. SRL se derulează începând încă din anul

2003 iar urmare a multiplelor rapoarte de expertiză, au fost deja

identificate mai multe modalități de abordare și stabilire a

pretinsului prejudiciu adus bugetului de stat de către reclamantă. Cu

toate acestea pârâta a ales să suspende soluționarea

contestației formulate de reclamantă împotriva ultimei decizii de

impunere, vizând acest obiectiv de control, invocând o cercetare penală

aflată în curs, la solicitarea unor terți, această cercetare

trenând de mai mulți ani.

Instanța

de fond a mai arătat că obligațiile fiscale revin doar

societății comerciale, ca subiect distinct de drept iar în

eventualitatea în care plata lor într-un anumit cuantum ar fi consecința

conduitei culpabile a prepușilor acesteia, care ar fi săvârșit

fapte cu caracter penal în legătură cu actele de administrare ce

le-au efectuat, revine în sarcina societății necesitatea de

recuperare a eventualului prejudiciu de la prepușii săi, constând în

aceste obligații fiscale neachitate la timp, fără ca organul

fiscal, ca terț beneficiar al sumelor datorate de reclamantă cu titlu

de taxe și impozite să poată fi împiedicat a le încasa de la

subiectul de drept ce le datorează respectiv de la SC K. SRL Vaslui.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Vaslui și A.N.A.F.,

invocând următoarele motive:

Între

stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Raportul de

inspecție fiscală nr. 8334 din 30 septembrie 2008 care a stat la baza

emiterii Deciziei de impunere nr. 97 din 30 septembrie 2008 contestată de

reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor

săvârșite există o strânsă interdependență de

care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Această

interdependență constă în faptul că, în speță, se

indică problema realității operațiunilor

desfășurate, având în vedere că organele de inspecție

fiscală au constatat că reclamanta nu a înscris în mod real în

contabilitate sumele reprezentând contravaloarea mărfurilor

achiziționate în baza facturilor emise de SC B.C. SRL, facturi care, de

fapt, aparțineau SC M.C. SRL.

Fiind întrunite

condițiile art. 214 alin. (3) C. proc. fisc., instanța de fond ar fi

trebuit să mențină, ca legală, decizia A.N.A.F. de

suspendare a soluționării contestației reclamantei.

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de

recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 214

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. organul de soluționare competent poate

suspenda, prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când

organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni

a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În mod corect

instanța de fond a constatat că, în speță, nu sunt întrunite

condițiile acestui text de lege.

Astfel,

organele de control fiscal, deși au făcut verificări asupra

perioadei supuse reverificării și în anii 2003, 2004, nu au

înțeles să sesizeze organele penale cu privire la existența

vreunei infracțiuni, iar cercetările penale efectuate în prezent, pornite

în anul 2006 și nefinalizate, au fost începute la solicitarea altor

persoane. Din cuprinsul adresei D.I.I.C.O.T., prin care se solicită

sprijinul D.G.F.P. Vaslui nu rezultă persoanele față de care se

derulează ancheta penală, faptele ce le-ar fi imputate și

legătura dintre activitatea acestora și SC K. SRL Vaslui.

Totodată,

împotriva deciziilor de impunere și rapoartelor de inspecție fiscale

efectuate în perioada 2003 – 2008 au fost formulate contestații și

acțiuni în instanță care au fost soluționate în

conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală,

fără a se impune suspendarea procedurii administrative sau judiciare.

Nefiind

dovedită nici împrejurarea că stabilirea existenței unei anumite

infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce

urmează a fi dată în procedură administrativă, în mod

temeinic și legal instanța de fond a admis acțiunea reclamantei,

dispunând continuarea procedurii de soluționare a contestației.

Pentru

considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de D.G.F.P.

Vaslui și de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 139/CA din 13

iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2010.