ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Iași, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC K.K. SRL Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Vaslui și A.F.P. Vaslui, anularea deciziei nr. 24 din 24 iulie 2008, a deciziei de impunere nr. 62 din 14 mai 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 4416 din 4 mai 2008 și să fie exonerată de plata sumei de 554.600 lei. În motivarea cererii s-a arătat că inspecția fiscală efectuată în perioada 18 aprilie 2008 – 12 mai 2008 a vizat activitatea fiscală a reclamantei în perioada 01 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2007, iar actele fiscale se consideră că au fost întocmite cu încălcarea legislației în vigoare, că modul de stabilire al impozitului pe profit nu reflectă dispozițiile legale în materie și astfel baza impozabilă nu a fost stabilită corect.

2. Soluția instanței de fond. Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 83/CA din 18 mai 2009, a admis acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu D.G.F.P. Vaslui, au fost anulate Decizia nr. 24 din 24 iulie 2008, decizia de impunere nr. 62 din 14 mai 2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 4416 din 4 mai 2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 4416 din 4 mai 2008, a fost exonerată reclamanta de plata sumei de 544.600 lei. În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost suspendată executarea actelor administrativ-fiscale atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei și obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea din 13 iulie 2009, aceeași instanță a admis îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței nr. 83/CA din 18 mai 2009 în sensul că acțiunea este admisă și în contradictoriu cu A.F.P.

Vaslui pentru Contribuabili Mijlocii. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut faptul că, în urma efectuării unei inspecții fiscale, a fost emisă decizia de impunere nr. 62 din 14 mai 2008, iar contestația formulată a fost admisă numai pentru suma de 1295 lei și respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 24 din 24 iulie 2008 a D.G.F.P. Vaslui, pentru suma de 544.600 lei. Instanța de fond a arătat că raportat la obiectivele formulate și la concluziile raportului de expertiză realizat în cauză, în urma examinării celor 39 de facturi, experții au constatat că în partea stângă-jos a facturilor nu sunt menționate datele de identificare a persoanei care efectuează livrarea mărfurilor, iar lipsa acestora nu are nici un efect asupra valabilității facturilor.

Au fost preluate pe larg concluziile raportului de expertiză referitor la dreptul de deducere a TVA, modul de stabilire a impozitului pe profit, stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor aferente edificării și utilării imobilului-casă de protocol, precum și cu amenajarea terenului de tenis, dar și cu achiziția de bunuri (obiecte sanitar și altele). 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Vaslui, atât în nume propriu, cât și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vaslui, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect stabilirea faptului dacă anumite facturi emise de diverși furnizori ai reclamantei pot fi considerate deductibile fiscal.

Suma de 224.490 lei a fost stabilită ca impozit pe profit de plată suplimentar în sarcina reclamantei pentru că societății nu i-au fost admise spre deducere fiscală facturile prin care aceasta s-a aprovizionat cu materie primă de la SC B.C. SRL Iași, precum și pentru neadmiterea unor cheltuieli efectuate pentru obiectivele „teren de tenis” și „case de protocol”. S-a stabilit că respective facturi emise de SC B.C. SRL, în urma unui control încrucișat efectuat de D.G.F.P. Iași, au fost emise de SC S.L. SRL Iași pentru SC M.C. SRL Iași și nu pentru SC B.C. SRL și pentru că SC M.C. SRL nu este unitate autorizată a emite documente cu regim special, rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 6 din H.G.

nr. 831/1997 și, prin urmare, facturile respective nu au calitatea de document justificativ în accepțiunea art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc. Este criticată soluția instanței de fond pentru că o factură fiscală, pentru a avea calitatea de document justificativ, nu este suficientă înregistrarea în contabilitatea societății ci, pe lângă condițiile impuse de Codul fiscal, trebuie îndeplinite și condițiile cerute de art. 6 din H.G. nr. 831/1997. Această problemă a fost rezolvată prin Decizia nr. V/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile unite, unde s-a stabilit că nu pot fi considerate documente justificative facturile sau actele contabile ce nu respectă toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, iar în speță, chiar dacă culpa emiterii facturilor de către o unitate ce nu era autorizată nu aparține reclamantei, facturile nu pot avea calitatea de document justificativ.

S-a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei. Intimata SC K.K. SRL Vaslui a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de fond. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul dar pentru următoarele considerente: Reclamanta-intimată a solicitat instanței de fond anularea actelor fiscale întocmite și prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 544.600 lei reprezentând TVA și impozit pe profit deoarece organele fiscale au apreciat că unele documente prezentate nu au caracter justificativ iar unele cheltuieli nu sunt deductibile fiscal.

Principala sumă contestată și pentru care nu s-a acordat drept de deducere a fost de 838.184 lei, sumă pentru care s-a stabilit un impozit pe profit de 224.490 lei pentru anul 2004 este legată e faptul că organele fiscale au reținut că facturile emise de SC B.C. SRL nu sunt procurate pe căi legale și nu conțin toate informațiile obligatorii stipulate de legislația în vigoare. În discuție sunt un număr de 39 de facturi emise de SC B.C. SRL în perioada ianuarie 2004 – 26 iulie 2004. Instanța de fond, deși era învestită tocmai cu stabilirea caracterului de document justificativ a celor 39 de facturi, în motivarea sentinței, reține constatarea experților contabili că facturile emise de SC B.C. SRL îndeplinesc prevederile legale în vigoare la acea dată cu privire la conținut și formă.

Verificând actele aflate la dosar s-a putut constata că instanța de fond a considerat, ca și experții contabili, că acele facturi pot fi considerate documente justificative, dar această constatare nu s-a bazat pe propria analiză a acestora de către instanța de fond pentru că acestea nu au fost depuse în copie la dosar. Instanța de fond s-a limitat la a relua concluziile experților contabili, a considerat că acestea au calitatea de document justificativ, dar fără o verificare directă a acestora. Expertiza este un mijloc de probă, iar concluziile expertizei trebuie apreciate de judecător, dar obiectul expertizei îl constituie numai împrejurări de fapt dar nu lămurirea unor probleme de drept. De altfel, instanța de fond, însușindu-și și reluând concluziile expertizei, nu face nicio referire la dispozițiile legale referitoare la forma și conținutul facturii, cu excepția O.G.

nr. 29/2003, deși există chiar o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile unite, (Decizia nr. V/2007 ) în această problemă, mai ales că părțile (organele fiscale și societatea comercială) au păreri diferite în această problemă, iar în raport de data emiterii facturilor, se poate pune chiar problema aplicării legii în timp, astfel că sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este nemotivată. Pentru că cele 39 de facturi nu au fost depuse la dosar, nici instanța de recurs nu poate analiza caracterul de document justificativ al acestora. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a fi depuse, în copie, cele 39 de facturi și pentru a se verifica și stabili de către instanță dacă acestea au sau nu caracterul de document justificativ, potrivit prevederilor legale și pentru a analiza, în ansamblu, susținerile părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de declarat de D.G.F.P. Vaslui, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Vaslui împotriva sentinței civile nr. 83 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Iași. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.