ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7173/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a solicitat: - anularea actului administrativ asimilat reprezentat de lipsa răspunsului Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor la contestația fiscală, înregistrată la D.G.F.P. Brașov din 17 martie 2010 care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc.; - anularea deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, a raportului de inspecție fiscală și a dispoziției de măsuri din 14 februarie 2011 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare stabilite de aceste acte, în sumă de 3.614.681 lei cu titlu de impozit pe profit și 1.898.947 lei cu titlu de majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, care trebuia soluționată în termenul legal de 45 de zile, însă, la data formulării acțiunii, acest termen expirase iar pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu soluționase contestația.

Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că reclamanta nu a așteptat finalizarea procedurii prealabile. De asemenea, a menționat că Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a emis decizia nr. 297 din 21 iulie 2011 prin care actele administrative atacate au fost desființate pentru sumele contestate de reclamantă. În acest context, pârâta a invocat și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea căii de atac, având în vedere soluția pronunțată în contestație.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare prin care a arătat că litigiul este purtat din culpa exclusivă a reclamantei care a promovat acțiunea anterior soluționării contestației administrative, cu toate că avea cunoștință despre prelungirea termenului legal de soluționare, solicitând să se ia act că pârâtele au recunoscut pretențiile reclamantei prin emiterea în termenul legal a Deciziei nr. 297 din 21 iulie 2011 și să respingă petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată. La dosar au fost atașate decizia nr. 2971 din 21 iulie 2011, prin care s-a dispus desființarea deciziei de impunere pentru suma de 5.513.628 lei reprezentând 3.614.481 lei - impozit pe profit și decizia nr. 486 din 23 septembrie 2011 a D.G.F.P.

prin care s-a desființat dispoziția de măsuri nr. 12/2011. La termenul de judecată din 23 septembrie 2011, s-a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii. 1. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 225 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și D.G.F.P. a județului Brașov, ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că pârâtele au desființat, după data formulării acțiunii, actele administrative a căror anulare se solicită, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, în procedura prealabilă pârâtele revocând propriile acte.

Prima instanță a apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei D.G.F.P. Brașov, în sensul că pretențiile reclamantei au fost recunoscute până la primul termen de judecată, întrucât organul fiscal își verifică propriile acte nu pe calea acțiunii în contencios administrativ, ci pe calea contestației formulate în condițiile art. 205 și următoarele C. proc. fisc. Potrivit dovezilor de la dosar, contestația a fost înregistrată la data de 11 martie 2011, iar deciziile de soluționare a contestației au fost emise la datele de 21 iulie 2011 și, respectiv 23 septembrie 2011. Art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. prevede că „în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate”.

În speță, înscrisurile depuse de pârâte în susținerea lipsei culpei lor în depășirea termenului de 45 de zile, nu sunt în măsură să justifice prelungirea cu peste 4 luni a termenului, nefiind dovedită relevanța informațiilor suplimentare necesare pentru fiecare moment al soluționării contestației, termenul curge de la data de 11 martie 2011 și nu de la 14 aprilie 2011 (data înregistrării la organul de soluționare a contestației), iar de la data la care s-au obținut ultimele informații, 14 iunie 2011 și până la datele emiterii deciziilor, 21 iulie 2011 și, respectiv, 23 septembrie 2011,prima instanță a constatat că a trecut o perioadă suficient de mare de timp pentru care nu s-au invocat niciun fel de justificări.

În acest context, prima instanță a constatat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, făcând totodată aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere faptul că parcursul soluționării cauzei a fost oprit de către pârâte în favoarea reclamantei. 2. Recursurile pârâtelor Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și A.N.A.F., pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

I. Recurenta - pârâtă Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Brașov a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, arătând în esență că, litigiul a fost purtat din vina exclusivă a intimatei-reclamante care avea cunoștință, la momentul introducerii acțiunii, că procedura administrativă nu era finalizată și că nu fusese depășit termenul legal de soluționare a contestației, în condițiile în care actele fiscale contestate aveau un grad de complexitate ridicat și necesitau o perioadă mai îndelungată de analiză. Având în vedere că pretențiile reclamantei au fost recunoscute înainte de primul termen de judecată, recurenta a arătat că instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc.

civ., neexistând niciun element care să justifice obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. II. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în principal, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca lipsită de interes. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, deși avea obligația de a verifica, cu prioritate, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 și cele ale O.G. nr. 92/2003, dacă era legal învestită cu acțiunea de față. A arătat că, în situația în care contestația administrativă nu este soluționată într-un termen rezonabil, se poate solicita instanței de judecată, în condițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, numai obligarea autorității la soluționarea contestației administrative și nicidecum anularea actelor administrative de impunere.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu a fost respectat termenul de 45 de zile de soluționare a contestației, de la data întregistrării, recurenta a criticat hotărârea ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. Recurenta a arătat că nu are nicio culpa procesuală cu privire la transmiterea contestației administrative de către organul fiscal emitent, care a fost înregistrată la data 14 aprilie 2011, însă, chiar și cu toate acestea a fost soluționată la 21 iulie 2011, într-un termen rezonabil, în condițiile în care au fost solicitate și date suplimentare, termenul de recomandare fiind prelungit în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003. Pe de altă parte, prin respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect A.N.A.F. nu este partea căzută în pretenții. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.000 lei, prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că este prerogativa instanței de a cenzura onorariului de avocat, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. 3. Apărările intimatei Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, în esență, arătând că pe parcursul soluționării cauzei, autoritatea pârâtă a soluționat contestațiile formulate, astfel că în mod corect instanța s-a pronunțat cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc.

