ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6991/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6991/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 310/64/2011,

reclamanta SC K.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Brașov,

solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună:

(i) Anularea în parte

a Deciziei nr. 1756 din 18 februarie 2011, a Deciziei de impunere nr. 1112 din 06

octombrie  2010 și a R.I.F. nr. 9847 din 06 octombrie  2010 emise de D.G.F.P.

Brașov, în ceea ce privește suma de 894.776 lei reprezentând impozit pe profit

aferent anului 2008;

(ii) Suspendarea efectelor

Deciziei de impunere nr. 1112 din 06 octombrie  2010 până la soluționarea

irevocabilă a cererii de anulare a Deciziei nr. 1756 din 18 februarie 2011

emisă de D.G.F.P. Brașov.

La data de 22 aprilie

2011, prin cererea intitulată „precizare a cererii de chemare în judecată”,

reclamanta și-a completat acțiunea introductivă, în sensul că solicită:

- Obligarea pârâtei

la restituirea sumei de 894.776 lei reprezentând impozit pe profit nedatorat,

aferent anului 2008;

- Compensarea sumei

de 894.776 lei cu suma de 741.884 lei reprezentând obligația de plată a

societății față de bugetul de stat;

- Obligarea pârâtei

la restituirea sumei de 152.890 lei reprezentând diferență rezultată în urma

compensării sumei de 894.776 lei cu suma de 741.884 lei;

- Anularea penalităților

și dobânzilor în sumă de 232.843 lei percepute de pârâtă la sumele menționate.

Situația de fapt, în

prezentarea rezumativă realizată de reclamantă, este următoarea:

Impozitul pe profit

în cuantum de 894.776 lei a fost stabilit suplimentar asupra veniturilor în

valoare de 5.592.346 lei realizate din lucrări și servicii nedecontate în

contrapartidă cu cheltuielile efectuate în anul 2008.

Organele de control

nu au inclus în baza impozabilă și cheltuielile care inițial au fost reflectate

în inventarul producției neterminate, iar metoda utilizată pentru determinarea

producției neterminate este contrară prevederilor Ordinul M.F. nr. 1752/2005

privind aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

Inspecția fiscală a

calculat eronat producția neterminată pe baza rulajelor conturilor de

cheltuieli influențate de cheltuielile nealocate costurilor de producție, iar

determinarea acestora pe bază de coeficient stabilit ca raport între costul

producției neterminate recalculată de inspecția fiscală și cea stabilită de

agent.

Pârâta D.G.F.P.

Brașov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii

reclamantei, susținând, în special, faptul că instanța nu are competența

materială de a proceda la compensarea creanțelor bugetare, că aceste operațiuni

se efectuează conform unei proceduri și în condițiile stabilite de lege, de

către organele fiscale.

instanțe

Prin sentința civilă nr.

209 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de

reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov, anularea

în parte a Deciziei nr. 1756 din 18 februarie 2011, Deciziei de impunere nr. 1112

din 06 octombrie  2010 și R.I.F. din 06 octombrie 2010 emise de pârâtă, sub

aspectul stabilirii impozitului pe profit aferent anului 2008, în sumă de

851.172 lei, respingerea, în rest, a pretențiilor formulate și obligarea

pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.610,5 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 1756

din 18 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Brașov s-a respins ca neîntemeiată

contestația cu privire la impozitul pe profit în valoare de 894.776 lei aferent

anului 2008, s-a admis în parte contestația în privința impozitului pe profit

în valoare de 17.238 lei aferent anului 2008, au fost anulate parțial, sub

acest aspect, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, au fost

desființate parțial decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală cu

privire la impozitul pe profit în valoare de 7.306 lei stabilit suplimentar pe

anul 2009, dispunându-se o nouă verificare cu privire la acest ultim impozit.

Concluziile

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză au fost în sensul că

producția neterminată aferentă anului 2008 nu a fost corect calculată, nu au

fost incluse toate cheltuielile ocazionate de lucrările executate și în curs de

executare aferente anului 2008, rezultând o diferență în plus de 272.523 lei față

de calculul efectuat de societate, diferență care, în opinia expertului,

trebuie luată în calcul la determinarea rezultatului fiscal aferent anului

2008.

