ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5859/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5859/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 319 din 20

decembrie 2010, rejudecând cauza în fond după casare, conform deciziei Î.C.C.J.

nr. 103 din 15 iulie 2010, Curtea de Apel Iași – secția de contencios

administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamanta SC K. SRL Vaslui, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vaslui și Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Vaslui, prin care solicita anularea deciziei nr. 24 din 24

iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Vaslui și a deciziei de impunere nr. 62 din 14 mai

2008, recunoașterea dreptului de deducere și exonerarea de la plată a sumei de

544.600 lei, cu suspendarea executării actului administrativ conform art. 15 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin raportul de inspecție fiscală

din 12 mai 2008 întocmit de inspectorii A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii

Vaslui la sediul reclamantei și înregistrat la nr. 5086 din 9 iunie 2008, au

fost stabilite obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 545.895 lei,

reprezentând: 224.490 lei impozit profit, 280,941 lei majorări întârziere,

14.679 lei TVA, 4731 lei majorări întârziere, 11.466 lei impozit dividende și

9588 lei majorări pentru perioada controlată cuprinsă între 1 ianuarie 2004-31

decembrie 2007.

Contestația reclamantei a fost

admisă parțial, pentru suma de 1295 lei reprezentând: impozit profit 389 lei,

majorări 354 lei, impozit dividende 289 lei și majorări 263 lei și respinsă

pentru restul sumelor contestate.

S-a reținut de către organul de

control că se impune respingerea contestației pentru următoarele sume, conform

dispozițiilor legale ce vor urma:

majorări de 4731 lei a fost calculată pentru bunuri și lucrări construcții

efectuate de societate la casa de protocol Moara Grecilor, ce este deținută de

aceasta, contrar prevederilor art. 128 alin. (4) și 45 alin. (3) C. fisc.;

224.489 lei și majorările de întârziere de 280.941 lei, prin neadmitere la

deducere a unor cheltuieli după cum urmează:

- pentru anul 2004 neadmiterea la

deducere a cheltuielilor în sumă de 838.184 lei s-a datorat faptului că

societatea s-a aprovizionat de la SC B.C. SRL Iași cu „tineret taurin” în

valoare totală de 997.438 lei, din care TVA în sumă de 159.254 lei. Facturierul

și plaja de numere (din care pe numele SC K. SRL Vaslui s-au emis 39 de

facturi) în care s-au consemnat aceste operațiuni nu a fost achiziționat de

către SC B.C. SRL comuna Grajduri, ci de către SC M.C., și s-a considerat că în

conformitate cu prevederile art. 6 din H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea

modelelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor

metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora coroborat cu art. 21 alin.

(4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și pct. 44 din H.G. nr.

44/2004 operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în

contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt

considerate fără documente legale;

- pentru anul 2005, organul de

inspecție fiscală nu a admis la deducere cheltuieli înregistrate în evidența

contabilă în sumă totală de 87.845,67 lei, conform art. 21 alin. (4) lit. e)

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și pct. 43 lit. b) din H.G. nr. 44/2004,

motivat de faptul că aceste cheltuieli nu sunt efectuate de societatea

comercială în scopul realizării de venituri, întrucât:

- a achiziționat diverse bunuri

sanitare (bideuri, etc.) în valoare totală de 9.442,39 lei pe care nu le-a

montat în spațiile deținute de societate, conform facturilor din 29 august 2005

și din 05 septembrie 2005 emise de SC D. SRL;

- a efectuat lucrări de construcții

în valoare totală de 62.103,29 lei pe baza devizelor de lucrări întocmite cu SC

C. SA Vaslui, pentru „Casa particulară – I., locuință particulară” facturate cu

facturile fiscale din 20 septembrie 2005, 30 septembrie 2005, 17 octombrie 2005,

21 octombrie 2005, 29 noiembrie 2005 și 28 decembrie 2005 care au fost preluate

în conturile de cheltuieli ale societății;

- a achiziționat mobilier (lampadar,

mobilă, etc.) de la SC M. SRL Brașov în valoare totală de 11.695 lei, care nu

se regăsește în spațiile de producție ale societății, cu facturile din 19

decembrie 2005, dar sunt înregistrate în conturile de cheltuieli;

- cu factura din 16 decembrie 2005

au fost achiziționate de la SC E.S. SRL Iași obiecte pentru decorațiuni

interioare în valoare totală de 4.605 lei care nu se regăsesc instalate în

spațiile de producție ale societății;

- pentru anul 2006 organul de

inspecție fiscală nu a admis la deducere cheltuiala înregistrată cu

amortizarea, în perioada august-decembrie 2006, pentru terenul de tenis în sumă

de 3.939 lei, conform art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, motivat de faptul că nu contribuie la realizarea de venituri.

