ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2111/2016

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 84/45/2014 reclamanta S.C. A S.R.L a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

-           anularea deciziei nr. 4730/27.12.2013 emisă de pârâtă prin care s-au respins contestațiile administrative formulate împotriva deciziilor de impunere 1612/26.11.2010 și 1613/26.11.2010 cu privire la suma de 4.576.391 lei;

-           anularea deciziei de impunere 1612/26.11.2010 emisă de D.G.F.P. Vaslui și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de impunere cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare prin care să se recunoască TV\ de rambursat la nivelul sumei de 2.293.396 lei și penalități de întârziere de 110.498 lei;

- anularea deciziei de impunere 1613/26.11.2010 emisă de D.G.F.P. Vaslui și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de impunere cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare prin care să se recunoască deductibilitatea sumei de 12.069.981,60 lei și pe cale de consecință să fie exonerată reclamanta de la plata sumelor 1.931,197 Iei reprezentând impozit pe profit suplimentar și 241.400 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.

2.Hotărârea Curții de apel

Prin sentința nr. 146 din 30 iunie 2014, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A S.R.L, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A S.R.L, în temeiul art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă.

în esență, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici de nelegalitate:

-           instanța a săvârșit o gravă eroare de apreciere, atât cu privire la situația de fapt cât și referitor la partea căreia îi incumbă sarcina probei, stabilind că mărfurile achiziționate de la furnizorul S.C. B S.R.L Bacău și revândute către S.C.C S.R.L. Craiova ar fi nereale, preluând susținerile organului fiscal;

-hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.146 alin.(l) lit.a) din Codul fiscal și cele ale Deciziei V/15.01.2007 a ICCJ.

-           instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare sau asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.

4.Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză în baza art.493 alin.(2) și (3) Cod procedură civilă a fost analizat la completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii din data de 17.12.2015 în conformitate cu dispozițiile art.493 alin.(4) Cod procedură civilă.

Prin încheierea din data de 18.03.2016, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art.493 alin.(7) Cod procedură civilă, fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

5.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate  de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, cu următoarele precizări.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art.218 Cod procedură fiscală, cu o acțiune vizând Decizia 4780/27.12.2013 prin care ANAF-DGRFP Iași a respins ca neîntemeiate contestațiile formulate împotriva Deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite  de inspecția fiscală:  nr.1612/26.11.2010 și nr.1613/26.11.2010, cu privire la suma totală de 4.576.391 lei reprezentând:

-1.931.197 lei impozit pe profit stabilit prin Decizia de impunere D 1613/26.11.2010;

-241.400 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite prin decizia de impunere nr.1613/26.11.2010;

-2.293.296 lei TVA stabilită prin Decizia de impunere nr.1612/26.11.2010;

-110.498 lei majorări de întârziere aferente TVA stabilită prin Decizia de impunere nr.1612/26.11.2010.

Inspecția fiscală defășurată la S.C. A S.R.L a avut ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, precum și a respectării prevederilor legislației  fiscale și contabile privind soluționarea decontului de TVA  cu opțiune de rambursare aferent lunii noiembrie 2009, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vaslui sub nr.11135/22.12.2009, prin care se solicită rambursarea sumei de 1,737.519 lei.

În concret, în perioada 1.11.2009-30.11.2009 reclamanta a achiziționat mărfuri reprezentând rulmenți de la S.C. B S.R.L Bacău în valoare totală de 14.363.277,39 lei din care TVA deductibilă 2.293.296,39 lei, pe care le-a vândut ulterior către S.C.C S.R.L. Craiova, societate aflată în insolvență, conform încheierii 1671/15.10.2009  pronunțată de Tribunalul Dolj, facturarea efectuându-se cu mențiunea taxare inversă.

Taxa pe valoare adăugată solicitată la rambursare de societatea reclamantă, conform decontului înregistrat la AFP Vaslui sub nr.11135/22.12.2009 provenea din această tranzacție, considerată de organele de control fiscal ca fiind o operațiune nereală.

Soluția instanței de fond de respingere a acțiunii ca nefondată este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma prezentului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt fiscală.

În mod corect judecătorul fondului a stabilit că societatea reclamantă nu are dreptul la deducerea TVA, aferentă achiziției de rulmenți, întrucât operațiunile nu au la bază documente justificative emise conform legii, nerezultând realitatea operațiunii reflectate în facturile de achiziție, Decizia de impunere 1612/2010 prin care au fost stabilite obligații suplimentare de plată în sumă de 2.403.794 lei fiind legală și temeinică.