civ., asupra excepției lipsei de obiect acțiunii. Pe de altă parte, a susținut că era îndreptățită să formuleze cererea de chemare în judecată și să solicite anularea actelor administrative-fiscale vătămătoare, ca urmare a nesoluționării în termen legal a contestației fiscale, situație în care devin incidente normele generale cuprinse în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care consacră implicit dreptul de sesizare al instanței, în ipoteza nesoluționării plângerii prealabile în termenul legal. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a arătat că instanța a reținut în mod corect culpa recurentelor, câtă vreme contestația nu a fost soluționată în termenul imperativ de 45 de zile, potrivit art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentele-pârâte și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate. Verificând în prealabil regularitatea promovării recursului de către A.N.A.F., Înalta Curte constată că sentința a fost comunicată acestei pârâte la data de 18 mai 2012 (f. 301 dosar fond), iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 05 iunie 2012 (f. 13), situație în care se apreciază că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere incidența prevederilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care, excepția tardivității urmează să fie respinsă.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actele administrative fiscale pe care partea le-a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, prin cererea introductivă sunt: - decizia de impunere din 31 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. Brașov; - raportul de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere și ; - dispoziția de măsuri nr. 12 din 14 februarie 2011, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 3.614.681 lei impozit pe profit și 1898.947 majorări de întârziere. Contestația administrativă a fost înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906621 din 14 aprilie 2011, iar cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Brașov a fost înregistrată la data de 8 iulie 2011, decizia de soluționare a contestației fiind emisă la data de 21 iulie 2011, după învestirea instanței.

Criticile formulate de recurente sunt fondate și urmează a fi analizate în raport cu prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale și procedurii judiciare în materie, ținând seama de elementele factuale menționate mai sus. Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, instanța de control judiciar reține că Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc. Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate prin întâmpinare de intimată. Prin urmare, regularitatea demersului procesual efectuat de intimata-reclamantă nu poate fi apreciat prin prisma termenelor sau condițiilor prevăzute în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că, la data învestirii curții de apel, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 C. proc. fisc. era expirat, nu poate primi semnificația juridică menționată de instanța de fond, pentru că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., este decizia de soluționare a contestației. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc., urmează a fi analizată în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal, numai dacă autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.

i nterpretarea prevederilor din legislația națională într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare - face ca posibilitatea instanței de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet și efectiv consecințele vătămătoare ale conduitei administrative nelegale sau ale pasivității administrației, să nu fie exclusă de plano, în toate situațiile în care autoritatea fiscală nu a soluționat contestația administrativă pe fondul său.

Dar pentru a se putea ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică și-a exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce reglementează procedura administrativă, pentru că termenul rezonabil se analizează de la caz la caz, în funcție de anumite criterii cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părților, miza litigiului. În speță nu pot fi reținute astfel de elemente, pentru că autoritatea fiscală a soluționat contestația înregistrată din 14 aprilie 2011, într-un termen rezonabil, 4 luni de la data înregistrării ei, mai ales că în cauză era pe deplin aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 70 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003, având în vederea dificultatea speței (tipul și natura impozitelor și taxelor stabilite). Pe de altă parte, fără îndoială, „tăcerea” administrației este supusă controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ, însă în materie fiscală în raport de prevederile inderogabile ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta nu poate evita parcurgerea procedurii administrative speciale reglementată în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, din textul legal precitat rezultând fără echivoc că dreptul la acțiune în contencios administrativ se naște doar odată cu emiterea deciziei de soluționare a contestației. În acord cu susținerile recurentei A.N.A.F., în această materie, „tăcerea” administrației, ipoteza invocată prin acțiune, urmare a nesoluționării cererii în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc., poate fi sancționată doar în baza unei acțiuni care vizează obligarea autorității publice să emită decizia la care se referă art. 218 alin. (2) din actul normativ precitat. Cum intimata-reclamantă a procedat inadecvat pentru a-și satisface pretențiile, acțiunea astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, soluție care va antrena, implicit, exonerarea recurentelor - pârâte de plata cheltuielilor de judecată acordate intimatei- reclamante la fond, care nu mai au bază legală în dispozițiile art. 274 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept menționate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită ambele recursuri și să modifice sentința, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului declarat de A.N.A.F. Admite recursurile declarate de A.N.A.F. și D.G.R.F.P. Brașov împotriva sentinței nr. 225 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC D.S.S. SRL Brașov, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2013.