ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea ședinței publice din data de 30 iulie 2009, a admis cererea de suspendare a Deciziei de modificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 13750 M din 31 octombrie 2008 emise de A.F.P.C.M., formulată de reclamanta SC T.L.R. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Brașov și A.F.P.C.M. și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea acestora până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele încheierii, următoarele: Prin raportul de inspecție fiscală nr. 1370 M din 31 octombrie 2008, emis de A.F.P.C.M.

s-a stabilit diminuarea pierderii fiscale cu suma de 8.731.945 lei, fiind astfel emisă decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, decizie pe care reclamanta a contestat-o. Prin decizia nr. 1 din 15 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Brașov – A.F.P.C.M. s-a respins, ca neîntemeiată, această contestație. Instanța a mai constatat că reclamanta a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile și, de asemenea a achitat cauțiunea stabilită în sarcina sa potrivit art. 215 alin. (2) C. fisc.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, modificată, instanța a constatat că: - referitor la existența pagubei iminente, s-a reținut că prin executarea acestor acte administrative fiscale s-ar produce o pagubă în patrimoniul reclamantei care s-ar afla în situația de a fi privată de posibilitatea de a dispune de sumele contestate; - referitor la existența cazului bine justificat s-a reținut că reclamanta ar putea ajunge în situația de a nu onora obligațiile asumate față de angajații săi și față de colaboratori, aspecte pe care reclamanta le-a dovedit, fiind astfel îndeplinite condițiile articolelor mai sus menționate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Brașov, în nume propriu și pentru A.F.P.C.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; în speță nefiind probată cererea de suspendare nici sub aspectul cazului justificat și nici al pagubei iminente, condiții imperative cerute de lege. Motivele invocate de reclamantă în ceea ce privește cazul bine justificat, nu pot face dovada cazului bine justificat în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004. Susține recurenta că decizia contestată este emisă de organul competent în raport de prevederile art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și Anexa 1 pct. 54 lit. d) din Ordinul nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. Cu privire la existența unei pagube iminente susține recurenta că soluția recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât singurul efect al actelor contestate este acela de a nu permite societății, in situația in care va realiza profit in următorii ani, să își deducă cheltuielile constatate ca fiind nedeductibile de către organul de control. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC T.L.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Așa cum în mod judicios, a reținut Curtea, particularitățile faptice ale cauzei deduse judecății justifică suspendarea actelor administrative atacate prin existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat. Criticile de nelegalitate privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate în parte. Dacă în privința cazului bine justificat susținut de reclamantă și reținut de prima instanță se poate constata că există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, deci existența unui indiciu temeinic de nelegalitate ca urmare a neîntrunirii condițiilor legale necesare emiterii actului fiscal și a celor privind motivarea în fapt și în drept de către organul emitent a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, nu aceeași este situația în ceea ce privește condiția pagubei iminente.

Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinirea i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză. Susținerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o perturbare a activității și i s-ar produce un prejudiciul material nu pot fi reținute, în primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedite.

Nu poate fi avută în vedere nici motivarea reținută de prima instanță pe baza susținerilor reclamantei că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul reclamantei care ar fi în imposibilitate de a dispune de sumele contestate, de a onora obligațiile asumate față de angajați și colaboratori în condițiile în care nici în prezent această societate nu dispune de aceste sume. Așa cum susține recurenta, intimata-reclamantă nu ar ajunge nici în situația de a nu își onora obligațiile asumate întrucât efectul actelor administrative contestate este condiționat de realizarea in anii următori a unui profit.

Astfel reclamanta intimată a solicitat suspendarea executării Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, respectiv a Raportului de Inspecție fiscala înregistrat sub nr. J13.750M din 31 octombrie 2008. Efectul actelor contestate este acela de a nu permite societății reclamante, în situația în care va realiza profit în anii următori, să își deducă cheltuielile constatate ca fiind nedeductibile. În acest sens, Înalta Curte constată că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond în motivarea încheierii atacate, analizând și reținând susținerile intimatei-reclamante, dar nedovedite cu actele depuse la dosar, în privința pagubei iminente.

Prin urmare, prin admiterea recursului în baza art. 312 C. proc. civ. va fi modificată încheierea în sensul respingerii cererii de suspendare conform art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Brașov în nume propriu și pentru A.F.P.C.M. Brașov împotriva încheierii pronunțată în data de 30 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.L.R. SA Brașov, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.