ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea ședinței publice din data

de 30 iulie 2009, a admis cererea de suspendare a Deciziei de modificare a

bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008 și a Raportului de inspecție

fiscală nr. 13750 M din 31 octombrie 2008 emise de A.F.P.C.M., formulată de

reclamanta SC T.L.R. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Brașov și A.F.P.C.M.

și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea acestora până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele încheierii,

următoarele:

Prin raportul de inspecție fiscală nr. 1370 M din 31 octombrie 2008, emis de A.F.P.C.M. s-a stabilit diminuarea pierderii fiscale cu suma de

8.731.945 lei, fiind astfel emisă decizia de nemodificare a bazei de impunere

nr. 312 din 31 octombrie 2008, decizie pe care reclamanta a contestat-o. Prin

decizia nr. 1 din 15 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Brașov – A.F.P.C.M. s-a

respins, ca neîntemeiată, această contestație.

Instanța a mai constatat că reclamanta a

făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile și, de asemenea a achitat

cauțiunea stabilită în sarcina sa potrivit art. 215 alin. (2) C. fisc.

În ceea ce privește îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului

administrativ, nr. 554/2004, modificată, instanța a constatat că:

- referitor la existența pagubei

iminente, s-a reținut că prin executarea acestor acte administrative fiscale

s-ar produce o pagubă în patrimoniul reclamantei care s-ar afla în situația de

a fi privată de posibilitatea de a dispune de sumele contestate;

- referitor la existența cazului bine

justificat s-a reținut că reclamanta ar putea ajunge în situația de a nu onora

obligațiile asumate față de angajații săi și față de colaboratori, aspecte pe

care reclamanta le-a dovedit, fiind astfel îndeplinite condițiile articolelor

mai sus menționate.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Brașov, în nume propriu și pentru A.F.P.C.M.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 cu motivarea că hotărârea este

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; în speță nefiind probată

cererea de suspendare nici sub aspectul cazului justificat și nici al pagubei

iminente, condiții imperative cerute de lege.

Motivele invocate de reclamantă în ceea

ce privește cazul bine justificat, nu pot face dovada cazului bine justificat

în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Susține recurenta că decizia contestată

este emisă de organul competent în raport de prevederile art. 209 alin. (2) din

O.G. nr. 92/2003 și Anexa 1 pct. 54 lit. d) din Ordinul nr. 519/2005 privind

aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată.

Cu privire la existența unei pagube

iminente susține recurenta că soluția recurată a fost dată cu aplicarea greșită

a legii întrucât singurul efect al actelor contestate este acela de a nu

permite societății, in situația in care va realiza profit in următorii ani, să

își deducă cheltuielile constatate ca fiind nedeductibile de către organul de

control.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-reclamantă SC T.L.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate.

Așa cum în mod judicios, a reținut

Curtea, particularitățile faptice ale cauzei deduse judecății justifică

suspendarea actelor administrative atacate prin existența cazului bine

justificat și a pagubei iminente.

Analizând hotărârea recurată prin prisma

criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat.

Criticile de nelegalitate privind

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate în

parte.

Dacă în privința cazului bine justificat

susținut de reclamantă și reținut de prima instanță se poate constata că există

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ în discuție, deci existența unui indiciu temeinic de nelegalitate

ca urmare a neîntrunirii condițiilor legale necesare emiterii actului fiscal și

a celor privind motivarea în fapt și în drept de către organul emitent a

deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 312 din 31 octombrie 2008, nu

aceeași este situația în ceea ce privește condiția pagubei iminente.

Paguba iminentă este definită de art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar

previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea executării este însă o măsură

de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține

dispoziții a căror îndeplinirea i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu

sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este

îndeplinită în cauză.

Susținerile reclamantei potrivit cărora

prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o perturbare a

activității și i s-ar produce un prejudiciul material nu pot fi reținute, în

primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedite.

Nu poate fi avută în vedere nici

motivarea reținută de prima instanță pe baza susținerilor reclamantei că paguba

iminentă s-ar produce în patrimoniul reclamantei care ar fi în imposibilitate

de a dispune de sumele contestate, de a onora obligațiile asumate față de

angajați și colaboratori în condițiile în care nici în prezent această

societate nu dispune de aceste sume.

Așa cum susține recurenta,

intimata-reclamantă nu ar ajunge nici în situația de a nu își onora obligațiile

asumate întrucât efectul actelor administrative contestate este condiționat de

realizarea in anii următori a unui profit.

Astfel reclamanta intimată a

solicitat suspendarea executării Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr.

312 din 31 octombrie 2008, respectiv a Raportului de Inspecție fiscala înregistrat

sub nr. J13.750M din 31 octombrie 2008.

Efectul actelor contestate este

acela de a nu permite societății reclamante, în situația în care va realiza

profit în anii următori, să își deducă cheltuielile constatate ca fiind

nedeductibile.

În acest sens, Înalta Curte constată

că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond în motivarea

încheierii atacate, analizând și reținând susținerile intimatei-reclamante, dar

nedovedite cu actele depuse la dosar, în privința pagubei iminente.

Prin urmare, prin admiterea

recursului în baza art. 312 C. proc. civ. va fi modificată încheierea în sensul

respingerii cererii de suspendare conform art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P.

Brașov în nume propriu și pentru A.F.P.C.M. Brașov împotriva încheierii

pronunțată în data de 30 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.L.R. SA Brașov, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2010.