ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7173/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7173/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.S.S.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov a solicitat:

- anularea actului

administrativ asimilat reprezentat de lipsa răspunsului Direcției Generale de

Soluționare a Contestațiilor la contestația fiscală, înregistrată la D.G.F.P. Brașov

din 17 martie 2010 care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin.

(1) C. proc. fisc.;

- anularea deciziei

de impunere din 31 ianuarie 2011, a raportului de inspecție fiscală și a

dispoziției de măsuri din 14 februarie 2011 în ceea ce privește obligațiile

fiscale suplimentare stabilite de aceste acte, în sumă de 3.614.681 lei cu

titlu de impozit pe profit și 1.898.947 lei cu titlu de majorări de întârziere,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că a formulat contestație împotriva

deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, care trebuia

soluționată în termenul legal de 45 de zile, însă, la data formulării acțiunii,

acest termen expirase iar pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor nu soluționase contestația.

Pârâta A.N.A.F. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

arătând că reclamanta nu a așteptat finalizarea procedurii prealabile.

De asemenea, a

menționat că Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a emis

decizia nr. 297 din 21 iulie 2011 prin care actele administrative atacate au

fost desființate pentru sumele contestate de reclamantă.

În acest context,

pârâta a invocat și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea

căii de atac, având în vedere soluția pronunțată în contestație.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare prin care a arătat

că litigiul este purtat din culpa exclusivă a reclamantei care a promovat

acțiunea anterior soluționării contestației administrative, cu toate că avea cunoștință

despre prelungirea termenului legal de soluționare, solicitând să se ia act că

pârâtele au recunoscut pretențiile reclamantei prin emiterea în termenul legal

a Deciziei nr. 297 din 21 iulie 2011 și să respingă petitul privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

La dosar au fost

atașate decizia nr. 2971 din 21 iulie 2011, prin care s-a dispus desființarea

deciziei de impunere pentru suma de 5.513.628 lei reprezentând 3.614.481 lei -

impozit pe profit și decizia nr. 486 din 23 septembrie 2011 a D.G.F.P. prin

care s-a desființat dispoziția de măsuri nr. 12/2011.

La termenul de

judecată din 23 septembrie 2011, s-a invocat excepția rămânerii fără

obiect a acțiunii.

de Apel

Prin sentința nr. 225

din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL, în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și D.G.F.P. a județului Brașov, ca rămasă fără obiect și a

obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată parțiale, respingând restul cheltuielilor de judecată

solicitate.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că pârâtele au

desființat, după data formulării acțiunii, actele administrative a căror

anulare se solicită, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, în procedura prealabilă

pârâtele revocând propriile acte.

Prima instanță a

apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei D.G.F.P. Brașov, în sensul că

pretențiile reclamantei au fost recunoscute până la primul termen de

judecată, întrucât organul fiscal își verifică propriile acte nu pe calea

acțiunii în contencios administrativ, ci pe calea contestației formulate în

condițiile art. 205 și următoarele C. proc. fisc.

Potrivit dovezilor de

la dosar, contestația a fost înregistrată la data de 11 martie 2011, iar

deciziile de soluționare a contestației au fost emise la datele de 21 iulie 2011

și, respectiv 23 septembrie 2011.

Art. 70 alin. (2) C.

proc. fisc. prevede că „în situațiile în care, pentru soluționarea cererii,

sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest

termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data

primirii informațiilor solicitate”.

În speță, înscrisurile

depuse de pârâte în susținerea lipsei culpei lor în depășirea termenului de 45

de zile, nu sunt în măsură să justifice prelungirea cu peste 4 luni a

termenului, nefiind dovedită relevanța informațiilor suplimentare necesare

pentru fiecare moment al soluționării contestației, termenul curge de la data

de 11 martie 2011 și nu de la 14 aprilie 2011 (data înregistrării la organul de

soluționare a contestației), iar de la data la care s-au obținut ultimele

informații, 14 iunie 2011 și până la datele emiterii deciziilor, 21 iulie 2011

și, respectiv, 23 septembrie 2011,prima instanță a constatat că a trecut o

perioadă suficient de mare de timp pentru care nu s-au invocat niciun fel de

justificări.