- pentru anul 2007 organul de

inspecție fiscală nu a admis la deducere cheltuieli înregistrate în evidența

contabilă în sumă totală de 28.867,85 lei, conform art. 21 alin. (1), alin. (4)

lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și pct. 43 lit. b) din H.G.

nr. 44/2004, deoarece:

- nu s-a admis la deducere suma

totală de 22.524 lei reprezentând cheltuieli înregistrate cu amortizarea în

sumă de 11.256 lei pentru casa (locuință) de protocol și amortizarea în sumă de

14.268 lei pentru terenul de tenis deoarece, potrivit art. 21 alin. (1) și alin.

(4) lit. e) coroborat cu art. 24 alin. (4) lit. g) C. fisc., nu sunt utilizate

în scopul realizării de venituri;

- nu s-au admis deducere cheltuieli

înregistrate în sumă totală de 3.343,85 lei reprezentând bunuri electro-casnice

(aparat de tuns, uscător, fier de călcat, încălzitor apă) în sumă de 807,91

lei, achiziționate de la SC D.R. SRL Tg. Secuiesc cu factura din 3 februarie

2007, materiale sportive (bandă alergare, steper, aparat de vibromasaj,

bicicletă electrică) în sumă de 1.974,78 lei, achiziționate de la SC S.M. SRL cu factura din 21 martie 2007, lenjerii (set pilotă, lenjerie pat, 7 perne

antialergice) în sumă de 561,16 lei, achiziționate de la SC D. SRL cu factura din 02 mai 2007 deoarece, potrivit art. 21 alin. (1) și alin. (4) C.

fisc. și a pct. 43 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, nu sunt utilizate în scopul

realizării veniturilor;

- suma de 11466 lei venituri din

dividende și majorări de 9588 lei, deoarece în intervalele 2005-mai 2007

societatea a cheltuit în favoarea asociaților suma de 113.622 lei – referitor

la suma de 14.679 lei TVA, reprezintă achiziții de bunuri ce nu au fost

utilizate în scopul realizării de operațiuni taxabile;

- 2.051,68 lei – taxă pe valoare

adăugată dedusă pe baza facturii emisă de SC V. SRL Iași, aferentă diverselor

bunuri și materiale sanitare care nu sunt necesare desfășurării activității

economice și nu se află în spațiile de producție;

- 310,01 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă în baza facturii din 11 decembrie 2006 emisă de SC D. SRL

reprezentând contravaloare bunuri și materiale sanitare;

- 1.075,04 lei taxă pe valoare

adăugată din factura din 14 decembrie 2006 emisă de SC M. SRL Iași reprezentând

contravaloare mobilă (pat, noptieră, dulap, comodă, raft, comodă, ramă,

oglindă, etc.) care nu se regăsesc în spațiile de producție și ca atare a fost

exclusă de la deducere de către inspectorii fiscali;

- 630,67 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din factura din 21 decembrie 2006 emisă de SC S.C. SRL Roman

reprezentând contravaloare mobilier (canapea indiana), organul fiscal

constatând că acesta nu a fost utilizat în spațiile de producție;

- 375,24 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din facturile din 12 decembrie 2006 emise de SC R.C. SRL

reprezentând covoare, lenjerii, perne, silicon, etc. nu a fost admisă la

deducere deoarece nu sunt necesare desfășurării activității sale economice;

- 3515,00 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din factura din 13 decembrie 2006 emisă de SC C. SRL pentru

scară interioară din fier forjat, pentru care organul de inspecție fiscală nu a

acordat dreptul de deducere întrucât nu se află în spațiile de producție și nu

este necesară desfășurării activității economice;

- 6.086,45 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din factura din 29 decembrie 2006 emisă de SC C. SA Vaslui

care, potrivit procesului verbal de verificare încheiat la SC C. SA, precum și a notei explicative dată de administratorul societății C.P.R. reprezintă

lucrări de construcții executate la „locuința situată în M. Greci” înregistrată

în evidența contabilă „casa de protocol” pentru care organul de inspecție

fiscală nu a acordat drept de deducere întrucât nu sunt servicii prestate în

beneficiul societății K.;

- 153,49 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din factura din 03 februarie 2007 emisă de SC D.R. SA Tg.