Față de starea de

fapt fiscală reținută de organele de control, expertul contabil a analizat

Anexele 5b și 5c întocmite de organele fiscale și a constatat că nu s-a ținut

cont de repartizarea sumelor pe tipuri de cheltuieli, calculele fiind eronate

atât din punct de vedere matematic, cât și al conținutului.

Ca urmare, doar

impozitul aferent suplimentului bazei de impunere calculată de societate, în

sumă de 272.523 lei, respectiv 43.604 lei, trebuie achitat în plus față de cel

calculat de societate, urmând ca diferența dintre suma de 894.776 lei și cea de

43.604 lei, respectiv 851.172 lei, să fie înlăturată prin anularea parțială a

actelor administrativ fiscale atacate.

Compensarea și

restituirea se realizează conform C. proc. fisc. și Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004,

urmându-se o procedură specială ce presupune existența unei creanțe certe și

lichide.

Reclamanta nu a făcut

dovada penalităților și dobânzilor la care face referire în precizarea de

acțiune, prin decizia de impunere nefiind stabilite obligații accesorii în

sarcina acesteia.

exercitată de pârâta D.G.F.P. Brașov

Împotriva sentinței

civile nr. 209 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta

D.G.F.P. Brașov, susținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului, s-a arătat că prima instanță nu și-a motivat hotărârea pronunțată,

ci a preluat doar susținerile părților, fără o analiză de substanță din care să

reiasă convingerea acesteia.

Astfel, s-a susținut

că nu au fost analizate în mod legal starea de fapt dedusă judecății, probatoriul

administrat în cauză, precum și toate temeiurile de drept aplicabile, ci s-a

avut în vedere cu prioritate raportul de expertiză contabilă ale cărei

concluzii sunt nedocumentate și părtinitoare.

Recurenta a precizat

că a solicitat un punct de vedere asupra expertizei organului competent din

cadrul D.G.F.P Brașov, care și-a menținut constatările din actele

administrative fiscale, în sensul că societatea reclamantă a procedat la

diminuarea în mod artificial a rezultatului fiscal al anului 2008 prin neincluderea

în costul lucrărilor executate și a celor în curs de executare a tuturor

cheltuielilor ocazionate de realizarea acestora. Acest punct de vedere a fost

transmis instanței, însă nu a fost reținut cu ocazia pronunțării hotărârii.

În privința impozitului

pe profit suplimentar aferent anului 2008, în valoare de 894.776 lei, recurenta

a reluat integral situația de fapt și considerentele pentru care contestația

reclamantei a fost respinsă în procedura administrativă, fără a formula, în

concret, critici referitoare la modalitatea în care prima instanță a dezlegat

problema de drept dedusă judecății.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 209 din 26

octombrie 2011, în sensul respingerii acțiunii.

4.Procedura derulată

în fața Înaltei Curți

Intimata-reclamantă,

deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul

declarat în cauză.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

și de drept relevante

Conform art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde „motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților”.

Obligația instanței

de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261

C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației

de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de

vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând,

raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În jurisprudența sa,

C.E.D.O. a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1)

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le

consideră pertinente pentru cauza lor. Convenția nevizând garantarea unor

drepturi teoretice sau iluzorii, ci a celor concrete și efective (Hotărârea Artico

c.Italiei, din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică examinate temeinic

de către instanța sesizată (Hotărârile din 19 aprilie 1994, Van de Hurk

c.Olandei, și din 28 aprilie 2005, Albina c.României).

Pentru instanța

europeană, obligarea motivării hotărârilor judecătorești este inerentă

procesului echitabil, chiar dacă această exigență este „relativă”, întrucât:

(i) Nu impune

instanțelor un răspuns detaliat la fiecare argument; în schimb, un mijloc de

apărare hotărâtor pentru soluția pronunțată presupune un răspuns specific și

explicit;

(ii) Are limite

variabile, în funcție de natura hotărârii și poate fi analizată numai în lumina

circumstanțelor cauzei.