În acest context,

prima instanță a constatat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată, făcând totodată aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere faptul că parcursul soluționării cauzei a fost oprit de

către pârâte în favoarea reclamantei.

pârâtelor

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Brașov și A.N.A.F., pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

I.

Recurenta - pârâtă Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Brașov a

solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii

de acordare a cheltuielilor de judecată, arătând în esență că, litigiul a

fost purtat din vina exclusivă a intimatei-reclamante care avea

cunoștință, la momentul introducerii acțiunii, că procedura

administrativă nu era finalizată și că nu fusese depășit termenul

legal de soluționare a contestației, în condițiile în care actele

fiscale contestate aveau un grad de complexitate ridicat și necesitau o

perioadă mai îndelungată de analiză.

Având în vedere că

pretențiile reclamantei au fost recunoscute înainte de primul termen de

judecată, recurenta a arătat că instanța trebuia să facă aplicarea

prevederilor art. 275 C. proc. civ., neexistând niciun element care să

justifice obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

II. Recurenta-pârâtă

Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în principal,

modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca

inadmisibilă, iar în subsidiar, ca lipsită de interes.

În

motivarea căii de atac, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a

pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

prin întâmpinare, deși avea obligația de a verifica, cu prioritate,

în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 și cele ale O.G. nr. 92/2003, dacă

era legal învestită cu acțiunea de față.

A

arătat că, în situația în care contestația administrativă nu este soluționată

într-un termen rezonabil, se poate solicita instanței de judecată, în

condițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, numai obligarea

autorității la soluționarea contestației administrative și

nicidecum anularea actelor administrative de impunere.

În

ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, motivat de

faptul că nu a fost respectat termenul de 45 de zile de soluționare a

contestației, de la data întregistrării, recurenta a criticat hotărârea ca

fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Recurenta

a arătat că nu are nicio culpa procesuală cu privire la transmiterea

contestației administrative de către organul fiscal emitent, care a fost

înregistrată la data 14 aprilie 2011, însă, chiar și cu toate acestea a

fost soluționată la 21 iulie 2011, într-un termen rezonabil, în

condițiile în care au fost solicitate și date suplimentare, termenul

de recomandare fiind prelungit în mod legal, în conformitate cu prevederile art.

70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Pe

de altă parte, prin respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect A.N.A.F. nu

este partea căzută în pretenții.

În

subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, în sumă

de 3.000 lei, prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând

că este prerogativa instanței de a cenzura onorariului de avocat, prin

prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse.

3.

Apărările intimatei

Intimata-reclamantă

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, în

esență, arătând că pe parcursul soluționării cauzei, autoritatea

pârâtă a soluționat contestațiile formulate, astfel că în mod corect

instanța s-a pronunțat cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc.

civ., asupra excepției lipsei de obiect acțiunii.

Pe

de altă parte, a susținut că era îndreptățită să formuleze cererea de

chemare în judecată și să solicite anularea actelor administrative-fiscale

vătămătoare, ca urmare a nesoluționării în termen legal a

contestației fiscale, situație în care devin incidente normele

generale cuprinse în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care

consacră implicit dreptul de sesizare al instanței, în ipoteza

nesoluționării plângerii prealabile în termenul legal.

În

ceea ce privește cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a arătat că

instanța a reținut în mod corect culpa recurentelor, câtă vreme

contestația nu a fost soluționată în termenul imperativ de 45 de

zile, potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentele-pârâte și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

Verificând în

prealabil regularitatea promovării recursului de către A.N.A.F., Înalta Curte

constată că sentința a fost comunicată acestei pârâte la data de 18 mai 2012 (f.

301 dosar fond), iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 05

iunie 2012 (f. 13), situație în care se apreciază că recursul a fost

declarat în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având

în vedere incidența prevederilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ., motiv

pentru care, excepția tardivității urmează să fie respinsă.

și de drept relevante

Actele administrative

fiscale pe care partea le-a supus controlului instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin cererea introductivă sunt:

- decizia de impunere

din 31 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. Brașov;

- raportul de

inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011, care a stat la baza emiterii deciziei

de impunere și

;

- dispoziția de

măsuri nr. 12 din 14 februarie 2011, în ceea ce privește obligațiile

fiscale suplimentare în sumă de 3.614.681 lei impozit pe profit și

1898.947 majorări de întârziere.