Secuiesc pentru diverse bunuri electro-casnice bunurile care nu sunt utilizate

în realizarea de operațiuni taxabile;

- 375,22 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din factura din 21 martie 2007 emisă de către SC S.M. SRL

Brașov pentru materiale sportive (bandă alergare, steper, aparat de vibromasaj,

bicicletă electrică), pentru care organul de inspecție fiscală nu a dat drept

de deducere întrucât acestea nu sunt utilizate în realizarea de operațiuni

taxabile;

- 106,62 lei taxă pe valoare

adăugată dedusă din factura din 4 mai 2007 emisă de către SC D. SRL pentru

diverse bunuri (set pilotă, lenjerie pat, perne) pentru care organul fiscal nu

dă dreptul de deducere întrucât acestea nu sunt necesare desfășurării

activității sale economice.

La sumele reținute ca datorate, au

fost calculate accesorii, conform art. 115, 116, devenite art. 119 și 120 din

O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Impozitul pe veniturile din

dividende în sumă de 11.466 lei a fost calculat, motivat de faptul că în

intervalul 2005-2007 societatea a achiziționat o serie de bunuri în folosul

asociatului, conform art. 7 alin. (12) și art. 67 alin. (1) C. fisc., la care

s-au adăugat majorări în sumă de 9507 lei.

Raportat la motivele contestației cu

nr. 1297 din 9 iunie 2008, reluate în motivarea acțiunii ce face obiectul

cauzei, și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a înlăturat

concluziile raportului de expertiză întocmit la dosar.

Astfel, se arată în considerentele

sentinței atacate, referitor la impozitul pe profit generat de neluarea în

considerare de organul fiscal a facturilor de achiziție „tineret taurin și

altor mărfuri”, din relațiile comerciale derulate de SC B.C. SRL cu un nr. de

39 facturi aflate la filele 13-26 dosar, se reține că prin decizia Curții de

Apel Iași din 21 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. 2213/89/2008, menționat în

raportul de expertiză (fila 12) și atașat prezentei cauze, s-a decis în mod

irevocabil faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile unor documente

justificative pentru a se putea deduce TVA și, ca atare, același regim urmează

a fi aplicat societății și prin prisma calculului impozitului pe profit aferent

acestor livrări, ce se află în interdependență cu sumele rămase la dispoziția

societății după achitarea contribuțiilor fiscale datorate conform legii;

Cu privire la suma de 14.679 lei TVA

aferentă bunurilor și materialelor achiziționate cu facturile sus menționate și

emise ulterior lunii decembrie 2006, se reține că raportul de expertiză a

arătat expres că „bunurile (obiectele) au fost înregistrate în sistemul

informatic de gestiune financiar contabilă al SC K. SRL direct pe cheltuieli,

fără a fi înregistrate ca obiecte de inventar ce urmau a fi date în folosință.

În realitate acestea au fost predate pentru dotarea casei de protocol și a

bazei de agrement, după cum reiese din analiza listelor de inventar întocmite

în anii 2005-2006”, care au fost însă folosite „chiar și indirect în scopul

realizării veniturilor” (filele 26-27 raport).

În același sens au fost considerate

și costurile aferente lucrărilor de construcții realizate la aceleași

obiective, fără a se respecta normele legale privind forma actelor contabile

privind bunurile achiziționate în alte scopuri decât activitatea economică,

prevăzută în Ordinul M.F.P. 29/2003.

Aceasta în condițiile în care, prin

decizia nr. 279/CA/2010, curtea de apel a menținut actele de control fiscal

prin prisma sumei de 42.493 lei, calculată de organul fiscal pentru facturi

având ca obiect bunuri și prestații lucrări cu același obiect, dar anterioare

lunii decembrie 2006, ce fac obiectul prezentei cauze.

Mai reține instanța de fond că suma de

4731 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru neplata TVA în valoare de

14679 lei, a fost corect percepută de organul fiscal, ca accesorii ale

obligației principale, conform modalității de calcul prevăzute de art. 120 C.

proc. fisc.

Cu privire la suma de 11.177 lei,

reprezentând impozit pe dividende și penalități legale, prima instanță a

apreciat că expertiza a reținut, contrar celor evocate de instanță în cele de

mai sus, că baza de calcul ar fi fost formată din „cheltuieli deductibile

fiscal”, deși acestea nu puteau fi încadrate în această categorie, astfel cum

s-a arătat anterior, ci drept „cheltuieli în favoarea asociaților” conform art.