Examinând hotărârea

atacată, prin raportare la dispozițiile legale enunțate și la jurisprudența C.E.D.O.,

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I C.

proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină”) este

nefondat.

Astfel, problema

esențială dedusă judecății vizează legalitatea determinării profitului

impozabil aferent anului 2008 și a obligației suplimentare de plată în valoare

de 894.776 lei stabilită prin actele administrative contestate, în condițiile

în care reclamanta contestă, în principal, metoda utilizată de organele fiscale

pentru determinarea producției neterminate.

În acest context, proba

cu expertiză contabilă administrată în cauză la solicitarea reclamantei a

reprezentat mijlocul de probă pertinent și decisiv pentru soluționarea

pricinii.

Prin hotărârea

pronunțată, prima instanță a admis în parte pretențiile reclamantei, sens în

care a oferit un răspuns specific și explicit aspectelor esențiale deduse

judecății, analizând raportul de expertiză contabilă pe baza datelor și

raționamentelor furnizate de expert, fără a prelua, exclusiv, susținerile

reclamantei, cum în mod eronat afirmă recurenta.

Astfel, expertul

judiciar a stabilit, pe baza documentelor contabile puse la dispoziție de

societatea reclamantă, a constatărilor organelor fiscale evidențiate în anexele

5b și 5c la raportul de inspecție fiscală și a reglementărilor contabile în

materie, că diferența de 5.592.346 lei cu care organele fiscale au reîntregit

profitul impozabil aferent anului 2008 nu a fost corect stabilită nici din

punct de vedere matematic și nici prin raportare la principiile calculației

costurilor prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1826/2003.

Totodată, expertul

contabil a verificat balanța analitică a societății pentru perioada 01 ianuarie

2008 - 31 decembrie  2008, fișele de cont și situațiile prezentate de reclamantă

și a concluzionat că producția neterminată nu a cuprins toate cheltuielile ocazionate

de lucrările executate și în curs de executare aferente anului 2008, rezultând

o diferență de 272.523 lei în plus față de calculul efectuat de societate și

care trebuia avută în vedere la determinarea rezultatului fiscal aferent anului

2008.

În aceste

circumstanțe, se observă cu claritate faptul că expertul contabil nu a făcut o

simplă apreciere subiectivă și nedocumentată, cum eronat pretinde recurenta, ci

a formulat concluzii pe bază de date și raționamente precise, temeinic

fundamentate.

Recurenta nu a

formulat, în termen legal, obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, deși

instanța a dispus comunicarea acestuia și acordarea unui termen de judecată

pentru a fi formulate eventuale obiecțiuni.

Punctul de vedere al

recurentei asupra raportului de expertiză contabilă a fost transmis instanței

după închiderea dezbaterilor, în termenul stabilit pentru amânarea pronunțării,

odată cu concluziile scrise, fără a oferi astfel posibilitatea reclamantei de a

răspunde la acesta, în considerarea dreptului său la un proces echitabil, sub

aspectul principiului contradictorialității.

În plus, opinia

exprimată de recurentă nu cuprinde, în concret, obiecțiuni cu privire la

constatările și concluziile expertului judiciar, ci reia aprecierile organului

fiscal, subliniind faptul că obligația suplimentară de plată a impozitului pe

profit aferent anului 2008 a fost corect determinată.

În aceste condiții,

în mod legal, prima instanță nu a făcut trimitere în considerentele hotărârii

la opinia recurentei asupra expertizei contabile și a dispus anularea în parte

a actelor administrative contestate, validând constatările și concluziile

expertizei judiciare, întocmite cu respectarea prevederilor art. 201 și urm. C.

proc. civ.

soluției instanței de recurs

Pentru rațiunile

expuse la pct. II.1, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către D.G.F.P. Brașov împotriva sentinței civile nr. 209/ F din 26 octombrie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2013