Concluzia organelor fiscale este susținută de următoarele împrejurări:

Pe facturile fiscale emise , pentru marfa achiziționată de societatea reclamantă, figurează ca delegat dl. X asociat unic al reclamantei și mijlocul de transport DJ 90WFW expedierea fiind efectuată la data de 28.11.2009, fără a se menționa locul de încărcare și descărcare a mărfii Marfa a fost vândută în  aceeași zi către S.C.C S.R.L. Craiova, societate în insolvență.

S.C. B S.R.L Bacău achiziționase marfa în aceeași zi – 28.11.2009 de la SC D SRL Ploiești, din facturile fiscale emise rezultând că delegat în tranzacția respectivă a fost d-l Bunescu Serghei – asociat unic al SC A SRL Huși, mijlocul de transport fiind același DJ 90WFW, iar cu privire la locul de încărcare/descărcare nu sunt făcute mențiuni.

La rândul său SC D SRL Ploiești a achiziționat  mărfurile (rulmenți) de la SC E SRL Dolj, delegat în cadrul tranzacției dintre aceste societății fiind (conform mențiunilor din facturile fiscale), d-l X, cu același mijloc de transport și, de asemenea, în aceeași zi-28.11.2009.

SC E SRL, la data efectuării tranzacției se afla sub incidența art.1 alin.(1) lit.a)  și b) Ordinul MFP nr.757/2006,  aflându-se pe lista contribuabililor inactivi.

Totodată, s-au efectuat verificări la societatea care a achiziționat mărfurile de la societatea reclamantă - S.C.C S.R.L. Craiova, din nota explicativă data de d-l Y rezultând că „nu s-a efectuat recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor singura operațiune fiind  aceea de intermediere a cantităților de rulmenți, marfa  fiind livrată în același cantitate și în cursul aceleiași zile către SC F SRL Craiova”. În acest ultim caz tranzacția a fost efectuată cu mențiunea taxare inversă  iar societatea F SRL Craiova figurează pe lista  contribuabililor inactivi conform M.Oficial nr.20/8.01.2010.

În ceea ce privește realitatea operațiunilor fiscale relevantă este și împrejurarea că proprietara mijlocului de transport, care figurează în facturile emise d-na Z a declarat că la data de 28.11.2009 și 7.12.2009  „autovehiculul nu a efectuat curse pentru SC B SRL și SC A SRL Huși și nici nu a fost închiriat sau dat în folosință altor persoane fizice sau juridice”.

În concluzie din analiza circuitului mărfurilor se constată că societatea vânzătoare inițială este SC E SRL Craiova – societate inactivă iar societatea finală este SC F SRL, societate de asemenea inactivă, iar transportul mărfii pe acest circuit nu este confirmat.

Împrejurarea că cele trei facturi în baza cărora reclamanta solicita deductibilitatea sumei reprezentând TVA sunt emise în conformitate cu dispozițiile art.155 Cod fiscal este lipsită de relevanță în raport cu nerealitatea operațiunii fiscale efectuate (art.125 alin.(2) și 145 alin.2) Cod fiscal).

În esență teza organului fiscal, care pornește de la nerealitatea operațiunii fiscale și conduce la calcularea obligațiilor suplimentare de natura TVA (2.293.295 lei) și accesorii aferente, este corectă fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Pentru aceleași considerente se impune și menținerea soluției instanței de fond cu privire la cererea de anulare a deciziei de impunere nr.1613/26.11.2010, prin care s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale  suplimentare de plată în cuantum de 2.172.597 lei reprezentând : 1.931.197 lei – impozit pe profit și 241.400 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

Având în vedere dispozițiile art.19,26 Legea nr.571/2003 privind codul fiscal și pct.12 din   Normele metodologice aprobate prin HG nr.44/2004, precum și împrejurarea că deși societatea deține documente în baza cărora au fost efectuate  înregistrări contabile, realitatea operațiunilor fiscale nu a fost demostrată și astfel societatea nu are dreptul la deducerea cheltuielilor efectuate cu achiziția rulmenților și aceasta datorează impozit pe profit în sumă de 1.931.197 lei și accesoriile aferente acestuia.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.20 Legea nr.554/2004 și art.496 Cod procedură civilă, constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței, va fi respins ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de S.C. A S.R.L împotriva sentinței nr. 146 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Iași- Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat..

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2016.