7 alin. (12) și art. 67 alin. (1) C. fisc., asimilate noțiunii de „dividend”,

pentru care se datorează impozite și majorări de întârziere aferente.

Vaslui

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta nu și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs.

Sintetizând aspectele invocate, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este

combătută sub următoarele aspecte:

2.1. Sentința este nemotivată și

ignoră decizia instanței de control judiciar.

Potrivit recurentei, prima instanță

nu a făcut decât să preia cu putere de lucru judecat considerentele deciziei nr.

279/CA din 21 mai 2010 a Curții de Apel Iași, fără să realizeze o analiză

proprie a probelor dosarului. Procedând astfel, subliniază recurenta, curtea de

apel a ignorat decizia de casare care indicase necesitatea suplimentării

probatoriului cu cele 39 facturi emise de SC B.C. SRL și cu adresa nr. 408 din

26 ianuarie 2005 a S.L. Iași.

2.2. Instanța a ignorat principiile

care guvernează aplicarea legii în timp.

La acest punct, recurenta afirmă că

trebuiau să i se aplice prevederile Codului fiscal și ale Codului de procedură

fiscală în vigoare la data efectuării operațiunilor iar nu cele anterioare sau

ulterioare acestui moment. Așa fiind, concluzionează în sensul că îndeplinind

condițiile prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. f) și 145 alin. (8) C. fisc.,

respectiv cele de la art. 155 alin. (8) din același cod, avea dreptul să

beneficieze de deducerea TVA și de diminuarea bazei impozabile.

2.3. Soluția atacată contravine

jurisprudenței comunitare, convenționale și naționale.

Recurenta a invocat soluția

pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite

11C-354/355/03 Optigen Ltd, Fullcrum Electronics Ltd și Bond House Systems Ltd

C. Commissioners of Customs & Excise pentru a sublinia faptul că realitatea

operațiunilor trebuie să aibă prioritate față de principiul formalismului.

S-a invocat, de asemenea, hotărârea

pronunțată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Beian contra României precum și

două decizii de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a

statuat că lipsa de pe facturi a unor elemente neesențiale, nu înlătură

caracterul de documente justificative „dacă din toate probele de la dosar

rezultă că tranzacțiile comerciale au fost reale”.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat

pentru argumentele expuse în continuare.

relevante

Recurenta-reclamantă a supus

controlului de legalitate decizia nr. 24 din 24 iulie 2008 emisă de D.G.F.P.

Vaslui prin care a fost soluționată contestația îndreptată împotriva deciziei

de impunere nr. 62 din 14 mai 2008, solicitând exonerarea sa de la plata sumei

totale de 544.600 lei, reprezentând:

- impozit pe profit în sumă de

224.101 lei și majorări de întârziere aferente de 280.587 lei;

- TVA în sumă de 14.679 lei și

majorări și penalități de întârziere în sumă de 4.731 lei;

- impozit pe dividende în sumă de

11.177 lei și accesorii aferente în cuantum de 9.325 lei.

Sumele contestate au fost stabilite

ca fiind datorate cu ocazia unei inspecții fiscale generale derulate în

intervalul 18 aprilie 2008 – 12 mai 2008, perioada supusă verificării fiind 1

ianuarie 2004 – 31 decembrie 2007.

Verificând punctual, pentru fiecare

categorie de debit fiscal, apărările reclamantei, prima instanță a ajuns la

concluzia că actele administrativ fiscale atacate sunt legale și se impune a fi

menținute.

Această concluzie este corectă, ea

fiind împărtășită și de instanța de recurs, pentru considerentele expuse în continuare

ca răspuns la motivele de recurs.

Referitor la motivarea sentinței și

la respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești trebuie să reflecte „ motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”.

Din

expunerea de la pct. I.1 din această decizie rezultă că hotărârea primei

instanțe respectă dispoziția legală citată anterior.

Împrejurarea

că instanța nu a răspuns la toate argumentele reclamantei nu poate echivala cu

nemotivarea, câtă vreme raționamentul adoptat referitor la interdependența

soluției din prezenta cauză cu cea cuprinsă în decizia nr. 279/CA din 21 mai 2010 a Curții de Apel Iași, făcea de prisos analiza unora.

Nici critica

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

respectiv pronunțarea unei hotărâri cu ignorarea dezlegărilor și îndrumărilor

date de instanța de casare, nu are suport.