Contestația

administrativă a fost înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906621 din 14 aprilie

2011, iar cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Brașov a

fost înregistrată la data de 8 iulie 2011, decizia de soluționare a

contestației fiind emisă la data de 21 iulie 2011, după învestirea

instanței.

Criticile formulate

de recurente sunt fondate și urmează a fi analizate în raport cu

prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale și procedurii

judiciare în materie, ținând seama de elementele factuale menționate mai sus.

Cu privire la

inadmisibilitatea acțiunii în anularea deciziei de impunere și a raportului de

inspecție fiscală, instanța de control judiciar reține că Titlul IX (art.

205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie

de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv

nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului

administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza

finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în

temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit

art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Acest cadru normativ

special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile

administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin

celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate prin întâmpinare de

intimată.

Prin urmare,

regularitatea demersului procesual efectuat de intimata-reclamantă nu poate fi

apreciat prin prisma termenelor sau condițiilor prevăzute în art. 11 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că, la

data învestirii curții de apel, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 C.

proc. fisc. era expirat, nu poate primi semnificația juridică menționată de

instanța de fond, pentru că actul administrativ fiscal care se atacă în

contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este

decizia de soluționare a contestației.

Legalitatea deciziei

de impunere, a raportului de inspecție fiscală ori a altor acte care premerg

decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc., urmează a fi analizată în

cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica

judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea

fondului raportului de drept fiscal, numai dacă autoritatea competentă a soluționat

contestația pe fondul său.

i

nterpretarea

prevederilor din legislația națională într-un mod care să concorde cu

garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul

rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare - face ca

posibilitatea instanței de contencios administrativ de a rezolva fondul

litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet și efectiv consecințele

vătămătoare ale conduitei administrative nelegale sau ale pasivității

administrației, să nu fie exclusă de plano, în toate situațiile în care

autoritatea fiscală nu a soluționat contestația administrativă pe fondul său.

Dar pentru a se putea

ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere

argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică și-a

exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce

reglementează procedura administrativă, pentru că termenul rezonabil se

analizează de la caz la caz, în funcție de anumite criterii cristalizate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii,

atitudinea părților, miza litigiului.

În speță nu pot fi

reținute astfel de elemente, pentru că autoritatea fiscală a soluționat

contestația înregistrată din 14 aprilie 2011, într-un termen rezonabil, 4 luni

de la data înregistrării ei, mai ales că în cauză era pe deplin aplicabilă ipoteza

prevăzută de art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, având în vederea

dificultatea speței (tipul și natura impozitelor și taxelor

stabilite).

Pe

de altă parte, fără îndoială, „tăcerea” administrației este supusă controlului

judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ, însă în materie

fiscală în raport de prevederile inderogabile ale art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., reclamanta nu poate evita parcurgerea procedurii administrative speciale

reglementată în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, din textul legal precitat rezultând

fără echivoc că dreptul la acțiune în contencios administrativ se naște doar

odată cu emiterea deciziei de soluționare a contestației.

În

acord cu susținerile recurentei A.N.A.F., în această materie, „tăcerea”

administrației, ipoteza invocată prin acțiune, urmare a nesoluționării cererii

în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., poate fi sancționată

doar în baza unei acțiuni care vizează obligarea autorității publice să emită

decizia la care se referă art. 218 alin. (2) din actul normativ precitat.

Cum

intimata-reclamantă a procedat inadecvat pentru a-și satisface pretențiile,

acțiunea astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, soluție care va antrena,

implicit,

exonerarea

recurentelor - pârâte de plata cheltuielilor de judecată acordate intimatei-

reclamante la fond, care nu mai au bază legală în dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele de fapt și de drept menționate, în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să admită ambele recursuri și să modifice sentința, în sensul

respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului declarat de A.N.A.F.

Admite recursurile

declarate de A.N.A.F. și D.G.R.F.P. Brașov împotriva sentinței nr.

225 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC

D.S.S. SRL Brașov, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2013.