Prin decizia

pronunțată de prima instanță de recurs, nr. 103 din 15 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost casată

sentința civilă nr. 83/CA din 18 mai 2009 a Curții de Apel Iași, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru două motive:

-

completarea probatoriului cu cele 39 facturi emise de SC B.C. SRL;

- examinarea

nemijlocită a înscrisurilor prezentate în vederea stabilirii caracterului lor

de document justificativ, prin prisma respectării principiilor care guvernează

aplicarea legii civile în timp, iar nu preluarea automată a concluziilor

expertizei contabile.

Verificând

procedura derulată în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a

solicitat organelor fiscale că depună înscrisurile indicate, la dosar

aflându-se în copie facturile în discuție, precum și adresa din 23 noiembrie

2010 prin care D.G.F.P. Vaslui a comunicat că în speță nu s-au solicitat

informații de la SC S.L. SRL Iași, însă a depus procesul verbal din 16

octombrie 2006 și lista Formularelor cu Regim Special din care rezultă că

facturile au fost achiziționate de la SC S.L. SRL de către SC M.C. Iași, iar nu

de către SC B.C. SRL.

Și în

privința aspectelor de fond, respectiv a analizei realității operațiunilor

comerciale, Curtea de apel a respectat îndrumările instanței de recurs,

concluziile expertizei de specialitate fiind primite critic în mod argumentat,

după cum s-a arătat la pct. I.1 al acestei decizii.

Referitor la

impozitul pe profit și accesoriile aferente

Partea cea mai

consistentă a memoriului de recurs vizează modul în care s-a soluționat

acțiunea judiciară în privința impozitului pe profit în cuantum de 224.489 lei

și a accesoriilor aferente de 280.941 lei.

Aceste sume

au fost calculate de organele fiscale ca urmare a neadmiterii la deducere a

cheltuielilor de 838.184 lei, pe anul 2004, provenind din operațiunea de

aprovizionare cu „tineret taurin”, realizată prin 39 facturi care nu corespund

prevederilor art. 6 din H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor comune

privind activitatea financiară și contabilă.

Potrivit

acestui text normativ în vigoare la momentul operațiunilor respective:

„Procurarea

și utilizarea de formulare tipizate, cu regim special de înscriere și

numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt

interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate

în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt

considerate fără documente legale de proveniență”.

Necontestat,

cele 39 facturi și numere cuprinse între 509433 și 509519 utilizate de către SC

B.C. SRL Iași au fost achiziționate la data de 12 martie 2003 de la SC S.L. SRL

de către o terță societate comercială, SC M.C. SRL.

Explicația

recurentei, cum că formularele tipizate cu regim special nepersonalizate ar fi

fost procurate atât pentru SC M.C. SRL, cât și pentru SC B.C. SRL printr-un

delegat comun, I.C., nu are nici un suport probator.

În plus,

contrar art. 3 din O.M.F.P. nr. 29/2003, facturile fiscale nu cuprind nicio

mențiune la rubrica „date privind expediția”iar solicitarea organelor fiscale

de a derula un control încrucișat la furnizorul SC B.C. SRL pentru clarificarea

situației a rămas fără rezultat, întrucât această societate comercială nu a

funcționat la sediul social declarat și nu a depus declarațiile fiscale privind

impozitele și taxele datorate (conform procesului verbal din 16 octombrie 2006

al D.G.F.P. Iași).

În acest

context, la fel ca prima instanță, și instanța de recurs consideră că

recurenta, acceptând să preia animale într-o locație necunoscută, fără

posibilitatea de identificare a persoanelor prin care s-a realizat expediția și

evitând sistemul de decontare bancară prin fragmentarea unei operațiuni

comerciale în valoare totală de 997.438 lei, și-a asumat riscul de a nu i se

recunoaște caracterul deductibil al cheltuielilor respective.

Prin urmare,

dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, care stabilesc că nu sunt deductibile „cheltuielile înregistrate în

contabilitate, care nu au la bază un document justificativ” au fost corect

aplicate.

Susținerea

recurentei că la paginile 6-8 din decizia nr. 24/24 iulie 2008 a D.G.F.P. Vaslui s-au indicat și prevederi legale care nu erau în vigoare la data operațiunilor

comerciale examinate, nu poate fi primită, întrucât pe de o parte obiectul

controlului judiciar vizează sentința curții de apel iar nu direct decizia

administrativă menționată și, pe de altă parte, perioada verificată a cuprins

intervalul 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2007 iar actul de control a reținut mai

multe debite aferente acestei perioade, după cum se va detalia în continuare.

Contrar

susținerilor recurentei, Înalta Curte observă că prima instanță nu avea temei

legal pentru a aplica direct prevederile art. 145 alin. (8) raportat la art. 155

alin. (8) din Codul fiscal, mai ales că în privința acelorași documente se

decisese irevocabil prin decizia civilă nr. 279 din 21 mai 2010 a Curții de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal, că nu pot avea caracter

justificativ pentru recunoașterea dreptului de deducere a TVA.

Or,

hotărârea fondului este, și din această perspectivă, în acord cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului de tipul Beian c. României, invocată chiar

de către recurentă, dreptul la un proces echitabil din perspectiva unei

jurisprudențe unitare, nefiind alterat.

Nu în

ultimul rând, răspunzând la critica referitoare la caracterul prea formalist al

procedurii fiscale, Înalta Curte observă că legislația în materie are mai multe

prevederi care conferă posibilitatea remedierii unor erori (de ex. art. 42 C.

proc. fisc.) ori clarificării unor situații de fapt în vederea dovedirii

realității operațiunilor (art. 58 din același cod). În plus, procedura

judiciară desfășurată sub auspiciile principiilor garantării dreptului la

apărare și contradictorialității urmărește tocmai lămurirea tuturor aspectelor

de fapt și de drept supuse dezlegării. Așa fiind, apare greu de explicat

poziția recurentei care nu a încercat să suplinească deficiențele facturilor

anterior analizate prin administrarea unor dovezi suplimentare, apte să

demonstreze realitatea operațiunilor respective.

Referitor la

celelalte debite fiscale

Recurenta nu

a dezvoltat critici particulare în privința celorlalte debite fiscale stabilite

prin același raport de inspecție fiscală, mărginindu-se să afirme că în mod

nelegal nu s-a recunoscut caracterul de document justificativ, înscrisurilor

prezentate.

Și în

această privință soluția primei instanțe este corectă, nefăcându-se dovada că

cheltuielile respective sunt „aferente realizării veniturilor”.

Intră în

această categorie cheltuielile efectuate pentru achiziționarea unor obiecte de

mobilier (de ex. lampadar) ori sanitare (de ex. cadă hidromasaj), decorațiuni

interioare, obiecte de uz casnic (de ex. uscător de păr), materiale sportive

(de ex. bandă alergare) și diverse construcții care fie nu au fost identificate

faptic în spațiile destinate desfășurării obiectului de activitate al

societății, fie nu au aptitudinea de a fi utilizate în scopul realizării

veniturilor, neputând beneficia de dispozițiile art. 145 alin. (3) lit. a) C.

fisc.

Cât privește

impozitul la veniturile din dividende în sumă de 11.466 lei, calculată pentru

întreaga perioadă 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2007, recurenta nu a formulat

nicio critică pe calea recursului.

Referitor la

jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

Recurenta a

susținut că pricina de față este similară cu cauzele reunite C-354/355/03

Optigen Ltd., Fulcrum Electronics Ltd și Bond House Systems Ltd. c.

Commissioners of Customs & Excise. În acel litigiu, Curtea de Justiție a

Uniunii Europene a stabilit că „dreptul de a deduce TVA plătită în amonte al

unei persoane impozabile care desfășoară asemenea operațiuni nu poate fi afectat

de faptul că, în lanțul din care tranzacția face parte, o altă tranzacție

anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă în materie de TVA, fără ca

persoana impozabilă să știe sau să aibă vreun mijloc să afle despre aceasta.

Dreptul de deducere reglementat de art. 17 și urm. din Directiva VI-a este o

parte integrală a schemei TVA și nu poate fi limitat în principiu. Dreptul

trebuie exercitat imediat pentru întregul cuantum al TVA plătit în amonte”.

Deși

principalul debit supus contestării în cauza de față nu este TVA, ci impozitul

pe profit, Înalta Curte reține că raționamentul citat nu poate fi incident

pentru că recurenta nu a făcut niciun demers pentru a-și clarifica raporturile

contractuale cu SC B.C. SRL, neputând susține că nu are niciun mijloc pentru

aceasta, mai ales după momentul în care realitatea operațiunilor comerciale a

fost supusă contestării.

legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate

considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge

recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC K. SRL Vaslui împotriva sentinței nr. 319 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 decembrie 2011.